Cuvantul stres nu este intalnit in Sfanta Scriptura. Desi nu este amintit, acest fapt nu inseamna ca stresul era o realitate straina de oamenii acelor vremuri sau ca in Sfanta Scriptura nu vom intalni calea de tamaduire cu privire la el. Trebuie sa stim ca stresul este numele modern dat unor stari sufletesti si trupesti nefiresti, experiate de catre om inca de cand acesta a ales sa traiasca rupt de Dumnezeu, prin pacat.
Acesta este punctul in care mediul, ca factor al dezvoltarii psihice, devine profund implicat in devenirea psihica umana, in pofida relatiei constiente, vii si personale cu Dumnezeu, care trece pe un plan secund sau se estompeaza aproape cu totul. Omul afectat de pacat se arata asadar vulnerabil, putand cadea prada tensiunii dintre propriile ganduri si multimea factorilor exteriori.
Odata pierdut echilibrul interior, apare si dezechilibrul trupesc, stresul fiind de cele mai multe ori un inaintemergator al multor alte boli. Asa se face ca stresul suprima viul din noi, ne mistuie precum un "vierme neadormit" grabindu-ne, sub o forma sau alta, moartea.
Multi dintre noi tindem sa credem, ca acolo unde exista responsabilitate (la scoala, la serviciu, in familie) trebuie sa existe si stres, fapt care este adevarat numai in parte. Responsabilitatea naste grija, iar grija (sau grijile in exces) poate da nastere frecvent starii de stres. Acesta este stresul omului responsabil, care, dozat corespunzator, poate avea si semnificatii pozitive, constituind un factor de progres.
Dar o forma mult mai daunatoare a stresului apare in acele situatii in care omul desi iese din criza, desi ofera zi de zi solutii, acestea nu-i aduc nici multumire si nici liniste sufleteasca. Asta pentru ca "solutiile" gasite de el sunt date unor probleme care nu ii hranesc si sufletul, aparute intr-un univers falsificat, pervertit. Acesta ramane cu marile probleme ale existentei mereu "nerezolvate".
Atat timp cat ne vom increde exclusiv in puterile noastre, ca fauritori de solutii general valabile, nu vom inceta a purta povara stresului. Trebuie sa fim constienti de faptul ca nu putem controla stresul sau nu ne putem vindeca de acesta, fara a cere de la Dumnezeu cumpatare si discernamant in tot ceea ce facem.
Este gresit sa afirmam ca stresul, depresia si alte boli atat de des intalnite in prezent, sunt un dat al lumii in care traim. Un dat al lumii sunt dragostea, curatia, bunatatea, blandetea, smerenia, rabdarea, credinta si multe alte virtuti, pe care Dumnezeu le-a sadit in firea noastra. Dar daca in lume s-a inmultit atat de mult stresul, acest fapt nu face decat sa arate ca s-au imputinat virtutile si vietuirea intru Hristos.
Pe zi ce trece ne este dat sa ne incredintam de faptul ca traim intr-o "civilizatie a stresului". O civilizatie generatoare de stres, in care omul zilelor noastre gaseste tot mai greu timp si dispozitie sufleteasca pentru odihna, pentru a se reculege, pentru a se intoarce catre acele mici bucurii parca uitate ale inimii.
Cu totul altfel ar arata lumea in care traim daca progresul civilizatiei pe care l-a atins omenirea, la acest inceput de mileniu, ar fi fost dublat si de un progres duhovnicesc al acesteia.
De asemenea, cu totul altfel se poate infatisa viata noastra in masura in care nu lasam ca civilizatia "sa ne traiasca", ci noi o traim, participam la ea, raportand-o in fiecare clipa la acel "dincolo" atat de "aproape" de noi, la necreat, la necuvant (la negrait), la vesnicie, la Dumnezeu.
Radu Alexandru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.