Deşi a trăi o viaţă creştină în această lume este dificil, totuşi nu este imposibil. Iată aici câteva strategii pentru o vieţuire sfântă: Cel mai important element în a rămâne credincios Evangheliei lui Hristos este angajamentul de a face aceasta. Trebuie să fim deplin hotărăţi să ne luăm Crucea şi să-L urmăm pe Domnul nostru. Fiţi încredinţaţi: diavolul ne va pune la încercare hotărârea.
Dar „să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul potrivit, dacă nu ne vom lenevi” (Galateni 6, 9).
Virtutea făgăduinţei noastre, însă, va fi la fel de trainică precum cea a credinţei noastre. Creştinătatea modernă este anemică duhovniceşte fiindcă credinţa omului modern a fost erodată de raţionalism. Dacă vrem să rămânem tari în Hristos trebuie să fim tari în credinţa noastră.
Ortodoxia este cu adevărat o cină mare, dar nu este un bufet. Nu putem alege şi lua puncte de credinţă în care să credem şi altele pe care să le ignorăm. Nu avem voie să evidenţiem versetele din Biblie care ne plac cel mai mult, dar nici să trecem cu vederea acele versete care ne incomodează. Dimpotrivă, trebuie să devenim precum copiii mici şi să primim cu bucurie şi fără rezerve credinţa care ne-a fost predată: „Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 2-4).
Din clipa în care ne-am hotărât din toată inima şi cu toată puterea să trăim o viaţă după Evanghelie, următorul pas important este de a stabili şi a ţine un canon zilnic de rugăciune. Rugăciunea este principala noastră sursă de putere duhovnicească şi prima noastră linie de apărare în faţa atacurilor diavolului. Fără rugăciune nu este cu putinţă a trăi o viaţă creştină; prin rugăciune ne asigurăm ajutorul lui Dumnezeu: „Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus” (Filipeni 4, 6-7).
Următorul pas în strategia creştină este cel de a avea o relaţie cu un părinte duhovnic. Responsabilitatea este esenţială pentru creşterea duhovnicească. Nu doar că primim iertarea păcatelor prin Taina spovedaniei, dar legătura noastră cu părintele duhovnic izvorăşte curaj şi asigură o direcţie vieţilor noastre.
Pe lângă acestea, trebuie să facem orice efort ca să participăm la dumnezeieştile slujbe ale Bisericii. Participarea la Vecerniile (sau privegherile) de Sâmbătă şi la Utrenia şi Liturghia de Duminică reprezintă minimul cerut. Trebuie să fim dispuşi să sacrificăm activităţile din timpul liber pentru a lua parte la posturile şi sărbătorile Bisericii.
Mulţi creştini ortodocşi îşi folosesc timpul liber pentru a participa la slujbele din Săptămâna Mare, în special din Sfânta şi Marea Vineri. Acesta este un adevărat gest de evlavie. Cum vom sta înaintea lui Hristos Care Si-a dat viaţa pentru noi dacă în programul nostru încărcat nu lăsăm un loc rezervat închinării la Hristos şi primirii darurilor harului pe care El ni-l dăruieşte nouă?
O altă strategie folositoare o reprezină pelerinajele frecvente la mănăstiri. În mănăstiri putem experia un ciclu liturgic mai deplin decât cel valabil în parohiile noastre. Mai mult, ne putem folosi de pacea şi singurătatea pe care le oferă pelerinilor, participând, chiar dacă puţină vreme, la ritmul călugăresc al vieţii.
În timp ce pelerinajele şi izolările sunt binefăcătoare pentru suflet, sunt, de asemenea, alte moduri prin care putem aduce mai multă pace în viaţa noastră de zi cu zi. Una din cele mai bune metode este de a reduce timpul acordat televizorului. Multe familii au scos total televizorul din viaţa lor. „Cel care are urechi de auzit, să audă” (Matei 11, 15).
Ochii şi urechile noastre sunt uşile către suflet. Nu este cu putinţă ca să ne păstrăm sufletul şi trupul curat şi în acelaşi timp să ne uităm la programe şi să ascultăm muzică [la moda]. Problema nu este atât pornografia vândută în magazinele pentru adulţi, cât programele TV aparent inofensive care ne umplu timpul nostru liber.
Din seriale TV, comedii, talk-show-uri de după amiază, copiii noştri sunt învăţaţi că sexul premarital şi extramarital este permis. Ei învaţă să imite comportamentul lipsit de evlavie şi feroce al eroilor lor. Din „televiziunea educaţională” ei învaţă că creştinismul este o religie făcută de un om, asemănătoare cu celelalte religii şi că inteligenţa umană va rezolva, într-o bună-zi, toate problemele omului.
Păzirea ferestrelor sufletului nostru nu este necesară doar pentru mântuirea sufletului nostru cât şi pentru mântuirea familiilor noastre.
„Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Pilde 22, 6).
Din nefericire, în societatea noastră, părinţii trebuie să aibă grijă şi la ce se petrece în şcoală şi la ce privesc copiii lor la televizor. Mulţi părinţi au decis să-şi educe copiii acasă pentru a fi siguri că primesc o educaţie de calitate şi că deprind cucernicia. Fie că educaţia şcolară este o opţiune sau nu, toţi părinţii trebuie să aibă un rol activ în educaţia copiilor lor, citind manualele lor şi discutând cu ei ceea ce li se predă la şcoală. Astfel, părinţii pot redobândi măcar un control minim în privinţa formării intelectuale a copiilor lor.
Prin aceasta nu sugerăm că trebuie să ne retragem complet din cultura de masă. Într-adevăr, artele sunt esenţiale pentru o cultură bine-formată. Discernământul este cheia. Există o enormă literatură bună, ziditoare şi filme sau programe folositoare dar trebuie să învăţăm să despărţim grâul de neghină.
În toate acestea trebuie să avem doar un scop: mântuirea sufletului nostru şi al celor din familiile noastre. Nu ne rugăm de dragul rugăciunii, nu participăm la slujbe ca să primim un certificat de bună purtare, nu închidem televizorul doar pentru a avea puţină linişte şi pace. Facem aceste lucruri pentru a dobândi o cunună care este nestricăcioasă, pentru a fi după chipul lui Hristos, participând în comuniunea de iubire care este viaţa Sfintei Treimi: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6, 16-21).
Clark Carlton,
Credinta. Sa intelegem Crestinismul Ortodox – Catehism Ortodox, Editura Ecclesiast
-
Desavarsirea omului in conceptia filocalica a parintelui Dumitru Staniloae
Publicat in : Lumea vazuta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.