Iesind din noaptea pietrei, cu ochiul obosit,
Deodata vezi o stanca, cu varful ruginit:
E vatra suferintei, e pestera in care
Martira Teodora aflat-a alinare.
Aici sfanta femeie, ducand un aspru trai,
Vedea prin rugaciune minunile din rai...
Iesind din noaptea pietrei...
Asa descrie poetul Nicolae Beldiceanu, in cateva stihuri, faptele duhovnicesti remarcabile - pentru intreg crestinismul romanesc - ale Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla.
De cum urci prin padurile dese dintre Sihastria si Sihla, „care foiau de multimea anahoretilor“ (cum nota un episcop catolic aflat in vizita, pe la 1650, in acele parti), simti incarcatura duhovniceasca a locului. Multi nevoitori au populat aceasta vatra traditionala de sihastrie si liniste din Muntii Stanisoarei. Aceasta era, de altfel, scoala cea inalta a poporului dreptcredincios de atunci: scoala smereniei, a rugaciunii, a tacerii. „Tibetul“ romanilor sunt poienile umbroase ale acestor munti, patericul nostru „egiptean“ aici s-a scris si s-a trait, „Fatima“ neamului romanesc, cu toate minunile ei, aici isi are salasul. Dar mai ales aici este „Golgota“ unde s-au rastignit pacatele neamului nostru, si tot aici s-au rascumparat mare parte din ele.
Tot aici a fost atrasa si calugarita de la Varzaresti (in muntii Buzaului), care imbracase pe la 30 de ani haina monahala. Dar povestea ei incepe la jumatatea secolului 17, cand a vazut lumina zilei in satul Vanatori-Neamt, pe timpul domniei lui Vasile Lupu. Tatal ei era Stefan Joldea, armasul (pazitorul tezaurului si al temnitei) Cetatii Neamtului. De mica a fost atrasa de viata calugareasca, dar la insistentele parintilor (carora le murise deja o fata), se marita cu un tanar „din partile Moldovei de Jos“, pare-se din Ismail. Casnicia lor nu a adus copii, asa ca dupa o vreme cei doi au hotarat sa ia drumul manastirii. Astfel, Teodora a ales Manastirea Varzaresti, iar sotul ei s-a dus la Poiana Marului, fiind calugarit sub numele de Elefterie si devenind ulterior ieromonah.
Love story sub lumina Duhului Sfant
Asupra Manastirii Varzaresti se abate o invazie turceasca. Maicile fug in Muntii Vrancei, iar la scurt timp stareta Paisia moare in aceasta pribegie. Teodora adasta inca 10 ani, dupa care ia calea Muntilor Neamtului, pe care ii stia, si care o atrageau prin miezul duhovnicesc de acolo: pustnicii si scoala lor inalta. Ajunge aici, ia binecuvantare de la egumenul Varsanufie de la Sihastria Secului si urca pana hat, departe, la izvoarele harului. In singuratatea muntelui intalneste un batran sihastru care ii ofera chilia lui de sub stancile Sihlei, el pierzandu-se mai apoi in desimea codrului. Orice om care calca aceste locuri ramane uimit. Nu iti poti imagina cum o faptura plapanda poate rezista in frigul si umezeala muntelui, in izolare totala, printre fiarele padurii necalcate de picior omenesc. Hrana ei? Bureti, urzici, mure, afine. Ce bea? Apa dintr-un ochi de piatra, sapat in stanca. Unde dormea? Pe o piatra rece dintre cele doua stanci, piatra care ii era si vatra. Viata ei spirituala? Extrem de inalta, acest lucru confirmandu-l si ieroschimonahul Pavel de la Sihastria, cel care, pe carari numai de el stiute, ii cerceta pe eremiti, carora le aducea cel mai de pret dar: Trupul si Sangele Domnului.
Asa a petrecut aproape 20 de ani. Ani de neimaginat pentru noi, cei de azi, carora confortul ne-a devenit o a doua natura. Simtindu-si sfarsitul aproape, Teodora se roaga fierbinte Domnului. Acesta face ca unor monahi de la Sihastria sa le fie atrasa atentia de cateva pasarele care intrau pe fereastra din trapeza, luau firimituiri de paine si zburau grabite spre munte. Calugarii le-au urmarit - la sfatul egumenului - si asa au gasit-o pe Cuvioasa, care ii astepta, pregatita pentru marea plecare. Le-a numit si calugarii pe care ii doreste pentru ultima spovedanie si impartasanie: Antonie si Lavrentie. Asa s-a si petrecut, in buna randuiala, despartirea ei de lume, iar la slujba inmormantarii - chiar in adancul pesterii - au participat si alti calugari ai Sihastriei, miscati de povestea Cuvioasei. Dupa un timp, la pestera apare un calugar mai varstnic, cu barba alba. Ieroschimonahul Elefterie, venit de la Poiana Marului, lavra marelui Vasile (recent canonizat), da tarcoale locului, face cercetari si marturiseste, spre emotia tuturor: „Calugarita ingropata aici este fosta mea sotie, pe vremea cand traiam in lume“. Din acel moment Elefterie s-a asezat cu canonul la Manastirea Sihastria, pe care nu a mai parasit-o decat dupa moarte, adica dupa alti 10 ani. I-a vegheat Teodorei somnul si pomenirea, ca un paznic credincios, ca un insotitor si marturisitor al inaltei vieti spirituale a fostei sale sotii. Ganditi-va acum: cum ar fi sa fi fost casatorit candva cu o sfanta!...
In timpul unei ocupatii rusesti (1828-1834), fratii nostri pravoslavnici au gasit de cuviinta sa vaduveasca Schitul Sihla (ridicat in 1730, in amintirea Cuvioasei) si intreg poporul inchinator de prezenta Teodorei, luandu-i cinstitul trup din pestera unde odihnea si ducandu-l la Lavra Pecerska din Kiev. Acolo sade intr-o racla, pe pamant strain, fiind cunoscuta sub numele de „Cuvioasa Teodora din Carpati“. In 1992, Sfantul Sinod al B.O.R. a hotarat canonizarea Teodorei, cu zi de praznuire pe data de 7 august, adica a doua zi dupa hramul Sihlei - „Schimbarea la Fata“. Asadar, sa mergem cu totii acum, la inceput de august, in muntele sihastrilor, pentru a ne impartasi de duhul cel nepieritor al Cuvioasei Teodora!
Razvan BUCUROIU
Lumea credintei, anul II, nr. 8(13)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.