Spiritualizarea unirii in trup

Spiritualizarea unirii in trup Mareste imaginea.

Ideologia transumanistă, anarhistă şi opusă oricărei dogme şi oricărei constrângeri, nu vede vreun sens în instituţia căsătoriei. Nu este locul să dezvoltăm subiectul despre teologia căsătoriei, deşi bioconservatori ca Leon Kass doresc să restaureze demnitatea acestei instituţii. Ca pecete a uniunii dintre două fiinţe, un bărbat şi o femeie, instituţia căsătoriei este garantă a „ecosistemului familial". Ne vom ocupa într-o altă lucrare de problema căsătoriei şi a filiaţiei, atât de atacate la ora actuală de către deconstructivişti, chiar dacă este vorba de o chestiune antropologică şi societală de mare actualitate.

Formula de la Cununie: „Se cunună robul lui Dumnezeu (numele) cu roaba lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh", face din cuplu o celulă a Bisericii şi, astfel, un membru viu al [trupului] lui Hristos. Şi dacă ei nu mai formează decât un singur trup, unu plus unu fac aici mai mult decât doi, după principiul „terţului inclus"216 revăzut din punct de vedere spiritual. Părintele Dumitru Stăniloae, în lucrarea sa Ascetica şi Mistica Bisericii Ortodoxe, dedică un capitol amplu217 relaţiei cu celălalt în dragoste, conversând ideatic cu psihologul Ludwig Binswanger218 despre noi (der Wirheit), ca structură izvorâtă din relaţia iubitului şi iubitei, desigur, în vederea analogiei cu relaţia de dragoste cu Dumnezeu. Această conştiinţă a fecundităţii alterităţii este fondatoare în antropologie. Fără alteritate trăită, nu mai există societate. Transumanismul propune o lume de electroni liberi. Este vorba de omul de nisip, pe care l-am evocat deja.

După inspirata formulă tripartită a lui Constantin Andronikof, Sfânta Taină a Căsătoriei binecuvintează „uniunea pnevmo- psiho-somatică a celor două persoane de sex opus, prin dragoste, în libertate, în Dumnezeu"219. Această formulă antropologică a căsătoriei este de mare actualitate, în timp ce diferitele state legiferează uniunea dintre persoanele de acelaşi sex, în cadrul formelor juridice variate, cu care transumanismul este de acord, prin refuzul oricărei autorităţi morale şi oricărei dogme, aşa cum declară susţinătorii lui.

Antropologia tripartită nu uită trupul, ca parte inalienabilă a fiinţei umane. Redobândindu-şi nobleţea prin spiritualizare, trupul capătă şi o valoare eshatologică şi nu mai este hărăzit unei simple dispariţii biologice, ci transfigurării sale, fiindcă, însămânţat sufleteşte, trupul înviază ca trup duhovnicesc.

Căsătoria, o necesitate ce depinde de mortalitate, inclusă în tunicile de piele, permite transfigurarea fiinţei biologice. C. Andronikof mai scrie: „Rezultă că ea, căsătoria, este o realitate nu numai somatică şi psihică, dar şi pnevmatică, şi de importanţă eshatologică"220. Şi aceasta chiar dacă Părinţii Bisericii au fost mai rezervaţi asupra căsătoriei decât asupra celorlalte Sfinte Taine, din cauza prudenţei şi, mai ales, a unei absenţe de doctrină antropologică formalizată221, fiindcă ei rămân în principal în dinamica unei antropologii apofatice. Cu toate acestea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne lasă o învăţătură despre căsătorie, din care putem trage nişte concluzii antropologice şi eshatolo- gice, care sunt, desigur, puţin acceptabile pentru materialişti.

In afara diferenţei ontologice absolute dintre Creator şi făptura Sa, o anumită analogie ternară, triadică, poate fi întrevăzută. Aceasta este poziţia Sfântului Ioan Gură de Aur, care, reluându-l pe Apostolul Pavel, îl citează: „Capul lui Hristos este Dumnezeu" (I Corinteni 11, 3), iar apoi adaugă: „Eu spun aşa: bărbatul şi femeia sunt un singur trup, tot aşa cum Hristos şi Tatăl ceresc una sunt. Vedem astfel că Dumnezeu-Tatăl este şi capul nostru"222.

In sfaturile sale asupra vieţii cotidiene a cuplului, Sfântul Ioan Gură de Aur insistă asupra noii unităţi în toate lucrurile:

De la căsătorie, noi nu mai suntem două trupuri, ci unul singur. Nu mai avem două destine, ci unul singur [...]. Totul este al tău, iar eu sunt tot al tău, copila mea. Este ceea ce mă sfătuieşte Pavel atunci când spune că nu mai este soţul cel care îşi stăpâneşte trupul, ci soţia lui. Şi dacă nu eu sunt cel care am putere asupra trupului meu, ci tu, atunci cu cât mai mult asupra bunurilor mele [...]223.

Regăsim aici aceleaşi accente ca ale Părintelui D. Stăniloae. Mai târziu, faimosul Wirheit pledează pentru acel „noi"224, depăşind simpla adiţiune a lui „eu" şi „tu".

Acest concept al unui singur trup are influenţa sa soteriologică şi, totodată, eshatologică. în cazul unei căsătorii mixte, cu o persoană nebotezată, Apostolul se întreabă: „Fiindcă ce ştii tu, femeie, dacă-ţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă-ţi vei mântui femeia?" (I Corinteni 7, 16). Sfinţirea celuilalt şi problema eficacităţii pnevmatice trec, aşadar, şi prin trup. Trupul, instrument al sufletului, este pus astfel în serviciul spiritualizării celuilalt225.

Apostolul Pavel spusese: „Totuşi, întru Domnul nici femeia fără bărbat şi nici bărbatul fără femeie" (I Corinteni 11, 11), adică în Dumnezeu-Omul. Şi vor fi doar un singur trup, „pentru aceea omul [...] se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup" (Efeseni 5, 31). Iar versetul următor clarifică: „Taina aceasta mare este; iar eu zic, în Hristos şi în Biserică" (Efeseni 5, 32). Insă dacă aceasta ne trimite la nunta dintre Mireasă şi Miel, unde Duhul şi Mireasa spun: „Vino!" (Apocalipsa 22,17), nu este mai puţin adevărat faptul că poate fi vorba de o unire trupească şi că aceasta ia astfel o dimensiune spirituală, unde acest trup atât de suspect devine pnevmatizat. Această pnevmatizare sau spiritualizare a trupului, înţeleasă într-o antropologie tripartită, îl cuprinde şi pe homo eschatologicus, pnevmatizat, fără a fi cu totul dezincarnat. Evangheliile sinoptice sunt în total acord asupra acestui aspect al omului la înviere: „Că la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer" (Matei 22, 30 şi Marcu 12, 25); „Că nici să moară nu mai pot, fiindcă sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii" (Luca 20, 36). Cei înviaţi nu vor fi nişte fiinţe îngereşti, vor fi tot oameni, dar evangheliştii spun bine: nu îngeri vor fi, ci precum îngerii. Acest lucru implică într-adevăr hegemonia duhului asupra trupului, suflet şi trup total spiritualizate. Ceea ce nu ne mai permite să presupunem că această spiritualizare suprimă cu totul firea umană până a-i şterge caracteristicile de gen (chiar dacă ele nu mai sunt, în sens strict, sexuale), aşa cum rezultă din analiza icoanei Deisis, în care Maica Domnului (figura feminină) este reprezentată de-a dreapta Fiului (figura masculină) înălţat cu firea Sa umană pnevmatizata .

Encratismul, anatemizat de Biserică, nu este, stricto senso, o revendicare a transumanismului, neognostic şi anarhist, ceea ce este paradoxal în sine. Dimpotrivă, Ray Kurzweil vrea să facă dragoste în spaţiu - aşa cum declară în manifestul său - cu fiinţe modificate sau cyborgi, fără îndoială. Or, separarea sexualităţii de procreare, pe care ideologia ectogenetică o urmează în demersul său, vizând şi ea distrugerea familiei şi a filiaţiei, manifestă un profund dezgust pentru corpul biologic în starea sa actuală, care trebuie, aşadar, ameliorat.

Dacă transumaniştii doresc fie o ameliorare a fiinţei noastre biologice, fie puterea de o depăşi cu totul, după cele două căi ale lor, Părinţii Bisericii au înţeles ameliorarea trupului prin spiritualizare sau înduhovnicire, prin asceză, prin castitate, abstinenţă şi feciorie. De asemenea, ei i-au condamnat unanim pe clericii care alegeau celibatul şi abstinenţa motivaţi de dezgustul faţă de femeie şi faţă de căsătorie, „calomniind creaţia"226 227. Această condamnare este valabilă şi pentru laici228. Aceste poziţii tipic antropologice asupra sfinţeniei căsătoriei şi acceptarea tuturor aspectelor biologice ale tunicilor de piele sunt luate într-o optică eshatologică şi soteriologică, dar în mod esenţial pnevmatică, fiindcă „Hristos a unificat omul, eliminând în mod tainic în duh diferenţa dintre masculin şi feminin şi instituind pentru ambele genuri raţiunea naturii lor libere în privinţa trăsăturilor pătimaşe"229. Este ceea ce spune - repetăm - şi Sfântul Grigorie de Nazianz: „Pentru ca noi să nu mai fim parte bărbătească şi parte femeiască [...] şi ca să purtăm în noi acest caracter divin, după care şi pentru care am fost alcătuiţi"230. Transumaniştii şi, în special, adepţii postgen îşi exprimă şi ei dorinţa de a depăşi separarea sexelor, iar unii nu ezită - dincolo de excese şi de perversiuni, de turismul transsexual - să dorească întoarcerea la androginie, ceea ce dovedeşte încă o dată cârdăşia lor gnostică.

In Facerea 3,16 este scris: „Atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni". Contrar unor idei false foarte răspândite, realitatea atracţiei sexuale nu este negată, nici condamnată de Biserică, iar Sfântul Ioan Gură de Aur explică acest lucru: căsătoria a fost instituită pentru a ne domoli şi pentru procreare, este un prilej pentru cumpătare231, pentru a evita lipsa de măsură. Excesul este păcat, nu dorinţa232. Căsătoria este un mijloc de a înlătura indecenţa şi lipsa de ruşine233. Această atracţie sexuală se înscrie în ciclul plăcere-durere-moarte. Orice „naştere ieşită din Adam prin plăcere" îl hărăzeşte pe noul ins să nu fie decât o „hrană pentru moarte"234. La ce bun, atunci, să aducem pe lume nişte copii? Faţă de acest caracter inevitabil al morţii, subliniat de Sfântul Ioan Gură de Aur, Dumnezeu „a lăsat darul naşterii de copii, descoperind prin aceasta, am putea spune, un fel de chip al învierii şi folosindu-se de acesta pentru ca alţii să se ridice în locul celor care pier"235. Acest lanţ plăcere-durere, izvorât din situaţia antropologică consecutivă căderii, e chemat să dispară. Transumaniştii încearcă să rezolve asta în felul lor. Creştinismul însă învaţă altceva.

Dacă Maica Domnului este născută în cadrul căsătoriei, ea a rupt totuşi lanţul plăcere-durere care este legat de procrearea umană de după cădere, căci Maria nu a fost născută ca un rod al plăcerii, ci ca un rod al rugăciunii. Domnul încheie în mod radical cu condiţiile biologice impuse de mortalitate şi cu tunicile de piele, inaugurând o a doua naştere, cea din Duh, iar în planul naşterii Sale este vorba de o concepere „fără sămânţă", o naştere „fără stricăciune"236 şi „fără a strica fecioria Maicii Sale"237. Astfel, Cuvântul, prin întruparea Sa, aduce firea umană la starea sa de dinainte de cădere. Iar acesta este obiectivul celor ce aleg calea fecioriei.

Copilul născut din căsătorie poate să îmbrace fiinţa sa biologică cu fiinţa lui Hristos prin Botez şi să devină astfel „făptură a lui Dumnezeu prin natură, fiu al lui Dumnezeu şi dumnezeu prin Duh şi prin har" - Dumnezeu având doar un Fiu, înţelegem aici „fiu al lui Dumnezeu" prin înfiere -, căci „El a dat celor care cred în numele Său putere, prin naşterea de bunăvoie din Duh, de a se naşte ca nişte copii ai lui Dumnezeu, în loc să se nască din trup şi din sânge"238.

Condamnarea de către Biserică a învăţăturii encratiţilor, pe care am evocat-o, nu este suficientă fără o luptă paralelă contra mişcărilor gnostice239. Ceea ce propune transumanismul cu demersul ectogenic, donarea, reproducerea umană şi regenerarea indivizilor, perfecţionarea sexelor şi genurilor, precum şi eliberarea de orice constrângere morală se îndreaptă, în mod evident, împotriva învăţăturii Bisericii şi a poruncilor divine.

pr. Jean Boboc

Fragment din cartea "Transumanismul decriptat - Metamorfoza navei lui Tezeu", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Transumanismul decriptat - Metamorfoza navei lui Tezeu"

Note:

216 Despre principiul „terţului inclus", a se vedea introducerea la lucrarea noastră La grande metamorphose...
217 Pr. Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, pp. 357-380.
218 Ludwig Binswanger, „Wirheit im Lieben ist Wink, Gruss, Aufruf, Ausspruch und Urmarmung des Daseins mit selbst mit einem Worte", în Grundformen und Erkenntnis menschlichen Daseins, Zurich, 1942, p. 170.
219 Constantin Andronikof, Des mysteres sacramentels, Cerf, Paris, 1998,
p. 221.
220 Ibidem, p. 234.
221 Punct pe care C. Andronikof nu l-a subliniat atunci când a scris că Părinţii Bisericii nu s-au exprimat prea evident asupra căsătoriei: „Din prudenţă, din pudoare, din grija de prioritate, din nesiguranţă? Câte puţin din fiecare aceste motive, dar, în mod fundamental, din lipsa unei doctrine a omului, a unei antropologii, care să fi fost dezvoltate, fixate şi universal receptate"; ibidem, p. 219.
222 Ioan Gură de Aur, Omilia 20 la Efeseni 5, 22-23.
223 Ibidem, PG 62,146-148; sfaturi către soţ asupra modului de comportament faţă de soţia sa.
224 D. Stăniloae, Ascetica şi Mistica..., p. 372.
225 Biserica primară, în afara primelor comunităţi deplin creştine, nu s-a putut dezvolta decât prin căsătorii mixte, una dintre persoane fiind nebotezată. Mai târziu, în secolul al IV-lea, Biserica fiind bine aşezată, au apărut interdicţiile privind căsătoriile mixte: astfel, Sinoadele din Elvira, din Arles, din Ancira, din Neocezareea au proscris căsătoriile unui creştin cu un păgân, evreu sau eretic, cu excepţia în care acesta din urmă promitea să se convertească, aşa cum este stipulat în Sinodul de la Calcedon, din anul 451, în canonul 14.
226 Secţiune reluată din lucrarea noastră citată, La grande metamorphose... pp. 402-404.
227 Canonul 51 apostolic: „Dacă un episcop sau un preot sau un diacon sau un altul ce face parte din cler se abţine [...] de la căsătorie socotind-o infamie, uitând că Dumnezeu a făcut totul foarte bine şi că El a făcut bărbatul şi femeia, iar în blasfemia sa respectivul calomniază creaţia, ori să se îndrepte, ori să fie depus şi îndepărtat de Biserică" [trad. rom., ex., Canoanele Bisericii Ortodoxe, Editura Basilica, Bucureşti, 2018].
228 A se vedea canoanele 1,4,9,10,; 14 ale Sinodului din Gangra. In canonul 9 se spune: „Dacă cineva păzeşte înfrânarea nu pentru frumuseţea şi sfinţenia acestei virtuţi, ci pentru că se îndepărtează de căsătorie socotind-o un lucru infam, să fie anatema". Acelaşi lucru este spus şi la Sinodul din Toledo: „Dacă vreunul declară sau gândeşte că este lucru respingător, să fie anatema" (canonul 16).
229 Maxim Mărturisitorul, Ad Thalassium, 48, PG 90, 436A [trad. rom., Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia, voi. 3, EIBMBOR, Bucureşti, 2009]. A se revedea şi pasajul din Ambigua 41 citat mai sus.
230 Ibidem.
231 Ioan Gură de Aur, Propter fornicationes uxores, 3, PG 51, 213 ftrad. rom., Sfântul Ioan Gură de Aur, „La cuvintele apostoleşti: «Din pricina des- frâului fiecare să-şi aibă nevasta lui», în Cateheze maritale. Omilii la căsătorie].
232 Idem, Homiliae in Epistolam ad Romanos, 13, PG 60, 508.
233 Idem, De virginitate, 19,1, PG 48, 547.
234 Maxim Mărturisitorul, Ad Thalassium, 61, PG 90, 632B şi D.
235 Ioan Gură de Aur, Homiliae in Genesim, 18, 4.
236 Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 42, PG 91,1341C-1349A.
237 Ibidem, 31, PG 91,1276A.
238 Ibidem, 42, PG 91,1345D-1348C.
239 Asupra relaţiilor dintre învăţătura encratiţilor şi gnosticism, a se vedea P.F. Beatrice, „Continenza e matrimonio nel Christianesimo primitive", în R. Cantalamessa (ed.), Etica sessuale e matrimonio nell christianesimo delle origini, Milano, 1976, pp. 43-47; de asemenea, G. Sfameni Gasparro, „La motivazione protologiche dell Enkrateria nel christianesimo dei primi secoli e nello Gnosticismo", în Ugo Bianchi (ed.), La tradizione dell'Enkrateria. Motivazioni ontologiche e protologiche. Atti del Colloquio luter- nazionale-Milano, 20-23 aprile 1982, Ed. dell' Ateneo, Roma, 1985, pp. 149-184 şi 228-231.

Pe aceeaşi temă

28 Octombrie 2021

Vizualizari: 461

Voteaza:

Spiritualizarea unirii in trup 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

casatoria transumanismul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE