Ce mai sfintesc romanii

Ce mai sfintesc romanii


        Cand un taximetrist, satul de reparatiile pe care trebuia sa le faca saptamanal amaratei de Dacii cu care-si castiga existenta, din cauza arhimediatizatelor gropi din carosabil, a apelat la ajutorul unui preot ca sa faca o sfintire vehiculului, ziarele de scandal s-au grabit sa relateze evenimentul in mod ironic, speculand senzationalul. Accentul a fost pus pe incompetenta primarilor de a rezolva acest cosmar edilitar, ca si cum numai o stare de disperare extrema ar putea aduce pe un crestin in situatia de a cere ajutorul Celui de Sus pentru apararea bunului sau de rele. In realitate, sfintirea unei masini, a unui vapor sau avion de catre preot, nu este ceva iesit din comun, un fapt  bun de scris numaidecat cu litere de o schioapa pe prima pagina a ziarelor Este vorba de o practica crestina, care la noi, numai dupa decembrie ’89 a inceput sa fie vizibila.


Traditia ierurgiilor

Toate binecuvantarile si sfintirile de care se bucura crestinul in timpul vietii se numesc ierurgii. Acestea sunt, asa cum defineste dictionarul ortodox, „slujbe oficiate de preoti sau episcopi, care au menirea de a scoate credinciosii, natura si lucrurile ce ii inconjoara de sub puterea vrajmasului si de a-i sfinti, a-i curata si a-i binecuvanta, prin pogorarea asupra lor a harului si a puterii dumnezeiesti.

Spre deosebire de Taine, la ierurgii primeaza credinta primitorului pentru a se inregistra efectul slujbei“. Scopul ierurgiei este de a-l purifica pe omul credincios si firea inconjuratoare in care traieste el, adica, vietatile si lucrurile de care are nevoie pentru trai sau pentru viata sa materiala si spirituala. Dupa forma, structura externa sau lungimea lor,  ierurgiile se pot imparti in trei categorii: rugaciuni, randuieli si slujbe. Cele mai scurte ierurgii sunt alcatuie dintr-o simpla rugaciune sau molitfa. Spre exemplu: rugaciunea pentru binecuvantarea salciei, citita in Duminica Floriilor, sau rugaciunea pentru binecuvantarea strugurilor, citita pe 6 august, de Schimbarea la Fata. Cele mai importante si mai lungi ierurgii sunt cele care poarta titlul de slujbe.

 

De la icoane la calorifere

Exista rugaciuni speciale, care se citesc de catre preot, pentru ograda, vie, pomi si fructe, gradini, holde, tarina, animale, pentru oprirea ploilor abundente ori pentru seceta, pentru izbavirea de cutremur, pentru cei ce calatoresc si pentru cei ce nu pot dormi, pentru copiii care nu reusesc sa invete etc. Se rostesc rugaciuni pentru binecuvantarea institutiilor sau asezamintelor, la inaugurarea unor firme sau spatii comerciale. La romanii ortodocsi se mai sfintesc: icoanele, statuile, fantanile, placile comemorative, steagurile, troitele, crucea care se asaza la capataiul mortului in cimitir, barcile, uneltele, hainele etc. Vasile Ioana, un preot inimos de la „Biserica Dintr-o zi“ din Bucuresti, a sfintit mai multe calorifere, cumparate cu banii stransi de la credinciosi, pe care le-a oferit apoi saracilor din Parohia sa. Majoritatea credinciosilor de la noi cheama preotul pentru sfintirea locuintei sau a terenului pentru constructie. Se spune ca e bine sa se faca sfintirea casei la fiecare inceput de luna. Inainte de venirea preotului totul trebuie sa fie curat, se spala geamurile, usile, covoarele, se vopsesc dusumelele, pentru a respecta acest moment cum se cuvine. Au fost si cazuri, la tara, cand oamenii au chemat preotul sa sfinteasca grajdurile sau cotetele cu pasari, un lucru in totala contradictie cu rolul acestui act crestin. Altii l-au chemat pe preot ca sa le  sfinteasca mobila noua de bucatarie, aparatura electrocasnica (ce includea o masina de spalat cu programe, un robot de bucatarie, aparatul de aer conditionat si un frigider).

 

Cum se sfinteste o masina

E bine de stiut ca nu orice obiect se poate sfinti. De exemplu, nu se pot sfinti verighetele, inainte de cununie, pentru acestea existand chiar slujba de cununie. Unii preoti spun ca nu se pot sfinti nici cruciulitele care se poarta la gat, pentru ca nu exista o rugaciune pentru acestea. Nu acelasi lucru, insa, se poate spune despre autovehicule pe patru sau mai multe roti. Pentru acestea exista o rugaciune de sfintire cu totul si cu totul speciala! Preotul si dascalul incep sa citeasca „rugaciunea pentru binecuvantarea masinii“, iar proprietarul acesteia trebuie sa stea alaturi de ei. Capota este ridicata, in asa fel incat sa se poata stropi motorul cu agheazma, iar usile autoturismului si portbagajul sunt larg deschise. Chiar si in interiorul masinii se da cu apa sfintita, pe fiecare scaun si pe volan. In vremea aceasta preotul zice de trei ori: „Se binecuvanteaza masina aceasta prin stropire cu apa sfintita, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin!“. O rugaciune asemanatoare se face si pentru binecuvantarea elicopterelor, avioanelor din flotila comerciala, de pasageri,  militare sau particulare. Preotul stropeste cu apa sfintita motoarele, elicele, aripile, fuselajul. Apoi se urca in cabina pilotilor si in interiorul avionului, dand cu agheazma pe fiecare loc. De curand, Compania Austrian Air Lines  a sfintit unul dintre avioanele sale de pasageri pe Aeroportul International Bucuresti Otopeni.

Rugaciune de binecuvantare a masinii

„Doamne, Cel ce esti Calea, Adevarul si Viata, Cel ce porti de grija fapturilor Tale, indreptandu-le si pazindu-le pasii, Cel ce ai trimis lui Isaac si lui Tobie ingeri impreuna calatori, si calatoria si intoarcerea lor pasnica ai facut-o, Cel ce L-ai ridicat pe Ilie la cer cu caruta de foc, iar inspre Emaus ai calatorit dimpreuna cu Luca si cu Cleopa, binecuvanteaza masina robilor Tai (se rosteste numele proprietarului), ocrotindu-i in drumurile lor de toate primejdiile, dandu-le inger pazitor, insotindu-i cu dumnezeiasca Ta binecuvantare si intorcandu-i totdeauna cu pace la casa lor. Caci Tu esti Cel ce ocarmuiesti si binecuvantezi toate si Tie marire inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin!“

                                                                                     Gabriel MATEESCU
                                                                           Lumea credintei, anul II, nr. 10(15)

.

20 Iunie 2005

Vizualizari: 9186

Voteaza:

Ce mai sfintesc romanii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 20.00 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 60.00 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 60.00 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact