Haranglab, o localitate cu o rezonanta aparte. Numele locului vine de la maghiarul "haranglab", adica, limba de clopot sau picior de clopot. Se crede ca aici exista odata, demult, o biserica fara turla, avand clopotnita plasata langa peretele exterior al lacasului. Astazi, in sat exista trei biserici, reformata, unitariana si ortodoxa, dar nici un reprezentant al acestor culte nu isi aminteste ca macar batranii satului sa fi pomenit vreodata de vreo clopotnita.

 

Anul trecut adasta in comuna Mica o trupa de asa zisi cineasti francezi care au dorit sa realizeze un film despre viata oamenilor din zona.

Dupa ce au filmat o zi si o noapte in Abus, la Caminul Cultural, au ajuns si la casa lui Iulius Cizmas din Haranglab. "A treia casa pe stanga cum intrati in sat, cea mai veche si mai stricata casa din sat", ne-au descris-o localnicii.

 

Casa scunda de pamant a rasarit cenusie si trista de dupa gardul de sarma. In curte, doi caini au latrat amenintator la noi, in timp ce cateva ratuste si gainute isi vedeau linistite de ciugulitul pamantului gol. Pe prispa casei, situata exact la nivelul solului o pisicuta se rasfata la soare. Stapanul a aparut dupa cateva minute alertat de zarva zavoilor si s-a aratat tare mirat de faptul ca noi stim ce s-a intamplat cu atata amar de vreme in urma la ei in sat, lui personal. A fost perioada lui de glorie. "Au venit intr-o zi si ne-au rugat sa ii lasam sa filmeze pe la noi prin curte, gainile, cateii, casa, cotetele. De ce sa mint, mi-au dat bani pentru acest lucru. De dimineata pana dupa masa cand au terminat de filmat, toata circulatia a fost oprita pe drum. Erau masini de ale lor, de ale primariei si de la politie. Ce au facut cu filmul, la ce l-au folosit, numai Dumnezeu Bunul stie. Dar au mintit pentru ca au zis ca o sa vina saptamana urmatoare in sat sa il vedem tot satul la Caminul Cultural. Nu au mai venit si nu mai stim nimic de ei. Da, a fost si un scenariu", ne-a spus Iulius Cizmas. In scenariu, o "colega", actrita profesionista s-a imbracat in haine de cortorarita, si a interpretat un rol, la un moment dat bagand sub fustele largi pe unul din cateii familiei. Alte doua vecine, imbracate in haine saracacioase au trebuit sa invete niste roluri vorbite, indeletnicire care le-a luat foarte mult timp, pentru ca a fost greu sa schimbe sapa pe replici dictate de altii. Pana la urma, dupa mai multe cadre totul a iesit perfect, asa cum se asteptau francezii. Una din vecine, venita si ea la gard incearca sa ii aminteasca lui Iulius faptul ca francezii au filmat si in casa. Dar acest aspect nu il mai intereseaza pe barbat. Problemele lui sunt altele decat cinematografice, desi daca se gandeste bine, viata unui om sarac poate deveni un subiect de film.

 

Iulius traieste cu sotia sa in casa parinteasca. Nu a avut posibilitatea sa isi faca propria lui casa pentru ca niciodata nu a putut sa spuna ca are ceva. "22 de ani am lucrat la colectiv, da' s-o stricat si am ramas si fara pensie si fara servici. Banii pe care ii avem ii facem muncind cu ziua pe la oamenii din sat, 150 de mii ziua de lucru. Avem pamantul nostru de pe care scoatem bucatele, dar suntem saraci. Nici sa reparam casa nu putem. De fiecare data cand ploua tare, valea din spatele curtii se umfla si imi intra in casa. Tot ce avem pe lume is cateva gainute si ratucile astea. Nici o coada de purcel nu am in cotet pentru Craciun. Dar m-ati intrebat de casa. E cea mai veche din sat, sa aiba vreo doua sute de ani ca si bunicii mei tot aici au trait si nu ei au fost cei care au ridicat-o. Sa-i fi filmat francezii aici numai pentru ca-i veche casa sau or fi vrut si altceva?” Intrebarea lui Iulius a ramas fara raspuns. Vom trai si vom vedea.

 

Al doilea aspect al acestui loc care se cerea confirmat se gasea la capatul opus al satului, pe partea cealalta a drumului.

 

A avut un vis

Aici locuieste preotul ortodox, Vasile Ghira, de 13 ani intors in satul natal, dupa ce vreme de alti 18 ani a preotit in Petea. Cand am ajuns la el, l-am gasit in stupina, ocupandu-se de cei peste 30 de stupi ai sai. La un fagure de miere, alaturi de un pahar cu apa rece, am aflat o poveste frumoasa si am vazut o biserica noua frumoasa, dar mai ales inedita ca si conceptie si realizare. Aceasta poveste isi are inceputurile cu sapte ani in urma cand, dupa ce a tinut slujba de Inviere la filia din Deaj, in timp ce dormea, a visat "o biserica prinsa intr-o lumina, amplasata exact in locul in care se afla acum biserica. Era inconjurata de o lumina aparte, ceva asemanator cu aura sfintilor. M-am trezit si am stiut ca trebuie sa ridic biserica. Acum, dupa cinci ani de lucru, este aproape gata. In sase noiembrie anul trecut a fost sfintita si de atunci slujbele se tin in noua biserica", ne-a spus preotul Vasile Ghira. Dincolo de cuvinte se afla munca. Multa munca. Pentru ca, desi pare cumva incredibil, Vasile Ghira si-a ridicat biserica din vis, de unul singur. Ajutor fizic a avut doar la turnarea fundatiilor si la ridicarea grinzilor. In rest tot ce tine de conceptie, de masurare, de ridicare a zidurilor, de imbinari, a fost realizat de el. Pare incredibil mai ales ca inainte de a ridica biserica de lemn cu Hramul "Sfintilor Arhangheli", singura legatura cu tamplaria a fost atunci cand imbina ramele hexagonale pentru stupii tot hexagonali, o alta idee realizata si dovedita viabila. Biserica se afla in varful unui deal, parca special pus de divinitate in acel loc, pentru a putea sustine credinta. Pentru ca, inainte de orice, aici e vorba de credinta. A preotului dar si a enoriasilor. Aici in varful acestui deal, tot mai greu de urcat de majoritatea credinciosilor, dupa peste 100 de trepte flancate de brazi batrani, noua biserica sta in lumina, avand alaturi umbra vechii biserici, care mancata de vreme si de vremuri s-a cerut daramata. Marturie a continuitatii credintei stau crucile cimitirului, unele vechi de sute de ani. "Vechea biserica construita pe la 1880, a fost evaluata, dar nu a fost declarata interesanta ca monument istoric, motiv pentru care nu s-a mai investit in ea. Interesant pentru acest sat este faptul ca cimitirul este tot pe acest deal abrupt si, pentru a ajunge aici, fiecare sicriu si alai trebuie sa treaca prin curtea casei parohiale. Este singurul drum de acces catre locul de inmormantare si cu toate ca ar fi loc pentru infiintarea unui alt cimitir al satului lumea nu vrea sa renunte la el. Mi-au demonstrat ca exista credinta si atunci cand am vorbit despre noua constructie. Am fost ajutat de la prima discutie, dar foarte important de mentionat este faptul ca am primit ajutor financiar si suport permanent inclusiv de la enoriasii si preotii unitarieni si reformati din sat. Acest lucru spune multe despre locul acesta numit Haranglab", ne-a spus preotul Vasile Ghira.

Am intrat in noua biserica. Spatiile largi, lumina, dragostea ce izvoraste din intregul acelui loc, ne-a coplesit. Iconostasul cu totul si cu totul deosebit, dar care respecta intocmai traditia si cerintele ortodoxe, este unicat in tara, si probabil, daca informatiile pe care le-am adunat sunt corecte, unicul in lume. Iar preotul Vasile Ghira este unicul preot din tara care si-a ridicat singur propria biserica, prin munca efectiva, prin mainile sale trecand fiecare bustean, fiecare scandura, fiecare cui. Totul pentru realizarea unui vis.

 

Eugenia KISS

Ziarul de Mures

 

.