Rugăciunea, ca prezenţă şi lucrare a Sfântului Duh în om, aduce mângâiere, pace, bucurie, ea ne uneşte cu Sfânta Treime, izvorul bucuriei şi vieţii veşnice, dar şi cu Biserica lui Hristos din toate timpurile şi din toate locurile. Fără rugăciune, nu există Biserică, nu există viaţă creştină. Când pierdem bucuria şi pacea sufletului este semnul sigur că nu ne mai rugăm cum trebuie sau cât trebuie.
Pe de o parte, rugăciunea şi dreapta credinţă sunt cele două coordonate în cadrul cărora trebuie să şi trăiască viaţa duhovnicească creştinii ortodocşi. Rugăciunea este legătura noastră permanentă cu Dumnezeu care ne menţine cugetele treze şi ne înalţă sufletele. Când ne rugăm, noi suntem însoţiţi de sfinţi prin rugăciunile lor, după cum ni se arată în descoperirea făcută de Sfântul Ioan: "… şi fumul tămâii s a suit din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu împreună cu rugăciunile sfinţilor". Dar modelul cum trebuie să ne rugăm şi ce trebuie să cerem în rugăciunile noastre îl avem în rugăciunea "Tatăl nostru...", care ne a fost transmisă prin ucenicii Mântuitorului care i au spus: "Doamne învaţă ne să ne rugăm".
Pe de altă parte, pentru a arăta legătura dintre bucurie şi rugăciune, Apostolul neamurilor ne îndeamnă: „Bucuraţi-vă neîncetat! Rugaţi-vă neîncetat!” . Creştinul ortodox trebuie să se roage cât mai mult, fiindcă rugăciunea aduce multă iubire sfântă în inimă, ne uneşte cu Dumnezeu, ne ajută să vedem în fiecare om un frate şi în fiecare frumuseţe a naturii un dar al lui Dumnezeu. Rugăciunea ne ajută să înfruntăm greutăţile vieţii şi să pregustăm, încă din viaţa aceasta, tăria şi bucuria Învierii şi a vieţii veşnice. Ea ne inspiră pentru cuvântul frumos şi fapta bună.
Sfântul Antonie spune că suirea omului spre îndumnezeire începe din momentul creaţiei lui; chiar de la început Dumnezeu ne dă harul necreat, ca noi să putem ajunge la unire cu El. Din punct de vedere ortodox nu există "om natural" căruia i se dă harul ca un supliment oarecare. Primul cuvânt al lui Dumnezeu, care ne a chemat pe noi din nefiinţă, a fost şi primul nostru pas spre îndeplinirea chemării noastre, ca Dumnezeu să fie întru-tot şi noi în El precum şi El este în noi.
Începând rugăciunea, noi nădăjduim să l simţim pe Dumnezeu ca pe cineva care e prezent aici, nădăjduim ca rugăciunea noastră să fie un dialog sau, cel puţin, o cuvântare adresată Aceluia care ascultă. Rugăciunea noastră întotdeauna ajunge la Dumnezeu, însă nu totdeauna răspunsul este sentimentul de bucurie sau de pace. Sunt momente când rugăciunea curge uşor şi liber şi alte momente când în noi apare sentimentul că izvorul ei s a uscat. Atunci trebuie să ne folosim de rugăciunile care au fost compuse de alţi stăruitori în rugăciune şi unde este exprimat în trăsături fundamentale crezul nostru, chiar dacă în acel moment, lucrarea nu este înviorată pentru noi, printr un ecou adânc al inimii noastre. Într un astfel de timp, rugăciunea noastră trebuie să fie un act îndoit al audiţiei al credinţei, nu numai în Dumnezeu, ci şi în noi înşine; noi trebuie să credem în credinţa noastră, care în momentul de faţă s a întunecat, deşi este o părticică din noi înşine.
Cu toate acestea, chiar dacă nu avem un răspuns imediat la rugăciunea noastră, chiar şi aşa, rugăciunea este o picătură de lumină în calea veşniciei noastre.
Ştefan Popa
Stefan Popa
-
Rugaciunea inimii
Publicat in : Religie -
Rugaciunea lui Iisus
Publicat in : Religie -
Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul talcuita de Olivier Clement
Publicat in : Religie -
Rugaciunea
Publicat in : Credinta -
Rugaciunea sotilor
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.