Stăpînă prealăudată şi preabună, izvorul milei, adîncul iubirii de oameni, apa cea vie, ocrotitoarea păcătoşilor, limanul celor înviforaţi; ceea ce pe Dumnezeu fără de sămînţă în pîntece L-ai primit şi te-ai învrednicit a te face Maică a lui Dumnezeu; Viţa cea adevărată, năstrapa cea de Mană primitoare; îndreptarea celor ce cad, scăparea tuturor şi viaţa a toată lumea, să nu te îngreţoşezi de mine, cel pîngărit, păcătos şi înverşunat, iubitor de curvie şi iubitor de tulburare! Cel lenevos cu socoteala, şi cu fapta şi cu voirea, care curveşte viaţa mea am cheltuit-o! Ci, ca o Maică a lui Dumnezeu iubitoare de oameni şi împreună-pătimitoare, apucînd mai înainte, primeşte cererea ce se aduce ţie din spurcatele mele buze! Deschide-mi mie milostivirile Fiului tău celui iubitor de îndurări! Roagă-te să treacă cu vederea greşelile mele! Indreptează gîndul meu către pocăinţă şi lucrător al poruncilor Lui iscusit arată-mă! Şi să nu mă laşi pe mine să mă fac cîştigare sau mîncare a satanei celui de suflete stricător! Ci înnoieşte-mă cu mijlocirea ta pe mine, care cu multe păcate acum m-am învechit, şi viaţa mea aceasta zdrenţuroasă îndrepteaz-o! Ca, pe tine preabună mijlocitoare avîndu-te, fără prihană înaintea Judecătorului să stau şi de munca cea înfricoşată să scap! Şi al slavei Lui moştenitor să mă arăţi cu mijlocirea ta, pe care să o şi dobîndesc, prea-fără-de-prihană, roagă-L pe Făcătorul meu! Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în veci. Amin!
Fecioară Stăpînă, Maica Domnului meu Iisus Hristos, ştiu că necurat sînt şi pîngărit, şi spurcat şi nevrednic, că au covîrşit capul meu fărădelegile mele, că s-au înmulţit mai mult decît numărul nisipului mării. Impuţitu-s-au şi au putrezit rănile sufletului meu din multele mele răutăţi. Ci vin la tine pocăindu-mă şi cad înaintea ta, mărturisind toate păcatele mele cele grele: pe tine, Maica lui Dumnezeu, de multe ori te-am mîniat, spurcîndu-mă cu necurăţiile mele. Miluieşte-mă, ceea ce pe toţi cu iubire de oameni îi miluieşti, şi iartă-mă! Şi să nu te scîrbeşti de mine, Stăpînă, nici să-ţi întorci faţa ta de la mine şi să mă întorc de la tine smerit, vai mie, vai mie! Nu, Stăpîna mea, să nu se bucure de mine întru aceasta vrăjmaşii mei, vai mie, vai mie! Deşteaptă-mi gîndul spre pocăinţă şi povăţuieşte-mă către calea mîntuirii; pe care, aflînd-o şi călătorind pe ea, să te am pe tine împreună-călătoare şi cu povăţuirea ta să mă mîntuiesc.
Aşa Stăpînă, Maica iubitorului de oameni Dumnezeu, frînge inima mea şi o smereşte pe dînsa, şi umple ochii mei de lacrimi duhovniceşti, şi luminează-i pe dînşii cu lumina solirilor tale, ca să nu adorm întru moarte! Stropeşte-mă cu isopul milei tale şi curăţeşte-mă pe mine! Spala-mă cu darul tău cu lacrimile mele'şi mai mult decît zăpada mă voi albi! Aşa, Maica Domnului meu Iisus Hristos, primeşte această ticăloasă mărturisire şi cerere a mea, şi ocîrmuieşte mintea mea şi cealaltă vreme a vieţii mele nesmintită întru pocăinţă o păzeşte! Şi, în vremea ieşirii smeritului meu suflet din trup, cînd în poartă voi grăi vrăjmaşilor mei - vai mie! -, atunci arată-te mie, Stăpînă, cu ochiul tău cel milostiv şi slobozeşte-mă de la amarii cercători şi întrebători şi de la cumpliţii strîngători de dajdii ai stăpînitorului veacului acestuia! Fi-mi mie ajutătoare, şi pierde toate zapisele păcatelor mele atunci şi du-mă pe mine neruşinat şi mîntuit la Divanul Fiului tău, şi al Tatălui Lui celui fără de început şi al Preasfîntului Duh, al Uneia şi începătoarei de lumină şi de-o-fiinţă Treimi.
Iubitoare de bine - Maica iubitorului de oameni şi milostivului Dumnezeu, cea milostivă si bună înduplecătoare a Celui bun şi îndurat, Care din tine Prunc S-a făcut mai presus de fire, Fecioară Stăpînă - pleacă urechea ta şi mă auzi dintru înălţimea slavei tale!
*
Graiurile mele auzi-le, Preacurată! Inţelege strigarea mea cea dintru adînc, ia aminte la glasul cererii mele celei dureroase, ajutătoarea mea şi nădejdea mea! Dă-mi cuvînt întru deschiderea gurii mele, ceea ce mi-ai dăruit viaţă cu mijlocirea ta, ca să vestesc măririle tale mai-nainte de a mă duce, căci acolo nu va fi cu putinţă să mă mărturisesc, după ce de aici voi fi încuiat în temniţa cea amară! Greşit-am, Preacurată, greşit-am! Şi fărădelegile mele eu le cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Caută spre această mai de pe urmă a mea rugăciune şi mărturisire a robului tău! Dăruieşte-mi mie izvoare de lacrimi dureroase, care să se facă scăldătoare curăţitoare a sufletului!
Spală-mi tina păcatelor mele! Sădeşte întru inima mea cea pietroasă sfînta frică a Fiului şi Dumnezeului tău! Să intre ea întru cele dinlăuntru! meu, prin care mă voi chinui să nasc din durerosul meu suflet lacrimi curăţitoare, şi se va naşte întru mine duh rnîntuitor. Norule al Soarelui celui prea- luminos, străluceşte-mi mie lumină gîndită întunecatei şi beznoasei minţii mele! Desfă şi goneşte negura cea groasă a gîndurilor mele cele rele şi viclene, ca întru alinare, si întru veselia luminii, strălucirii şi cercetării tale să îţi jertfesc jertfă întreagă şi primită, pe care am făgăduit-o. Fiul tău şi Dumnezeul meu, Care nu a venit să cheme pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă, şi pe mine, nevrednicul, prin mijlocirea ta, să mă primească! Mulţi sînt cei ce au păcătuit din veac, Preabună Stăpînă, mulţi cei ce au căzut, mulţi cei ce au întărîtat pe Fiul tău şi nu au păzit poruncile Lui, dar nu este nici unul pe care să nu-l fi covîrşit mulţimea fărădelegilor mele celor întru cunoştinţă! Căci tot Aşezămîntul cel Vechi şi cel Nou a trîmbiţat faptele bune ale drepţilor şi necuvioasele lucrări şi fapte ale păcătoşilor şi ale celor fără de lege le-a vădit şi le-a mustrat, dar judecata cea dinlăuntru a conştiinţei mele mai grea decît toate se vede că este, fiindcă poartă împrejur vrajba mai multor păcate. Mai lesnicioase şi mai uşoare sînt sarcinile relelor celor din veac păcătoşi, cît şi osînda celui ce a greşit întru necunoştinţă decît a celui ce a păcătuit întru cunoştinţă. Poruncă şi lege a luat Adam, şi nu a păzit-o; dar încă nu avea, Preacurată, cercarea căderii şi a osîndirii altuia.
Dar eu - înverşunatul, şi neînfri natul şi curvarul, cel ce am ştiut şi am cunoscut toate şi m-am sîrguit a face răul - ce voi răspunde, ticălosul? Cu adevărat, nimic. Decît toţi ticăloşii mai ticălos m-am făcut: decît cei din Adam, decît Cain, decît Lameh, decît făcătorii de turn cei fără de minte, decît sodo- mitenii cei mistuiţi de foc, decît cei ce au pierit de potop în vremea lui Noe; decît osîndiţii egipteni cei răi mai osîndit. Decît toţi ticăloşii eu mai ticălos sînt, şi decît păcătoşii Noului Aşezămînt pe sinemi mă ştiu mai păcătos. Căci, botezîndu-mă, m-am spurcat; spălîndu-mă, iarăşi m-am întinat; cinstit fiind cu vrednicia darului, eu cu necinstea păcatului m-am îmbrăcat; darul cinului monahicesc l-am netrebnicit. Deci care cuvînt, şi vreme şi chip îmi vor ajunge oare mie spre curăţirea acestor feluri de păcate ale mele? Că atîta este de nesuferit, Preasfîntă, noianul păcatelor mele; una ca aceasta este năvălirea răutăţilor mele. Ce să mă fac? Ce cale să apuc? Cea cerească este neumblată; cea pămîntească, strîmtă; cea de sub pămînt, cumplită; cea din mare, oprită. Vezi nevoie neaflată de minte? Vezi nedumerire nebiruită? Primejdie silnică! Incă puţin şi organul cuvîntului meu s-ar fi deşertat. Maica cea puternică a puternicului şi viului Dumnezeu, dă-mi mie, celui lipsit, mină de ajutor! Minunează milele tale peste mine, ticălosul! Deşteaptă sufletul meu, zicîndu-i: „Mîntuirea ta sînt eu!"
Ajutătoarea mea şi sprijinitoarea mea eşti, Curată. Primeşte cererea nevrednicului robului tău! Cred, Preacurată, că poţi să faci aceasta. Mîntuieşte-mă tu, ceea ce eşti calea cea nerătăcită a celor ce se pocăiesc! Arată mai minunate milele tale întru mine, cel mai mişel şi mai ticălos decît toţi, nădejdea mea, Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu! Căci tu cunoşti gandurile şi faptele mele, şi neputinţa firii mele celei smerite, şi înaintea ta îmi pun sufletul meu cel spurcat cu multe păcate şi cu gînduri necuvioase. Tu vezi, Stăpîna mea, bubele rănilor mele şi cugetele mele cele rele şi viclene. Tu dăruieşte-mi vindecare, vărsînd peste dînsele picătura milostivirii tale celei iubitoare de oameni! Caută spre mine, Stăpîna mea Născătoare de Dumnezeu, şi fă mie blînd şi milostiv pe Fiul tău şi împăratul tuturor, Care va să arate înaintea îngerilor şi a oamenilor gîndurile şi faptele mele cele rele şi viclene. Că te primeşte pe tine ca pe o Maică iubitoare de oameni care soleşti pentru sufletul deznădăjduit, ca una ce eşti scăpare a păcătoşilor. Că întru acest fel te-a pus pe tine sprijin, şi scăpare şi ajutor celor ca mine, păcătoşi, Fiul si Dumnezeul tău. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfîntul, şi bunul şi de viaţă făcătorul Lui Duh, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Sfantul Efrem Sirul
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.