Vasile Voiculescu s-a nascut pe 27 noiembrie 1884 la Parscov, in zona Buzaului, intr-o casa de tarani a caror familie numara sapte copii. A studiat Litere si Filosofie la Bucuresti (1902 - 1903), apoi a urmat si absolvit Facultatea de Medicina din Bucuresti, in anul 1910. Este anul in care se casatoreste cu Marioara Mitescu, cu care va avea cinci copii.
A fost medic in zona rurala, apoi medic militar in timpul Razboiului de Reintregire. Dupa razboi este mutat in Bucuresti. In anul 1922, a devenit profesor de igiena la Institutul "Pompilian" din Bucuresti si sef al Circumscriptiei 12 medicale din Capitala.
Dupa moartea timpurie a sotiei, in anul 1946, Vasile Voiculescu a intentionat sa intre in monahism. Retragerea din viata publica si moartea sotiei, il duc pe Vasile Voiculescu spre aprofundarea legaturii cu Dumnezeu, prin practicarea Rugaciunii inimii.
A participat la intalnirile Rugului Aprins de la Manastirea Antim, alaturi de Alexandru Mironescu, de parintele Daniil Sandu Tudor, de parintele Andrei Scrima. Vasile Voiculescu a fost arestat in noaptea de 4/5 august 1958, in lotul Rugului Aprins, la 74 de ani. Este eliberat in ziua de 2 mai 1962, fiind grav bolnav de tuberculoza lombara. A trecut la cele vesnice pe 26 aprilie 1963. La cererea sa, Vasile Voiculescu a fost inmormantat purtand hainele cu care a iesit din inchisoare.
Vasile Voiculescu a scris numeroase volume de poezie mistica si proza fantastica.
Inviere
Zaceau in noi vechi stavili de pacat,
Ne ocoleau din ceruri mesagerii...
Dar Domnul a venit, le-a spulberat:
Trec libere-n noi caile-nvierii.
Pandeste, suflete, ia-ti straie noi,
Camarile gateste-ti: poate iata-L,
E drumul Sau, Hristos acum prin noi,
Prin om El suie-nvingator, la Tatal.
Nu-i scapa colt neluminat, pustiu,
El, Fulger, cerceteaza pe oricine,
Atinte clipa mare cat esti viu,
De-i place-si face un popas in tine,
Si-n volbura-I de slavi te ia cu Sine...
Ca pe un diamant
Strivit zaceam sub scoarta humii in bezna pururi blestemata
Si plin de lut duceam robia in miezul stancilor batrane,
Cand mana Ta maa scos de-acolo si maa spalat de orice pata
In apele eternitatii ca pe un diamant, Stapane!...
Curand apoi chemasi asupra-mi taisul aspru al durerii
Si mi-ai cioplit in mii de fete amarnic sufletul din mine
Ca pe un diamant, Stapane, ce si-a sporit harul puterii
Caci inmiit va sa rasfranga lumina ce-a cuprins in sine.
Ca pe un diamant, Stapane, maai pus in crucea stemei Tale
Si an aurul iubirii sfinte maai ferecat, - deasupra urii -
Sa licaresc in noaptea vremii, cand stele naor mai fi pe cale,
Ca un surguci al slavei Tale pe larga frunte a fapturii!
-
Vasile Voiculescu
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.