In viaţa omului, în inima omului, de fapt, bogăţia face cea mai mare concurenţă lui Dumnezeu. Şi nu numai lui Dumnezeu, ci şi semenilor. Bogăţia este un idol, adică un dumnezeu fals. Cine se închină bogăţiei se leapădă de Dumnezeul cel viu şi adevărat. Cine se alipeşte de avuţie, se converteşte la un mod de viaţă egoist, egocentric, deşi sistemul nostru existenţial este unul teocentric. Dacă Dumnezeu este Creatorul lumii şi al nostru, şi raţiunea pentru care ne-a creat este aceea de a-I fi parteneri într-o relaţie de dragoste deschisă veşniciei, atunci când întoarce spatele lui Dumnezeu, omul se înscrie pe o traiectorie existenţială greşită. Rămas cu faţa la Dumnezeu, el se află pe traiectoria împlinirii sale, a sensului şi a vocaţiei sale esenţiale, a raţiunii sale ultime de a fi. Omul este chemat să aleagă între Dumnezeul cel adevărat şi viu, duhovnicesc, al iubirii jertfelnice, al iubirii celuilalt şi zeul banului, Mamona, al iubirii de sine, al plăcerilor egoiste, al culturii materialiste, care slujeşte egoismul sinucigaş.
Mai este şi o explicaţie tehnică, să spun aşa, a faptului că în duminicile acestea revine atât de frecvent tema bogăţiei. In această perioadă se citesc fragmente din Evanghelia după Luca. Sfântul Evanghelist Luca este foarte preocupat de problema bogăţiei, ca de altfel şi de multe alte probleme sociale. Apropos, cei care se ocupă de problematica socială, politicienii noştri – pentru că ne aflăm într-o perioadă de campanie electorală – ar trebui să studieze foarte bine Evanghelia după Luca. Ar găsi aici o foarte complexă şi bogată perspectivă asupra problemelor sociale. Desigur, discursul biblic este un pic radical. Politicienii iubesc un discurs mai nuanţat, mai diplomatic. Diferenţa vine de la obiectivul pe care şi-l propune fiecare. Discursul biblic îşi propune să arate lumii adevărul, fără să urmărească să placă în vreun fel oamenilor, în timp ce limbajul politic caută cu preponderenţă să placă oamenilor.
– R. Rădulescu: La Mântuitorul Hristos vine, să zicem, un politician al vremii, un dregător, cum îi spune Evanghelia, care este preocupat şi de viaţa de veci. Il întreabă ce să facă? Mântuitorul îi răspunde dur, pentru că simte tonul linguşitor al dregătorului. Mi se pare că mesajul Evangheliei în legătură cu atitudinea omului faţă de ceea ce posedă, de ceea ce dobândeşte în lumea aceasta, puţin neluat în seamă, care se confruntă cu un eşec, constatăm în jurul nostru, că există preocupare doar pentru lucrurile materiale în viaţa aceasta, avem impresia chiar că ar fi ultimul scop. Toate eforturile noastre merg în direcţia câştigului cât mai mare, a unui serviciu bun, a unei vieţi confortabile. Cum să încadrăm mesajul Mântuitorului Hristos, în viaţa noastră plină de materialitate?
– Pr. Coman: Intâi de toate, va trebui să privim cu luciditate şi cu stăruinţă, să vedem dacă această cultură în care ne aflăm noi şi care este generalizată, pentru că suntem într-o epocă a mondializării, este o cultură convenabilă cu adevărat. Aşa cum aţi definit-o şi dumneavoastră, este o cultură a banului prin excelenţă, a confortului material, a folosului material, a consumului, a plăcerilor materiale şi aşa mai departe. Este o cultură materialistă prin excelenţă. Sunt puţini oamenii care şi-o asumă lucid, conştient, în urma unei îndelungi reflecţii. Toţi suntem prinşi ca intr-un iureş de modul acesta de viaţă şi nu ne mai întrebăm dacă, într-adevăr, este profitabil până la capăt. Deci, primul lucru pe care ar trebui să-l facă fiecare om este să se întrebe dacă este mulţumit în adâncul lui de acest mod de viaţă, dacă îl satisface pe deplin.
Să nu mai vorbim despre faptul că această civilizaţie materialistă, a consumului material, este susţinută de cei care beneficiază de pe urma ei, adică de cei care produc. In spatele diferitelor industrii se află o ideologie propagată pe toate canalele şi susţinută cu toate mijloacele posibile. Publicitatea s-a dezvoltat atât de mult, este atât de rafinată, încât strecoară în adâncul conştiinţei noastre motivaţiile unei astfel de vieţi. Ne face să alergăm după himere, pe care nu le prindem, dar ne consumăm viaţa întreagă, alergând după ele. Este o adevărată dramă. Oricine îşi poate da seama că nu averile nenumărate îi aduc bucuria, ci prezenţa unui suflet lângă el, a unui om, a mamei, a tatălui, a soţului, a soţiei, a copiilor, a vecinului, a prietenului. Un prieten nu-l poţi plăti cu toate averile din lume! Ori, banul este cel care ne strică aproape toate prieteniile. Averile sunt cele care sapă între oameni prăpăstii adânci, între semeni, între fraţi, între părinţi şi copii. Nu este nici o filozofie în a înţelege acest lucru! Şi totuşi, o lume întreagă aleargă după bani! Mă întrebaţi cum este posibil?! Ce să spun, pare o lume în derivă, purtată de vânt pe valurile istoriei, ca o turmă de necuvântătoare. Indrăznesc să spun lucrul acesta pentru că deseori mă simt pe mine şi pe cei din jurul meu făcând parte din această turmă.
Sunt lucruri atât de evidente. Mântuitorul Hristos le spune cu atâta simplitate, cu atâta claritate, cu atâta fermitate, sentenţios, încât nimeni nu poate comenta nimic, tocmai pentru faptul că lucrurile se pot certifica în propria existenţă.
Dacă ar fi cineva curios să facă un sondaj de opinie, în rândul celor bogaţi, la sfârşitul unei vieţi pline de bogăţie, şi dacă aceştia ar fi oneşti, am avea mărturia eşecului lor existenţial. Dar, la bătrâneţe, nu-i mai caută nimeni pe aceşti oameni, pentru că nu mai slujesc cultura şi ideologia bogăţiei, nu mai slujesc la altarul lui Mamona, ca să spunem lucrurilor pe nume.
Parintele Constantin Coman,
Fragment din volumul "Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Editura Bizantina
Cumpara cartea "Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.