Vorbirea in limbi - Glosolalia

Vorbirea in limbi - Glosolalia

Vorbirea in limbi sau glosolalia este fenomenul supranatural, harismatic, al vorbirii cuiva intr-o limba necunoscuta de acesta mai inainte. Vorbirea in limbi sub inspiratia Duhului Sfant este amintita in Noul Testament, in mai multe locuri.

Glosolalia, harisma a Duhului Sfant

In capitolul 2 din Faptele Apostolilor se arata ca Biserica, inca de la intemeierea sa, este o comunitate harismatica: "Iar cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti adunati impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede sl a umplut toata casa unde sedeau ei. Si li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai. Si erau in Ierusalim locuitori iudei, barbati cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Si iscandu-se vuietul acela, s-a adunat multimea si s-a tulburat, caci fiecare ii auzea pe ei vorbind in limba sa. Si erau uimiti toti si se minunau zicand : Iata, nu sunt acestia care vorbesc toti galileeni? Si cum ii auzim noi fiecare in limba in care ne-am nascut? Parti si mezi si elamiti si cei ce locuiesc in Mesopotamia, in Iudeea si in Capadocia, in Pont si in Asia, in Frigia si in Pamfilia, in Egipt si in partile Libiei cea de langa Cirene si romanii in treacat, iudei si prozeliti, cretani si arabi, ii auzim pe ei vorbind in limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu ! Si toti acestia erau uimiti si nu se dumireau, zicand: "Ce va sa fie aceasta? Iar altii, batjororindu-i, ziceau ca sunt plini de must- (Fapte, 2, 1-13).

Urmarind intemeierea celorlalte comunitati locale in diferite orase din bazinul Marii Mediterane, observam ca in Biserica primara fenomenul harismatic era larg raspandit si caracteriza comunitatile ecclesiale. Astfel, fenomenul "vorbirii in limbi" s-a repetat in veacul apostolic, la putin timp dupa Cincizecime, in Efes si in Corint.

La Efes, niste ucenici ai Sfantului Ioan Botezatorul, dupa ce "au primit botezul crestin si punerea mainilor", "vorbeau in limbi si proroceau”. (Fapte, 19, 5-6).

Acest lucru il spune lamurit Sfantul Ioan Gura de Aur : "Cand cineva se boteza, de indata vorbea in limbi straine... si multi si proroceau, iar altii aratau si alte semne si minuni. De ce? Fiindca aceia veneau de la idoli si nu stiau nimic lamurit, ba chiar nici nu erau crescuti, in Vechile Scripturi. Cand se botezau luau indata Duhul Sfant -, dar fiindca pe acest Duh nu-l vedeau, pentru ca e nevazut, apoi harul le dadea un semn vazut, de lucrarea sa si unul - de exemplu - vorbea in limba persilor, altul in a romanilor, altul in a indienilor sau in alta limba si prin aceasta se invedera in ochii paganilor ca Duhul Sfant este cel ce graieste prin aceia. De aceea se zice : "Fiecaruia se da aratarea Duhului spre folos.., numind harismele aratarea Duhului" (Omilia 29, la 1 Corinteni).

In Corint, aceasta harisma era pretuita in mod deosebit, iar apostolul Pavel considera necesar sa arate insemnatatea precum si si raportul dintre aceasta si celelalte harisme. In capitolul doisprezece din Epistola I catre Corinteni, Sfantul Apostol Pavel enumera noua daruri ale Sfantului Duh, printre care "glosolalia si talmacirea limbilor”.

Apostolul Pavel compara glosolalia cu prorocia si intareste mai ales importanta prorociei deoarece: "Cel ce proroceste vorbeste oamenilor, spre zidire, indemn si mangaiere.” Mai mult, Apostolul Pavel explica de ce vorbirea in limbi fara un interpret (talmacitor ) nu are nicio valoare pentru credinciosi – pentru Biserica. Pavel spune: "Iar acum, fratilor, daca as veni la voi, graind in limbi, de ce folos v-as fi, daca nu v-as vorbi - sau in descoperire, sau in cunostinta, sau in prorocie, sau in invatatura?

Apoi concluzioneaza: "Asa si voi: Daca prin limba nu veti da cuvant lesne de inteles, cum se va cunoaste ce ati grait? Veti fi niste oameni care vorbesc in vant. Sunt asa de multe feluri de limbi in lume, dar nici una din ele nu este fara intelesul ei. Deci daca nu voi sti intelesul cuvintelor, voi fi barbar pentru cel care vorbeste, si cel care vorbeste barbar pentru mine.”

Apostolul Pavel atrage atentia crestinilor din Corint asupra utilizarii glosolaliei. Ea nu trebuie practicata oriunde si oricum, ci cu "cuviinta si cu randuiala”: " Vorbirea in limbi este semn nu pentru cei credinciosi, ci pentru cei necredinciosi.... Deci, daca s-ar aduna Biserica toata laolalta si toti ar vorbi in limbi si ar intra nestiutori sau necredinciosi, nu vor zice, oare, ca sunteti nebuni?”

In capitolul treisprezece, Sfantul Pavel spune, "Ravniti insa la darurile cele mai bune. Si va arat inca o cale care le intrece pe toate”. Apoi Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre dragoste: "De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. "

Glosolalia astazi, "vorbire in vant"

"Vorbirea in limbi" sau "Glosolalia", este insa o practica populara in multe biserici din zilele noastre. Vorbirea in limbi este intalnita mai ales in bisericile penticostale, in randul quakerilor si grupurilor metodiste care o privesc ca pe cerinta pentru a fi crestin si dovada a primirii Duhului Sfant.

Vorbirea in limbi asa cum apare in Noul Testament este diferita radical de noua glosolalie de astazi. In trecut,  vorbirea in limbi presupunea folosirea unui limbaj uman strain, ce putea fi inteles direct sau printr-un interpret. Atat in Faptele Apostolilor, cat si In Epistola intaia catre Corinteni se vorbeste despre glosolalie ca despre vorbirea "in limbi omenesti", "in felurite limbi", in limbile deja vorbite de unele popoare (Fapte 2, 8-12), dar necunoscute in prealabil de catre glosolali.

Glosolalia de astazi are un alt inteles. Din perspectiva acestei miscari, glosolalia consta din sunete nearticulate, asemenea ganguritului pruncilor precum si dintr-un amestec de suspinuri si cuvinte fara inteles, manifestate in stare de extaz.

Glosolalul din Biserica primara vorbea sub inspiratia Duhului Sfant, in extaz (I Cor., 14, 2, 15), dar nu si in stare de inconstienta. Si in cazul acesta, ca si in toate celelalte cazuri, de inspiratie divina, personalitatea glosolalului nu se anihileaza, ci din contra, puterile sale spirituale sunt intarite pentru a putea recepta adevaruri la care nu poate ajunge pe cale naturala.

O analiza mai indeaproape a acestei miscari din ultimele veacuri arata ca ea atrage persoane ce afiseaza anxietate si instabilitate psihica evidente. Dupa Cuvantul Apostolului Pavel, adeptii acestor miscari nu sunt nimic mai mult decat "oameni care vorbesc in vant".

A incetat cu adevarat darul vorbirii in limbi?

Daca glosolalia nu mai este intalnita astazi in Biserica Ortodoxa se intampla deoarece si-a implinit scopul in vremurile Noului Testament, nemaifiind necesara in prezent. De altfel, chiar Sfantul Apostol Pavel spune ca "darul limbilor va inceta" (I Cor. 13, 8).

Faptul ca darul vorbirii in limbi era o harisma specifica Bisericii primare, il arata si Sfintii Parinti ai Bisericii. Iustin Martirul, scrie liste ale mai multor feluri de harisme insa nu mai mentioneaza glosolalia. Sfantul Ioan Gura de Aur, de asemenea, a scris numeroase omilii la cartile Noului Testament, in timpul sec. al IV-lea, dar nu mentioneaza glosolalia ca o harisma a vremii sale.

Biserica este si acum o comunitate harismatica. Darul glosolaliei, asemenea celorlalte daruri pe care "le lucreaza unul si acelasi Duh, impartind fiecaruia deosebi, dupa cum voieste" (I Cor. 12-11),  ramane in comunitatea  Bisericii ca potenta, nu si ca manifestare.

Marturia Bisericii Ortodoxe cu privire la glosolalie, in raport cu cea a miscarilor religioase contemporane care considera ca harisma vorbirii in limbi inca se manifesta in ritualurile lor, se intemeiaza pe cuvintele Sfantului Apostol Pavel care ne spune ca este mai de dorit a grai cineva cinci cuvinte cu inteles, ca sa invete si pe altii, "decat zece mii de cuvinte intr-o limba straina" (I Cor.14, 10).

Radu Alexandru

Pe aceeaşi temă

17 Iunie 2016

Vizualizari: 13668

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre 60.26 Lei
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog Vreau să am noroc în viață... Sper să am un destin cât mai fericit... Îmi doresc ca soarta să fie de partea mea... Astfel de afirmații auzim des în jurul nostru. De fapt, noroc și soartă nu există. Viitorul îl alegem noi, prin modul în care trăim în 28.54 Lei
Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact