
Viata de apoi
Legendele vorbesc despre 13 "ceruri", ca fiind locuinte ale zeilor; in fiecare dintre ele domnind un zeu principal. Aceste ceruri erau considerate raiuri in care se credea ca merg sufletele mortilor. Cel mai fericit cer pare sa fi fost acela al soarelui, unde mergeau razboinicii morti pe campul de lupta, prizonierii ucisi de inamici si victimele sacrificate zeilor. Inecatii, cei fulgerati, cei morti de anumite boli si copiii isi aveau cerul lor bine stabilit. O soarta deosebita aveau cei morti de moarte naturala. Acestia, dupa credinta vechilor mexicani, nu erau nemuritori. Dupa ce parcurgeau un drum extrem de lung, unde erau supusi la cele mai grele incercari, si ajungeau in fata zeului Itzehecayan, mureau definitiv. Se facea exceptie doar pentru marile personalitati, pentru care moartea era desteptarea dintr-un somn in care statusera in timpul vietii pamantesti.
Rasplata si pedeapsa dupa moarte nu depindeau deci de faptele omului, ci de felul mortii sale.
Riturile funerare variau dupa felul mortii. Mortii in razboi se bucurau de funeralii care durau opt zile.
Celor morti de moarte naturala li se faceau altfel de funeralii, mai mult sau mai putin solemne, dupa bogatia si importanta defunctului.
Pentru saraci, ritul era mai simplu. La sfarsit erau arsi, iar cenusa ingropata. Si pentru ei insa, ca si pentru ceilalti, se sacrifica un caine, care sa-i conduca in viata cealalta.
Riturile funerare pentru cei morti de boli nu se cunosc prea bine. Se stie doar ca si cadavrele lor erau arse.
-
Notiunea de suflet si trup in Egiptul antic
Publicat in : Egiptul antic -
Date istorice
Publicat in : Mexicul antic -
Zeii slavilor
Publicat in : Slavii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.