Rugaciune catre Sfantul Ambrozie de la Optina

Rugaciune catre Sfantul Ambrozie de la Optina

Sfantul Ambrozie de la Optina este praznuit pe 10 octombrie. Sfantul Ambrozie de la Optina este unul dintre cei mai renumiti sfinti pe care i-a dat lumii pamantul sfintit din Manastirea Optina.

O, Mare Stareț și Drept al lui Dumnezeu, Cuvioase părinte al nostru Ambrozie, lauda Optinei și al întregii Rusii, învățător al evlaviei! Cinstim viața ta smerită întru Hristos, pentru care Dumnezeu a preamărit numele tău încă de aici de pe pământ, și cu cinste cerească te-a încununat după plecarea ta în cămara slavei veșnice.

Primește acum rugăciunea noastră, a nevrednicilor tăi robi, care te cinstesc și cheamă sfântul tău nume, și ne izbăvește prin mijlocirea ta înaintea Altarului lui Dumnezeu, de toate împrejurările pline de suferință, de neputințe sufletești și trupești, de rele, de ispite viclene și înșelătoare.

Revarsă patriei noastre și lumii întregi, de la Dumnezeu cel Atotbun, pace, liniște și bunăstare, fii mijlocitor neclintit al Sihăstriei unde te-ai nevoit și ai bine-plăcut atotslăvitului Dumnezeu în Treime, Căruia i se cuvine toată lauda, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin!

.
Pe aceeaşi temă

10 Octombrie 2018

Vizualizari: 2070

Voteaza:

Rugaciune catre Sfantul Ambrozie de la Optina 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

ambrozie de la optina

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Plante tamaduitoare. Remedii naturale pentru cele mai intalnite boli
Plante tamaduitoare. Remedii naturale pentru cele mai intalnite boli După 30 de ani petrecuți în comuniune cu natura, Nicolae Onu și Mihaela Onu îți arată care sunt plantele tămăduitoare ce alină durerile trupului și suferințele sufletului. De la roinița care liniștește creierul și sufletul, la ciupercile care se luptă cu 73.89 Lei
Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau Celalalt Paraclet
Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau Celalalt Paraclet În acest volum, părintele schimarhimandrit Gabriel Bunge ne oferă tulburătoarea poveste a celei mai faimoase icoane a Ortodoxiei: Troița Cuviosului iconar Andrei Rubliov. Uitat sau deformat în interpretările moderne, secretul teologic și duhovnicesc al 37.00 Lei
Cuvioasa Parascheva. Viata, minunile, acatistul
Cuvioasa Parascheva. Viata, minunile, acatistul Troparul Cuvioasei Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând CRucea ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru acesta și cu în 16.91 Lei
Mangaiere pentru bolnavi
Mangaiere pentru bolnavi În Condacul al 8-lea din Acatistul Slavă lui Dumnezeu pentru toate putem citi: Cât de apropiat ești de noi în ziua bolii! Tu Însuți îi cercetezei pe cei bolnavi, Tu Însuți Te apleci spre patul celui suferind. Și inima lui stă de vorbă cu Tine. Tu luminezi 31.71 Lei
Viata Maicii Domnului in traditia bizantina
Viata Maicii Domnului in traditia bizantina Relativa puținătate a episoadelor evanghelice care o au în centru pe Maica Domnului reflectă atât centralitatea hristologică a Evangheliei Bisericii, cât și discreția și smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existență pământească a Fecioarei 37.00 Lei
Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.86 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 47.57 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact