Predica la sarbatoarea Adormirea Maicii Domnului

In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Preaiubiţi şi dreptmăritori creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos!

Praznicul mare al Maicii Domnului încheie, într-un fel, anul bisericesc. Căci anul bisericesc începe la 1 septembrie şi prima sărbătoare mare e Naşterea Maicii Domnului; iar acum, în august, anul bisericesc se încheie cu acest praznic al Adormirii Maicii Domnului; cuvântul adormire are un înţeles deosebit: pentru cei care adorm întru Domnul, care nu mor. Noi am înţeles moartea ca plată a păcatului. N-ar fi fost în niciun chip moartea în făptura umană dacă n-ar fi fost păcatul. Totul ar fi fost stare de jertfă şi înviere.

In Sfânta Evanghelie de astăzi (Luca 10,38-42), noi citim: „In vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire să-l Iacă ospăţ Domnului. Şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc?'... Răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te grijeşti şi pentru multe te sileşti; dar un lucru trebuie (un lucru, un singur lucru e de dorit, în adânc, şi-i trebuincios): Maria însă partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea" - care nu se distruge, care nu dispare.

Care-i înţelesul? Maria, ascultând cuvântul lui Dumnezeu, îi zice Mântuitorul că şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua; care nu se distruge. Ce nu se distruge, fraţilor? - Ceea ce e dumnezeiesc. Că sunt două lumi: e lumea lui Dumnezeu, veşnică, care nu se distruge, şi e lumea noastră, a creaţiei, care e supusă timpului; care e adusă de la nimic, din neant. Aşa spune Scriptura, şi acesta este adevărul, că din nimic a zidit Dumnezeu lumea; dar a zidit-o; şi, fiind zidire a Lui, atunci El o ţine. Şi în măsura în care mă ţine Dumnezeu, eu exist şi particip la veşnicia lui Dumnezeu.

Iar Maria ce fel de cuvânt asculta? Cum e definit în Scriptură cuvântul Mântuitorului? - „Cuvintele Mele sunt duh şi viaţă”. Iar Sfântul Petru ce spune de cuvintele Mântuitorului? Ucenicii spuneau: Doamne, prea greu e cuvântul acesta: să ne spună să mâncăm Trupul şi să bem Sângele Lui; şi se retrăgeau. Nu pricepeau. Şi atunci Mântuitorul îi întreabă pe Apostoli: „Nu vreţi să vă duceţi şi voi?”. „Doamne, zice Petru, de la Tine la cine ne vom duce? Tu singur ai cuvintele vieţii veşnice. "Iarăşi a zis Domnul: „Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu". Deci cuvântul Lui ţine de cele veşnice. Şi Maria asculta cuvântul Lui, deci acel cuvânt care poartă puterea vieţii de veci. Impărtăşindu-se din cuvintele Mântuitorului, se împărtăşea din cuvintele vieţii de veci. De aceea a zis Mântuitorul: „Partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea”.

Acestea nu se pot lua; ele nu intră în lumea celor trecătoare. Nu intră în lumea celor muritoare, iubiţilor. Aceasta trebuie s-o înţelegem pentru că este, repet, taina vieţii de veci, taina vieţii şi a morţii. Adică taina celor nezidite - din harul dumnezeiesc, veşnic - şi taina celor zidite - care se schimbă, se trec. Şi în măsura în care eu, ziditul din ţărâna pământului, eu care am primit prin Adam suflarea de viaţă dumnezeiască (dar nu i-a rămas credincios Adam, şi nici eu, şi nimeni dintre noi), iar apoi am primit din nou harul, în Sfântul Botez, şi în toate celelalte Sfinte Taine?...

Atunci, iată, în mine şi în fiecare muritor, primim şi ceva nemuritor; primim din veşnicia lui Dumnezeu. Şi în clipa asta fiecare să ne simţim ca Maria, stând în faţa Mântuitorului şi ca Preacurata Maica Sa, şi primim cuvintele vieţii de veci, care nu se iau, care nu se distrug, şi cu care noi, primindu-le şi trăind, ascultându-le şi hrănindu-ne cu ele, ne împărtăşim din veşnicia lui Dumnezeu.

Şi se cuvine să tâlcuim şi mai departe: „...Atunci o femeie din popor a ridicat glas şi a zis: Fericit este trupul care Te-a purtat şi sânul la care Tu ai supt lapte neînceput”. Iar Mântuitorul a spus: „Aşa este, adevărat; dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc pe el”. Deci Maica Domnului este aceea care a purtat trupul Mântuitorului, şi de la sânul ei a supt laptele acestei lumi, ca să-l sfinţească, să-l în- dumnezeiască. Pentru ca un lucru, iarăşi, să fie răsădit în noi, de nezdruncinat, de nesmuls, anume: de aceea a venit Fiul lui Dumnezeu în lume, ca din nou să dăruiască lumii acesteia, făpturii, zidirii, lucrurilor create, trecătoare şi muritoare, din veşnicia Lui. Aceasta este taina cea mare, taina întrupării. De obicei, teologia dogmatică pune mai mult accentul pe Cruce şi pe înviere, dar mai puţin pe întrupare.

Intruparea, Naşterea, este începutul şi al Crucii, şi al învierii. Căci zidirea pe care a creat-o Dumnezeu din nimic, şi e trecătoare, că asta înseamnă a fi supusă timpului şi spaţiului, ei bine, Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, luând trup din Fecioara Maria, trup ca şi al nostru - doar atât că Maica Domnului era curată şi sfântă, ea n-a săvârşit păcat personal niciodată -, zămislindu-Se ca noi, dar cu Duhul Sfânt acoperind-o, a luat din trupul ei trupul Său şi l-a îndumnezeit. Acesta este faptul cel mai adânc. De aceea a venit Fiul lui Dumnezeu: să pătrundă dumnezeirea în noi, veşnicia, nemurirea; să avem şi noi ceva din veşnicia lui Dumnezeu. Că altfel, zidiţi din neant, din nimic, suntem supuşi trecerii şi morţii...

Un fenomen deosebit, numit apoptoză, arată că făpturile au moartea programată în ele; în firea lor. Nu necroza, care vine din accidente, din afară, ci numita apoptoză. Propriu-zis, nu e moarte, ci e autojertfire, adică se jertfesc făpturile ca să facă loc altora; se jertfeşte o lume veche ca să facă loc unei lumi noi. Deci, propriu-zis, adânc, nu e vorba de moarte; moartea e legată de păcat. E vorba de jertfire. Aceasta ar trebui să fie înţelegerea adâncă. E neîncetată jertfa şi înviere. Şi de unde ştim? Păi dacă ne spun Scripturile! Cum spune Scriptura? „Eu sunt Mielul lui Dumnezeu”. II contemplă sfinţii. Cum L-au văzut? „Junghiat de la întemeierea lumii”; tocmai pentru întemeierea lumii. Deci lumea s-a întemeiat pe jertfa, nu pe moarte. Să nu mai confundăm în veci moartea cu jertfa. Adâncul e jertfa şi jertfa nu e moarte. Jertfa e din iubirea lui Dumnezeu, iar moartea din iubirea păcatului.

Şi atunci, iubiţilor, Mântuitorul Şi-a luat din Maica Domnului trup ca al nostru şi L-a îndumnezeit. Şi trupul ei, pentru că despre aceasta este vorba astăzi, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului...? Nu se numeşte moarte săvârşirea ei, mutarea ei de aici, ci adormire; şi sunt deosebite cuvântul şi înţelesul. Şi ce înseamnă?

Iată, vă dau două locuri din Scriptură: când a fost vorba de păcat, Anania şi Safira ştiţi că au minţit Duhului Sfânt. Hai să spunem şi tâlcul acesta: la început, creştinii toate câte le aveau le puneau la picioarele Apostolilor; şi aveau toate laolaltă - o inimă şi un suflet, şi un grai. Şi vindeau avuţiile lor şi duceau la Apostoli. Dar Anania şi Safîra au mai ascuns ceva. Şi au dat - ştiţi - cu bucăţica; şi n-au spus ce-au făcut. Au minţit. Şi când au venit în faţa Sfântului Petru şi au adus daruri, Petru a văzut cu- duhul. Şi pentru că au minţit... „în clipa aceea au căzut şi au murit”, Anania şi apoi Safîra. Şi zice aici cuvântul pe limba grecească £££t/'t»£fv (exepsyksen), pe româneşte au expirat; au murit. Şi-au dat duhul; a ieşit sufletul, dar în păcat. Ceea ce se cheamă stare de păcat, e moarte.

Zice Scriptura, „In ce te vei fi aflat, în aceea vei fi judecat”. Tâlharul de pe cruce de ce s-a mântuit? Pentru că, măcar în ultima clipă, s-a pocăit. Şi atunci, scrie şi Scriptura-. în ce s-a aflat în ultima clipă, în aceea a mers înaintea lui Dumnezeu! Dar ce zic Părinţii? Aşa să fii, aşa să ai starea ta, ca şi cum în clipa aceasta pleci înaintea lui Dumnezeu. Dar să lucrezi, să fii în stare de osteneală, de nevoinţă, ca şi cum ai trăi veşnic. Să munceşti ca şi cum ai trăi veşnic, şi eşti pregătit ca şi cum ai pleca. Pentru că în ce te vei fi aflat, în aceea vei fi judecat. Şi atunci Anania şi Safira au murit, pentru că s-au aflat în stare de păcat.

La ei moarte se cheamă. Iar despre Sfântul Ştefan, în Scriptură, când s-a săvârşit, când a văzut el pe Fiul lui Dumnezeu de-a dreapta Tatălui, când a rostit pentru cei
care-l loveau cu pietre: „Iarta-i, Doamne, nu le socoti păcatul acesta..şi, căzând în genunchi, a spus: „Văd slava lui Dumnezeu şi pe Fiul de-a dreapta Tatălui”... Şi spune: şi acestea zicând şi rugându-se: „Primeşte duhul meu, Doamne!”... Aici zice altă vorbă: nu mai zice au murit, aceasta înseamnă s-a odihnit, a adormit. De aceea cuvântul cimitir aceasta înseamnă: loc de odihnă şi de adormire.

Deci înţelegem de ce la Maica Domnului zicem adormirea... Pentru că ea era plină de dumnezeire; şi trupul ei nu s-a găsit; trupul ei îndumnezeit s-a ridicat odată cu duhul ei. Nu s-a mai despărţit sufletul de trup, ca la noi. Acesta este faptul capital: ea a plecat de aici în stare de credinţă, de nădejde, de dragoste. Cum ne rugăm: „Toţi cei care au adormit în nădejdea învierii şi a vieţii de veci” - în rugăciunea Bisericii. Şi cealaltă rugăciune: „Că Tu eşti învierea, viaţa şi odihna adormiţilor robilor Tăi, ctitori, ziditori... toţi credincioşii”. Cum zice Apocalipsa: „Ferice de morţii (cei adormiţi) care adorm în Domnul”. Şi această adormire în Domnul e adormirea, iubiţilor, asemenea Maicii Domnului, asemenea sfinţilor, în stare de credinţă, de nădejde, de dragoste, de împăcare cu toţi semenii, de eliberare de orice fel de ură. „Impacă-te cu pârâşul tău cât este pe cale”. Iar Părinţii spun, la Pateric. „Nu-ţi primeşte Dumnezeu rugăciunea dacă te ştii în duşmănie cu cineva. Când eşti în duşmănie cu cineva, ia aminte: sufletul tău e încremenit şi nu-ţi primeşte Dumnezeu rugăciunea dacă eşti în tulburare”. Dacă eşti deschis, lumina lui Dumnezeu pătrunde în tine şi această lumină dumnezeiască e lumină veşnică, reţineţi! E din veşnicia lui Dumnezeu, şi-ţi dă veşnicie; este nemuritoare. Tu pleci de aici cu această stare...

Ingăduiţi să citez două-trei vorbe ale ieroschimona- hului Vasile de la Poiana Mărului - un schit mai sus niţel de Râmnicu Sărat. Era om duhovnicesc, a cunoscut lucrarea harului lui Dumnezeu în el. Era aşa de cuvios şi sfânt!... Când ieşea din chilia lui şi mergea la biserică, stol de păsărele se învârteau în jurul capului său şi-l petreceau. Şi stăteau de veghe deasupra cupolei centrale, unde se ducea el, la altar. Şi când ieşea din biserică, după ce se împărtăşea, stolul de păsărele iară îl înconjura şi-l conducea până la chilia lui. Aşa era el de binecuvântat în viaţa lui, încât, iată, şi făpturile simţeau mireasma harului lui Dumnezeu. Iată ce spune el: „Când omul petrece în rugăciune, mai ales în rugăciunea lui Iisus - Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul sau păcătoasa - se naşte în inimă o frică plină de evlavie, dar şi o dulceaţă negrăită. Se coboară în suflet o mare mângâiere.

Aceasta este de la lucrarea cea sfântă. Şi atunci saltă inima şi izvorăşte din inimă lacrima plină de dulceaţă şi dulce curge din ochi - şi aceasta este tristeţea cea plină de bucurie. Iar inima, atunci, dă în clocot de acea multă lucrare sfântă, şi trupul întreg e aprins, şi mintea, într-o frică cucernică, strigă: Doamne miluieşte! Şi după cum untdelemnul într-un vas plin, încălzit tare fiind, se varsă peste margini, aşa se petrece şi în inimă când ea se va încălzi de la lucrarea cea dumnezeiască: toarnă căldură şi asupra trupului şi îl face aprins, şi atunci, cel ce trăieşte aceste lucrări simte cum toate măruntaiele sunt gata să sară din el. Se mai petrec şi alte taine minunate cu cel ce are întocmirea arătată: uneori se face o lumină cu ajutorul căreia vede înlăuntrul său o lumânare care străluceşte ca soarele. Ea izvorăşte lumină din inimă, se petrec înlăuntrul inimii şi alte taine... nu pot să le mai descriu. Mintea vede întreaga zidire şi se minunează de mişcarea lucrării celei sfinte, de contemplarea tainelor dumnezeieşti. Şi înalţă blagoslovii adâncul inimii, pe care nu le pot zugrăvi... Omul pe de-a-ntregul devine atunci îndumnezeit de această mişcare dumnezeiască. Şi, în afară de ce e materialnic şi simţit, parcă e cuprins de o bucurie nestăpânită, asemenea celui care simte că se înalţă. De aceea, mintea se răpeşte şi se îndulceşte de frumuseţile raiului”...

Dar acestea se petrec cu oamenii cei sfinţi, ridicaţi mai sus. Să nu fie nimeni nemângâiat: tot ieroschimona- hul Vasile spune că dacă nu ai căpătat aşa mare înălţimi, dar simţi în tine o prezenţă a iubirii şi a păcii lăuntrice, e atât de vie aceasta, încât nu mai ai nevoie de dovezi. .. Doamne! S-au pus de atâtea ori întrebări despre existenţa lui Dumnezeu, fel de fel de arguţii raţionale. Sărmana arguţie raţională i-a lăsat despărţiţi pe mulţi, depărtaţi de Dumnezeu. A-L simţi pe Dumnezeu în inimă, aceasta-i taina! A simţi că iubirea şi lumina Lui te schimbă. Două dovezi precise, palpabile:

intâi, simţi schimbarea în tine, simţi prezenţa harului, a luminii, a păcii, a bucuriei, a credinţei; şi simţi că această tărie, această credinţă nu-i de la tine. Că dacă ar fi să fie de la tine, ai avea-o mereu, aşa cum le ai pe cele trupeşti, materiale. Or, asta n-o ai mereu; n-o hotărăşti tu. Asta-i o dovadă precisă că-i de la Dumnezeu şi atunci poţi să faci experienţa vie, prin care să nu te mai clatine nimic în credinţa ta. Deci, în primul rând, simţi că e de la Dumnezeu, simţi că ea te schimbă.

Iar cea de-a doua dovadă o simt cei din jurul tău. Dacă în tine e pace, lumină, iubire, e Dumnezeu. Sau, ferească Dumnezeu, e cel rău.

Acestea sunt mărturii sfinte. Şi aceste mărturii sfinte, dacă le ai, atunci... Maica Domnului a adormit şi a fost ridicată cu trup la cer. Şi tu cu asemenea daruri dumnezeieşti pleci de aici şi adormi în Domnul, şi nu mori. Şi iată: e deosebire între a muri - a muri în păcat, despărţit de Dumnezeu, şi a adormi - în credinţă în Domnul. Acesta este, dacă vreţi, unul din marile adevăruri pe care ni le împărtăşeşte şi nouă Maica Domnului, în sfântă adormirea ei.

Pentru care ne rugăm: „întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, mutatu-te-ai la Viaţă fiind Maica Vieţii” (adică a lui Hristos )...

Şi prin rugăciunile tale înviezi, ridici din moarte sufletele noastre.
Amin.

Parintele Constantin Galeriu

Fragment din cartea "Adormirea Maicii Domnului. Cele mai frumoase predici", Editura lumea Credintei

Cumpara cartea "Adormirea Maicii Domnului. Cele mai frumoase predici"