Despre comunitate
Comunitatea crestina este cunoscuta sub numele de Biserica. Biserica, si intelegem prin aceasta aspectul ei de comunitate umana si nu cel de comunitate ierarhica liturgica, nu poate fi gandita in afara de Hristos si Duhul Sfant. Aceasta inseamna ca Biserica nu este ceva ce se rezuma doar la aceasta lume. Desigur ca ea este luata din cadrul acestei lumi si traieste in lume, dar ea este mai ales pentru lume. Astfel, Biserica nu poate fi redusa doar la aspectul ei pamantesc cu implicatiile ei umane fara a abandona natura ei adevarata care o deosebeste de o societate sau grupare umana oarecare.
Primirea ca membru in cadrul Bisericii sau al comunitatii crestine se face in urma savarsirii Sf. Taine a Botezului, taina in care are loc moartea "omului celui vechi", dupa ce in prealabil i s-a cerut sa se lepede "de satana si de toate lucrurile lui". Aceasta Sf. Taina a Botezului mijloceste intemeierea unei relatii personale a celui botezat cu Hristos si prin Hristos cu toti cei care au fost la randul lor botezati.
Odata devenit crestin, omul depaseste sfera existentei pacatoase si intra intr-o comunitate fiintiala in care nu primeaza individul ca entitate separata, ci ca persoana umana integrata in unitatea naturii, intelegand prin aceasta unitatea dintre trup si suflet, adica persoana umana in totalitatea ei, si unitatea cu semenii, cu aproapele, prin identificarea cu ei si cu Hristos. Intruparea lui Iisus Hristos sta la baza acestei unitati a naturii, iar Pogorarea Duhului Sfant este afirmarea multiplicitatii persoanelor umane in cadrul Bisericii ca societate. De altfel, Biserica este extensiunea sociala a lui Hristos cel inviat. Starea actuala a membrilor Bisericii nu e identica cu starea de acum a lui Hristos cel inviat. Hristos este pe de o parte in stare de inviere, dar pe de alta parte este in drum spre inviere cu fiecare dintre noi.
Hristos cel personal se afla in fiecare din noi, chiar si in cel mai umil dintre oameni ; de aici si grija ce trebuie sa o avem fata de fiecare din semenii nostri: "Adevarat, zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" (Matei XXV, 40). Aceasta identificare a aproapelui cu Hristos este ideea fundamentala care sta la baza comunitatii crestinilor ca trup al lui Hristos. Fiecare crestin se vede pe sine ca o "piatra vie" (I Petru II, 5) a trupului mistic al lui Hristos. Comunitatea crestina este fondata pe porunca iubirii, care are doua obiective precise : iubirea de Dumnezeu si iubirea fata de aproapele : "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta si cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau; Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. In aceste doua porunci se cuprinde toata legea si proorocii» (Matei XXII, 37-40).
Notiunea definitorie a comunitatii crestine este, deci, iubirea de aproapele : "Porunca noua dau voua : sa va iubiti unul pe altul precum v-am iubit Eu pe voi, asa sa va iubiti si voi unul pe altul. De aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea dragoste intre voi" (Ioan XIII, 34-35).
Porunca iubirii fata de aproapele nu are un caracter static. Ea trebuie sa fie concretizata in fapte bune: "Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata ; dar daca ne iubim unul pe altul, Dumnezeu ramane in noi". (I Ioan IV, 12 ,- cf. IV, 16).
In viziunea crestina viata in comunitate reprezinta un proces continuu de depasire a conditiei date, prin eforturi intense de traire in Hristos, in scopul mantuirii si al unirii ultime cu El. Inceputul, cresterii spirituale este convertirea, ceea ce reprezinta un act al vointei umane prin care omul se intoarce spre Dumnezeu renuntand la viata de pacat si la pasiunile pacatoase care sunt accidente ale vietii empirice. Acest act de renuntare la lume este cladit mai departe prin Sfintele Taine, in care ni se daruieste puterea specifica necesara, spre crestere si unire tot mai profunda cu Hristos. Astfel, se intareste tot mai mult unitatea si coeziunea comunitatii crestine, pe de o parte, si se da omului pe de alta parte posibilitatea de a progresa spre statura "omului desavarsit", spre indumnezeirea sa: "Daca pentru aceea s-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, ca sa ne faca fii ai lui Dumnezeu, sa credem, deci, ca vom ajunge si noi acolo unde este acum insusi Hristos, capul intregului trup (Coloseni I, 18) care s-a facut pentru noi inainte-mergator la Tatal (Evrei VI, "20).
Comuniunea cu Dumnezeu reprezinta o eliberare din confuzie si multiplicitate, dar si din singuratate. La intrupare, Iisus Hristos a adus cu sine chipul acestei comuniuni si l-a intiparit in insasi natura umana, pe care o scoate din individualism, si ii da posibilitatea de realizare in comuniune. Dupa cum Dumnezeu se afla in comuniunea persoanelor, tot asa si omul trebuie sa traiasca in comuniune cu semenii. De altfel, noi am aratat ca drumul spre Dumnezeu trece prin semenii nostri. De aici si rolul fundamental pe care il are comunitatea in procesul de realizare a mantuirii personale, subiective.
Mantuitorul ne spune ca, la judecata din urma, vor primi bihecuvantarea Parintelui ceresc in ceata dreptilor numai cei ce s-au purtat frateste fata de semenii lor mai mici de pe pamant, pe cand cei ce si-au inchis inima fata de nevoile altora, vor fi osanditi pentru vesnicie in chinurile iadului, ca unii care lui Hristos nu i-au dat hrana, imbracaminte, adapost si slujire. (Matei XV, 31-46).
Spre deosebire de celelalte comunitati umane, comunitatea crestina este grefata in sanul unei entitati care depaseste granitele unei simple organizatii sau grupari umane. Aceasta entitate atotcuprinzatoare este Biserica. Ea este Trupul lui Hristos si in aceasta functie depaseste puterea noastra de a o cuprinde. La temelia sa, Capul sau, ramane, Hristos care este legatura unificatoare, chemarea si temeiul mantuirii. Biserica este, deci, vazuta si nevazuta.
-
Organizarea Bisericii Primare
Publicat in : Istoria bisericii in primele trei secole -
Filipi - Biserica Filipenilor
Publicat in : Istoria bisericii in primele trei secole
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.