In legătură cu raportarea Bisericii la femeie se poate judeca în felul următor: Biserica o preaslăveşte pe Maica Domnului mai mult decât pe toţi sfinţii şi chiar mai mult decât pe îngeri, numind-o „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii". Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se arată ca Maică a lui Hristos şi Maică a Bisericii - în persoana ei Biserica preaslăvind maternitatea. Este demn de remarcat faptul că protestanţii, care hirotonesc femei, rânduindu-le în felurite ranguri în confesiunile lor, nu o cinstesc pe Născătoarea de Dumnezeu şi nu se roagă ei. Biserica însă, fără Maica Domnului, îşi pierde plinătatea sa, aşa cum şi-ar pierde plinătatea lipsindu-se de preoţie. Dacă paternitatea se realizează în chipul ierarhiei - a episcopatului şi a preoţiei -, atunci maternitatea se realizează în Biserică în persoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Biserica Ortodoxă o preaslăveşte pe Maica Domnului ca Pururea Fecioară. Acest termen a fost întărit de cel de-al cincilea Sinod Ecumenic din anul 553, subliniindu-se prin el fecioria Maicii Domnului de dinaintea naşterii lui Hristos, din timpul naşterii şi de după naştere. Maica Domnului, de asemenea, se numeşte Preasfântă, Preacurată şi Preanevinovată. Biserica Ortodoxă, bazată pe o veche tradiţie, crede că Maica lui Dumnezeu, după sfânta sa moarte, în cea de-a treia zi a înviat şi a fost înălţată cu trupul la cer, la fel ca Hristos şi ca unii drepţi din Vechiul Testament (Enoh şi Ilie).

Maica lui Dumnezeu stă în fruntea tuturor sfinţilor, preaslăvită fiind de Biserică. Cinstirea sfinţilor şi rugăciunea către ei este una dintre cele mai vechi tradiţii ale Bisericii ce se păstrează încă din vremurile apostolice. Acuzaţiile la adresa Bisericii, cum că ea se închină oamenilor în acelaşi mod cum I se închină lui Dumnezeu - „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti" (Matei 4, 10) - sunt nedrepte. Teologia face distincţie în mod limpede între slujirea lui Dumnezeu (latreia) şi cinstirea (proskinesis) sfinţilor, cărora li se dă cinstire nu ca dumnezei, ci ca oameni care au atins înălţimi duhovniceşti si care s-au unit cu Dumnezeu. Sfinţii sunt strâns legaţi între ei şi cu Hristos. Inchinându-ne sfinţilor, noi ne închinăm lui Hristos Care vieţuieşte în ei. „Hristos este începutul, mijlocul şi sfârşitul. El este întru toate - şi în cele dintâi, şi la mijloc, şi în cele de pe urmă" - spune Sfântul Simeon Noul Teolog.

Cei care din neam în neam, prin împlinirea poruncilor, au devenit sfinţi, urmând sfinţilor de demult, unindu-se cu ei, strălucesc asemenea lor; şi primind harul lui Dumnezeu prin părtăşie cu toţi se prefac ca un lanţ de aur, fiind fiecare o verigă aparte legată de cea dinainte prin credinţă, unin- du-se cu cea de după ea prin credinţă, fapte bune şi iubire. Lanţul de aur se întinde din vremurile apostolice până în zilele noastre. Şi acum sunt nu puţini sfinţi tăinuiţi ori cunoscuţi, care într-o zi vor fi preaslăviţi de Biserică.

Canonizarea oficială sau trecerea în rândul sfinţilor se întâmplă destul de târziu. Biserica creştină timpurie nu a cunoscut asemenea acte de canonizare sau de preaslăvire a sfinţilor. Mucenicul care pătimea pentru Hristos, îndată după moartea sa era cinstit de către credincioşi care începeau să se roage la el, la mormântul acestuia slujindu-se Sfânta Liturghie.

Oamenii neîmbisericiţi nu înţeleg de ce trebuie să se roage sfinţilor când îl avem pe Hristos. Unii sfinţi nu doar că mijlocesc între noi şi Hristos; mai degrabă ei sunt prietenii noştri cereşti care ne aud şi ne ajută cu rugăciunea lor. Cel ce nu are prieteni în ceruri nu poate să perceapă în mod corect această cinstire evlavioasă cu care sunt înconjuraţi sfinţii în Biserica Ortodoxă. Prin privarea credincioşilor de posibilitatea nemijlocită de a fi în părtăşie cu sfinţii, protestanţii şi sectanţii se arată rupţi de lanţurile sfinţeniei de aur care pornesc de la apostoli şi mai cu seamă de la Hristos.

Comunitatea creştină, rupându-se de aceste lanţuri, nu poate să mai fie Biserica deplină, căci Biserica cea cerească, biruitoare, şi biserica cea pământească, luptătoare, sunt legate între ele în chip de negrăit. Privată de cer, de Maica Domnului şi de sfinţi, Biserica se preface într-o organizaţie pământească şi încetează de a mai fi Trupul mistic al lui Hristos care îi uneşte pe cei vii cu cei adormiţi, pe cei păcătoşi cu sfinţii.

MITROPOLIT ILARION ALFEEV

Despre ajutorul Maicii Domnului, Editura Sophia

Cumpara cartea "Despre ajutorul Maicii Domnului"

 

• Temeiurile dogmatice ale cinstirii sfintilor
  Publicat in : Dogma
• Cinstirea Sfintilor Imparati Constantin si Elena in Biserica Ortodoxa Romana
  Publicat in : Sfintii Constantin si Elena