Pe măsură ce se întâmplă lucruri dumnezeieşti", spunea Cuviosul, „mici la început, apoi mai mari şi mai multe, se întăreşte credinţa, se încălzeşte sufletul, creşte dragostea. Atunci omul depăşeşte micimile şi urcă la înălţime. Innebuneşte şi este plin de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, Care Se lasă înduioşat, încât poate să-I ceară orice vrea. Insă nu pentru sine însuşi, pentru că, prin acel zbor ceresc al său, şi-a aruncat sinele deoparte". Cuviosul îşi aruncase el însuşi sinele şi se ruga lui Dumnezeu numai pentru alţii, iar Dumnezeu îi împlinea toate cererile.

Odată, un poliţist i-a trimis o scrisoare în care îi cerea să se roage pentru mama lui, care se afla în spital cu tumoare la plămân şi suferea mult din pricina dispneei. La câteva zile după trimiterea scrisorii, bolnava, în timp ce se afla în starea între somn şi veghe, a văzut o femeie îmbrăcată în negru împreună cu un călugăr, care i-au spus cu multă bunătate şi interes: „Nu te nelinişti, noi suntem aici şi o să te ajutăm". S-au apropiat de ea, şi-au băgat mâinile sub cearşaf şi a început să se audă un zgomot ca şi cum ar fi tăiat pânză cu briciul. Peste puţin, femeia nu a mai avut dispnee şi, în acelaşi timp, a fost cuprinsă de multă bucurie. Următoarele analize au arătat că nu mai există nici o tumoare, aşa că s-a întors sănătoasă acasă. Când Părintele Paisie a ieşit din Sfântul Munte, poliţistul l-a vizitat la Sihăstrie împreună cu mama lui, care, de îndată ce l-a vazut, a spus: "Iata acesta este calugarul care a venit la spital impreuna cu femeia imbracata in negru si m-au vindecat".

Un băcan din Xanthi era foarte bolnav şi doctorii, fiindcă se temeau că este ceva grav, i-au recomandat să meargă la un spital din Tesalonic. El însă era nehotărât şi i-a trimis o scrisoare Părintelui Paisie, cerându-i sfatul. După câteva zile, în vreme ce se afla într-o clinică din Xanthi şi starea sa se agrava, deodată a început să se simtă foarte bine.

Doctorii s-au mirat de îmbunătăţirea stării lui de sănătate şi l-au lăsat să se întoarcă acasă. După trei luni, băcanul l-a vizitat pe Cuviosul Paisie, care, de îndată ce l-a văzut, i-a spus cu bucurie: „Ce faci, Teodore? Ai primit scrisoarea mea, nu-i aşa? Nu ţi-ani scris, însă scrisoarea ai primit-o...". Acela a înţeles îndată ce se întâmplase şi s-a cutremurat.

Un francez ortodox nu reuşea să se hotărască ce cale să urmeze: monahismul sau căsătoria. Cuviosul i-a spus: „Mergi în Franţa şi peste două luni o să-ţi trimit o scrisoare fără timbre". Aşa s-a şi întâmplat. Francezul s-a întors în patria sa şi după două luni a primit „scrisoarea": a cunoscut o tânără, care a primit să devină ortodoxă şi cu care, după puţin timp, s-a căsătorit.

Părintele Paisie ar fi vrut să se roage pentru fiecare om care avea nevoie. Intr-un timp, a vrut să facă rugăciune pentru cazuri concrete. L-a rugat pe un cunoscut de-al său să-i trimită articole despre evenimente tragice, pe care să le decupeze din ziare. După puţin timp însă, i-a cerut să nu-i mai trimită. „S-a umplut paharul", i-a spus, „nu mai pot răbda".

Insă şi fără să primească „semnale pentru ajutor", transmisionistul lui Dumnezeu putea, tocmai din groapa Kalliagrei, să trimită ajutorul ceresc şi unor oameni necunoscuţi, care se aflau în primejdie la celălalt capăt al pământului. în vara anului 1971, vorbind cu un profesor al Şcolii Teologice despre rugăciune, i-a povestit cazul „unu: monah’', care, într-o zi, a simţit foarte puternic nevoia de a se ruga pentru un marinar pe care nu-l cunoştea, dar care se afla în primejdie. După câteva ore de rugăciune fierbinte, monahul a simţit o mare bucurie: era vestirea lăuntrică că Dumnezeu ajutase.

A trecut ceva timp şi a uitat această întâmplare. Şi-a adus aminte însă de ea după câteva luni, când un tânăr, care l-a vizitat împreună cu alţi închinători, l-a privit puţin cu luare aminte şi îndată la îmbrăţişat şi i-a spus emoţionat: „Sfinţia Ta, Păruite, ai fost eei ane te rugai pentru noi când ne primejduiam să ne înecăm in marea Chinei de Sud. Te-am văzut toţi pe marginea prorei cu mâinile intuise spre Cer. Sfinţia ta erai, nu mă înşel''. Din felul şi din amănuntele povestim, profesorul şi-a dat seama că „monahul acela", căruia i se întâmplase aceasta, era tocmai Părintele Paisie.

Fragment din cartea "Sfantul Paisie Aghioritul", Editura Evanghelismos

Cumpara carte "Sfantul Paisie Aghioritul"

• Parintele Paisie Aghioritul
  Publicat in : Parinti
• Mormantul Parintelui Paisie Aghioritul
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: