Invierea fiului vaduvei din Nain: Hristos ne calauzeste catre fericire
Tâlcuirea pericopei evangheliei din Duminica a 19-a după Rusalii.
Domnul se află la începutul vieții Sale de propovăduire: a rostit “Predica de pe Munte”, primul său cuvânt către oameni, în care le arată legea cea nouă, scara duhovnicească prin ale cărei opt trepte se ajunge la desăvârșire și la Împărăția Cerului. De îndată ce a adus prin Cuvântul Său Vestea cea Bună, Cuvântul lui Dumnezeu Și-a început lucrarea Sa vindecătoare, (adică minunile Sale) pentru a arăta puterea dumnezeiască ce se sălășluiește întru El și pentru a întări Cuvântul Său : scapă de la moarte pe sluga Sutașului, care suferea de o boală fără leac. A doua zi purcede către Nain, un mic oraș care se găsește la aproape 30 de kilometri la sud de Capernaum, pe dealurile micului Hermon, și de unde se vede foarte frumos Nazaretul. Aici va săvârși această mare minune, care nu este istorisită decât de Sfântul Luca.
Însă înainte de a vorbi despre întâmplarea în sine, se cuvine să zugrăvim mai întâi scena, de o însemnătate simbolică deosebită, cu atât mai mult cu cât Hristos se află la începutul misiunii Sale pe pământ.
Nain înseamnă ‟fericire„ în ebraică [1]. Episcopul Ioan arată, într-o predică inspirată [2], că dinaintea porților acestui oraș al fericirii, care simbolizează Cerul, două alaiuri, două mulțimi se întâlnesc, amândouă având în frunte un tânăr: alaiul lui Hristos și cel al unui tânăr mort. Aceste două ‟procesiuni„ [3] merg în direcții opuse: una către viață iar cealaltă către moarte.
Hristos, care are în jur de 30 de ani și care este deci un tânăr în puterea vârstei, călăuzește pe cei care vor să-L urmeze (ucenicii Săi și mulțimea celor care au auzit Predica de pe munte) către fericirea veșnică, raiul care se deschide din nou omului, Împărăția lui Dumnezeu. Este un alai care urcă (Nain se află pe coasta unui munte).
Celălalt alai este un cortegiu mortuar, care se îndepărtează de fericire. Este condus de un tânăr mort, urmat de mama sa, o văduvă în lacrimi, și de o mulțime îndoliată. Acest alai întoarce spatele fericirii (Nainul nu are decât o poartă, ca și Împărăția lui Dumnezeu) și merge cu pas sigur către moarte. Este omenirea căzută, care a fost alungată din Rai. Văduva înlăcrimată o simbolizează pe Eva, care și-a pierdut Soțul ei ceresc – pe Dumnezeu – și care a dat naștere omenirii spre moarte. Fiul ei mort este orice tânăr [4], pentru că păcatul este o copilărie: Omul nu a ajuns încă la maturitate. Își plânge fiul, omenirea sortită morții. Alaiul coboară.
Întâlnirea dintre cele două alaiuri este emoționantă. Aici simbolul este în deplină armonie cu realitatea istorică. Într-adevăr, acest eveniment este istoric: Hristos este cu adevărat prezent și va învia cu adevărat pe tânăr: toți cei prezenți au un nume și au existat cu adevărat. Dar în același timp această scenă reprezintă simbolic căderea omului și ridicarea lui de către Hristos.
Văduva îndurerată (dolente cum se spunea în franceza veche [5]) nu privește pe Hristos și nu-I spune nimic, pentru că nu-L cunoaște și pentru că în fața morții ‟nu se poate face nimic”: nimic nu o poate smulge din suferința ei. Dar Hristos a văzut-o. Nu spune Cine este. Dar Evanghelia ne arată o minune: văzând durerea acestei văduve, care a pierdut totul, Domnului “I s-a făcut milă de ea [6]„ . Mila – compasiunea – înseamnă a suferi dimpreună cu cineva, adică a purta suferința lui, a-l ușura. O emoție este un sentiment care se exprimă fizic, adică este trăit trupește, îngăduindu-ne astfel să intrăm în comuniune cu Aproapele. În Antichitate, o femeie era mai întâi supusă tatălui său, apoi soțului său, iar apoi dacă îl pierdea, fiului său (dacă avea parte de un fiu). O văduvă care își pierdea fiul ei nu mai era nimic, nu mai avea loc în societate. Hristos Se milostivește de ea: lacrimile ei Îi ating inima. Apoi Domnul o mângâie pe văduvă: “Nu mai plânge”. Ce mângâiere când o încercare ne face să plângem și un prieten ne spune: “Nu mai plânge”! Deja vedem zorii unei înnoiri: simțim că se arată lumina nădejdii. Primul cuvânt al lui Hristos este mereu mângâietor, liniștitor și ajutător, în orice împrejurare.
Actul al doilea: Domnul atinge sicriul (năsălia). Oprește alaiul mortuar. Cele două alaiuri ar fi trebuit să treacă unul pe lângă altul fără să se oprească. Dar de fapt are cu adevărat loc o întâlnire. Mâna lui Dumnezeu care a zidit toate atinge moartea spre a o schimba în viață. Hristos schimbă cursul fără întoarcere al istoriei: prin Întruparea Sa, oprește coborârea amețitoare a omenirii către neființă, coborârea spre iad.
Apoi poruncește morții: “Tinere, ție îți zic, scoală-te” [7]. Eu Care sunt Cuvântul Tatălui, îți poruncesc să te întorci la viață. “Și s-a sculat mortul și vorbea”: statul în picioare (care va urma) și cuvântul sunt cele două semne văzute ale vieții. Tânărul a înviat, dinaintea unei mulțimi de oameni. Pentru prima oară Domnul învie un mort. Această minune adeverește tot ce a spus pe Munte.
Dar această istorisire minunată nu se oprește aici. Evanghelia adaugă o frază care poate părea neînsemnată, dar care are o însemnătate teologică deosebită: “Iisus l-a dat mamei sale”. Hristos dă Evei omenirea pe care aceasta o zămislise spre moarte: o ridică pe Eva. Pentru aceasta personajul văduvei poate să simbolizeze și Bisericam după cum spune Sfântul Ambrozie de Milano [8]. Dar se poate vedea în ea și chipul Mariei, căci Maica Domnului a adus prin purtatea ei pocăința pentru întreaga lume, iar lacrimile ei nu seacă niciodată, înduplecând inima Fiului ei (să ne aducem aminte de nunta din Cana : “nu mai au vin‟) [9]. Maria o răscumpără pe Eva.
Cele două alaiuri de acum nu mai sunt decât unul singur: toți sunt uniți, aduși împreună de Hristos care îi călăuzește către fericirea veșnică, viața dumnezeiască. Tot poporul se minunează, căci “prooroc mare s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său„ .
După 2000 de ani, și noi ne minunăm astăzi și slăvim pe Dumnezeu. Laus Tibi, Christe!
Pr. Noël Tanazacq
Sursa: apostolia.eu
NOTE
________________________________________
[1] Nain înseamnă în același timp “frumos” și “plăcut”: bine-plăcut.
[2]Episcopul Ioan de St Denis: Văduva din Nain sau Hristos izvorul fericirii, în Homélies, Présence orthodoxe, 1971, p. 74-77.
[3] Din latinescul procedere: a merge înainte, a purcede.
[4] În textul latinesc adolescens, iar în cel grec neaniskos: probabil avea între 15 și 16 ani.
[5] Din latinescul doleo: a fi îndurerat, întristat...
[6] În textul latinesc: misericordia. Cuvânt cu cuvânt: a avea o inimă compătimitoare.
[7] În textul latinesc: surge, de la surgere: a se ridica în picioare. Surgere a dar surrexit, apoi resurrexit, în latina creștină.
[8] Prin lacrimile sale, Biserica aduce [pe morți] la viață. Tratatul despre Evanghelia Sf. Luca, I (Sources Chrétiennes n° 45 bis, p. 214-215)
[9] Maria este și ea ca această văduvă: o maică fără de bărbat.
-
Predica la Invierea din Nain
Publicat in : Duminica a 20-a dupa Rusalii -
Invierea din Nain
Publicat in : Duminica a 20-a dupa Rusalii -
Invierea fiului vaduvei din Nain
Publicat in : Duminica a 20-a dupa Rusalii -
Inainte de Hristos si dupa Hristos
Publicat in : Duminica a 20-a dupa Rusalii -
Am aflat ca sunt pe moarte
Publicat in : Duminica a 20-a dupa Rusalii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.