Vorbiţi-ne mai mult despre encefal, deoarece acolo îsi au sediul lucrările sufleteşti.

- Nu doar lucrările sufleteşti, ci şi cele trupeşti. „Encefalul este constituit din miliarde de celule nervoase legate între ele în nenumărate feluri. In stratul său exterior, scoarţa, au loc gândurile, sentimentele, memoria şi mişcările conştiente. Mai în profunzime se găsesc alte sisteme de celule care intermediază senzaţiile, dorinţele trupeşti, temperatura, metabolismul, nivelul de trezvie.

Toate aceste zone au legături între ele şi se influenţează reciproc prin intermediul unei combinări de o incredibilă complexitate a excitabilităţii, inhibiţiei şi feedback-ului.

Encefalul funcţionează electrochimic. Mesajele circulă electric de-a lungul axonilor celulelor nervoase şi trec de la o celulă la alta prin intermediul unor substanţe chimice speciale care sunt secretate şi receptate în punctele de contact al celulelor. In câteva cuvinte, toată gândirea, sentimentele, aspiraţiile, memoria, speranţa, senzaţiile, fiecare bucăţică de experienţă umană, de la cel mai simplu reflex şi până la cea mai măreaţă aspiraţie, depind de funcţionarea electrochimică a celulelor nervoase. Cu toate acestea, nu înseamnă că întreaga experienţă umană este creată de aceste celule. Istoric vorbind, a avut loc o tentativă mai degrabă comică de identificare a unei părţi a encefalului ca «sediu al sufletului». Din fericire, nu a fost descoperit un atare product.

Dacă encefalul şi procesele lui electrochimice intervin în orice moment al vieţii noastre, cum putem să ne ferim de determinismul absolut ?

Encefalul receptează continuu stimuli din mediul înconjurător, pe care ulterior, îi reorganizează. Psihicul influenţează biologicul, manifestând o remarcabilă plasticitate, mai ales în primii 25 de ani de viaţă ai omului. Encefalul participă la tot ce se întâmplă, dar fără a fi el cauza exclusivă. Encefalul, cu structura lui anatomică şi fiziologia lui, există în spatele oricărui gând, sentiment sau experienţă, însă nici una dintre lucrările lui sau din mecanismele care le conduc nu poate explica un anumit gând, un anumit sentiment, o anume experienţă sau un anume comportament. Comportamentul uman are întotdeauna un anume sens. Se explică în funcţie de criterii personale, care depind de experienţele precedente ale omului, de temperamentul acestuia şi de condiţiile speciale care îl înconjoară. Ştiinţific, determinismul este evitat prin restituirea sensului unic şi personal al lucrărilor sufleteşti, lucru pentru care pledează psihanaliza. Teologic, determinismul este surpat de darul dumnezeiesc al autodeterminării.

"Dacă mintea este un calculator electronic, atunci cine se află la tastatura lui?. Toţi cei care adoptă modelul calculatorului pentru creierul uman nu par a se gândi ce înseamnă expresia «ecran al conştiinţei». Ecranul este o componentă fizică (hardware) a calculatorului, iar conţinutul afişat pe ecran aparţine programului (software), dar conştiinţa care citeşte ecranul şi găseşte sens în conţinutul afişat nu aparţine nici unuia, nici altuia, ci observatorului uman care se găseşte în afara calculatorului. Ceea ce circulă prin calculator nu sunt decât curenţi electrici fără sens, care nu conţin nici o informaţie. Doar când sunt organizaţi şi interpretaţi printr-un limbaj computaţional de către o conştiinţă umană, curenţii se transformă în biţi, în mici componente ale unei informaţii digitale. In acelaşi mod, descărcările electrice din encefal devin informaţie doar când o conştiinţă umană le percepe ca având sens." "Chiar şi existenţa sinelui este contestată de către neurologia contemporană: se pare că se pierde în «jungla sinapselor». Golul fenomenologic şi metodologic dintre procesele naturale şi nivelul experienţei nu este uşor e trecut.

Este cunoscut faptul că, în epoca noastră, a redevenit actuală ispita materialismului, acum când progresul neurologiei este impresionant. De asemenea, niciodată nu va dispărea tentaţia de-terminismului, în sensul unei absolutizări unilaterale a unei teorii unice, într-o aşa măsură, încât să dispară voinţa liberă. Insă această ispită nu este un motiv pentru a desconsidera toate teoriile. Este nevoie de stăpânire de sine din partea oamenilor de ştiinţă, astfel încât să nu se entuziasmeze de propriile descoperiri şi să piardă din vedere cadrul general. Psihanaliza, dacă o considerăm drept polul opus faţă de neurologie, a căzut şi ea în această ispită. Interesant totuşi, chiar dacă Freud şi-a început cercetările având un punct de vedere determinist şi pozitivist, în cele din urmă, psihanaliza a încetat astăzi să fie singura ramură a ştiinţelor umaniste care se opune modelului mecanicist pentru om. Ştiinţele psihice, dincolo de ajutorul incontestabil pe care-l dau în vederea cunoaşterii omului, ar fi bine să primească cu recunoştinţă stima pe care o acordă teologia autodeterminării umane. „Chiar dacă firea umană este creată, ea este înzestrată cu capacitatea unui mod de a fi specific creaţiunii, dar şi cu capacitatea unui mod de existenţă dumnezeiesc, care se manifestă eminamente prin harisma raţiunii, a autodeterminării şi a principiului. Dar harismele acestea dezvăluie, fără a epuiza, chipul lui Dumnezeu în om şi, de aceea, tulburarea lucrării lor nu anulează modul existenţei personale cu care a fost înzestrată firea omului."

Pr. Vasilios Thermos

Om la orizont, Editura Sophia

Cumpara cartea "Om la orizont"



 

.