Din 403 si mai devreme dusmanii lui Ioan Gura de Aur atrasesera spre punctele lor de vedere un mare numar de episcopi. Era hotarat ca tronurile patriarhale ale Constantinopolului, Alexandriei si Antiohiei se prezentau unite in punctul de vedere antihrisostomic. Chiar si episcopii africani erau de acord cu ultimii, mai ales fusese atras si vestitul in Apus, teolog Augustinus al Hipponei, care, desi marturisea pretuirea pe care o avea pentru sfantul barbat, nu-l pomenea in "Diptice”.
Din partea lui, Innocentius nu intra in comuniune cu cei care, cei de mai sus, nu inscriau in "Dipticele” Bisericilor lor numele lui Ioan Gura de Aur. Faptul crease o schisma (dezbinare) reala si mai ales reactii laice.
O "Scrisoare” a lui Atticus, scrisa in 418 catre Chiril al Alexandriei, este literalmente revelatoare a starii care domina in Constantinopol si a dispozitiilor lui insusi (PG 77, 348-352. Grumel Nr.40). In "Scrisoare” cere de la Chiril sa inscrie numele lui Ioan Gura de Aur in „Diptice”, aplicand nu exigenta Canoanelor, ci iconomia pentru pacea Bisericilor. Marturiseste ca el insusi a inscris numele lui Ioan Gura de Aur in „tablele mistice”, de nevoie. Informeaza ca poporul capitalei fusese dezbinat si admiratorii lui Ioan Gura de Aur, Ioanitii, oficiau Slujbele si Liturghia in afara zidurilor, in spatiu deschis (sub cerul liber). „Am cazut la mijloc astfel fara sa alegem noi si suntem constransi sa iubim cele ce ne-au iesit in cale impotriva opiniei noastre, preferand utilitatea in locul dreptului… "(PG: 77, 348-349)
In perioada in care Atticus scrie „Scrisoarea” de mai sus, adica in 418, numele lui Ioan Gura de Aur fusese deja inscris, din cauza huiduielii si a presiunilor credinciosilor („nostri care au fortat necesitatea din democratie si se intorceau din nimic la ramasitele schismei [(dezbinarii)"](PG 77, 349). Huiduiala poporului s-a ascutit cand, putin inainte de 418, Alexandru al Antiohiei (408-418) a vizitat Constantinopolul si din amvon a informat credinciosii ca el a inscris (in 413) numele lui Ioan Gura de Aur in "Diptice”. Faptul insemna aproape rascoala populara, care a obligat pe Atticus, facand necesitatea zel, sa infaptuiasca si el acelasi lucru.
In acelasi an, in 418, episcopul Antiohiei a devenit Theodotos, care de asemenea prin presiunea credinciosilor a pastrat in "Diptice” numele lui Ioan. Si Chiril al Alexandriei, nepot si succesor al lui Theophil si insotitor al lui la Constantinopol in 403, se impotrivea initial inscrierii lui Ioan, dar a cedat in jurul anului 419.
Astfel observam ca, numai Alexandru al Antiohiei, in 413, a inaintat la recunoasterea lui Ioan Gura de Aur dintr-o inclinatie sincera si admiratie fata de persoana si opera sfantului barbat. Ceilalti au fost constransi sau a fost necesar efort ca sa fie presati.
Actiunea lui Atticus, fie si din necesitate, a fost inteleapta si a adus pace in Biserica Constantinopolului. Nu a constituit insa si sfarsitul definitiv al chestiunii, deoarece moastele lui Ioan Gura de Aur se aflau inca in biserica martirului Basiliscos, cativa kilometri de Comana Pontului, in Bizeri de astazi. Desigur, Nestorios a stabilit, in 428, sa fie cinstita pomenirea lui Ioan Gura de Aur la 27 septembrie, dar Proclos al Constantinopolului a fost cel care a reabilitat definitiv, deplin si triumfator, pe Ioan Gura de Aur. A fost raportata, in 437, imparatului Theodosie II reinhumarea ramasitelor pamantesti ale sfantului pe care le-au adus, in 27 ianuarie 438, in Constantinopol si le-au asezat in biserica "Sfintii Apostoli”, cu cinstiri extraordinare, cu participare generala a poporului si manifestari care se potrivesc numai marilor martiri ai credintei (Socrates, „Istoria bisericeasca”, 7, 25).
De atunci Biserica cinsteste pomenirea lui la 13 noiembrie si la 27 ianuarie.
Fragment din "Ioan Gura de Aur” – Stylianos G. Papadopulos
Traducerea a fost facuta dupa editia intai aparuta in anul 1999 la Editura "Diaconia Apostolica a Bisericii Greciei”
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.