"Imi îngădui să spun că în conştiinţa mea precumpăneşte experienţa contemporană, iar nu cea din vechime. Ea a început atunci când încă nici nu făcusem cunoştinţă cu scrierile Sfinţilor Părinţi. Insuflată - aşa cum cred - de acelaşi Duh ce purcede de la Dumnezeu, ea, experienţa, în multe privinţe coincisese cu scrierile Părinţilor nevoitori; dar în acelaşi timp se şi deosebea de ei, în vârtutea însemnatelor schimbări în condiţiile vieţii lumii de astăzi"657. Această mărturisire permite examinarea contribuţiei specifice aduse de Sfântul Siluan şi de Arhimandritul Sofronie la Tradiţia Bisericii.
Părintele Zaharia îşi încheie studiul cu o exegeză asupra celor mai cunoscute cuvinte legate de numele Sfântului Siluan: „Ţine-ţi minte în iad şi nu deznădăjdui". Este puţin probabil ca moştenirea lui să se găsească aici, condensată sintetic, asemeni unei introduceri contemporane la icoana Paştilor în dubla sa reprezentare: ca o coborâre la iad şi ca înviere biruitoare. Alte teme ale sfântului, „lacrimile lui Adam", iubirea vrăjmaşilor, oglindesc tot atâtea aspecte ale experienţei sale, asumate de ucenicul său, Arhimandritul Sofronie. El însuşi face aluzie la această originalitate în 1988, cu ocazia unei convorbiri cu călugării Mănăstirii ortodoxe Sfântul Nicolae din Dalmerie (Franţa): „în teologia lui Siluan există puncte care nu au mai fost exprimate de nimeni în acelaşi fel înaintea primul rând, distincţia între două forme de smerenie: smerenia ascetică („sunt mai rău decât toţi") şi „Smerenia dumnezeiască a lui Hristos"; apoi, faptul că „Nimeni nu poate iubi întreaga făptură şi nu se poate ruga pentru întreaga făptură decât prin Duhul Sfânt. Iar rugăciunea pentru vrăjmaşi e proprie celor care poartă în sine pe Duhul Sfânt... Din această pricină se spune că cel care nu îşi iubeşte vrăjmaşii încă nu cunoaşte pe Dumnezeu precum trebuie"658.
Părintele Zaharia, credincios firului conducător al studiului său - împlinirea principiului personal - face referire la „Smerenia lui Hristos" într-un paragraf din penultimul capitol („De pe tărâmul psihologic în cel ontologic"). Inainte, după cum am menţionat deja, atinsese acelaşi subiect al chenozei în înţelegerea principiului personal. Temeiul textual al prezentării sale este în principal Capitolul 3 al Părţii a Doua din Cuviosul Siluan Athonitul, „Pentru smerenie” şi, privitor la Stareţ, câteva pasaje din Vom vedea pe Dumnezeu precum este. Arhimandritul Sofronie aminteşte reacţia Sfântului Siluan în legătură cu moartea sa apropiată: Stareţ, vreţi să muriţi? - Eu încă nu m-am smerit, a răspuns el"659.
Pentru Sfântul Siluan smerenia şi pocăinţa sunt cunoaşterea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului în Care mărturisim că Iisus Hristos este Dumnezeu. Părintele Zaharia enumeră câteva observaţii ale Tradiţiei în acest sens, din scrierile Sfântului Dorotei de Gaza şi ale Sfântului Ioan Scărarul. Incununarea teologică pe care o face Arhimandritul Sofronie experienţei Sfântului Siluan este impresionantă: „Smerenia, este Dumnezeu însuşi". în al treilea capitol al cărţii Vom vedea pe Dumnezeu precum este („Pentru pocăinţă"), citim următoarele: „în nevoinţa rugăciunii înaintaşilor noştri, dar şi în însăşi Scriptura, I se dau lui Dumnezeu nume privind caracterul Lui [...]: Dumnezeu este Lumină, Dumnezeu este Adevăr, Dragoste Milostivire şi mulţime de alte nume. Indrăznesc să adaog: Dumnezeu este Smerenie". Apoi, mai departe expune cealaltă latură a acestei ameţitoare alternative a libertăţii: „Mândria este acel «întunerec cel mai dinafară», în care petrecând, omul se smulge de la Dumnezeul iubirii. «Oamenii... au iubit întunericul» (Ioan 3,19]. Mântuirea din acest iad este cu putinţă nu altfel decât prin pocăinţă"660.
Ca şi Sfântul Siluan, Părintele Sofronie nu separă smerenia de împlinirea chipului, a imago, de participarea la Rugăciunea din Gheţimani, şi la Taina Golgotei - a se vedea
capitolele XIV şi XVI din Vom vedea pe Dumnezeu precum este [„Rugăciunea liturgică", „Rugăciunea din Gheţimani").
Aşadar, în Smerenia lui Hristos converg temele majore ale Sfântului Siluan şi „conştiinţa dogmatică" a Arhimandritului Sofronie: sinergia chenozei dumnezeieşti şi a celei omeneşti, cunoaşterea lui Dumnezeu, experienţa Luminii necreate. Părintele Sofronie anticipează, după cum semnalează Jean-Claude Larchet şi jean-Claude Polet661, anumite accente ale „chenotismului" teologic contemporan - de pildă în lucrarea teologului evanghelic E. Jungel, Gott als Geheimnis der Welt [1978] sau teologia lui H. U. von Balthasar662 -: „Acest chip al lui Hristos pe care ni-l zugrăveşte Sfântul Siluan nu are nimic de-a face cu imaginea unui Dumnezeu atotputernic, care-i zdrobeşte pe oameni cu tăria puterii Sale, a unui Judecător [...]. Un mare număr de teologi din vremurile mai noi [...] au dezvoltat o teologie a kenozei, subliniind smerirea şi micşorarea de bună voie a lui Dumnezeu [...] şi că libertatea lui Dumnezeu este cu atât mai măreaţă, cu cât ea lasă loc libertăţii omului"663.
Părinţii Zaharia şi Nicolae au expus caracterul central al chenozei la cei doi învăţători. Părintele Zaharia a arătat „împlinirea personală" a acestei chenoze, chipul său deopotrivă teologic şi ascetic, importanta sa transmitere prin intermediul monahismului şi un fel de extindere a ascultării călugăreşti la chenoza credinţei. Părintele Nicolae a
cercetat substratul rusesc al temelor, indicând sursa imediată a Sfântului Siluan şi pe cele mai puţin directe şi mai puţin sigure ale Sfântului Filaret al Moscovei, a părintelui
Serghei Bulgakov etc.
Aceştia au pus bazele teologiei Arhimandritului Sofronie, contribuţia sa la Tradiţia Bisericii, şi ne ajută - un merit în plus - să pătrundem şi mai adânc în această continuitate care există între scrierile Sfântului Siluan şi cele ale Părintelui Sofronie, care pentru mulţi dintre noi constituie locul excepţional din zilele noastre pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
Joaqutn Maristany del Rayo
Fragment din cartea "S-a dus sa-L vada precum este. 20 de ani de la mutarea in eternitate a Parintelui Sofronie Saharov", Editura Reintregirea
Note:
657 „Rugăciunea liturgică”, în Buisson Ardent. Cahiers Saint Silouane l'Athonite 8, p. 30-40. (în româneşte articolul constituie capitolul 14 al cărţii Vom vedea pe Dumnezeu precum este, pp. 323-345, pasajul regăsindu-se la p. 338 - n. tr.).
658 „Convorbire cu Arhimandritul Sofronie” în Paix 54-55 (1988), p. 44.
659 Cuviosul Siluan Athonitul, p. 264.
660 Vom vedea pe Dumnezeu precum este, p. 36.
661 JEAN-CLUADE POLET, „Une livre sur saint Silouane" [„0 carte despre
Sfântul Siluan") în Buisson Ardent Cahiers Saint Silouane l’Athonite 8, pp. 106-115.
662 Autorul recunoaşte că în cadrul teologiei protestante le datorează mult lui Barth şi lui Ebeling. In cea de a patra şi ultimă parte a cărţii sale, intitulată „Despre înomenirea lui Dumnezeu”, se regăsesc titluri precum „Iisus Hristos răstignit ca vestigium Trinitatis" (pp. 423-438). In ceea ce priveşte teologia catolică, a se vedea Triduum morţiş al lui II. Urs von Balthasar
663 JEAN-CLAUDE LARCHET, Dumnezeu este iubire. Mărturia Sfântului Siluan Athonitul, traducere din limba franceza de Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2003, p. 264. Citat de JEAN-CLAUDE POLET, „Une livre sur saint Silouane" („O carte despre Sfântul Siluan") în Buisson Ardent.
-
Sfantul Siluan Athonitul - Despre voia lui Dumnezeu si libertate
Publicat in : Sfantul Siluan Athonitul -
Sfantul Siluan Athonitul
Publicat in : Sfantul Siluan Athonitul
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.