Cuvântul "iertare" este exprimat în cărţile Scripturii Vechiului Testament prin următoarele; şalah â a ierta, a absolvi de o vină, de o greşeală; nasa â a ridica, a înălţa şi kipper â (forma Piel, formă ce exprimă o acţiune insistentă, repetată) cu sensul de a acoperi şi a uita ceva de care nu vrei să-ţi mai aminteşti.
Din Scriptură aflăm că izvorul oricărei iertări este singur Dumnezeu care este cel mai îndreptăţit să considere păcatele creaturilor Sale ca pe o ofensă contra puterii, a dreptăţii şi a iubirii Sale. Biblia celor două Testamente şi Sfânta Biserică ne învaţă că iertarea păcatelor se poate obţine în şapte feluri sau pe şapte căi, după cum urmează:
Cea dintâi iertare se realizează în momentul intrării în Biserică prin primirea Tainei Sf. Botez, în numele Sfintei Treimi, şi prin mărturisirea credinţei în Hristos-Dumnezeu, conform poruncii date de Hristos ucenicilor: Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28, 19).
O a doua iertare a păcatelor au obţinut-o şi o mai obţin încă martirii adică cei care au dat sau dau mărturie despre Hristos, adică îl propovăduiesc pe El lumii, prin cuvânt şi fapte. De precizat că termenul martir nu înseamnă exclusiv a suferi moarte martirică pentru credinţa în Hristos, ci a-L propovădui până la jertfa supremă, dacă este cazul.
Cea de-a treia iertare a păcatelor o dă Dumnezeu omului care face milostenie, după cum ne-a asigurat Mântuitorul când a zis: Daţi încă milostenie din cele pe care le aveţi, şi iată, toate vă sunt curate (Luca 11, 41), adică vă veţi curăţi de păcate. Învăţătura despre binefacerile milosteniei o găsim şi în cartea Tobit care zice: Dă milostenie din cele ce ai şi de la nici un sărac să nu-ţi întorci faţa ta, şi atunci nici de la tine nu se va întoarce faţa lui Dumnezeu. Când ai mult, dă mai mult; dacă ai puţin, dă mai puţin, dar nu pregeta să faci milostenie. Şi îţi vei adăuga prin aceasta vistierie bogată pentru zile grele. Că milostenia izbăveşte de la moarte şi nu te lasă să te cobori în întuneric (cap. 4, 7-10).
O a patra iertare a păcatelor o poate obţine omul când este dispus să ierte şi el greşelile confraţilor săi. De aceasta ne asigură Însuşi Domnul Hristos când zice: Dacă veţi ierta fraţilor voştri din inimă păcatele lor, şi vouă vă va ierta Tatăl vostru păcatele voastre. Iar dacă nu veţi ierta fraţilor voştri din inimă, nici vouă nu vă va ierta Tatăl vostru (Matei 6, 14-15). Aşadar se impune să facem după cum Dumnezeu ne-a învăţat să spunem în rugăciune: Ne iartă nouă greşelile noastre (datoriile noastre), precum şi noi iertăm datornicilor noştri (Matei 6, 12). Se poate observa că numai în două fraze cu o structură paralelă apare de patru ori cuvântul iertare, şi respectiv a ierta. Prin urmare, buna relaţie cu Dumnezeu este implicit legată de buna relaţie cu oamenii, iar iertarea de la Dumnezeu devine cu evidenţă dependentă de iertarea pe care suntem dispuşi s-o acordăm noi înşine. Subliniem că anumite traduceri au redat după unele manuscrise mai vechi care zic: Si ne iartă nouă greşelile noastre, după cum şi noi am iertat celor ce ne-au greşit nouă. Prin urmare, nu-i suficient să-i promiţi lui Dumnezeu că vei ierta şi tu, ci trebuie să-i dovedeşti prin fapte că ai făcut-o deja.
Ca unul care era crescut în cultura şi tradiţia iudaică, Apostolul Petru era bine informat cu privire la iertarea aproapelui, dar nu foarte lămurit până unde se poate merge cu iertarea. Când a întrebat dacă într-adevăr se cuvine să ierţi de şapte ori proba fără nici un dubiu că era la curent cu învăţătura Sfintei Scripturi, dar voia totuşi să primească o confirmare oficială din partea Domnului Hristos. Cifra şapte în antichitatea iudaică exprima plenitudinea, desăvârşirea, dar pentru a ilustra şi mai bine infinita dispoziţie a lui Dumnezeu de a ierta, Hristos îi recomandă să fie dispus a ierta de şaptezeci de ori câte şapte şi rosteşte apoi înaintea ucenicilor pilda cu datornicul nemilostiv (Matei 18, 21-35).
"Cel ce va întoarce un păcătos de la greşeala căii sale îşi va acoperi mulţime de păcate"
Ce de-a cincea iertare a păcatelor se obţine de către om atunci când reuşeşte să-l întoarcă pe cel păcătos pe calea cea dreaptă de pe căile păcătoase pe care a apucat-o, după cum ni se făgăduieşte de Dumnezeu Însuşi, prin dumnezeiasca Scriptură: Cel ce va întoarce un păcătos de la greşeala căii sale, izbăveşte sufletul de moarte şi îşi va acoperi mulţime de păcate (Iacob 5, 20).
A şasea iertare de păcate se obţine de către omul păcătos, dar credincios care totuşi îl iubeşte pe Dumnezeu din toată inima sa, în pofida tuturor slăbiciunilor şi a scăderilor sale morale. De aceasta ne asigură Hristos care a zis despre femeia cea păcătoasă: Amin (adică adevărat) îţi spun că i se iartă ei toate păcatele sale cele multe, pentru că mult a iubit pe Dumnezeu (Luca 7, 47). De altfel şi Sf. Petru grăieşte la fel: iubirea acoperă mulţime de păcate (I Petru 4, 8).
În final ce de-a şaptea şi probabil cea mai la îndemâna oricărui om este iertarea ce se obţine prin pocăinţă, numită şi al doilea botez (Ps. 6, 7; 41, 4), când cel care a păcătuit îl va imita pe regele David plângându-şi până la lacrimi păcatele, şi nici atunci nu se va ruşina a se mărturisi lui Hristos-Dumnezeu, prin mijlocirea preotului, aşa cum grăieşte psalmistul: Am zis: "Voi rosti împotriva mea nedreptatea mea Domnului" şi Tu ai iertat păgânătatea inimii mele (Ps. 31, 5). Este vorba aici de regele David care prin păcat este conştient că a devenit vinovat de osânda lui Dumnezeu şi şi-a propus în sine să mărturisească păcatul săvârşit şi îndată mărturisindu-se a zis: am greşit înaintea Domnului (II Regi 21, 13). Ca urmare a mărturisirii făcute înaintea profetului Natan, David a primit iertarea. Prin cuvintele psalmistului David: Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul (credinciosul) la vreme potrivită (vers. 7) suntem asiguraţi că orice om care îşi va mărturisi înaintea lui Dumnezeu păcatul său va fi iertat. Sfinţii Părinţi mai observă un lucru minunat în cazul acestui fost mare păcătos, David, şi anume că în calitate de prooroc vesteşte ca din partea Domnului pentru toţi acei creştini, care în vreme cuviincioasă, adică în aceea de după venirea lui Hristos, şi după propovăduirea Evangheliei, vor primi prin mărturisire izbăvirea de păcate. Când cel care a păcătuit îl va imita pe regele David spălându-şi aşternutul său cu lacrimi, adică plângându-şi în fiecare noapte greşeala sa, sau măcar ziua, va fi iertat.
Scriptura Sfântă ne mai spune de nenumărate ori că Dumnezeu nu a refuzat pe nici unul dintre oameni, oricât de mari păcătoşi ar fi fost, dacă au venit la El cu pocăinţă smerită cerând iertarea păcatelor. Observăm din toată Scriptura că Dumnezeu îl iubeşte pe păcătosul care se căieşte din toată inima de păcatele sale, dar îl şi ceartă uneori pentru ele în ideea de a-l determina să conştientizeze cât mai mult vinovăţia faţă de Domnul şi să nu se mai întoarcă la păcat. O aflăm de la profetul Iezechiel care zice, ca din partea Domnului: Dreptatea dreptului nu-l va scăpa în ziua păcătuirii lui, iar nelegiuitul nu va cădea pentru nelegiuirea sa în ziua întoarcerii sale de la nelegiuirea sa, precum nici dreptul în ziua nelegiuirii sale nu va putea rămâne cu viaţă pentru dreptatea sa (cap. 33, 12).
Prof. Univ. Petre Semen
Sursa: ziarullumina.ro
-
Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor
Publicat in : Acatiste -
Spovedania si iertarea pacatelor
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.