Nevoi şi pretenţii...
Pretenţiile mele. Nevoile mele. Condiţii prealabile pentru a putea ca o relaţie să continue.
Prin acestea, Omule, am reuşit să facem cercuri vicioase, să rănim şi să fim răniţi, şi să-l căutăm pe cel sau pe cea care ar putea la un moment dat să le realizeze pe toate acestea.
Şi nu-l găsim, şi ieşim tot mai fărâmiţaţi din orice nouă încercare de relaţie.
Iar dacă-l găsim şi la început lucrurile merg bine, fiindcă poftele şi nevoile noastre sunt satisfăcute, la o privire mai atentă ai reuşit să devii tiran sau victimă care nu mai are putere să caute alte relaţii.
Dar pretenţiile şi nevoile sunt foarte importante pentru a menţine o relaţie?
Nu.
Am fost învăţaţi greşit, Omule. Doar egoismul se ascunde în spatele tuturor acestora...
Persoana, convieţuirea cu celălalt, împărtăşirea cu el, sunt cele ce aduc doi oameni în relaţie. Si lasă pretenţiile să rămână în urmă. Şi lasă şi nevoile...
Mereu voluntar. Cu cugetul Crucii.
Nevoile şi pretenţiile noastre, Omule, nu construiesc relaţii sănătoase.
Riscul, expunerea, deschiderea, pe acestea să le ai în minte...
Acestea fac o relaţie liberă, adevărată...
Nu-ţi fie teamă...
Când cade întunericul, nu-ţi fie teamă.
N-ai ales tu să vină. Nu-l poţi controla. Aşa este. Aşa a fost mereu.
Ţie doar să nu-ţi fie teamă. Să nu deznădăjdu- ieşti. Din timp în timp cade întunericul...
Aduce cu el lucruri urâte şi grele.
Insă nu-ţi fie teamă.
Pentru că este şi ceva pe care, fără să vrea, ţi-l oferă...
In lumina zilei, în cele uşoare, roze, în toate cele bune, e mai uşor să-ţi pierzi drumul. Să te relaxezi...
„Odihneşte-te, suflete al meu, mănâncă, bea şi veseleşte-te".
Intunericul te activează. Te face să vrei să cauţi... Să cauţi mai intens, mai cu disperare lumina.
Să cauţi o soluţie. Ieşirea...
Iar în întunericul absolut şi negru poţi vedea chiar şi cea mai mică lumină... Şi spre lumina aceasta vei putea atunci sigur să mergi...
Aceasta a fost mereu acolo. Mereu aprinsă...
Doar că atâta timp cât a fost ziuă nu ai putut-o vedea...
Când cade întunericul nu-ţi fie teamă...
Intunericul este cel care te va ajuta să distingi clar lumina...
Intunericul este cel care te va obliga să mergi spre lumină...
Ceea ce uităm...
Mişcat mereu de iubire, voia doar să ofere.
Şi pentru a-i mulţumi pe oamenii de lângă el, se trezea de dimineaţă, foarte de dimineaţă, şi mergea să le taie lemne.
Şi s-a întors bucuros în prima zi, fiindcă tăiase douăzeci de trunchiuri. Şi toţi ai lui s-au bucurat mult. Şi a auzit multe cuvinte de laudă.
Şi s-a trezit şi în ziua a doua, şi iarăşi cu aceeaşi poftă, chiar mai mare, s-a dus la muncă. Şi totuşi, când s-a înserat doar şaptesprezece au fost trunchiurile pe care le-a adus acasă. Ai lui l-au lăudat iarăşi. Insă el s-a necăjit rău...
Şi s-a încăpăţânat, şi a treia zi s-a trezit mai devreme, şi cu patimă şi mai mare a început să taie copaci. Dar când s-a înserat doar zece trunchiuri a reuşit să le aducă acasă.
Şi în ziua a patra, a cincea şi a zecea, cu toată strădania lui, lemnele pe care reuşea să le aducă alor săi erau şi mai puţine.
Şi l-a cuprins supărare mare, fiindcă pe toate le făcuse corect. Pusese şi timp, şi entuziasm, şi putere, de toate.
Şi astfel, pe când stătea supărat şi gânditor, s-a apropiat de el un bătrân. I-a spus de ce era supărat. Bătrânul n-a vorbit. La plecare i-a lăsat doar un sfat: „Să nu uiţi să-ţi ascuţi toporul", aşa i-a spus.
Uităm, Omule...
Pe toate le facem corect. Dar uităm să ascuţim bine toporul.
Si întrebarea este...
Care este, pentru fiecare, toporul?
Fara frica...
Te voi întoarce, Omule, cu câţiva ani în urmă.
Atunci când erai mic, în maşină, şi tatăl tău conducea. Nu te interesa destinaţia. Ştia tatăl tău unde mergeţi. Nici pericolele drumului nu te înspăimântau câtuşi de puţin, nu te gândeai la ele. Toată fiinţa ta o lăsai în seama lui.
Sau atunci când mama ta te scotea la plimbare, în vreo după-amiază de vară. Şi te ţinea strâns de mână. Si tu te simţeai, dintre toti, mereu cel mai si- gur. Toată fiinţa ta o lăsai în seama ei.
Apoi ai crescut. Şi ai învăţat să gândeşti. Şi ai învăţat să înfrunţi greutăţi şi furtuni. Şi ai făcut bine. Fiindcă aşa trebuie să se întâmple lucrurile.
Au venit însă, Omule, vremuri, ca zilele pe care le trăim acum, când toate gândurile laolaltă şi toate puterile împreună nu sunt suficiente. Şi cazi în deznădejde. Şi vrei să renunţi.
Incearcă să-ţi aminteşti de sentimentul de atunci. Inmoaie-ţi puţin inima, şi vei vedea, şi vei simţi că ai un Tată.
Şi asta îţi va da putere. Şi-ţi va da nădejde. Şi te va face să nu renunţi.
Da, trebuie să te gândeşti. Şi da, trebuie să suferi. Insă se apropie destinaţia. Nu renunţa acum.
Tu doar înmoaie-ti inima si simte că ai un Tată.
Temeliile...
Dacă nu ai temeliile puternice, tot ce vei construi pe ele va fi condamnat la pieire...
De multe ori în viaţa noastră, Omule, începem cu cele mai bune intenţii. Şi acordăm toată atenţia şi toată iubirea şi grija. Şi vrem ca lucrurile să se facă repede, şi acoperiş visului nostru să-i construim. Şi folosim cele mai bune materiale, şi depunem toată priceperea noastră...
Dar vine o clipă când vedem clădirea gata să se dărâme... Si noi insistăm. Iarăşi si iarăşi...
Acestea sunt momentele, Omule, când, în ciuda oricărei dureri, trebuie să învăţăm să încetăm. Nu e laşitate. Nici nevrednicie. Gândeşte-te că, cu cât construieşti mai multe lucruri pe nişte temelii şubrede, cu atât va fi la urmă paguba mai mare...
Iar acum mă vei întreba...
Cine construieşte pe nişte temelii care nu sunt puternice?
Noi toţi, Omule. Şi eu, şi tu, şi toţi...
Gândeşte-te la relaţii. De multe ori nu vrem să recunoaştem că lucrurile nu merg... Gândeşte-te la patimile noastre, de câte ori nu le lăsăm pentru mai târziu, deşi ştim că la un moment dat ne vor ieşi înainte. Gândeşte-te la cât de mult căutăm să ne facem voia proprie, şi din această pricină, din egoism, nu vrem să ascultăm ce au şi ceilalţi de zis...
Gândeşte-te, vei vedea că sunt multe cele pe care nu vrei să le vezi în viaţa ta, pentru că riu-ţi convin...
Şi acestea sunt cele care în cele din urmă te vor distruge...
Nu te grăbi...
Nu te grăbi să te înfurii pe toţi cei care au cuvinte şi purtări urâte faţă de tine.
Gândeşte-te doar ce iad trebuie să trăiască ei.
Tot ceea ce are cineva înlăuntrul lui, doar pe acestea le poate scoate şi către cei din jurul său.
Uită-te la tine, Omule, şi vei înţelege...
Ai fost vreodată îndrăgostit profund, cu totul, de cineva? Era atunci ceva care ţi se părea urât în jurul tău? Ceva pe care ai fi vrut să-l combaţi?
Sau în alte bucurii mari pe care le-ai avut în viaţă? Bucurii ale tale sau ale copiilor tăi. Atunci când le trăiai, spune-mi adevărul, exista ceva care să-ţi preocupe mintea sau să-ţi macine sufletul?
Gândeşte-te şi la vremea când erai copil. Lipsit de griji. Dedicat jocului. Nu te interesa să înţelegi ceea ce era urât în lume...
Aşadar nu te grăbi să te înfurii pe toţi cei ce te războiesc cu sălbăticie.
Ceea ce scot în afara lor, doar pe acelea le au şi în sufletul lor. Doar pe acelea le ştiu.
Iartă-i, Omule. Ai grijă să faci o rugăciune şi să aprinzi o lumânare din când în când şi pentru ei.
Când cineva trăieşte iadul în el, doar iadul îl scoate în afară...
Pilda bună
„Am obosit, mamă. Am obosit rău. E mult timp de când mă simt aşa... Lumea asta mă face să sufăr mult. Lume nedreaptă. Vicleană. Murdară.
Am obosit, mamă, să cad în fiecare zi şi să mă ridic iarăşi şi iarăşi de la început. Nu mă mai ţin picioarele. Le simt grele, din ce în ce mai mult. Nu mai suport. Am obosit.
Mă gândesc să renunţ. Şi întâmplă-se ce s-o întâmpla. Lumea va continua şi fără mine, mamă.
Toate par întunecate. Negre. Dar nu mai contează... Tu să nu te necăjeşti"....
„Fiul meu...
Lumea aceasta mereu a fost aşa. N-a devenit neagră pentru tine. Şi înainte de tine au fost mulţi alţii care simţeau că se înăbuşă... Aminteşte-ti. Ii ştii.
Nu-ţi vorbesc de atâţia ani despre aceştia? Şi au fost faruri pentru tine şi pentru mulţi alţii. Oameni şi ei, cu picioare care li se îngreunau. Insă au rezistat, s-au ţinut bine până la sfârşit. Şi poate că mă vei întreba care este sensul...
Exemplul lor ne călăuzeşte şi în ziua de astăzi...
Strânge din dinţi, fiule! Şi continuă cu toată puterea care ţi-a mai rămas. Nu este doar o datorie pentru tine. Sunt atât de mulţi alţii, pe care poate niciodată n-o să-i cunoşti, care aşteaptă de la tine o pildă bună".
Faruri...
Nu regreta şi nu te întrista dacă celălalt nu se schimbă.
Dacă nedreptăţeşte sau dacă distruge sau dacă se comportă greşit.
Nu-i treaba ta să-l schimbi pe celălalt.
Tu să fii far...
Asta să ai în minte.
Farurile sunt mereu acolo, falnice, neclintite, răspândind lumină şi în cele mai întunecate nopţi. Nu aleargă după corăbii, nu le fugăresc. Poate că acest lucru este cam egoist...
Acestea luminează locurile rele, stâncile primejdioase. Arată ce este greşit şi ce este corect, înştiinţează despre ce este viaţa şi ce este moartea. Asta e treaba lor.
Fiecare alege, Omule, cum să cârmuiască corabia vieţii lui. E liber să aleagă pentru el însuşi.
Să fii far, Omule. Statornic. Să-i luminezi pe ceilalţi oameni...
Şi roagă-te, în ceasurile grele, chiar şi în ultima clipă, ca fiecare să-şi schimbe calea spre ape limpezi...
Singur în relaţie...
Ştii de ce nu ai o relaţie?
Pentru că nu rişti. Pentru că nu pui şi ultima carte pe cel care ai ales să-ţi stea alături.
Pui condiţii prealabile, faci înţelegeri, ceri dovezi, termeni, şi după aceea ce se întâmplă? Aşa aştepţi să te uneşti cu celălalt? Aşa aştepţi să trăieşti legătura absolută?
Acestea sunt poveşti, Omule. Poveşti.
Aceste componente nu formează o relaţie. Sunt urme ale egoismului tău.
Un egoism care vrea ca toate să se învârtă în jurul tău, care vrea ca tu nimic să nu dai fără să-ţi fi asigurat mai întâi o răsplată. Un egoism care slujeşte doar pentru ce-ţi convine ţie.
Este trist, căci dacă nu vei avea grijă să te schimbi, Omule, dacă nu vei avea grijă să te laşi în întregime în mâinile celuilalt, nu vei trăi niciodată o relaţie.
Şi aşa vei umbla singur printre relaţii în viaţă, şi mereu vei da vina pe altcineva.
Revino-ţi cât mai este timp. Şi dacă vrei să te lupţi cu celălalt, dă-i tot ce ai. Nu ştiu cum se va termina asta. Insă sigur alt fel relaţie, dacă vrei, nu vei putea lega.
Oameni toxici...
Să-i îndepărtezi pe oamenii „toxici" de lângă tine.
Aşa ţi se spune. Aşa te învaţă.
Ştii, Omule...
Acest lucru este egoist, dar şi periculos.
Egoist. Doar întreabă-te, cine eşti tu şi cât de bun crezi că eşti în comparaţie cu orice semen care stă lângă tine?
Periculos. In această ameţeală a ta, străduindu-te să păzeşti sfatul de mai sus, poţi să faci greşeli. Şi oamenii să le plătească, oamenii apropiaţi ţie, cărora le pasă de tine, chiar dacă au căzut în vreo greşeală. Lasă purificările...
Doar ai grijă ca tu, Omule, să stai liber. Iar libertatea este o stare interioară.
Şi are iubire în ea şi are vitejie şi iertare, şi superioritate şi multe alte bunătăţi...
Tu să stai liber, Omule. In fiecare clipă a vieţii tale.
Şi să nu-ţi fie teamă.
Dacă există oameni care se poartă urât cu tine, se vor îndepărta singuri, vei vedea.
Eleftherios G. Eleftheriadis
Fragment din cartea "Inainte sa se intunece. Texte despre viata cotidiana si vesnicie", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Inainte sa se intunece. Texte despre viata cotidiana si vesnicie"
-
Sfaturi pentru viata de zi cu zi
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.