Rugaciune pentru dobandirea rabdarii

Rugaciune pentru dobandirea rabdarii

Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai răbdat prigonirile, batjocurile şi chiar moartea pe cruce pentru mântuirea noastră, Cel Ce ai spus că „prin răbdarea voastră vă veţi mântui sufletele voastre”, arată-mi mie, păcătosului, milele Tale cele bogate şi dăruieşte-mi duhul răbdării, ca sufletul meu cel încercat să dobândească alinare. Vezi deznădejdea care mă ispiteşte, vezi încercarea prin care trec şi ajută-mă să ies din ea curăţit de păcate şi pregătit să-Ţi slujesc în toate zilele vieţii mele, şi să slăvesc Numele Tău Cel Sfânt, cântând împreună cu toţi îngerii şi sfinţii: Aliluia!

(a Sfântului Ioan de Kronstadt)

Altă rugăciune pentru dobândirea răbdării

O, Preaminunate Creator, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Milostive Doamne! Cu inimă înfrântă şi smerită aşa mă rog Ţie: nu Te scârbi de rugăciunea mea cea păcătoasă, nu Te întoarce de la lacrimile şi suspinul meu, auzi-mă pe mine, precum şi pe canaaneanca, nu-Ţi întoarce privirea de la mine, ca şi de la desfrânata, arată marea milă a iubirii Tale de oameni şi către mine, păcătosul, apără-mă cu cinstitul Tău acoperământ, miluieşte-mă şi mă întăreşte, ca toate nevoile şi necazurile trimise de la Tine cu mulţumire întru nădejdea bunătăţilor veşnice să le rabd: mai ales tristeţea mea întru bucurie o preschimbă, ca să nu cad în deznădejde şi să pier eu păcătosul.

Tu eşti Izvorul milostivirii şi Nădejde neruşinată a mântuirii noastre, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă îţi înălţăm, cu Tatăl Cel fără de început, cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru înmulţirea răbdării

Vino iarăşi la noi, Iisuse! învaţă-ne cum să ne mântuim, arată-ne cum să răbdăm. Deprinde-ne să ducem crucea vieţii. Invaţă-ne cum să ne răstignim. Vino iarăşi şi suferă Tu pentru noi, răstigneşte-Te în locul nostru, gustă Tu înainte paharul morţii, arată-ne calea cea nouă a mântuirii prin suferinţă. Vino în mijlocul mării, în inima omului, în sânul familiei! Acolo unde se amestecă lumina cu întunericul, viaţa cu moartea, bucuria cu suspinul, pâinea cu ţărâna, dreptatea cu minciuna, mierea cu otrava, dragostea cu ura, vinul cu oţetul, timpul cu veşnicia. Vino aici, unde suferim noi, oamenii, împacă-Te cu noi, schimbă faţa lumii, potoleşte marea, linişteşte inimile şi uneşte într-un cuget sufletele noastre. Doamne, dăruieşte-ne răbdare! Amin.

(a Arhimandritului Iachint, Stareţul Putnei)

Fragment din "Carte de rugaciuni pentru trebuintele si folosul crestinului ortodox", Editura Felicitas

Cumpara "Carte de rugaciuni pentru trebuintele si folosul crestinului ortodox"

Pe aceeaşi temă

12 Martie 2021

Vizualizari: 7233

Voteaza:

Rugaciune pentru dobandirea rabdarii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de 28.00 Lei
Elogii. Imnele vietii
Elogii. Imnele vietii „Am numit aceste pagini Elogii nu ca pe o formă de laudă goală, ci ca pe o încercare de a ridica, prin cuvânt, imne către acele realități de dincolo de noi. Elogiul, în forma lui lui originară, nu este o superficială flatațiune, ci este o rară înălțare: 80.00 Lei
Un condamnat la moarte ascet
Un condamnat la moarte ascet Un condamnat la moarte ascet - Corespondența cu Anthony și Sarah Atwood a Mitropolitului Ierotheos al Nafpaktosului. Un criminal în ochii lumii, dar în ochii lui Dumnezeu, fiul care „pierdut era și s-a aflat” și a primit haina cea dintâi 37.00 Lei
Oameni care vor fi mereu cu mine
Oameni care vor fi mereu cu mine Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei 58.14 Lei
Fenomenul erosului
Fenomenul erosului Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și 42.29 Lei
Omul recent
Omul recent Ilustrații de Mircea Cantor „Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu 100.43 Lei
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete Scopul nostru este ca toti oamenii sa-si propuna inversarea procesului de imbatranire. - Autorii A gasi caile de optimizare a propriei noastre biologii inseamna a deveni propriul nostru Demiurg. - Dumitru Constantin-Dulcan Noi zicem ca si longevitatea se 105.71 Lei
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007)
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007) Cartea dr. Galina Răduleanu evocă momente din activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. Cum, în acea perioadă, am colaborat îndeaproape cu domnia sa, am citit acest jurnal cu atenție și cu o justificată curiozitate. 50.74 Lei
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact