“Dreptmaritori crestini,

Este interesant de mentionat inca de la inceput ca, desi Mantuitorul Hristos i-a vindecat pe toti cei zece leprosi din evanghelia de astazi, totusi, numai pe unul l-a mantuit. De ce oare aceasta diferentiere? Ce anume L-a determinat pe Domnul ca, desi i-a vindecat pe toti, sa mantuiasca doar unul? “Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi!”, I-au cerut toti. “Duceti-va si va aratati preotilor”,le-a raspuns Hristos deopotriva celor zece. Si au plecat sa se arate preotilor cu totii, insa, pe drum s-a intamplat minunea!…
Prin lucrare dumnezeiasca, petele albe de lepra si ranile sangerande au disparut. S-au uitat unul la altul mirati, si-au privit trupurile, pana atunci putrede de lepra, si s-au minunat cu totii ca s-au vindecat. Noua dintre ei insa au disparut; doar unul, si acela de neam strain, a gasit de cuvinta sa se intoarca la Binefacatorul lor, sa dea slava lui Dumnezeu, multumindu-I si aratandu-I recunostinta, si astfel raspunsul Mantuitorului nu s-a lasat prea mult asteptat: “Scoala-te si du-te; credinta ta te-a mantuit”.

Iubiti credinciosi,
Ce vrea sa ne invete evanghelia de astazi prin disocierea aceasta a celor noua de al zecelea – singurul care a inteles ca nu ajunge doar credinta pentru a se mantui? Toti au avut credinta, altfel nu s-ar fi vindecat! Numai ca noua dintre ei au considerat ca este suficienta aceasta si, pentru aceea nu s-au mai dus nici la preoti, adica nu le-a mai trebuit nici “Biserica”, si n-au voit sa mai auda nici de Binefacatorul lor. N-au inteles ca trebuie sa-I si multumeasca, sa-I aduca si recunostinta si – lucrul cel mai important – sa si intre in comuniune cu El. Unul singur a inteles ca este insuficienta credinta. Acesta s-a intors, a aratat recunostinta si “a dat slava lui Dumnezeu”. Doar despre el ne spune Evanghelia ca a dat slava lui Dumnezeu si, pentru aceasta, Hristos numai lui i-a zis: “Credinta ta te-a mantuit”, vrand sa spuna ca acest fel de credinta mantuieste. Ceilalti noua “s-au izolat” in credinta lor, cazand in “autosuficienta”. Au ramas in credinta lor egoista, individualista, refuzand comuniunea. Iata pentru ce si disocierea despre care vorbim!

Este motivul pentru care evanghelia de astazi este cat se poate de actuala, pentru ca si in vremurile noastre sunt multi care considera ca ajunge credinta, ca este suficient doar sa crezi, si pentru aceasta nu mai “ajung” la preoti, nu mai ajung la biserica, nu mai cauta si comuniunea cu Binefacatorul lor, ca sa Ii arate multumire si recunostinta. Sfantul Apostol Iacob, insa, ne atentioneaza in Epistola sa, zicand: “Credinta fara fapte este moarta” (Iacob 2, 26), pentru ca si diavolii cred (Iacob 2, 19), dar credinta lor s-a dovedit a fi insuficienta si ineficienta.

Dragii mei,
Credinta este buna, caci i-a vindecat pe toti cei zece leprosi. Ea poate aduce sanatate, poate aduce bunastare in viata aceasta, dar, atentie ca in viata vesnica nu vor mai putea ajuta prea mult nici credinta, nici nadejdea – ca cele ce nu isi mai au rostul intr-o lume in care avem a-L vedea pe Dumnezeu “fata catre Fata”. Acolo va dainui doar comuniunea cu El in iubire si recunostinta (I Cor., cap. 13). Hristos a mantuit doar pe acest din urma lepros, ca sa ne arate noua ca nu ajunge numai credinta pentru a ne si mantui, caci, avand doar credinta, riscam sa ramanem, totusi, izolati, si sa ne pierdem undeva departe de Dumnezeu, asa cum s-au pierdut si cei noua astazi. Numai aceia dintre noi care inteleg sa si intre in comuniune cu El vor dobandi mantuirea.

Auzim pe multi in zilele noastre, spunand: “Eu am credinta mea. Nu am nevoie de biserica, de preoti, de post, de rugaciune, de milostenie etc.”, afirmand astfel ca este suficienta doar credinta. Ei bine, pericopa evanghelica de astazi le arata acestora ca, prin simpla credinta, risca sa ramana doar niste “leprosi vindecati” – eventual de “lepra” ateismului; risca sa aiba “succes” doar in lumea aceasta, pentru ca in viata de dincolo nici credinta si nici nadejdea nu ne mai pot ajuta. Acolo, fiind “taramul” dragostei, se patrunde doar prin comuniune. Credinta se va implini, nadejdea se va sfarsi, iar ceea ce va ramane in veci va fi numai dragostea si comuniunea cu Dumnezeu si cu aproapele.

La acestea ne invita si ne cheama Mantuitorul Hristos astazi, aratandu-ne inca o data ca avem nevoie, pentru a ne mantui, si de faptele credintei, si anume: si de multumire, si de recunostinta, si de comuniune, si de dragoste fata de El si fata de aproapele. Toate acestea, insa, presupun deopotriva post, rugaciune, milostenie, curatie trupeasca si sufleteasca – fapte bune, fara de care credinta noastra risca sa ramana moarta, adica o credinta similara cu a celor noua leprosi “disparuti”, sau a diavolilor care, desi cred si se infioara, credinta lor se arata, totusi, neputincioasa de a-i mai intoarce la comuniunea cu Dumnezeu.

Mesajul evangheliei de astazi este, asadar: treceti peste credinta! Sariti zagazurile credintei, pentru ca este insuficienta! Haideti sa intram in comuniune cu Dumnezeu! Haideti sa facem si fapte vrednice de mantuire, pentru ca numai dragostea si comuniunea cu El ne va aduce mantuirea sufletelor noastre. Altfel, riscam sa ramanem doar cu “daruri” ce ne sunt necesare in viata aceasta, doar cu daruri trecatoare: cu darul vietii, ori al sanatatii, pentru ca mantuirea vine doar prin iubire si comuniune cu Dumnezeu si cu aproapele, iar aceasta presupune si implinirea poruncilor. Acest fel de viata si acest fel de credinta mantuieste! Spre aceasta credinta, desavarsita prin fapte, in iubire si comuniune cu Dumnezeu si cu aproapele nostru sa tindem cu totii, daca vrem sa fim ca cel dintre leprosi care si-a dobandit si mantuirea, pentru ca altfel riscam sa ramanem ca cei care s-au ales doar cu vindecarea trupeasca, pentru ca apoi sa se piarda undeva departe de Dumnezeu, fara a dobandi si mantuirea.

Sa-L rugam pe Dumnezeu, deci, Cel care in fiecare evanghelie a sadit invataturi atat de minunate si de pretioase pentru viata noastra duhovniceasca, sa ne deschida si noua mintea si inima sa intelegem aceste lucruri, ca sa facem din credinta noastra o credinta roditoare, care sa ne aduca si mantuirea sufletelor, dincolo de o viata bineplacuta Lui, Amin!”

† PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor,

Predici la Duminicile de peste an, Slatina

• Vindecarea celor zece leprosi
  Publicat in : Duminica a 29-a dupa Rusalii

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: