10. Acelea erau puse numai pentru mîncări, şi băuturi şi felurite spălări şi îndreptări ale trupului pînă la vremea îndreptării.
Zice: îndreptările Vechiului Testament se însărcinau asupra Evreilor, rînduind pentru dînşii numai mîncările şi băuturile, adică îi rînduia Evreului să mănînce o anumită mîncare, iar alta nu. Şi pentru ce se zice că Legea Veche rînduia şi pentru băuturi, de vreme ce ea nu rînduia despre osebirile băuturilor? Deci zice aceasta fie pentru că Legea rînduia ca preoţii să nu bea vin cînd aveau a intra întru cel sfint, precum este scris: „Vin şi băutură beţivă nu veţi bea, tu şi fiii tăi după tine, cînd veţi avea să intraţi în Cortul Mărturiei sau mergînd înaintea jertfelnicului, ca să nu muriţi! Legiuire veşnică să vă fie aceasta întru neamurile voastre!” (Leviticul 10:9). Sau, Pavel zice aceasta pentru cei ce aveau „rugăciune”, adică făgăduinţă, să nu bea vin, aşa cum erau Nazireii, despre care este scris: „Dacă bărbat sau femeie va hotărî să dea făgăduinţă de Nazireu, ca să se afierosească Nazireu Domnului, să se ferească de vin şi de sicheră. Oţet de vin şi oţet de sicheră să nu bea, şi nimic din cele făcute din struguri să nu bea. Nici struguri proaspeţi sau uscaţi să nu mănînce. In toate zilele cît va fi Nazireu, să nu mănînce, nici să bea vreo băutură făcută din struguri, de la sîmbure pînă la pieliţă” (Numeri 6:2-4). Sau, Pavel zice aceasta simplu, nimicind rînduielile de acest fel ale Legii şi luîndu-le în rîs.
Iar în Legea cea Veche erau spălări felurite. De pildă, dacă cineva punea mîna (sau visa că pune mîna) pe mort sau pe lepros, se spăla şi i se părea că astfel s-a curăţit de spurcăciune. însă aceste îndreptări erau „ale trupului”, adică erau porunci trupeşti, curăţind trupurile şi îndreptîndu-i trupeşte pe aceia cărora li se părea că sînt necuraţi cu trupul. Dar toate acestea - zice - urmau a nu se însărcina asupra oamenilor pînă în sfârşit, ci „pînă la vremea îndreptării”, adică pînă la venirea lui Hristos, Care avea să le îndrepte, legiuind adevărata şi dreapta slujire a lui Dumnezeu, căci zice: „Duh este Dumnezeu, şi cei ce se închină Lui se cuvine a I se închina în duh şi întru adevăr” (loan 4:24). Şi, fiindcă Legea a fost jug greu, Pavel a zis că aceste îndreptări ale Legii Vechi „erau puse”, adică însărcinate, asupra Evreilor, aşa cum spun şi dumnezeieştii Apostoli către Iudei, în Fapte: „Deci de ce-L ispitiţi acum pe Dumnezeu a pune jug asupra grumazului ucenicilor (adică al Creştinilor din «neamuri»)? - jug pe care nu l-am putut purta nici noi, nici părinţii noştri?” (Fapte 15:10).
11. Iar Hristos, venind arhiereu al bunătăţilor viitoare
Zice: Testamentul cel Vechi, cu slujirea şi preoţia lui, nu-i duce pe oameni în cer; iar Hristos, venind o dată, a intrat întru „Cele Sfinte”, căci despre acestea e zicerea „venind”. Şi nu a zis: „făcîndu-Se arhiereu, ci: „venind”, adică: Hristos nu a venit în lume pentru altceva, ci anume pentru a fi arhiereu, scopul şi sfîrşitul venirii Sale pe pămînt fiind chiar arhieria, adică a-Şi jertfi trupul pe cruce pentru păcatele noastre. Aceasta a zis-o El însuşi prin David, fiind mărturisită şi de către Apostolul: „Pentru aceasta, intrînd în lume, jertfa şi aducere nu ai voit, iar trup Mi-ai săvîrşit” (Psalm 39:9; Evrei 10:5). Şi nu a zis că Hristos este arhiereu al vietăţilor ce se jertfesc, ci „al bunătăţilor viitoare”. Şi, de vreme ce cuvîntul nu putea arăta cu amăruntul toate darurile făcute nouă de Hristos, Apostolul le-a numit simplu şi nehotărîtor. Şi le-a zis „viitoare”, adică următoare Legii Vechi, a cărei vreme a numit-o mai sus „de faţă”. Căci vremea lui Hristos e viitoare aceleia a Legii Vechi. Sau, le-a numit „viitoare” pentru că bunătăţile şi darurile lui Hristos au să ni se arate în veacul viitor.
în cortul cel mai mare şi mai desăvîrşit -
Aici, Pavel numeşte „cort” trupul lui Hristos, „cort” care este cu adevărat mai mare decît Cortul cel vechi şi făcut de mînă, fiindcă Dumnezeu-Cuvîntul şi toată lucrarea Sfîntului Duh locuieşte într-însul. Căci - după marele Teolog loan - „nu din parte I L-a dat Dumnezeu pe Duhul” (loan 3:34), „cortului” acestuia adică, care este mai desăvîrşit fiindcă a isprăvit lucruri mai desăvîrşite şi mai înalte. Incă şi dumnezeiescul Grigorie al Nissei a zis că acest „cort” avea închipuirea lui Hristos, aşa cum am spus mai înainte în subînsemnarea stihului întîi al capitolului acestuia.
nefăcut de mină, adică nu al făpturii acesteia -
De aceasta se agaţă ereticii şi zic că trupul Domnului a fost ceresc şi mai presus de lume, de vreme ce Apostolul zice că nu era din făptură aceasta. Ci noi le răspundem dimpotrivă, că, de ar fi cugetat Apostolul că este ceresc, cum ar fi zis că „nu este al făpturii acesteia”? Căci şi cerul e din această făptură, nu afară de ea. Deci care este noima Apostolului? Aceasta, că acel Cort al Legii Vechi fusese făcut de mîinile arhitectului Veseliil şi ale meşterilor care au fost împreună cu dînsul; iar acest „cort”, adică trupul Dumnezeu-Cuvîntului, a fost alcătuit de Duhul cel Sfînt. Deci de aceea a zis că „nu e din zidirea aceasta”, ci dumnezeiesc şi duhovnicesc, fiindcă nici una dintre făpturi nu-L avea locuind întru sine în chip ipostatic pe Dumnezeu-Cuvîntul, pe cîtă vreme trupul lui Hristos era unit ipostatic cu Cuvîntul dumnezeiesc. Deci, după materie, trupul Domnului era ca şi ale noastre, adică era de o fiinţă şi de aceeaşi fire cu trupul nostru, fiindcă s-a închegat din prea-curatul sînge al Preasfintei Fecioare. Iar după chipul alcătuirii el era mai presus de trupurile noastre, fiind unit ipostatic cu Dumnezeu-Cuvîntul." Sau - de vreme ce Cortul Legii Vechi fusese alcătuit din lemne, piele, argint, aur, aramă şi ţesături - Apostolul a zis că trupul lui Hristos nu a fost din făptura şi materiile acelea. Căci tot cuvîntul lui Pavel se grăieşte aici după asemănare şi arată covîrşirea trupului iui Hristos asupra Cortului Legii Vechi. Şi numeşte trupul Domnului „cort” pentru că întru dînsul S-a umbrit (adică S-a sălăşluit) Fiul lui Dumnezeu cel unul născut. Şi îl mai numeşte şi catapeteasmă (adică perdea), fiindcă ascundea întru sine dumnezeirea. In acelaşi chip, numeşte „cort” cerul, fiindcă acolo locuieşte adevăratul Arhiereu Hristos; şi „catapeteasmă”, fiindcă prin mijlocirea cerului se închid sfintele ce sînt în ceruri, şi nu se văd de pămînteni.
12. nu cu sîngele ţapilor şi al viţeilor, ci cu însuşi sîngele Său,
Iată că toate cele ale vechii preoţii sînt osebite de preoţia lui Hristos, şi că la fel de mare este covîrşirea lui Hristos asupra arhiereilor cei vechi pe cît este covîrşirea dumnezeiescului sînge asupra sîngelui dobitoacelor cu care intrau în Sfîntul Sfintelor arhiereii Legii. Căci zice: „Va lua din sîngele viţelului, şi va stropi cu degetul asupra curăţitorului către răsărit, şi va junghia ţapul cel pentru păcatele norodului înaintea Domnului şi va aduce din sîngele lui în lăuntru de catapeteasmă” (Leviticul 16:14).
a intrat o dată întru cele sfinte,
Adică: Hristos, Cel ce a venit arhiereu, a intrat o dată întru „cele sfinte”, adică în cer. Căci aici se încheie zicerea „Cel ce a venit”, precum am zis mai sus.
veşnică izbăvire aflînd.
Hristos - zice - nu a aflat curăţire vremelnică de trupuri, ca arhiereii cei vechi, ci a aflat slobozenie veşnică de păcatele sufleteşti ale oamenilor. Sau, zice că Hristos, intrînd în cer numai o dată, cu această singură intrare ne-a pricinuit facere de bine pentru totdeauna. Vezi însă - o, cititorule! - cum a zis Pavel: „aflînd”, ca să arate cu aceasta că lucrul s-a făcut afară de toată nădejdea. Căci slobozenia noastră a fost cu adevărat lucru de nedumerire, şi numai Hristos a isprăvit-o, aflînd lesnirea aceasta.
13. Căci - dacă sîngele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa junicii, stropindu-i pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului -
De vreme ce multora li s-ar fi părut poate lucru de necrezut că Hristos a pricinuit tuturor oamenilor veşnică slobozenie de păcatele sufleteşti numai cu o singură jertfa de sînge a trupului Său, Apostolul dă de înţeles aici că aceasta e de crezut din socoteala şi înţelegerea pe care o aveau Israiliţii, zicînd: Dacă voi, Evreii, cînd vieţuiaţi sub Lege, credeaţi că vă curăţiţi stropindu-vă cu sîngele junicii şi cu cenuşa ei udată cu apă (căci cenuşa junicii se păstra pentru a-i curăţa pe cei spurcaţi de atingerea cu vreun trup pîngărit) - cum nu ar curaţi sufletele de spurcăciunea păcatelor...
Sfantul Teofilact al Bulgariei
Fragment din cartea "Talcuirea Epistolei catre Evrei", Editura Sophia
Cumpara cartea "Talcuirea Epistolei catre Evrei"
-
Inaltarea la cer si sederea la dreapta Tatalui
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.