Conştiinţa neputinţei de a pătrunde sensurile adânci şi nehotărnicite ale cuvântului dumnezeiesc al Scripturii, pe de o parte, şi credinţa că numai de la Dumnezeu, prin împărtăşirea Duhului, poate veni înţelegerea corectă a textelor biblice, pe de altă parte, fundamentează rugăciunea ca una dintre premisele esenţiale ale actului exegetic.

Aflat în faţa textului biblic, exegetul are conştiinţa că se află faţă în faţă cu Cuvântul viu, adânc şi nemărginit al lui Dumnezeu. Această confruntare stă la originea stării de smerenie reală, a conştiinţei nimicniciei umane în faţa măreţiei Dumnezeirii, care nu poate fi determinată de convingerea că te afli în faţa unor texte oarecare, vechi de două mii de ani, pe care le poţi cerceta exclusiv cu instrumentele raţiunii şi ale criticii omeneşti.

Cu o profundă conştiinţă a limitelor puterilor sale de cunoaştere şi înţelegere a cuvintelor dumnezeieşti ale Scripturii, Sfântul Maxim Mărturisitorul recurge tot timpul la rugăciune, fie cea directă către Dumnezeu, fie Ia rugăciunea celorlaţi pentru el, în scopul de a dobândi de la Acesta harul dumnezeiesc, darul descoperirii înţelesurilor Scripturii.

Inainte de a încerca formularea răspunsurilor la întrebările primite, Sfântul Maxim îi cere insistent lui Talasie să se roage pentru el, convins că numai Dumnezeu îi poate da răspunsul cel bun la fiecare din întrebările puse de acela: „Câştigă-mi milostivirea lui Dumnezeu prin rugăciunile tale şi fă-L să-mi stea în ajutor în cele ce voi spune, mai bine zis să-mi dea răspuns drept la fiecare întrebare, căci toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de la El este, ca de la izvorul şi Părintele tuturor cunoştinţelor şi puterilor luminătoare, pe care ie dăruieşti pe măsură celor vrednici". Textul acesta este edificator pentru felul în care înţelege Sfântul Maxim rolul rugăciunii în cadrul demersului exegetic.

Adeseori, pe parcursul lucrării, se roagă lui Dumnezeu şi cere tuturor să se roage pentru a putea ajunge la deprinderea înţelesurilor adânci ale Scripturii: „Dar fiindcă e mai bine să ne ostenim mai mult şi să rugăm neîncetat pe Dumnezeu să ne dăruiască înţelepciune şi putere, ca să înţelegem toată Scriptura duhovniceşte, voi răspunde şi la această nedumerire"228. „Deci apropiindu-mă şi eu prin gândire de cele scrise, îl rog pe Dumnezeu să-mi fie într-ajutor în cele ce voi spune, căci ştiu că puterea înţelegerii mele e cu mult prea slabă faţă de sublimitatea tainelor Scripturii".

Rugăciunea este pentru Sfântul Maxim Mărturisitorul o condiţie esenţială a erminiei corecte. Incepe răspunsul la întrebarea 48 cu o rugăciune. Este o rugăciune foarte frumoasă şi cu un conţinut extraordinar de bogat în ceea ce priveşte principiile ermineutice maximiene.

„Vino, preaslăvite Cuvinte al lui Dumnezeu, şi ne împărtăşeşte, pe măsura puterilor noastre, descoperirea cuvintelor Tale, înlăturând grosimea învelişurilor, arată-ne Hristoase, frumuseţea înţelesurilor spirituale. la-ne de mâna dreaptă, adică de puterea minţii noastre, şi ne călăuzeşte pe calea poruncilor Tale. Şi ne du la locul cortului Tău cel minunat, până înăuntrul casei lui Dumnezeu, în glas de bucurie şi de mărturisire a zvonurilor de sărbătoare, ca şi noi, prin mărturisirea făptuirei şi prin bucuria contemplaţiei, să fim învredniciţi a veni la locul negrăit al ospăţului Tău şi să ne ospătăm împreună cu cei ce prăznuiesc acolo duhovniceşte, cântând cunoştinţa celor negrăite cu glasurile netăcute ale minţii. Şi mă iartă pe mine, Hristoase, că îndrăznesc, la porunca slujitorilor Tăi celor învredniciţi, ceea ce este peste puterea mea.

Luminează cugetarea mea neluminată spre înţelegerea locului de faţă, ca să fii şi mai mult slăvit, ca unul ce dai orbilor vedere şi faci limba gângavilor să grăiască cu claritate".

Alături de introducerea la întreaga lucrare, această rugăciune reprezintă o sinteză cuprinzătoare a tot ceea ce înseamnă raportarea Sfântului Maxim la cuvântul scripturistic, a ceea ce reprezintă acesta pentru el şi a modului în care se poate apropia de înţelegerea acestuia.

Rugăciunea exprimă înainte de toate starea de smerenie: „Şi mă iartă pe mine, Hristoase, că îndrăznesc, la porunca slujitorilor Tăi celor învredniciţi, ceea ce este peste puterea mea", „luminează cugetarea mea neluminată ... ca unul ce dai orbilor vedere şi faci limba gângavilor să grăiască cu claritate". In această stare, cu conştiinţa că singur nu poate ajunge la înţelegerea cuvintelor Scripturii, invocă venirea lui Dumnezeu Cuvântul pentru a-l însoţi în demersul său exegetic: „Vino, prea- slăvite Cuvinte al lui Dumnezeu ... Ia-ne de mâna dreaptă, adică de puterea minţii noastre, şi ne călăuzeşte pe calea poruncilor Tale". Sfântul Maxim cere Cuvântului lui Dumnezeu să-l ducă „la locul cortului Tău cel minunat, până înăuntrul casei lui Dumnezeu ..., la locul negrăit al ospăţului Tău şi să ne ospătăm împreună cu cei ce prăznuiesc acolo duhovniceşte", ceea ce s-ar traduce prin aceea că dorinţa lui este de a fi părtaş prezenţei dumnezeieşti, de a se împărtăşi direct de realitatea dumnezeiască, pentru ca prin mijlocirea experienţei directe să ajungă la înţelegerea celor scrise despre Dumnezeu sau a celor spuse de Acesta.

Rugăciunea transformă actul exegetic într-un act de comuniune cu Dumnezeu, dând consistenţă relaţiei dintre exeget şi Dumnezeu. Pe parcursul eforturilor sale exegetice Sfântul Maxim recurge permanent la rugăciune, ca o reacţie firească în faţa adâncului de nepătruns al înţelesurilor duhovniceşti ale cuvintelor Scripturii.

Preot prof. dr. Constantin Coman

Erminia Duhului, Editura Bizantina

Cumpara cartea "Erminia Duhului"

• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea lui Iisus
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul talcuita de Olivier Clement
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea
  Publicat in : Credinta
• Rugaciunea sotilor
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: