Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - Iubirea vrajmasilor
„Zis-a Domnul: Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea. Si, daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Ca si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei; si, daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii fac acelasi lucru; iar daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor, ca sa primeasca inapoi intocmai. Insa voi iubiti-i pe vrajmasii vostri si faceti-le bine si dati cu imprumut fara sa nadajduiti nimic in schimb, iar rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai. Fiti milostivi, precum si Tatal vostru milostiv este.“ (Luca 6, 31-36)
De multe ori m-am intrebat daca intr-adevar omul vrea sa cunoasca calea Vietii. Imi place sa cred ca fiecare suflet ce are ocazia de a asculta cuvantul Evangheliei, ia aminte cu toata puterea lui la mesajul Mantuitorului. Poate ca de cele mai multe ori suntem dezamagiti de cei din jurul nostru, poate chiar clericii sunt cei care nu ne lasa sa vedem realitatea Cuvantului pus in practica, insa cu totii -cler si popor- ar trebui sa ne ghidam dupa cuvantul Sf. Ap. Pavel: "caci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu prin credinta in Iisus Hristos" (Gal. 3, 26).
Dar cea mai potrivita mi se pare afirmatia lui Bertrand Russel: "ceea ce oamenii doresc de fapt, nu este cunoasterea, ci certitudinea.". Mare adevar!. Se naste insa o intrebare: daca nu pui in practica invatatura, cum poti cunoaste daca aduce roada?. Daca nu inveti, cum sa stii cum trebuie sa te comporti?.
Cuvantul Evangheliei de astazi nu este expunerea unei teorii de intelegere a vietii sau autocunoastere, ci insasi viata cu indemnurile dumnezeiesti spre a ajunge la certitudine prin cunoasterea Adevarului. Nu voi zabovi asupra primului verset: "precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea.", deoarece cred ca in zbuciumul acestor vremuri, omul este intr-o confuzie ce nu-l lasa adesea sa deosebeasca pacatul de virtute, binele de rau, sau dragostea de nepasare; ci voi incerca sa subliniez milostenia - "Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv"- stare care ar fi bine sa caracterizeze pe fiecare din noi astazi mai mult ca niciodata!
"Mila este mai mare decat iertarea, pentru ca iertarea este prima jumatate a drumului, iar fapta iubirii, a milosteniei, este drumul intreg" spunea Sf. Nicolae Velimirovici. Daca fapta iubirii este milostenia, atunci prin aceasta fapta devine vizibila si cu ochii trupesti Mila lui Dumnezeu cu omul, cu tot omul!
Milostenia nu este compasiune pasiva si fara rezultat, asa cum predica religiile lumesti, ci gest activ prin care ne dovedim dragostea fata de celalalt. Si in acest gest se ascunde o frumusete rara, Dumnezeiasca, caci "frumusetea milosteniei nu se masoara dupa cantitate, ci dupa darnicia sufletului" (Sf. Ioan Hrisostom). Vedeti cat de simplu este sa-ti descoperi frumusetea sufletului?. Aceasta frumusete cum o poti descrie?
Milostenia face vizibila Mila lui Dumnezeu. Dar exista oameni care nu o vad! De ce?. Oare pentru faptul ca nu-i caracterizeaza aceste fapte?. Sau pentru ca egoismul se cuibareste atat de subtil in sufletul nostru, incat ne obisnuim sa judecam pe celalalt si faptele lui dupa comportamentul nostru?. Nu ne mai raportam la Hristos, ci la noi insine! Nu mai avem ca model in viata pe Mantuitorul, ci ne incredem -ca si fariseii- in faptele noastre!
Ni se pare greu de aplicat in viata cuvantul Evanghelei, imposibil sa-l traim dupa cum suntem indemnati, caci am suferit din partea semenilor. Atunci cum putem invata sa iubim, sa facem binele, sa dam fara sa asteptam sa primim inapoi?. Prin prietenul tau! Prin aceasta relatie de prietenie, de dragoste frateasca, putem invata "usor" sa iubim, sa iertam, sa facem binele, sa dam neconditionat. Aceasta relatie devine inceputul unui comportament ce este bineplacut Domnului, si in acelasi timp ne "imbogateste" pe noi sufleteste.
Ca o continuitate si tot odata explicatie insuflata de Duhul Sfant a acestor indemnuri date de Hristos astazi, mi se pare a fi imnul dragostei al Sf. Ap. Pavel in Epistola catre Corinteni: "Iubirea indelung-rabda, iubirea se daruie, ea nu invidiaza; ea nu se trufeste, nu se ingamfa, ea nu se poarta cu necuviinta, nu-si cauta pe ale sale, nu se intarata, nu tine in seama raul, nu se bucura de nedreptate, ci de adevar se bucura." (cap. 13, 4-6). Iar un scriitor contemporan consemna virtutiile cu care ar trebui sa traim: rabdarea: "iubirea indelung-rabda"; bunavointa: "iubirea se daruie"; generozitatea: "nu invidiaza"; smerenia: "ea nu se trufeste, nu se ingamfa"; finete: "nu se poarta cu necuviinta"; lepadare de sine: "nu cauta la ale sale"; ingaduinta: "nu se intarata"; simplitate: "nu tine-n seama raul"; sinceritate: "nu se bucura de nedreptate, ci de adevar se bucura".
Si o mica recapitulare: rabdare, bunavointa, generozitate, smerenie, finete, lepadare de sine, ingaduinta, simplitate, sinceritate. Oare nu sunt virtuti pe care le traim intr-o relatie de prietenie? Nu cred ca exista om care sa nu fi fost ranit cel putin o data de prietenul lui, dar atunci cand el isi marturiseste greseala si incearca sa o indrepte, il iarta cu bunavointa si sinceritate, cu smerenie si simplitate.
Dintre toate acestea lipseste increderea la prima vedere, insa ea este rodul tuturor acestor virtuti! Asa cum roada lor este increderea, tot asa si in relatia cu Hristos, punand in practica sfaturile Lui ne intarim in credinta! Caci credinta devine viata prin iubire, si iubirea este credinta adevarata!
Sensul vietii crestine este mai intai sa invatam a iubi si dupa aceea sa o transformam in fapte, dar nu incercati sa ganditi mai mult decat a lucra in iubire, ci cercetati-va inima! Caci "inima are ratiunile ei pe care mintea nu le cunoaste" (Pascal).
Arhim. Siluan Visan
Arhim. Siluan Visan
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.