Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11
În vremea aceea şedea Iisus lângă lacul Ghenizaretului şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii ieşiseră din ele şi-şi spălau mrejele. Intrând în corabia care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat; apoi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a terminat de vorbit i-a zis lui Simon: depărteaz-o la adânc şi aruncaţi mrejele voastre, ca să pescuiţi. Atunci, răspunzând Simon, I-a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi nimic n-am prins; dar, la porunca Ta, voi arunca mreaja. Şi făcând ei aşa, au prins mulţime mare de peşti, încât li se rupeau mrejele. Deci au făcut semn tovarăşilor, care erau în cealaltă corabie, ca să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, de erau gata să se scufunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la picioarele lui Iisus şi I-a zis: du-Te de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos; pentru că îl cuprinsese spaimă pe el şi pe toţi cei care erau cu el, din pricina pescuitului atâtor peşti pe care îi prinseseră; tot aşa şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau tovarăşii lui Simon. Atunci Iisus a zis către Simon: nu-ţi fie frică; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după Dânsul.

Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii ne înfăţişează o lucrare deosebită, săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos, care a rămas în memoria Bisericii sub numele de „pescuirea minunată“. Din această Evanghelie învăţăm mai multe adevăruri folositoare pentru viaţa noastră creştină şi pentru înţelegerea tainei mari a Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos şi a lucrării slujitorilor Lui în Biserica Sa cea sfântă.

„Nu-ţi fie frică; de acum înainte vei fi pescar de oameni“
În primul rând, Evanghelia cu pescuirea minunată este dovada că puterea lui Dumnezeu se arată adesea la capătul puterilor oamenilor. În al doilea rând, Evanghelia ne arată că ajutorul lui Dumnezeu ni se dăruieşte după ce ascultăm cuvântul Lui şi după ce împlinim voia Lui. În al treilea rând, Evanghelia acestei duminici ne spune că harul lui Dumnezeu este mai presus de toată priceperea şi puterea omenească. Iar în al patrulea rând, această pericopă Evanghelică ne arată că adunarea oamenilor în Biserică se face prin harul dăruit de Hristos ucenicilor Săi.

Evanghelia ne spune că Mântuitorul Iisus Hristos era înconjurat de mulţimi care-L îmbulzeau să asculte de la El cuvântul lui Dumnezeu. Ca să poată vorbi mai uşor mulţimilor adunate pe malul mării, văzând două corăbii trase la ţărm lângă care pescarii îşi curăţau mrejele lor, s-a urcat în cea a lui Simon-Petru şi i-a cerut să o depărteze puţin de mal. Astfel, şezând El în corabie, a început să înveţe mulţimile, făcând din corabie amvon, adică transformând un mijloc de a aduna peşti, într-un mijloc de a aduna oameni. După ce Hristos-Cuvântul şi-a încheiat cuvântul de învăţătură adresat mulţimilor, i-a cerut lui Petru să meargă în larg, unde este apa mai adâncă, şi apoi i-a poruncit: „aruncaţi mrejele voastre, ca să pescuiţi!“.

Sfântul Apostol Petru, care era, ca şi ceilalţi însoţitori, pescar de meserie, un profesionist, a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi nimic n-am prins; dar, la porunca Ta, voi arunca mreaja“. În scurt timp, Sfântul Apostol Petru şi cei care-l însoţeau au prins mulţime mare de peşti, spune Sfânta Evanghelie, încât aproape că se rupeau mrejele. Aceştia au făcut semn celor din corabia rămasă la mal, să le vină în ajutor. Şi au pus peştele în cele două corăbii, dar, spune Evanghelia, că atât de mare era numărul peştilor, încât cele două corăbii „erau gata să se scufunde“.

În acele momente, Sfântul Apostol Petru, în loc să se bucure de mulţimea peştilor pe care i-a prins - spre surprinderea noastră, a celor care auzim astăzi Evanghelia - i-a zis Mântuitorului Hristos: „du-Te de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos“. Iar când a rostit aceste cuvinte, spune Sfânta Evanghelie, „a căzut la picioarele lui Iisus“. Nu i-a mulţumit lui Iisus pentru sfatul bun, aşa cum înţelegem noi astăzi, de pildă, să o facem, ci, căzând în genunchi la picioarele Mântuitorului, a zis: „du-Te de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos“.

Evanghelia ne mai spune că toţi cei aflaţi în cele două corăbii, adică Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, şi cei ce erau împreună cu Simon-Petru, au fost cuprinşi de spaimă. Aşadar, deşi adunaseră în foarte scurt timp o cantitate imensă de peşte, după ce o noapte întreagă se osteniseră zadarnic, totuşi nu bucurie, ci spaimă mare a cuprins sufletele pescarilor. În momentul acela Mântuitorul Iisus Hristos îi spune lui Petru: „nu-ţi fie frică; de acum înainte vei fi pescar de oameni“. În încheiere, Evanghelia adaugă: „Şi trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după Dânsul“.

Minunea, o încununare a ostenelilor
Din cele relatate de Evanghelia acestei duminici vedem că ajutorul lui Dumnezeu a venit când omul a ajuns la capătul puterilor lui. Astfel, Dumnezeu schimbă eşecul în succes şi înfrângerea în biruinţă, când omul ascultă de Dumnezeu.

Tocmai când osteneala pare nerăsplătită, când efortul pare neroditor şi speranţa neîmplinită, când tot ce este strădanie omenească devine muncă fără câştig, atunci vine ajutorul lui Dumnezeu, pentru că s-a câştigat altceva, mai de preţ decât bunuri materiale: s-a câştigat smerenia care vine din multa osteneală. De aceea Sfântul Isaac Sirul spune că Dumnezeu nu ne dăruieşte harul Său pentru mulţimea ostenelilor noastre, ci ne dăruieşte harul Său pentru smerenia care vine din multa osteneală şi din ascultarea de Dumnezeu.

Minuni precum cea prezentată de Evanghelia acestei duminici nu se fac pentru oameni leneşi, indiferenţi şi nepăsători, ci pentru oameni care, asemenea pescarilor din Evanghelie, s-au trudit, dar care au văzut că nu e suficientă osteneala şi nici iscusinţa lor, ci au nevoie de puterea şi ajutorul lui Dumnezeu. Acesta face munca roditoare, împlineşte speranţele oamenilor şi face ca efortul să fie încununat de succes.

De asemenea, vedem că aceşti pescari, deveniţi apoi ucenici ai Mântuitorului, primesc răsplata ostenelilor lor numai după ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi împlinesc voia Lui, adică sfatul Lui de a pescui în ape adânci, de a căuta profunzimea existenţei. Numai după ce Sfântul Apostol Petru împlineşte porunca lui Hristos: „depărteaz-o la adânc şi aruncaţi mrejele voastre, ca să pescuiţi“, vede minunea harului divin.

Gândind ca un pescar profesionist, Sfântul Apostol Petru nu credea ca va prinde peste ziua, dupa o noapte întreaga de încercari în care nu prinsese nimic. Totuşi, din ascultare şi respect faţă de Hristos, s-a smerit şi a făcut ceea ce i s-a spus. Când a văzut minunea care s-a săvârşit, a înţeles puterea lui Dumnezeu prezentă în Hristos. Atunci când a căzut în genunchi şi i-a zis Mântuitorului Hristos: „du-Te de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos“, Sfântul Apostol Petru mărturisea întru smerenie că voia lui Dumnezeu este adesea diferită de voia omenească, înţelepciunea lui Dumnezeu e mai mare decât priceperea omenească, iar ajutorul care vine oamenilor de la Dumnezeu este foarte adesea neînţeles, deşi, totuşi, primit.

Mântuitorul Iisus Hristos, văzând smerenia lui Petru şi starea lui de pocăinţă, pentru că se îndoise oarecum, l-a încurajat, zicându-i: „nu-ţi fie frică; de acum înainte vei fi pescar de oameni“.

Priceperea şi puterea oamenilor au limite, dar dincolo de limitele puterii şi priceperii omeneşti lucrează priceperea, înţelepciunea şi puterea mai presus de înţelegere a lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Petru învaţă în corabie taina Bisericii, în sensul că marea este simbolul lumii, iar corabia este simbolul Bisericii lui Hristos, care ne trece de la viaţa pământească la viaţa cerească.

Mântuitorul Iisus Hristos, ca desăvârşit Învăţător, arată ucenicilor Săi cum se va realiza taina Bisericii, cum ei, pescarii de peşti, sunt pregătiţi de El ca să devină pescari de oameni, care-i salvează pe oameni din adâncul păcatului, al întunericului şi morţii spirituale, pentru a dobândi mântuirea în împărăţia cerurilor. Evanghelia ne arată, de asemenea, cum trebuie să ne comportăm în corabia mântuirii, adică în Biserică, atunci când Dumnezeu intervine pe neaşteptate în viaţa noastră.

Prin pescuirea minunată, Hristos i-a pregătit pe ucenici să devină slujitori ai Bisericii
După ce mrejele au scos la suprafaţă mulţimea de peşti, Sfântul Apostol Petru i se adresează Mântuitorului, însă nu oricum, ci căzând în genunchi. De aici învăţăm că atunci când ne adresăm lui Dumnezeu, trebuie să o facem în stare de smerenie, de mulţumire, de recunoaştere a sfinţeniei lui Dumnezeu şi de mărturisire a stării noastre de păcătoşenie. Sfinţii Părinţi, care au întocmit slujba Sfintei Liturghii, inspiraţi şi de Evanghelia acestei duminici, ne-au învăţat să cădem la picioarele lui Iisus (adică în faţa sfintei mese) după sfinţirea Darurilor, pentru a-I mulţumi cu smerenie.

De asemenea, urmând Părinţilor alcătuitori ai Sfintei Liturghii, cel ce prezidează Sfânta Liturghie, arhiereu sau preot, rosteşte adesea cuvintele: „Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul, şi mă miluieşte“, care, de fapt, ne amintesc de cuvintele: „du-Te de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos“, pe care Sfântul Apostol Petru le-a rostit în faţa Mântuitorului, după pescuirea minunată.

Fiecare slujitor al Bisericii trebuie să înveţe din această Evanghelie că orice reuşită pe care o are în misiunea sa vine, în primul rând, nu ca urmare a ostenelilor lui, ci ca urmare a harului lui Hristos, dăruit celor harnici, smeriţi şi ascultători de Dumnezeu.

Cum s-au adunat într-un timp scurt atâţia peşti şi cum au venit ei direct spre corabia în care se afla Petru? Prin voia lui Dumnezeu şi prin puterea harului lui Dumnezeu! De asemenea, cine adună în biserici mulţimea credincioşilor? Fără îndoială, harul lui Dumnezeu, dacă noi ne ostenim cu smerenie şi devenim deschişi harului lui Dumnezeu, ca El să lucreze prin noi şi să adune mulţimile în biserică.

Aceasta este marea lecţie de eclesiologie a pescuirii minunate, o lecţie de învăţătură sfântă privind taina Bisericii, şi anume că toate cele bune în Biserică se săvârşesc prin harul lui Dumnezeu şi ca încununare a ostenelilor oamenilor harnici şi smeriţi. În această lucrare a harului, noi suntem chemaţi ca, în stare de smerenie şi de pocăinţă, să devenim pescari de oameni, adică să adunăm oamenii în iubirea Preasfintei Treimi, în corabia mântuirii, care este Biserica lui Hristos, „pe care a câştigat-o cu însuşi scump sângele Său“ (Fapte 20, 28).

De asemenea, Evanghelia acestei duminici ne cheamă să cultivăm speranţa chiar dacă suferim o înfrângere. Să ne smerim fără să disperăm atunci când am eşuat într-o lucrare. Şi, mai ales, să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru un nou început, pentru o nouă lucrare pe care o doreşte El ca fiind folositoare pentru mântuirea noastră şi pentru binele Bisericii. Amin.

† DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: ziarullumina.ro

• Pescuirea minunata
  Publicat in : Duminica a 18-a dupa Rusalii

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: