Absolutul
Între cerurile mele
adamice și hristice
și păcatele mele oarbe
din lutul plămădit
nu mai încape nimic,
deși înlăuntrul
ființei mele
se naște
absolutul.
Ștefan Popa
Aviatorul, teologul, jurnalistul și scriitorul Ștefan Popa a absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi de Aviație ”Aurel Vlaicu”, promoția anului 1985. S-a format ca aviator la o unitate de elită a Aviației Militare, Regimentul 57 Aviație de Vânătoare de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, Constanța. Ofițerul de aviație Ștefan Popa s-a specializat în managementul de aviație la Academia de Înalte Studii Militare ”Carol I”, promoția anului 1992, București. Este absolvent al Colegiului de Război din cadrul Universității de Apărare ”Carol I”, promoția 2007, București. Apoi, se specializează în domeniul comunicării și relațiilor internaționale prin absolvirea masteratului Comunicare și Relații Internaționale din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Ofițerul de aviație Ștefan Popa reușește să-și îndeplinească și o veche pasiune, mistica ortodoxă, prin licențierea în Teologia Ortodoxă, specialitatea Pastorală, promoția anului 2000, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Ofițerul Ștefan Popa a activat în cadrul UM 01941 Mihail Kogălniceanu, Constanța, în cadrul UM 01943 Cluj-Napoca și în cadrul UM 01835 București. Ofițerul de aviație Ștefan Popa a îndeplinit mai multe funcții de conducere în cadrul Forțelor Aeriene Române, printre care aceea de șeful cercetării, șeful operațiilor, șef de stat major, comandant, director al Revistei ”Cer senin”, publicație militară a Forțelor Aeriene Române, director al Muzeului Național de Aviație, București, funcție de pe care a trecut în rezervă. A participat la îndeplinirea unor misiuni de operații aeriene naționale și internaționale Este căsătorit cu profesoara Mihaela-Emilia Popa și au împreună o fată. În prezent, locuiește în municipiul Cluj-Napoca. O altă pasiune a domniei sale a fost literatura: cititul și scrisul. A publicat peste 1500 de studii, recenzii, interviuri și articole de specialitate, de istorie militară, de filozofie și teologie, publicate în presa civilă și militară. A publicat 50 de cărți dintre care: 24 cărți în proză și poezie și o Revistă, precum și coautor în 26 de antologii literare. Face parte din mai multe Cenacluri literare, Asociații, Fundații etc. Este membru fondator al Societății ”Cultul Eroilor” din Cluj-Napoca. Este membru în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Este președintele Ligii Aeriene Române, Filiala Cluj. Este director și fondator al Revistei cultural-patriotice ”Chemarea zborului”. Este director și fondator al Școlii de Excelență Mistică „Schimonahia Elisabeta”.
Astăzi, sunt onorată că am posibilitatea să îi iau un interviu domnului comandor (r) Ștefan Popa.
Reporter (R): - Domnul comandor, sunteți o personalitate militară complexă, cu studii multiple, cu experiență de viață, cu multe implicări și realizări în domeniul militar, dar și în viața civilă. Ce va determinat să alegeți profesia de aviator?
Comandor (r) Ștefan Popa (CȘP): - În primul rând, dorința caracteristică a tinerilor generației mele de a face ceva deosebit cu viața lor, ineditul, provocarea, fascinația zborului... În al doilea rând, curiozitatea de a învăța și a ști cât mai mult din domeniile de vârf ale societății de atunci, unde se încadra și aviația. Apoi, generația mea credea în valorile și principiile umanității, în dragostea față de patrie și avea deosebit respect față de ctitorii de istorie și de neam. Și, nu în ultimul rând, chemarea pe care am simțit-o spre această profesie. Aici trebuie să precizez faptul că mai întâi am optat pentru partea mistică spirituală, care m-a atras din copilărie. Așa am ajuns la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar de la Sibiu, eu fiind din Constanța. La Sibiu am avut niște ispite și după un an de facultate am renunțat, Am mers la Părintele Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol pentru a cere sfat. Părintele mi-a dat o carte de rugăciune și m-a trimis la Catedrala ortodoxă din Constanța, unde să mă rog timp de trei ore și vedem ce ne arată Dumnezeu. Când am ieșit din Catedrală am văzut trecând un om în uniformă militară de culoare albastră. Am alergat după acea persoană și am întrebat ce profesie are și el mi-a răspuns că este aviator. Apoi, l-am întrebat unde se face școala de aviatori și mi-a spus că la Buzău, dar că trebui să-mi depun dosarul la comisariatul militar. Zis și făcut. Așa am ajuns student la Școala Militară de Ofițeri Activi de Aviație de la Boboc, Buzău. La terminarea studiilor am fost repartizat la Escadrila a II-a din cadrul Regimentului 57 Aviație Vânătoare de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, Constanța, pe funcția de adjutant-superior de escadrilă și șef al întregului personal. Comandantul de Escadrila nu era altă persoană, decât cea cu care m-am întâlnit în fața Catedralei și care mi-a dat primele sfaturi și anume căpitan-comandor Pavel Oțelea. Acum vă întreb eu pe dumneavoastră, a fost o pură întâmplare sau este vorba despre altceva?
R: - Domnul comandor, experiența m-a învățat că în viață nimic nu este întâmplător, ci totul are o rânduială divină. Bine, am lămurit oarecum problema cu aviația, dar nu înțeleg cum ați ajuns de la Constanța la Cluj-Napoca?
CȘP: - În anul 1992 finalizam studiile la Facultatea de Aviație și Apărare Antiaeriană din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare „Carol I” din București. Urma să primesc o nouă repartiție la una dintre unitățile militare de aviație. Pentru liniștea mea sufletească, am mers la Părintele Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol să îl întreb în ce garnizoană să cer repartiția. Părintele fără să stea pe gânduri mi-a spus că trebuie să merg la Cluj-Napoca. Cine m-a pus să merg la părintele? Cum să plec eu de la Constanța tocmai la Cluj-Napoca? Bineînțeles că mie nu-mi convenea această schimbare. Dar citisem în scrierile Sfinților Părinți că atunci când mergi la un duhovnic iscusit, primele lui cuvinte sunt de la Dumnezeu. Și atunci mi-am zis că Dumnezeu știe mai bine ca mine, ceea ce este bine pentru sufletul meu. Am fost repartizat șeful cercetării la Divizia 59 Aviație de la Cluj-Napoca. Părintele Arsenie mi-a dat și o scrisoare de recomandare către Părintele episcop Bartolomeu Anania. Așa am ajuns eu la Cluj-Napoca. Astăzi, am certitudinea că venirea mea la Cluj-Napoca a fost o binecuvântare a lui Dumnezeu, pentru că am realizat un progres serios în profesie, dar și în plan duhovnicesc.
R : - Am înțeles că Aviația și Teologia au fost și sunt în continuare atracții inevitabile pentru dumneavoastră. Să înțeleg că în cele din urmă, dumneavoastră nu ați renunțat definitiv la ideea cu teologia?
CȘP: - Nu. Dar, odată ajuns la Cluj-Napoca, m-am canalizat pe profesia de aviator, până într-o zi când m-am întâlnit întâmplător cu Părintele Profesor Ioan Ică, de la Sibiu, care la acea vreme era decanul Facultății de Teologie de la Cluj-Napoca. M-a oprit pe stradă, s-a uitat fix în ochii mei și mi-a spus: „Tu ești Ștefan, ești oaia rătăcită, trebuie să vii înapoi la teologie”. Părintele profesor universitar doctor Ioan Ică avea o memorie fantastică. Eu pe atunci aveam gradul de căpitan și îndeplineam funcția de șef operații aeriene la Divizia 59 Aviație. A trecut ceva timp de la întâlnirea cu domnul profesor, când mă trezesc la unitate cu secretarul-șef de la Facultatea de Teologie. Era în ultima zi de înscriere la facultate și trebuia să duc dosarul de înscriere. În anul al III-lea de studii teologice m-am prezentat cu o licență la Părintele profesor Ioan Ică, dar după ce a citit-o mi-a spus răspicat: „Asta nu e licență, depășește o licență, așa că va fi o carte, la care voi face o prefață, iar cartea se va numi „Bărbăție și credință”. Cum altfel poate fi numită o carte scrisă de un militar de carieră în aviație, decât așa. La treabă!” Așa am ajuns să îmi iau licența în Teologie, să scriu și prima mea carte și să primesc și un mare dar din partea Părintelui profesor și anume biroul său masiv din lemn de nuc, pe care mi l-a dăruit în ultima zi de decanat la Cluj-Napoca și pe care îl am și astăzi.
R: - Totuși, am înțeles că prima mare iubire pentru dumneavoastră a rămas aviația. Ce reprezintă zborul pentru dumneavoastră?
CȘP: - Zborul este un dar al lui Dumnezeu pentru omenire. Zborul este un mod de viață. Zborul, ca orice vis are tendința de a se transforma în realitate. Acesta a fost unul dintre cele mai arzătoare și îndrăznețe visuri pe care le-a avut omul, încă de la începuturile sale. Această năzuință a omului de a se avânta spre înalt, spre necunoscut, și-a găsit, de-a lungul existenței omenirii, o vie reflectare în mituri și legende: de la păsările și animale mitice și zei și eroi zburători până la încercările inocente de imitare a zborului păsărilor. Cel mai reprezentativ rămâne, totuși, zborul lui Icar, simbol al eroismului și jertfelor omului pentru înfăptuirea zborului. În mitologia greacă, Dedal și fiul său, Icar, au folosit aripi de ceară și pene pentru a evada de pe insula Creta. Căldura soarelui a întrerupt zborul deasupra Mării Egee și Icar s-a înecat. ”Tot sacrificiul meu s-a meritat: am văzut Cerul”, aceasta a fost ultima mângâiere a sufletului lui Icar.
R: - Trecerea aceasta de la teologie la aviație și de la aviație, din nou la teologie mă fascinează și o iau ca o provocare. Cum se împacă, totuși aviația cu teologia?
CȘP: - Pe de o parte, oamenii de știință ai lumii moderne spun că două dintre caracteristicile aviației care ii conferă un avantaj enorm în demersul ei de cunoaștere și progres științific sunt credința în cercetare și curiozitatea umană. Omul dorește să afle informații și despre alte universuri și alte lumi. Fără curiozitate omul nu ar încerca sa descopere, nu ar inventa și inova pentru a afla lucruri noi, pentru a împinge limitele cunoașterii peste cele definite la un moment dat. Astfel, omenirea a ajuns să exploreze noi continente, s-a aventurat pe mări în carapace care azi ar pune serioase întrebări legate de siguranța și fiabilitate, s-a aventurat în aer și cu mari sacrificii a cucerit cerul. Pe de altă parte există și alte mecanisme spirituale care motivează și împing omenirea înainte, pentru că nu-i așa, creația tinde către Creator. Teologia, chiar dacă își găsește liantul în iubire, nu exclude din cercetare rațiunea, deoarece rațiunea este condiția comună oamenilor în ce privește cunoașterea. Sentimentalismul în religie face mai mult rău decât bine. Teologia ne învață că omul departe de a fi conceptul unui monism materialist este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și plasat în lume cu un scop clar, anume mântuirea de păcatul adamic, revenirea la starea edenică și la viața veșnică. Creștinul nu e un singuratic, un abandonat, nu e un copil orfan, el are un tată, pe Dumnezeu. Gânditori moderni au definit cel mai adesea Religia ca pe o instituție între alte instituții, iar teologia ca pe o disciplină între alte discipline. Adevărul e însă că Religia e o instanță atotputernică, în același timp umană și divină. Religia nu e o instituție, ci e instituția prin excelență. Religia asigură „arca” de salvare pentru omenire care este Biserica. Religia are ca trăsătură esențială postularea unei lumi invizibile, a unei ordini înalte, la care trebuie să se raporteze lumea faptelor vizibile. Iată ceea ce constituie cu putere caracterul primordial idealist al teologiei. Pentru teologie, moartea este doar o trecere într-o altă stare, într-o altă viață, cea veșnică. Aviația și teologia nu au sfârșit. Doar ca exercițiu de limbaj, noi putem spune că una se sfârșește și alta își începe existența.
R: - Noi românii, când spunem aviație, de fapt spune Aurel Vlaicu și invers. Dar, din fericire, mai sunt și alți temerari aviatori care au lăsat urme adânci pe cerul patriei, de pildă aviatorul și scriitorul Doru Davidovici. L-ați cunoscut personal pe maestrul Doru Davidovici?
CȘP: - Nu. Din păcate, nu l-am cunoscut personal pe pilotul și scriitorul Doru Davidovici, i-am auzit doar vocea de câteva ori în căștile radio de la bordul avionului. Am citit cărțile sale și pot spune că m-au inspirat și m-au îndemnat să scriu. Știu de la cei care l-au cunoscut personal și l-au avut ca instructor de zbor că era un om foarte meticulos, că îi plăcea singurătatea, că era foarte exigent cu el, dar și cu ceilalți. Era un autodidact, un om înțelept și modest, un pilot iscusit, un camarad generos, căruia îi plăcea să filosofeze și să scrie. Știu din cărțile sale că pilotul Doru Davidovici credea în existența extratereștrilor și chiar era pasionat de OZN-uri. Se pare că în India s-au descoperit anumite manuscrise vechi, care amintesc de existența unor avioane mult mai performante ca cele de azi, din cultura antică, avioane care se puteau deplasa la stânga, la dreapta, în spate. Acele avioane au existat și se numeau „vimaane” și sunt descrise detaliat de maestrul Davidovici în cartea „Lumi Galactice”. Doru Davidovici a adus un plus în aviație, dar și în cultura română, iar aviatorii nu l-au uitat și nu-l vor uita, purtându-i un mare respect și o aleasă prețuire. Doru Davidovici are perfectă dreptate când spune: „nu înălțimile pe care le-ai atins contează, nici tipul de avion pe care ai zburat, nici maestrul pe care l-ai avut, ci contează ceea ce a rămas „acolo”, în adâncul sufletului tău”.
R : - Profesia de aviator implică mult efort și multe sacrificii personale, dar și sprijin moral din partea persoanelor apropiate. Aveți o persoană anume căreia ați dori să-i adresați cuvinte de mulțumire, în acest sens?
CȘP : - Aș dori să mulțumesc, în primul rând lui Dumnezeu, pentru darurile și binecuvântările pe care mi le-a dăruit de-a lungul vieții, în al doilea rând, vreau să mulțumesc familiei, soției mele Mihaela-Emilia și fiicei mele Damiana-Augusta, pentru sacrificiul pe care l-au făcut alături de mine. Și nu în ultimul rând, să mulțumesc tuturor profesorilor mei și tuturor persoanelor care m-au ajutat, într-un fel sau altul, în cariera militară de aviator.
R: - Pe lângă activitatea din domeniul aviației și cel al teologiei, știu că aveți realizări notabile și pe tărâmul literelor. Când ați scris pentru prima dată și cine va descoperit arta condeiului?
CȘP: - Pentru prima dată am scris o poezie „A fost o zi” la vârsta de 17 ani, pe care am publicat-o mai târziu în publicația militară „Aripi argintii”. Apoi, am participat la mai multe concursuri, unde am obținut și câteva premii literare în cadrul concursurilor de poezie și proză organizate în Tabăra școlară Bucșoaia și în Tabăra pentru tineret de la Izvorul Mureșului. Prima mea carte am publicat-o la Editura Dacia din Cluj-Napoca în anul 1997 și s-a numit „Bărbăție și credință”. Cel care mi-a descoperit talentul scriitoricesc a fost Părintele Profesor universitar doctor Ioan Ică, pe atunci era decanul Facultății de Teologie Ortodoxă de la Cluj-Napoca, care mi-a și scris prefața la carte, din care redau câteva cuvinte: „Când acum un an domnul căpitan aviator Ștefan Popa a venit sfios cu manuscrisul cărții de față a fost pentru mine o surpriză mai mult decât plăcută... lucrarea dovedea pe lângă o mare dragoste față de credința creștină ortodoxă și o bună informare și o stăpânirea a problemelor teologice, precum și o mânuire cu ușurință a condeiului la un nivel aproape de invidiat pentru specialiști”. Bineînțeles că Părintele profesor m-a „pârât” și la episcopul Bartolomeu Anania, care m-a chemat și mi-a dat câteva sfaturi. Mulțumesc din suflet, aici și acum și în veșnicie, acestor două mari personalități ale culturii bisericești, dar și Părintelui Profesor universitar doctor Ioan Chirilă, pentru încredere și îndemnul de a scrie, cerându-le totodată iertare pentru faptul de a nu mă ridica la nivelul așteptărilor..
R: - Știu că ați scris și că scrieți în continuare și că scrierile dumneavoastră se bucură de o apreciere deosebită. Ați scris în jur de 50 de cărți ca autor, coordonator și coautor. Care este cartea dumneavoastră de suflet pe care ați scris-o?
CȘP: - Toate cărțile pe care le-am scris îmi sunt dragi și le am la suflet, sunt ca și copii mei. E ca și cum ați întreba o mamă cu zece copii, pe care copil îl iubește cel mai mult? Dar, dacă ar trebui să răspund acestei provocări, m-aș opri totuși la volumul ”Pustnica” apărut la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca, care chiar că este o carte de suflet și pentru suflet.
R: - Fiecare dintre noi avem parte în această viață și de bucurii și de tristețe, de împliniri, dar și de eșecuri, de zile bune și de zile mai puțin bune. Dacă ați putea să retrăiți o zi din viața dumneavoastră, fără să o schimbați, doar să o retrăiți, care ar fi aceasta?
CȘP: - Este o întrebare destul de grea. Fără doar și poate că cea mai fericită zi din viața mea, pe care aș dori să o retrăiesc în fiecare zi, dacă ar fi posibil, este ziua în care am primit Duhul Sfânt. Am simțit și trăit din plin bucuria și fericirea cerească, acea fericire care nu ai vrea să se termine niciodată, de care nu te poți sătura, pur și simplu.
R: - Cum s-a întâmplat?
CȘP: - Am stat și m-am rugat trei zile și trei nopți la bordeiul pustnicei Teodora de pe vârful Giumalău. În a treia zi am primit Duhul Sfânt. Deodată, chilia unde mă aflam a fost inundată de o lumină puternică, dar nu era de la soare, cu certitudine era lumina necreată a lui Dumnezeu, în deplinătatea prezenței Sfântului Duh. Am simțit cum corpul meu s-a transformat într-un fel de energie de formă ovală cât mărimea corpului meu, apoi am simțit o pace și o bucurie imensă înlăuntrul meu, însoțită de o căldură bine plăcută. Intrasem într-un fel de transă a unei fericiri inexplicabile, dar în care mă simțeam așa de bine și nu mă mai săturam de acea euforie duhovnicească. Nu vedeam decât o lumină strălucitoare împrăștiindu-se în toate colțurile chiliei. Nu am auzit nicio voce și am rămas în această stare de bucurie dumnezeiască, care nu poate fi descrisă preț de câteva minute. A fost o experiență unică în viața mea, pe care aș dori să o retrăiesc în fiecare zi. Dimineața, când a venit pustnica Teodora, m-a fixat cu privirea și mi-a spus: „Ai primit Duhul Sfânt?” Nu am apucat să spun nimic pentru că m-a podidit plânsul și am plâns împreună cu maica preț de câteva minute. Era plânsul bucuriei duhovnicești.
R: - Am citit în cartea scrisă de dumneavoastră „Pustnica” faptul că ați cunoscut-o personal pe pustnica Teodora. Ne-o puteți descrie în câteva cuvinte?
CȘP: - Da, cu mare plăcere. Pustnica Teodora a fost un om al rugăciunii, al bucuriei, al vieții austere, un om care și-a propus să înmulțească bucuria și nădejdea Învierii și credem că a reușit cu prisosință. Blândețea ei și arta de a ști să se apropie de sufletul omului a făcut-o cunoscută multor creștini, cărora le-a schimbat mentalitatea și stilul de viață, unii dintre aceștia fiind chiar atei. Dacă reușeai să stai cinci minute lângă maica Teodora, te simțeai ca și când ai fi fost în cer: senin, plin de viață și dornic de roade duhovnicești. Cu certitudine, maica Teodora este un dar al lui Dumnezeu pentru biserică, pentru oameni, un om la bucuriei și al speranței, destul de echilibrată, realistă, cu chipul luminat și zâmbitor, un om al împlinirii vieții duhovnicești, care și-a fundamentat viața pe credință, pe practica rugăciunii și pe practica liturgică. Pustnica Teodora a fost și rămâne un reper al curajului creștin, al credinței, al jertfelniciei, al smereniei înțelepte, fără de care nu poate exista nici pocăință, nici desăvârșire duhovnicească, ci o lucrătoare vie a credinței creștine ortodoxe prin iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui. În orice caz, adâncul cheamă adâncul, rugăciunea cheamă rugăciunea, duhul cheamă duhul și iubirea cheamă iubirea.
R: - Domnul Comandor Ștefan Popa ați scris foarte mult. Aveți în jur de 50 de cărți publicate în calitate de autor, coordonator și coautor și peste 1500 de articole, studii, recenzii, interviuri publicate în presa militară și civilă. Ați fost și redactor-șef al prestigioasei publicații militare, Revista „Cer senin” a Forțelor Aeriene Române. Aveți vreun scriitor de suflet care vă inspiră în scrierile dumneavoastră?
CȘP: - Da. Cred că sunt mai mulți, dar aș dori să menționez aici, în primul rând pe poetul Nichita Stănescu, a cărui operă poetică mă inspiră în formularea poeziilor mele și, în al doilea rând, pe scriitorul și aviatorul Antoine de Saint-Exupery, care mă inspiră în toate scrierile mele. Sunt încredințat că nu există un prieten mai loial decât cărțile și, în orice caz, pe mine scrisul m-a ajutat foarte mult în evoluția mea spirituală, de aceea, pentru mine, scrisul este un mod de a trăi. Ca ființă spirituală, iubesc albastrul Cerului, ador tot ce este divin, încerc să înțeleg infinitul și caut explicații simple pentru misterele lumii. Caut să deslușesc tainele ascunse ale divinității pentru a-mi hrăni sufletul și filosofia pentru a contempla frumusețea vieții. Descopăr, astfel că Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul meu, că visul de a zbura a devenit o realitate, că absolutul e „necondiționatul limitat”, că filosofia e o pregătire pentru moarte, că iubirea este forța creatoare care poate învinge moartea și că în tăcere, mintea naște cuvântul fără deșertăciune.
R: - Pentru că sunteți militar de carieră în arma aviație, nu pot să nu vă adresez și o întrebare legată de starea militară și politică a lumii. Astăzi când vorbim, din păcate, suntem asaltați de nenorocirea războiului dintre Rusia și Ucraina. Unii spun că scopul principal al lui Putin este să dezmembreze N.A.T.O. și să dezbine U.E., alții spun că scopul lui Putin este de a determina Ucraina să nu intre în N.A.T.O., iar cei mai mulți, printre care și apropiați ai lui cred că Putin a înnebunit. Dumneavoastră care credeți că este scopul lui Putin, în acest război?
GVS :- Putin cred că s-ar mulțumi cu cucerirea Ucrainei, nu în ultimul rând, ca să îți satisfacă setea de putere, cerințele ego-ului interior, și să demonstreze celor din jur, mai ales mai marilor lumii că aparține acelui cerc de privilegiați care au un cuvânt de spus în mersul Lumii. Este adevărat că ucrainenii sunt extrem de naționaliști și au reprimat dur minoritățile conlocuitoare, inclusiv rusești, deși teritoriul lor actual s-a extins artificial prin „cadouri” făcute de Stalin din teritoriile altor țări.
R: - Când se va încheia acest război și dacă va fi pace?
CȘP: - Din păcate acest război va fi de durată și nu va putea avea decât un singur deznodământ. Istoria ne-a demonstrat că niciun imperiu nu este veșnic. Și nu cred nici în teoria că Marea Rusie este veșnică. Părerea mea este că Forțele Aliate ale NATO se vor impune categoric în fața Rusiei, iar Marea Rusie va fi dezmembrată în mai multe țări sau chiar corporații independente. Aceasta este viitoarea strategie politico-militară și financiară a lumii în care trăim. Nădăjduim ca totul să fie bine, în cele din urmă. Doamne, ajută!
R : - Vă mulțumim, domnul comandor (r) Ștefan Popa! Cer senin!
(Interviu cu domnul comandor (r) Ștefan Popa, realizat de scriitoarea Liliana Roibu)
Stefan Popa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.