Cultul
Locurile de cult ale vechilor mexicani erau niste temple marete numite teocali ("casa lui Dumnezeu"). Ele erau construite mai ales in orase, dar se puteau cladi si in locuri pustii, considerate ca alese de vreo divinitate. Templele aveau forma de piramide cu mai multe etaje.
Ele constau din niste altare imense, cu mai multe planuri suprapuse, avand o scara exterioara de jur imprejur, care ducea pana in varf unde, pe ultima platforma, se afla idolul zeului, adesea adapostit intr-o capela. Tot aici sus se aduceau si sacrificiile, incat poporul putea privi din toate partile omorurile rituale.
Templele lui Quetzalcoatl se deosebeau de ale celorlalti zei prin aceea ca erau acoperite si rotunde, chiar atunci cand erau asezate pe trunchiuri de piramide.
Preotii
Intalnim o puternica casta sacerdotala. Se pare ca numai marele templu din Mexico avea aproape 5000 de preoti si servitori. Corpul preotesc era organizat ierarhic, avand in fruntea sa un mare preot, care trebuia sa fie de sange regesc. Tot asa preotul urmator in rang trebuia sa fie nobil. Preotii purtau imbracaminte neagra si parul lung. Cei mai multi erau casatoriti. Preotii lui Quetzalcoatl erau toti celibatari. Cand oficiau, preotii isi ungeau corpul cu o pasta neagra stralucitoare, in care era amestecat sange de copil. Disciplina preoteasca era foarte severa, abaterile fiind aspru pedepsite. Preotii se supuneau la o serie de practici ascetice riguroase. Mai ales marele preot era supus unui post prelungit si extrem de aspru. Poporul respecta foarte mult pe preoti.
In afara de preoti, intalnim si doua categorii de femei consacrate cultului, unele pentru toata viata, altele pentru un timp. Ele erau conduse de preoti si de cateva femei mult stimate si temute. Cele care nu-si implineau datoriile erau condamnate la moarte.
Caracteristica generala a intregului cult aztec o forma insa abundenta sacrificiilor omenesti. Victimele omenesti erau alese dintre sclavi, prizonieri, femei si copii.
Victimele erau jertfite dupa un ritual amanuntit. Li se scotea inima si era aruncata la picioarele statuii zeului. Inima era apoi arsa, mancata de preoti sau pastrata un timp. Cadavrul era luat de cel care oferise jertfa si care il impartea in bucati. Capul era dat preotilor, care il pastrau in casa craniilor. Maruntaiele erau aruncate la caini, iar restul servea pentru celebrarea banchetului sacru. Numai stapanul victimei nu putea sa manance din carnea jertfei, deoarece era considerata propria sa carne.
Pentru sarbatorile mai solemne in cinstea zeilor, se alegea cu un an inainte un barbat sau o femeie, de obicei tineri, care reprezentau pe zeul respectiv. Aceasta victima era cinstita si sarbatorita ca si cand ar fi fost zeul insusi si dupa aceea era sacrificata cu mare fast.
-
Teotihuacan
Publicat in : Religie -
Temple, preoti, rituri si sarbatori
Publicat in : Babilonieni si Asirieni
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.