Predica la Adormirea Maicii Domnului

Predica la Adormirea Maicii Domnului Mareste imaginea.

Adormirea Maicii Domnului, adică moartea ei, astăzi şi totuşi, în sufletul nostru, nu găsim deloc sentimente de tristeţe şi de doliu. Ceea ce domină astăzi este, dimpotrivă, sentimentul că parcă am lua parte la momentul cel mai plin de bucurie, cel mai înalt şi cel mai strălucit din toată viaţa Maicii Domnului pe pământ.

Din capul locului, ţin să spun că simţirea aceasta nu ne înşală. Realitatea este că astăzi serbăm nu numai moartea Maicii Domnului, ci, totodată, şi ziua când, cu puterea lui Dumnezeu, trupul ei a fost înviat din morţi şi mutat la cer întru slavă, ca şi trupul Mântuitorului. Acesta-i cuprinsul întreg al sărbătorii noastre de astăzi -Adormirea Maicii Domnului. Citez, ca dovadă, o cântare din slujba de azi: „Pe Născătoarea de Dumnezeu mormântul şi moartea nu au ţinut-o - cântă Biserica -, fiindcă a mutat-o la viaţă Fiul lui Dumnezeu, Cel ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc".

E drept, faptul Adormirii Maicii Domnului nu se găseşte amintit în Sfintele Scripturi, dar Biserica Ortodoxă îl ţine ca pe un mărgăritar de preţ în Tradiţia ei cea mai scumpă încă din vremea Apostolilor.

Cu drept cuvânt, aşadar, a spus cineva odată că noi, creştinii, sărbătorim, de fapt, în fiecare an, de două ori Pastele: în momentul cel mai înalt din anotimpul primăverii sărbătorim învierea Domnului Iisus, Pastele Mântuitorului; iar în momentul cel mai frumos al verii, la 15 august, sărbătorim cealaltă înviere: Pastele Maicii Domnului. Bucuria duhovnicească a acestei zile se explică, aşadar: este Pastele Maicii Domnului astăzi.

Există un fapt care domină viaţa Maicii Domnului de la un cap la altul. Vreau să spun că, în cele câteva mari momente din viaţa ei, o întâlnim pe Maica Domnului cu o clară înţelegere, surprinzător de conştientă, că Ea se află pe lume într-o vastă slujire care o depăşeşte de toate părţile. Ea se simte solidară cu toţi oamenii, ea se ştie intrată în slujirea planului lui Dumnezeu. Orizontul minţii ei este neînchipuit de întins. Scurt vorbind, descoperim pe Maica Domnului ca pe o mare prezenţă spirituală a omenirii, ca pe o mare conştiinţă profetică.

In cinstea sărbătoririi de azi şi pentru împlinirea bucuriei noastre, vă propun să ne oprim o clipă la câteva dintre aceste momente în care Maica Domnului se simte şi se ştie conştient solidară cu noi.

Primul dintre aceste momente privilegiate este, fără îndoială, cel al Bunei Vestiri. Sfântul Evanghelist Luca, descriind evenimentul, ne arată că un dialog covârşitor se înfiripă chiar între Maica Domnului şi trimisul Dumnezeului celui Viu care stă în faţa ei ca un fulger încremenit.

Nimeni nu va şti niciodată ce întorsătură ar fi luat tot planul pentru mântuirea lumii, dacă, in acest ceas unic, Maica Domnului n-ar fi dat sublimul ei consimţământ binecunoscut: „Iată sluga Domnului, facă-se mie după cuvântul tău” (Luca 1,38).

Totuşi, pentru privitorul la adânc al evenimentului, ceea ce este absolut clar este că, în acest moment capital, Dumnezeu tratează cu Maica Domnului ca şi cu un reprezentant al tuturor oamenilor, ca şi cu un sol al lumii întregi, dar un sol cu desăvârşire liber. Libertatea - a spus cineva - este respectul lui Dumnezeu faţă de om. Or, tocmai aceasta se şi întâmplă: Dumnezeu, vrând să Se facă om, în momentul intrării Lui în lumea oamenilor, iată-L că cere, într-adevăr, consimţământul liber al omenirii, şi solul întregii omeniri, cu depline puteri, în acea clipă, în faţa lui Dumnezeu, este umila Fecioară Maria...

Ceea ce spun nu-i o imaginaţie. Există în cântarea Maicii Domnului un cuvânt hotărâtor. Abia înmugurise Dumnezeu în pântecele ei, că ea cântă într-adevăr: „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile”. Cuvântul acesta subţire nu arată el până la evidenţă că, încă de atunci, Maica Domnului simţea, era conştientă că, prin consimţământul ei liber de a fi Mamă a lui Dumnezeu-Mântuitorul, ea aduce un serviciu tuturor neamurilor pământului? Ei bine, aşa a primit ea această slujire.

Cum să nu vibrăm de emoţie în faţa acestei discrete, uriaşe, neînchipuite măreţii a Maicii Domnului, ambasadorul nostru, al tuturor, mântuirea tuturor oamenilor!...

Un alt ceas din viaţa Maicii Domnului când iarăşi o descoperim alături de noi toţi, unită în gând, în simţiri şi în speranţe cu toţi oamenii, este, fără îndoială, ceasul din noaptea Crăciunului. Este Maica Domnului născând pe Dumnezeu ascuns în făptură de prunc omenesc la Betleem. Este Maica Domnului alăptând şi crescând, ca orice mamă adevărată, pe Omul-Dumnezeu Iisus Hristos, singurul Mântuitor dăruit de Dumnezeu oamenilor. E momentul cel mai înalt din toată viaţa ei pământească.

Ne-am aştepta ca, şi de data aceasta, să auzim din nou izbucnind cântarea ei de totală dăruire, ca şi după Buna Vestire, dar la Crăciun glasul Maicii Domnului nu se mai aude. Uimită de tot ce se întâmplă, toată cântarea ei de astă dată se petrece înlăuntru, în secretele cele mai ascunse ale inimii: „Iar Maria păstra toate cuvintele şi se gândea la ele în inima Sa” (Luca 2,19).

Când simţi însă din cântarea Maicii Domnului la câtă profetică înălţime de înţelegere spirituală îşi vede ea cuprinse viaţa şi rostul ei în lume, poţi să-ţi dai seama în ce dispoziţie a întâmpinat Maica Domnului slujirea ei de Mamă.

Se poate spune, fără pic de exagerare, că niciodată o mamă n-a fost mai clar conştientă că slujeşte lumea întreagă şi planul lui Dumnezeu, împlinindu-şi smeritele ei datorii de mamă.

Ca o înaltă slujire, cu gândul clar la planul lui Dumnezeu şi la folosul nostru, al oamenilor, aşa a primit Maica Domnului slujirea ei de a fi Mama celui mai mare Trimis al lui Dumnezeu pe pământ, Mama lui Mesia, mama Omului-Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

Dar până şi icoanele Maicii Domnului cu Pruncul în braţe subliniază, în felul lor, serviciul uriaş pe care Maica Domnului l-a făcut lumii. Chipul Fecioarei-Mame pe icoană arată omenirea, chipul Pruncului arată Dumnezeirea, iar strânsa alipire a obrajilor lor arată inexprimabila dragoste dintre Dumnezeu şi oameni: iată darul Maicii Domnului.

Când eşti creştin şi când înţelegi cât de cât aceste lucruri, este cu neputinţă să nu simţi, străbătându-ţi toată fiinţa, un fior de nesfârşită stimă şi recunoştinţă faţă de persoana Maicii Domnului atât de unică, atât de lucidă, atât de mare în darnica ei slujire.

„De Tine într-adevăr cât ne uimim, Preacurata,
Fiindcă numai întru Tine, ca niciodată,
Inima omului şi inima Domnului
Cele maifrumoase predici
Au bătut şi bat laolaltă
Şi numai prin Tine, ca n iciodată,
Avem Mântuitor pe Dumnezeu şi omul unit laolaltă. ”

Incununarea vieţii Maicii Domnului, deplinătatea slujirii ei faţă de oameni, definitiva şi permanenta ei contopire cu noi le descoperim însă pe de-a întregul de-abia în momentul pe care-l prăznuim astăzi, la Adormirea Maicii Domnului.

Ca să ne înţelegem, daţi-mi voie să stărui puţin. Am spus de la început că faptul Adormirii Maicii Domnului nu se găseşte amintit în Sfintele Scripturi şi vă amintiţi că evenimentul Adormirii s-a păstrat numai prin Tradiţie, ca un secret scump de familie al tuturor creştinilor; trebuie să adaug că Adormirea Maicii Domnului a devenit o sărbătoare cunoscută şi prăznuită în toată creştinătatea, atât în Apus, cât şi în Răsărit, abia începând din veacul al VTlea, pe la anul 550, în cele dintâi timpuri ea fiind sărbătorită numai la Ierusalim.

In sfârşit, tot la început am amintit şi cele două momente pe care, după Tradiţie, le cuprinde sărbătoarea de astăzi: pe de o parte, moartea şi îngroparea Maicii Domnului, iar, pe de altă parte, învierea şi mutarea ei cu trupul la cer.

Or, faptul acesta pune o întrebare. Nedumerit, cineva ar putea întreba într-adevăr: „Negreşit - ar zice el -, noi, ortodocşii, aşa credem, că trupurile tuturor oamenilor morţi vor învia şi se vor schimba ca şi trupul lui Hristos, în aşa fel încât să nu mai poată muri niciodată, dar aceasta se va petrece abia la sfârşitul lumii, la A Doua Venire a Mântuitorului şi cu puterea arătării Lui în slavă; de ce oare cu Maica Domnului lucrurile nu se petrec tot aşa? De ce Dumnezeu a înviat şi a preamărit pe Maica Domnului îndată după moartea ei?”.

La această întrebare, Sfinţii Părinţi răspund aşa: o taină de negrăită răsplătire are loc în ziua Adormirii Maicii Domnului între Hristos şi Sfânta Lui Maică.

Amintiţi-vă numai tot darul, toată slujirea Maicii Domnului la planul mântuirii. Ea a fost chemată să dea trup de om lui Dumnezeu şi, născându-L, Ea L-a introdus pe Dumnezeu în familia oamenilor. Ea L-a ajutat pe Dumnezeu să Se facă Om şi să poată muri şi învia, din marea Lui dragoste, pentru ispăşirea şi transformarea noastră şi a lumii întregi.

Ei bine, slujirea şi darul acesta n-au fost uitate. Dar Mântuitorul Hristos a hotărât un ceas al Lui pentru a răsplăti toată slujirea Maicii Sale la lucrul mântuirii oamenilor.
în modul cel mai direct cu putinţă, la scurt timp după Adormirea Maicii Domnului, în calitatea Lui de Domn şi Dumnezeu al vieţii şi al învierii, pentru toate aceste servicii, Hristos face intr-adevăr Maicii Sale, ca răsplătire, cel mai mare dar de mântuire pe care l-a cucerit El pentru oameni ca Dumnezeu şi Fiu al Pururea-Fecioarei.

Nu se cuvenea şi nu era drept să fie răsplătită, înainte de toţi oamenii şi fără seamăn, slujitoarea unor cuceriri atât de fără seamăn?
Şi care sunt aceste cuceriri?

Sfinţii Părinţi ne răspund răspicat: „Dumnezeu S-a făcut Om, cape om să-lfacă DumnezeuIndumnezeirea omului, iată deci marea cucerire pe care, prin Iisus Hristos, omenirea o datorează Maicii Domnului... „Omul, prin har, intră în ceea ce Dumnezeu este prin fiinţa Lui”, cum zice Sfântul Maxim Mărturisitorul. Ce uriaşă deschidere de perspectivă pentru oameni!

Invierea din morţi şi mutarea trupului înviat al Maicii Domnului la cer, de astăzi, ascund, aşadar, o taină: pătrunderea Maicii Domnului, cu toată fiinţa ei, în toată plinătatea harului îndumnezeirii, iată în realitate darul pe care Hristos îl face Mamei Sale îndată după moartea ei, ca răsplătire pentru marea ei slujire, fără seamăn, la mântuirea lumii.

In tot adevărul, Maica Domnului a devenit, aşadar, astăzi, „femeia îmbrăcată în soare, în soarele Dumnezeirii”, semnul din cer despre care este vorba în Apocalipsa-, astăzi, Maica Domnului a devenit „Rugul Aprins al Noului Testament”, rug care arde în flacăra de har a Viului Dumnezeu şi nu se mistuieşte niciodată; astăzi, Maica Domnului a devenit „împărăteasa care stă de-a dreapta împăratului, în haină aurită îmbrăcată şi preaînfrumuseţată”. Acesta este Pastele Maicii Domnului pe care-l serbăm astăzi.

Scurt vorbind, în ziua Adormirii ei, cu Maica Domnului s-a împlinit, de fapt, ceea ce stă scris că se va împlini cu toţi drepţii după Judecata de Apoi: „Dumnezeu va fi totul în toţi” (Efeseni 4, 6).

Dumnezeu este, cu adevărat, totul în toată fiinţa Maicii Domnului, fără ca fiinţa ei să se mistuiască. Ea vede cu ochii lui Dumnezeu, Ea iubeşte cu inima lui Dumnezeu, Ea ajută cu puterea lui Dumnezeu. Căci până şi viaţa ei în Dumnezeu Maica Domnului şi-o petrece făcând bine oamenilor pe pământ, ca să ajungem şi noi la îndumnezeire împreună cu Ea. Dar, încă o dată, toate acestea sunt acoperite de taină.

Mai mult ca niciodată, toată slujirea ei faţă de lume se aşază acum la umbra singurului cuvânt de îndrumare ieşit din gura Maicii Domnului, a singurului cuvânt păstrat în Scriptură şi adresat de ea oamenilor: „Faceţi tot ce vă va spune El să faceţi” (loan 2,5).

Este cuvântul nemuritor pe care Ea l-a spus slujitorilor la nunta din Cana Galileii, în momentul când ştia că Mântuitorul Hristos avea să intervină în viaţa oamenilor. E cuvântul ei profetic esenţial. E marele, e unicul ei cuvânt către oameni.

Să nu uităm: cu fiecare mână de ajutor pe care ne-o întinde, Maica Domnului ne repetă neîncetat nemuritoarea ei chemare: „Oameni buni, faceţi tot ce v-a spus El să faceţi!”. E ca şi cum ar zice: „Fiţi aproape de Dumnezeu, fiţi aproape unii de alţii, aici e toată Evanghelia! Altă cale de mântuire, altă cale de îndumnezeire nu există!”.

Cu ce cuvânt, aşadar, să mulţumim noi acum Alaicii Domnului pentru toată această contopire a ei cu noi, pentru toată această necurmată slujire profetică a ei faţă de noi, faţă de oameni, faţă de lume?

N-avem decât un singur cuvânt: „Bucură-te, cea plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi”.

Amin!

Parintele Benedict Ghius

Fragment din cartea "Adormirea Maicii Domnului. Cele mai frumoase predici", Editura Lumea Credintei

Cumpara cartea "Adormirea Maicii Domnului. Cele mai frumoase predici"

06 August 2018

Vizualizari: 671

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE