Toţi copiii mei sunt acum adolescenţi, iar efectuarea temelor este în mod cert mai uşoară şi mai lipsită de stres de când am început să punem în aplicare strategiile lui Noel, lucru care s-a întâmplat acum cinci ani.
Doi dintre copiii mei se confruntau cu probleme contrare. Băiatul de 12 ani era adolescentul tipic — îşi făcea temele la repezeală, de parcă nu i-arfi păsat deloc de ele.
Fiica de 14 ani petrecea ore întregi în fiecare noapte făcându-şi temele conştiincios şi epuizându-se. Soluţia, pe care am învăţat-o din cartea lui Noel, era aceeaşi pentru amândoi. Am aflat de la şcolile fiecăruia cât timp ar trebui să dureze temele şi i-am făcut să respecte acel interval de timp. Aşadar, băiatul a fost nevoit să înceapă să lucreze mai mult, iar fata, mai puţin. In prima săptămână s-au plâns amândoi. Apoi s-au obişnuit cu noul program. Am constatat o îmbunătăţire la temele băiatului, pentru că le acorda mai multă atenţie, iar fata a văzut că atunci când este nevoie poate lucra eficient într-un timp înjumătăţit. Aşa că am avut posibilitatea de a petrece serile împreună, în familie. Bineînţeles, am impus şi alte obiceiuri — fără electronice până după efectuarea temelor, gustări sănătoase, exersarea microdeprinderilor şi multe altele. Eu şi soţul meu ne-am temut că vor uri amândoi noile reguli, însă au devenit mai fericiţi, exact cum a spus Noel! Mamă a trei adolescenţi
Doar o mică parte a copiilor şi adolescenţilor au maturitatea şi motivaţia necesare pentru a adopta şi menţine fără ajutorul părinţilor rutine productive în ce priveşte efectuarea temelor. Aceste rutine trebuie impuse iniţial ca reguli. Nu trebuie să ne aşteptăm ca cei mici să fie mulţumiţi încă de la început de noile reguli. Insă dacă perseverăm, rămânând deopotrivă prietenoşi şi hotărâţi, în timp şi mai curând decât aţi crede, împotrivirea va dispărea, iar copilul va începe să le accepte şi chiar să le aprecieze. Apoi aceste reguli vor deveni treptat rutine, obişnuinţe.
1. STABILIŢI ZILNIC INTERVAL DE TIMP SFÂNT DEDICAT TEMELOR (ÎN AFARĂ DE ZILELE DE DUMINICĂ)
Obişnuiţi-vă copilul să facă teme, să memoreze sau să recapituleze în fiecare zi. Printre alte beneficii, acestea sunt modalităţile prin care le putem insufla copiilor şi adolescenţilor obiceiul de a recapitula eficient.Inaintea unui test în loc să îi lăsăm să îşi aglomereze mintea cu informaţii cu o noapte sau două inaintea acestuia.
De ce este atât de important să stabiliţi un orar zilnic de teme pentru copilul vostru, pe care să vă asiguraţi că îl respectă? Pentru că rutina reduce împotrivirea.
O rutină pe care părinţii pun accent este o forţă care nu depinde de copil. Rutina eliberează mintea copilului de două tipuri de emoţii negative:
• Neliniştea sâcâitoare (adesea numită „presiune" sau „stres") legată de când şi dacă se va putea forţa să îşi înceapă temele.
• Vinovăţia pe care o simte atunci când îşi amână temele într-atât încât nu mai poate face o treabă bună sau atunci când reuşeşte să le evite cu totul.
Această combinaţie de anxietate şi vinovăţie este extrem de distructivă. Dacă rutina celui mic nu cuprinde obiceiul de a face teme în fiecare zi, s-ar putea să fiţi nevoiţi să începeţi cu şedinţe zilnice de scurtă durată. Şi, bineînţeles, va trebui să vă asiguraţi că lucrul este suficient de stimulativ încât copilul să aibă un sentiment de satisfacţie, şi nu de frustrare de pe urma lui.
NU SĂRIŢI PESTE WEEKENDURI
Două sau mai multe zile consecutive fără teme pot crea dificultăţi în ce priveşte reluarea rutinei în timpul săptămânii. O pauză de două zile este o perioadă lungă în viaţa unui copil sau a unui adolescent. în acest timp, cel mic s-ar putea dezobişnui de rutina constructivă pentru consolidarea căreia aţi făcut eforturi mari în timpul săptămânii.
O zi liberă pe săptămână este optimă. Aceasta va fi apreciată cum se cuvine şi nu va submina rutina săptămânală. Este înţelept să desemnăm duminica drept ziua fără teme, ceea ce înseamnă că toate temele şi recapitularea din weekend vor trebui făcute sâmbăta. Copilul vostru va primi darul unei zile pe săptămână în care nu e nevoie să se gândească deloc la teme. Acest lucru este important în mod special pentru elevul care nu simte că are succes.
ATUNCI CÂND ESTE POSIBIL, STABILIŢI EFECTUAREA TEMELOR LA ACEEAŞI ORĂ ÎN FIECARE ZI
In acest fel, procesul devine previzibil şi, în consecinţă, este mai uşor pentru toată lumea să îşi amintească şi să accepte programul stabilit. Bineînţeles, vor exista momente în care acest lucru nu va fi posibil, întrucât în viaţa modernă există diverse variabile: activităţile extracurriculare, programele de lucru ale părinţilor, atribuţiile din casă, urgenţele etc. Insă, în ciuda acestui lucru, puteţi adopta noi obiceiuri. Copilul îşi poate face temele luni la aceeaşi oră, chiar dacă în zilele de marţi, acestea trebuie făcute la altă oră, iar miercuri la fel. Faceţi un grafic şi afişaţi-l într-un loc vizibil. Faceţi referire la el în mod frecvent. Acesta va diminua considerabil confuzia şi împotrivirea. Prioritizarea clară a temelor prin alocarea zilnică a unui anumit interval de timp efectuării lor este o cale sigură spre succesul şcolar.
CONCEPT-CHEIE
CU CE UMPLEM ZILNIC INTERVALUL DE TIMP ALOCAT TEMELOR, ATUNCI CÂND COPILUL NU ARE TEME PENTRU A DOUA ZI?
Incurajaţi-vă copilul să înceapă din timp temele, evitaţi să îl lăsaţi să le amâne până în seara dinainte de predare.
Incurajaţi-l să recapituleze un subiect problematic sau să exerseze o microdeprindere pe care credeţi că ar trebui să o îmbunătăţească. Câteva exemple de microdeprinderi ar fi: cititul cu voce tare şi cu intonaţie, exersarea cuvintelor de ortografiat din săptămâna sau semestrul precedent, exersarea scrisului de mână, a punctuaţiei sau a tablei înmulţirii. Chiar şi în gimnaziu ar putea fi nevoie de îmbunătăţirea acestora şi a altor microdeprinderi similare (vezi Capitolul 11 pentru o discuţie despre microdeprinderi).
2. STABILIŢI CÂT AR TREBUI SĂ DUREZE TEMELE
Pentru majoritatea copiilor, sunt suficiente una sau două ore de făcut teme în fiecare seară. In funcţie de recomandările şcolii. De obicei, elevii din şcoala primară au nevoie de cel puţin o oră, iar liceenii, de cel puţin două pentru:
• a-şi face temele cu minuţiozitate şi atenţie;
• a-i citi unuia dintre părinţi;
• a lucra zilnic la eseuri, proiecte speciale sau pentru a face studiu aprofundat;
• a recapitula eficient înaintea examinărilor orale, testelor şi examenelor;
• a-şi exersa unele microdeprinderi pentru îmbunătăţirea punctelor slabe.
Va trebui să aflaţi în fiecare an care sunt recomandările şcolii în ce priveşte durata temelor. Şcoala v-ar putea spune lucruri precum: două materii în fiecare seară în timpul săptămânii şi trei la sfârşit de săptămână, alocându-i-se fiecăreia aproximativ jumătate de oră. Oricare ar fi durata recomandată de profesori, nu vă lăsaţi copilul Să depăşească timpul sugerat pentru efectuarea temelor. Această regulă este importantă din următoarele motive:
• Copilul care îşi iroseşte prima parte a serii plângându-se sau ripostând poate intra ulterior în panică, stăruind să îl lăsaţi să rămână treaz după ora de culcare pentru a-şi termina temele. Acest copil ar putea ajunge să nu mai aibă parte de timp liber lipsit de vinovăţie. Va rămâne cu impresia că tot ceea ce face sunt lucrul din clasă şi temele pentru acasă, chiar dacă noi ştim că o mare parte a serii se holbează posac la ele în loc să le rezolve.
• Unii copii, în mod special cei sensibili sau care nu au încredere în ei, devin perfecţionişti şi, dacă ar putea, ar alege să-şi petreacă cea mai mare parte a serii lucrând. Acest lucru nu le este benefic; toţi copiii trebuie să aibă parte de o perioadă de pauză în fiecare zi.
• Este posibil ca un copil să lucreze cu sârg, dar să găsească lucrul atât de greu, încât să îi ia mai mult decât ar trebui ca să îl termine. Şi el are nevoie de timp liber lipsit de vinovăţie. Iar şcoala trebuie să ştie că nu este capabil să îşi efectueze temele în intervalul propus. Altfel, profesorii vor continua să îi dea teme care nu sunt potrivite pentru el.
Şcolile de stat din SUA sunt obligate prin lege să diferenţieze programele şcolare, astfel încât să le permită tuturor elevilor să înveţe. Copilului care îşi petrece toată seara lucrând nu ar trebui să i se dea pur şi simplu mai puţine teme. Fiecare dintre profesorii Iui va trebui să descopere punctele problematice şi să îi predea începând cu acestea în loc să se aştepte ca el să înţeleagă pur şi simplu ceva ce pentru el este încă de neînţeles.
Atunci când un copil merge la o şcoală cu prestigiu şi abia reuşeşte să ţină pasul, petrecând extrem de mult timp făcându-şi temele şi recapitulând (şi posibil făcând meditaţii), părinţii pot ezita să dezvăluie şcolii adevărul. S-ar putea îngrijora că profesorii vor crede că un copil care se chinuie atât de mult nu îşi are locul acolo şi că aceştia ar putea avea dreptate. Acest lucru poate fi o lovitură grea pentru părinţi, şi chiar pentru copil, care s-ar putea învinovăţi pentru faptul că i-a dezamăgit. Atunci când părinţii au o atitudine pozitivă şi învaţă să aibă aşteptări mai realiste, copilul procedează la fel şi acceptă mai uşor mutarea la o şcoală mai potrivită, dacă este cazul.
De asemenea, nu ar trebui să le permitem copiilor să petreacă mai puţin timp decât recomandă şcoala făcându-şi temele. Trebuie să îi îndrumăm să adopte obiceiul de a-şi da silinţa, ceea ce presupune un ritm mai lent şi concentrarea pe acurateţe, minuţiozitate şi o prezentare excelentă. Altfel, vor dezvolta obiceiul de a-şi face temele în grabă, pentru a le termina repede, şi nu vor învăţa ceea ce vrem să înveţe. Ocazional, temele unui copil sunt atât de uşoare pentru el, încât chiar şi cu o atenţie sporită la detalii, copilul le face într-un timp mai scurt decât cel recomandat de şcoală. Dacă acest lucru se întâmplă des, rugaţi-1 pe profesor să îi dea teme care să îl stimuleze mai mult. Dacă profesorul este prea ocupat pentru a face asta, va trebui să o faceţi voi înşivă.
CONCEPT-CHEIE
ELIMINAŢI DISTRAGERILE
Nu ar trebui să existe distrageri în casă în intervalul de timp dedicat temelor. Voi, părinţii, trebuie să vă ocupaţi de eliminarea tuturor tentaţiilor din jurul copilului, ca acestuia să îi fie mai uşor să se concentreze. Este responsabilitatea voastră să eliminaţi toate potenţialele surse de distragere a atenţiei în loc să vă sâcâiţi copilul în legătură cu ele. Următorii paşi trebuie făcuţi înainte ca tema să fie scoasă din ghiozdan:
• Asiguraţi-vă că nu există niciun televizor sau monitor de computer pornit care să fie situat în perimetrul auditiv al copilului.
• Activaţi căsuţa vocală a telefonului şi daţi volumul la minimum.
• Impreună cu cel mic, mutaţi de pe masă jucăriile şi lucrurile de care nu are nevoie.
• Duceţi în altă cameră animalele de companie care l-ar putea distrage.
• Dacă mai aveţi un copil mic, care nu poate fi lăsat în siguranţă în altă cameră, ţineţi-l ocupat cu activităţi care să-i capteze toată atenţia (activităţi la care faceţi apel numai în aceste cazuri), astfel încât să înveţe să nu îşi întrerupă fratele mai mare atunci când acesta îşi face temele.
3. ÎNTÂI LUCRAM, APOI NE JUCĂM
Unul dintre cele mai eficiente moduri de a ajuta un copil să îşi ia tema în serios este stabilirea şi aplicarea regulii ca temele şi recapitularea să fie făcute la un nivel satisfăcător din punctul vostru de vedere. Inainte ca acel copil să-şi înceapă activităţile de relaxare, ca de exemplu:
• privitul la televizor, accesarea reţelelor sociale, jocurile pe calculator etc.
• vorbitul cu prietenii la telefon sau prin mesagerie
• ieşitul la joacă
• ascultatul muzicii etc.
Această regulă îi ajută pe copii să se obişnuiască să primească recompensele pe merit în loc să aştepte o răsplată imediată.
După ce vin de la şcoală, cei mai mulţi copii au nevoie să se liniştească şi să mănânce înainte de a se. apuca de teme. O gustare sănătoasă şi o pauză activă îi va relaxa şi revigora: o scurtă plimbare cu bicicleta, un joc cu mingea, sărituri pe trambulină etc. In orice caz, statul în faţa unui ecran nu îi revigorează şi nu îi motivează; dimpotrivă, le ucide entuziasmul faţă de orice altă activitate. Ţineţi minte că de la începutul timpurilor şi până acum aproximativ cincizeci de ani, oamenii reuşeau să se relaxeze fără ajutorul ecranelor!
4. ÎMPĂRŢIŢI FIECARE TEMĂ ÎN TREI STADII (ETAPE)
Acest lucru îi obişnuieşte pe copii şi adolescenţi să fie atenţi şi să îşi dea silinţa. Cele trei stadii sunt următoarele:
Stadiul 1: Planurile de acţiune (Vezi Capitolul 6 pentru o explicaţie a planurilor de acţiune)
Stadiul 2: Copilul vostru lucrează pe cont propriu
Stadiul 3: Stadiul îmbunătăţirii
STADIUL 1: PĂRINTELE Şl COPILUL FAC ÎMPREUNĂ
PLAN DE ACŢIUNE
In acest prim stadiu esenţial îl ajutăm pe copil să îşi amintească toate elementele necesare pentru a efectua eficient tema, astfel încât să înveţe din ea ceea ce trebuie. Facem acest lucru punându-i întrebări, ceea ce e mult mai eficient decât dacă i-am da informaţia în mod direct. Chiar şi pentru lucrări simple, cereţi-i să vă explice exact ce trebuie să facă, de ce şi cum. Puneţi-i în avans întrebări, pentru a-l îndruma să se gândească atent la toate aspectele temei, dintre care de unele se poate să nu fie conştient sau pe care s-ar putea să vrea să le ignore:
Câte pagini trebuie să aibă eseul?
Ce faci dacă nu ştii cum se scrie un cuvânt?
Profesorul vrea să scrii fraze complete sau răspunsuri de un cuvânt?
Cum faci calcule cu numere de două cifre?
Este responsabilitatea părintelui să pună întrebările şi a copilului să gândească singur şi să răspundă la acestea. Singurul caz în care îi veţi spune ce şi cum să facă în loc să îi puneţi întrebări va fi atunci când unul dintre răspunsuri este incorect, incomplet sau vag. Odată ce consideraţi că problema a fost clarificată, puneţi-i din nou aceeaşi întrebare, ori de câte ori este nevoie, până când copilul vă va putea spune cu exactitate ce anume trebuie să facă şi cum. Pentru mai multe informaţii despre planurilel de acţiune, vedeţi Capitolul 6.
STADIUL 2: COPILUL ÎŞI FACE TEMELE FĂRĂ AJUTOR
Temele trebuie făcute de către copil, nu de către părinte. Cu foarte puţine excepţii, efortul cu privire la teme nu trebuie să fie depus în colaborare! Temele ar trebui să reprezinte o formare continuă a copilului în ce priveşte încrederea în sine, astfel că, în al doilea stadiu, acesta va lucra complet singur, fără să primească ajutor. In cazul în care credeţi că ar putea avea nevoie de ajutor pentru rezolvarea anumitor cerinţe, puneţi-i întrebări despre acest lucru în cadrul planului de acţiune de la Stadiul 1.
Odată ce ajunge la Stadiul 2, copilul vostru este pe cont propriu. Un plan de acţiune minuţios în Stadiul 1 va elimina multe dintre greşelile pe care copilul le face în mod obişnuit, însă, fireşte, nu pe toate. Atunci când cel mic face o greşeală în cadrul Stadiului 2, nu îi spuneţi nimic; nu vă încruntaţi, nu îl bateţi la cap, nu daţi din cap în semn de dezaprobare şi nu îi indicaţi greşeala.
Până când copilul vostru ajunge să fie mai matur şi mai motivat, vă recomand să continuaţi să îl supravegheaţi în timpul Stadiului 2, aşa încât să îl puteţi Lăuda Descriptiv şi să îl Ascultaţi Reflexiv o dată la câteva minute, dacă acest lucru este necesar (vezi Capitolul 5). Insă nu îi răspundeţi la întrebări şi nu îi oferiţi indicii. Stadiul 2 este responsabilitatea copilului.
STADIUL 3: ULTIMUL STADIU ESTE CEL AL ÎMBUNĂTĂŢIRII
Acesta este momentul în care discutăm despre prestaţia copilului, împreună, părintele şi copilul evaluează tema, apoi copilul lucrează la îmbunătăţiri. Deseori este bine ca între lucrul din Stadiul 2 şi evaluarea din Stadiul 3 să existe o pauză care să permită creierului copilului să facă tranziţia de la o funcţie la cealaltă.
1. In primul rând, atât părintele, cât şi copilul trebuie să găsească trei lucruri bune (sau cel puţin acceptabile) la tema efectuată, pe care să le Laude Descriptiv.
Trebuie ca această parte a Stadiului 3 să nu fie făcută în grabă. Copiii învaţă foarte multe gândindu-se ce anume au făcut corect Nu vă lăsaţi copilul să spună în mod vag „Este în regulă ce am scris aici" sau chiar „Răspunsurile mele sunt corecte", afirmaţie care oferă puţin mai mult detaliu. In schimb, insistaţi să facă afirmaţii specifice. Ar putea spune „Am scris patru idei despre fotosinteză" sau „Am căutat cum se ortografiază cuvântul medi-teraneean, aşa că ştiu că este scris corect".
2. Apoi trebuie ca voi şi copilul vostru să observaţi şi să menţionaţi fiecare două aspecte ale temei pe care cel mic va trebui să le îmbunătăţească. Cu cât planul de acţiune din Stadiul 1 este mai minuţios pregătit, cu atât mai puţine lucruri vor fi de corectat sau de îmbunătăţit în Stadiul 3. Chiar şi aşa, cel mai probabil este ca în cele mai multe zile să observaţi mai mult de două lucruri care pot fi îmbunătăţite. Insă menţionaţi numai două; altfel, riscaţi să vă descurajaţi copilul. Decât să îi semnalaţi greşelile, mai bine daţi-i răspunsuri diagnostice. Cu timpul, acestea îl vor învăţa să rezolve singur problemele legate de teme. Să zicem că răspunsul lui la „5x5 = ?" este „10". Puteţi spune „10 ar fi răspunsul dacă ar trebui să aduni".
Noel Janis-Norton
Cum sa-ti ajuti copilul la teme cu calm si fara stres, Editura Trei
Cumpara cartea "Cum sa-ti ajuti copilul la teme cu calm si fara stres"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.