O întrebare frecventă care vine pe messengerul meu este: „Sunt stresat şi trist, dă-mi un sfat". Pentru început, măcar de-ar fi fost atât de simple lucrurile, încât printr-un simplu sfat să schimbăm situaţii îndelungi şi cronice ale vieţii. Să nu crezi că stresul şi tristeţea au venit aşa dintr-odată în viaţa ta. Sigur că nu. Rădăcinile şi cauzele sunt mult în trecut. Doar că ai făcut totul pentru a uita ceea ce te-a traumatizat. Şi aşa trebuia. Dar acum ai crescut şi poţi scoate umbrele din subsolul tău sufletesc fără să-ti mai fie teamă de ele.

Cum se vindecă o traumă? Vorbind despre ea. Conştientizând-o. Toate trebuie scoase la lumină. Fă din trauma ta relaţie cu Hristos. Vor beşte-I despre ea, cere harul şi întărirea Lui, să lumineze, să întărească şi să unească sinele tău fragmentat. Eşti bucăţele, ştiu, dar nu eşti singur sau singură. Impreună cu tine este Dumnezeu şi nu undeva sus, pierdut în norii negri şi în cerul îndepărtat, ci în tine. In lăuntrul tău. Eşti mai puternic decât rănile tale. Poate că trauma ta este cea mai chinuitoare realitate, n-o să ne ascundem, nu vom spune că toate sunt bune, însă nici osândă nu sunt. Nu sunt ceva care nu poate fi schimbat. Aşadar, schimbă-le.

- Dar pot fi schimbate atât de simplu?

- Nimic nu se face atât de simplu. Nu. Toate au nevoie de un obiectiv, de un program, de disciplină. Dumnezeu, atunci când vede că tu faci cu chef şi poftă, cu dorinţă şi zel ceea ce poţi şi suporţi, să fii sigur că va face cele pe care tu nu le poţi.

- Ce cere Dumnezeu de la mine?

- Să faci ceea ce poţi şi rezişti astăzi. Dar fă-o! N-o lăsa, nu te ascunde în spatele alibiurilor şi justificărilor. Făptuieşte, mişcă-te, roagă-te. Important nu este să-ţi dau eu încă un sfat. Nu e nevoie de încă un gând, de încă un cuget în mintea ta. Răspunsurile le ştii şi tu, de pildă ştii că nu trebuie să te stresezi, dar faci asta. Fiindcă asta suporţi astăzi, în etapa în care te afli. Nu-ţi lipseşte cunoaşterea, nu, dar nu ai rezistenţă psihică şi un alt fel de a trăi. Ai învăţat să trăieşti în stres, acesta a devenit apărarea şi rolul vieţii tale. Rupe legăturile convingerilor care te mărginesc. Schimbă modelele mintale. Ia lucrurile altfel. Ai văzut că aşa nu merge, schimbă drumul, schimbă unghiul din care priveşti. Stai în alt loc al vieţii şi tâlcuieşte iarăşi realitatea ta. Povesteşte noi întâmplări despre viaţa ta. Plăsmuieşte vise de la început.

- Şi cum o să se întâmple asta?

- Intrebi multe ca să nu faci nimic. Ai înţeles că atunci când întrebăm multe de fapt ne apărăm de schimbarea pe care trebuie s-o facem?

N-o să se schimbe ceva pentru că ai înţeles-o bine, ci pentru că ai simţit că viaţa nu mai merge aşa. Schimbările încep atunci când ne hotărâm că nu merităm iadul.

Prin urmare ceea ce trebuie este hotărârea de a ne schimba modul de viată. O să mă întrebi cum se va întâmpla asta. Experienţa m-a învăţat că două lucruri sunt necesare, pregătirea noastră sufletească, adică să vină plinirea vremii în noi şi, de asemenea, să ne atingă harul lui Dumnezeu.

E posibil? Da. Des? Foarte des. Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide [Matei 7, 7-8).

Sfântul Paisie obişnuia să spună: „Dacă nu cerem ajutor de la Dumnezeu, ne vom frânge gâtul. Pe când, atunci când cerem ajutor dumnezeiesc, Hristos ne leagă cu o sfoară şi ne ţine. Vântul suflă într-o parte şi alta, dar întrucât suntem legaţi, nu ne aflăm în primejdie. Insă când omul nu înţelege că Hristos este cel care-l ţine, îşi dezleagă sfoara şi vântul îl bate dintr-o parte şi din alta şi îl doboară...".

Căutăm încontinuu şi aproape obsesiv răspunsuri, încât niciodată nu începem să schimbăm ceea ce trebuie în viata noastră. Citim cărţi, ascultăm omilii, mergem la seminarii şi conferinţe, vizităm mănăstiri şi stareţi vestiţi, şi toate acestea sunt un spectacol bine aranjat de egoul nostru, o minciună frumos camuflată, încât să nu
schimbăm nimic în viata noastră. Atunci când nu vrei să mergi undeva, întrebi încontinuu despre drumul care conduce acolo.

Prin urmare secretul este să întrebi mai puţin şi să faci mai mult. Uşor, calm şi constant. Inaintăm pas cu pas, fără ca rezultatul să ne devină stres. După cum am spus, nu este atât de simplu să-ţi schimbi starea sufletească şi creierul care a învăţat de ani întregi să acţioneze într-un anumit fel. Este nevoie de insistenţă şi de răbdare uriaşă. Dar schimbările se pot întâmpla şi asta este o minune.

Aşadar paşi statornici, rugăciuni şi răbdare până va sosi ceasul, momentul când vei simţi că ai intrat de-acum în câmpul şi timpul schimbării şi transformării. Schimbarea nu se va întâmpla într-o clipă, însă vei simţi cum călătoria a început. Că de-acum lucrurile se schimbă şi că Dumnezeu a trimis harul Duhului Său.

Deci eu îţi voi spune simplu şi din proprie experienţă ce m-a ajutat în stresul meu, care poate te va ajuta şi pe tine. Insă nu este absolut sigur că ceea ce m-a ajutat pe mine poate fi folositor şi în viaţa ta. Suntem persoane diferite, dar nu ca fire. Firea noastră este comună. Prin urmare este foarte probabil să găseşti ajutor în cele de
mai jos:

1. Mă rog zilnic, tac şi mă liniştesc.

2. Folosesc toate darurile date de Dumnezeu omenirii, ştiinţa psihoterapiei, a coachingului, a medicinii şi farmacologiei, în perioadele necesare.

3. Dorm bine, mă hrănesc corect, merg pe jos şi fac exerciţii, studiez mereu.

4. Urmăresc mai puţine ştiri, mă uit rar la televizor şi utilizez cu măsură reţelele sociale.

5. Ii spun din ce în ce mai puţine minciuni sinelui meu. Mă arăt gol, fără măşti, şi nu mi-e teamă de traumele mele.

6. Nu las frica să mă ţină în cele vechi, mă deschid celor noi cu credinţă în Dumnezeu.

7. Fac din orice încercare prilej. Mă străduiesc să aud ce cere Dumnezeu.

8. Primesc încercările vieţii ca lecţii pentru sporirea mea duhovnicească.

9. Nu lipesc etichete, nici nu judec ceea ce gândesc sau simt. Pur şi simplu le observ.

10. Invăţ să mă exprim şi să creez. Să făuresc legături şi să iubesc.

11. Integrez trupul meu uitat şi neglijat în viaţa mea duhovnicească. Pe cât de sacru este sufletul meu, în acelaşi grad este şi trupul.

12. Integrez în viaţa mea ceea ce se numeşte grija de sine. Adică faptele, acţiunile, obiceiurile care-mi dau bucurie, lumină şi energie intensă de viaţă. Importantă este evoluţia mea. Să evoluez ca om. Dacă există o relaţie la care se raportează toată viaţa noastră, aceea este cu sinele nostru. Dacă-l neglijăm, de fapt ne autodistrugem.

Pr. Haralambos Livios Papadopoulos

Fragment din cartea "Traieste ! De ce ne e teama: sa murim sau sa traim ?", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Traieste ! De ce ne e teama: sa murim sau sa traim ?"

 

• Stresul
  Publicat in : Religie
• Stresul
  Publicat in : Morala
• Cand ne paraseste stresul?
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Barbatul si femeia in conditii de stres
  Publicat in : Credinta