„E cea mai frumoasa manastire din cate exista”. Astfel descrie Maica Stareta Lucia locul pe care il slujeste de-o viata. Era un copil de numai 14 ani cand a calcat intaia data pragul manastirii Pasarea, de langa Bucuresti. Acum e trecuta de 70 si ar vrea sa se retraga. „S-a plictisit lumea de mine”, spune zambind.

Cand s-a calugarit, Lucia Dumbrava venea dintr-o familie in care isi pierduse mama si doi frati. Ramasese cu altii sase si cu un tata aspru. Singura ei dorinta era sa-l slujeasca pe Dumnezeu. A lasat o scrisoare si a plecat. A doua zi s-a pomenit in poarta manastirii cu tatal ei si cu o patrula de militie. Venisera s-o ia inapoi acasa. A stat ascunsa zile intregi ca sa n-o gaseasca. Nici maicile n-au prea vrut s-o mai tina, ca le era frica de militieni. Pana la urma a razbit. A fost atat de fericita cu noua ei viata, ca un deceniu n-a mai dat deloc pe acasa. Prima oara s-a intors cand i-a murit unul din frati. Nici acum, dupa atatia ani, Maica Stareta Lucia nu prea iese din Staretie. La Bucuresti vine doar de ziua patriarhului.

 
Are atatea de povestit, ca nici nu stie cu ce si de unde sa inceapa. Ne-a primit intr-o zi „cu multa treaba” si s-a impartit cum a putut intre noi si un grup de copii bolnavi, carora le pregatea de zor niste pachetele cu bunatati. Asa face in fiecare an cu cei loviti de soarta. Dupa ce a trasat calma sarcini maicutelor Calinica, Exevia, Antonia, Hristofora, Dositeea, Inocentia, Teodora, Xenia, Serafina, Anastasia si celorlalte, si-a dres glasul, si-a asezat corect culionul pe crestet si si-a scuturat antereul si pieptarul, in semn ca e gata de stat la povesti. La cei peste 70 de ani, are inca un ten frumos si aproape deloc riduri la ochi, o privire inteligenta si o multime de lucruri de spus. Marturiseste in treacat ca zilnic face exercitii cu bratele, in timp ce spune in gand, ca sa nu zica celelalte maici ca a innebunit, o poezioara pe care o stie din copilarie. „Trebuie sa ma mentin cumva in forma”. „Mersul la manastire este o chemare de la Dumnezeu”, isi incepe povestea Maica Stareta. „Am venit aici dintr-o vocatie. Si nici nu se poate altfel. Am fost un copil foarte zburdalnic. Ma suiam prin toti copacii si probabil ca nimeni nu si-ar fi imaginat ca o sa ajung tocmai eu la manastire. Oamenii de afara cred ca daca te calugaresti, viata ta o sa fie un chin, dar de ce ai face asta, mai ales cand esti tanar si simti ca zbori, asa cum simteam eu la 14 ani?”. Stareta Lucia spune asta ca si cum nici o dificultate nu ar fi urmat in anii ce au venit si nici o greutate nu ar fi atarnat pe umerii ei, ca si cand n-ar fost de fata cand erau campuri de sapat de jur imprejurul manastirii, cand veneau cutremurele si se darama tot ce apuca sa construiasca impreuna cu celelalte maici sau cand trebuia sa munceasca, sa se roage si sa studieze in acelasi timp. Plecase de acasa cu patru clase. S-a desavarsit la manastire. A absolvit Seminarul si Teologia, a devenit profesoara, a invatat engleza, franceza si germana, a infiintat o scoala elementara si a devenit stareta, schimband pentru totdeauna fata si destinul acestui „loc plin de farmec”, cum il descrie in Cartea de Aur Principesa Margareta. Cand a poposit aici, doar niste pereti a gasit. Pe jos era pamant, iar geamurile erau acoperite cu hartie. Nici plafoane nu avea cladirea. Nu existau alei si tufe de flori, atelier de cusut straie bisericesti sau muzeu, cum e acum, nu erau carari cu gazon si nici camere colorate, dichisite si frumos mobilate. Iar maicile nici zambet n-aveau. „A insufletit si a dat viata acestui loc”, spune una din supuse despre cea mai longeviva stareta din istoria manastirii. Din ’66, Maica Stareta Lucia este omul care poarta grija intregului asezamant cu 170 de maicute de toate varstele, cu 17 chilii si o gospodarie cu zece vaci si cateva pasari, cu un atelier de cusut straie bisericesti si unul de icoane. La Pasarea nu exista maica fara atributii. Daca nu esti maica directoare, maica profesoara, maica contabila, maica muzeograf sau maica supraveghetor, esti maica ce face injectii, secretariat, bucatarie, delegatii, situatii sau casierie. Cu maica Florentina e mai greu, ca e bolnava psihic. Si de ea tot Stareta Lucia are grija. O va lua cu ea cand se va pensiona „ca daca eram eu in locul ei?”, se intreaba cea careia Dumnezeu i-a indeplinit pana la urma dorinta de a ramane aici pana la pensie. Exact asta il rugase in ziua in care „pasarile cantau in chip minunat”, adica in prima ei zi de calugarie.

Adriana MARGARIT

Sursa: