Despre banchetul din cer şi bucuria de a trăi - Evanghelia duminicii a XXVIII-a după Rusalii (a Sfinţilor Strămoşi)
(Pilda celor poftiţi la cină) Luca XIV, 16-24
16. Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi;
17. Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.
18. Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă.
19. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă.
20. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
21. Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.
22. Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.
23. Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa,
24. Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.
„Trecând odată Avva Macarie cu fraţii prin Egipt, a auzit pe un copil zicând mamei sale: „Mamă, un bogat mă iubeşte pe mine şi eu îl urăsc pe el, dar un sărac mă urăşte şi eu îl iubesc...“. Şi auzind Avva Macarie, s-a minunat! Şi l-au întrebat fraţii: „Ce înseamnă această grăire a copilului, părinte, pentru care te-ai minunat?“. Şi le-a zis lor bătrânul: „Cu adevărat, Domnul nostru este bogat şi ne iubeşte pe noi şi nu voim să-L ascultăm. Iar vrăjmaşul nostru, diavolul, este sărac şi ne urăşte pe noi, însă iubim necurăţia lui...
Înţelesul parabolei
Am început cu această pildă a „Patericului Egiptean“, întrucât ilustrează foarte bine mesajul Evangheliei rânduite pentru această duminică, duminică pregătitoare pentru Naşterea Domnului.
Aşa cum citim în Evanghelie, mulţi dintre cei chemaţi de Dumnezeu la „Cina cea Mare“ au refuzat să vină, preferând chemarea spre cele trecătoare, făcută de… Satana. Iată, aşadar, că este respinsă invitaţia „bogatului“ iubitor, în schimbul ascultării de „săracul“ care urăşte.
Să facem mai întâi o mică tâlcuire a pericopei, iar apoi o descriere scurtă, a ce înseamnă bucuria gustării din Cina Domnului.
Omul care a făcut cina este Dumnezeu-Tatăl. „Cina“ înseamnă Sfânta Împărtăşanie, medicament pentru nemurire, cum spun Sfinţii Părinţi, care-i „hrăneşte“ pe creştini în Sfânta Biserică, pregătindu-i pentru veşnicie. Faptul că „Omul, Stăpânul“ i-a chemat „pe mulţi“, arată universalitatea mântuirii, întrucât „Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“ (I Tim. 2, 4). „Ceasul cinei“ înseamnă vremea chemării la pocăinţă şi, apoi, la creştinism, la care au fost invitaţi, cum se cunoaşte, mai întâi fiii poporului ales.
„Sluga“ trimisă reprezintă pe proorocii Vechiului Testament, dintre care Sf. Ioan Botezătorul a fost ultimul. Motivele pentru care au refuzat cina, semnifică ataşamentul prioritar faţă de cele pământeşti. Unii exegeţi chiar identifică „ţarina“ cu lumea, „boii“ cu cele cinci simţuri, „femeia“ cu mintea pornită doar spre cele de jos.
„Pieţele şi uliţele cetăţii“, cu săraci, orbi, şchiopi etc., exprimă bunăvoinţa Stăpânului-Dumnezeu de a mântui şi pe cel mai decăzut dintre oameni, chiar şi pe cel care se zbate în mizeria păcatului. În cazul acesta, concret, „săracii, şchiopii“ etc. reprezintă şi pe acei iudei simpli şi smeriţi, care au răspuns chemării Domnului, spre deosebire de mulţi dintre cărturarii şi fariseii infatuaţi care au rămas cu „ţarina şi cu boii...“ Faptul că slujitorul afirmă că deşi au venit mulţi la cină, „tot mai este loc“, arată că în Biserică (şi în împărăţia cerurilor) este loc pentru toată lumea. Căci Însuşi Mântuitorul a spus-o, cu alt prilej: „În Casa Tatălui Meu, multe locaşuri sunt, iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc“ (Ioan 14, 2). Trimiterea slugii la „drumuri şi garduri“ înseamnă chemarea la mântuire a tuturor neamurilor, prin Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor.
Promisiunea din avertisment
Pericopa evanghelică se încheie cu un avertisment înfricoşător: „Nici unul dintre acei bărbaţi (care M-au refuzat, n. n.) nu va gusta din Cina Mea!“. Ei bine, aşa va fi, deoarece cuvântul Domnului întruchipează întotdeauna adevărul. Pentru mângâierea noastră vrem să vedem, însă, aspectul pozitiv, încurajator al acestei pilde evanghelice. Adică, să înţelegem aşa: dacă Domnul a zis că cei ce I-au refuzat chemarea nu vor gusta din Cină, înseamnă că cei care răspund chemării se vor bucura de ospăţul euharistic, vor fi fericiţi să cineze la Masa Lui. Şi nu este (şi nici nu poate fi imaginată!) o bucurie mai mare în lumea aceasta decât cea trăită de noi atunci când ne cuminecăm, adică „gustăm din Cina Lui“. Însă, trebuie să adăugăm: bucuria este autentică numai atunci când luăm Sfânta Împărtăşanie după ce ne-am pregătit cum se cuvine, printr-o spovedanie sinceră şi completă, prin împăcare cu semenii, prin împlinirea canonului de rugăciune, al canonului primit de la duhovnic etc.
Miracolul de la spovedanie
În calitate de duhovnic ne-a fost dat să vedem în momentul împărtăşirii din faţa Sfântului Altar, nu de puţine ori, atâtea chipuri luminoase ale creştinilor care gustă din Cina Domnului, transfigurate, de o frumuseţe inefabilă! Această bucurie şi transfigurare se întrezăreşte oarecum, de fapt, în clipele spovedaniei, uneori chiar şi mai înainte. Ce spunem noi acum nu vă este total necunoscut, dar nici nu aveţi cum vedea ceea ce vede duhovnicul, ca slujitor al celor două mari Sfinte Taine.
Să luăm cazul unui creştin oarecare. Îl vedem că se apropie de scaunul spovedaniei întristat, şovăielnic, deznădăjduit, chiar întunecat la faţă, parcă nehotărât să spună totul, parcă neîncrezător că preotul poate să-l împace cu Dumnezeu, cu semenii şi, mai ales, cu sine... După încurajarea firească pe care i-o facem, dacă creştinul respectiv se hotărăşte să fie sincer şi să nu ascundă nimic, se întrezăreşte deja o rază de lumină pe chipul său. Iar pe măsură ce-şi descarcă poverile de pe suflet, cu fiecare păcat mărturisit, lumina şi transfigurarea apar tot mai evidente.
La sfârşit, când nu i-a mai rămas nimic de ascuns (sau cel puţin nu-şi mai aminteşte), după dezlegarea primită, pleacă alt om decât a venit: deşi aceeaşi persoană, preotul vede acum un chip frumos, plin de nădejde şi de bucurie, un chip transfigurat de lumina harului. Până să se apropie, însă, de sfântul potir, acel om ştie că mai are unele lucruri de făcut: să se împace cu cei pe care i-a supărat, să întoarcă orice datorie are faţă de cineva, să-i ajute pe cei sărmani cu faptele milosteniei lui, să-şi facă rugăciunile, canonul etc. Chipul său luminat prin Taina Spovedaniei, dar şi prin cele pomenite mai sus, devine, apoi, strălucitor în clipa Sfintei Împărtăşanii. El nu se vede, căci nu are oglindă să se privească, dar preotul îl vede şi se bucură şi se luminează de bucuria şi lumina lui. Iar această gustare din Cina Euharistică este, de fapt, o pregustare a bucuriei din împărăţia cerurilor.
Bucurii şi bucurii
Mergând puţin mai departe pe acest itinerar dinspre potir spre viaţa zilnică, e bine să ne dăm seama că bucuria Cinei poate fi pregustată chiar înainte de Spovedanie şi Împărtăşanie. Auzim adesea sintagma „bucuria de a trăi“, expresie tot mai des invocată parcă astăzi de către cei care doresc să se ridice deasupra biologicului. Desigur, nu ne opreşte nimeni să ne bucurăm şi de cele pământeşti, cu măsură bineînţeles: de ţarini, de gospodărie, de familie etc. Ne bucurăm firesc atunci când am reuşit în serviciu sau am agonisit un bănuţ pentru a ne hrăni şi a îmbrăca pruncii. Dar nu se pot compara aceste bucurii cu fericirea pe care o simţim atunci când am ajutat un alt semen decât cei din familie: un vecin, un orfan, o văduvă, un bolnav etc. Şi atunci, e bine să ştim, bucuria gustării din Cina Euharistică poate fi pregustată în toate zilele vieţii noastre, dacă trăim nu doar pentru noi, ci şi pentru semeni. Aceasta este de fapt adevărata bucurie de a trăi!
Cu aceste simţăminte ne apropiem de slăvita Naştere a Domnului, cu nădejde şi bucurie, îndemnându-vă şi îndemnându-ne să răspundem mai întâi chemării la Cina Lui, Cină pentru care S-a întrupat şi a întemeiat Biserica, spre a ne mântui. De vom auzi chemarea Lui şi de vom răspunde aşa cum se cuvine, nu ni se vor spune acele înfricoşătoare cuvinte „Nici unul din acei bărbaţi care au fost chemaţi nu va gusta din Cina Mea“, ci „Toţi creştinii care au fost chemaţi şi au auzit şi au răspuns şi s-au gătit cum se cuvine, vor gusta cu bucurie din Cina Mea!“.
pr. prof. univ. dr. Vasile GORDON
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.