Daca paraliticul ar fi fost dintr-o data transformat in Superman probabil ca nu s-ar fi scandalizat atat de tare. Dar sa fie iertat?

Evanghelia duminicii a VI-a dupa Rusalii (Vindecarea slabanogului din Capernaum) Matei 9, 1-8:
1. Intrand in corabie, Iisus a trecut si a venit in cetatea Sa.
2. Si iata, I-au adus un slabanog zacand pe pat.

Si Iisus, vazand credinta lor, a zis slabanogului: Indrazneste, fiule! Iertate sunt pacatele tale!
3. Dar unii dintre carturari ziceau in sine: Acesta huleste.
4. Si Iisus, stiind gandurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetati rele in inimile voastre?
5. Caci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt pacatele tale, sau a zice: Scoala-te si umbla?
6. Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele, a zis slabanogului: Scoala-te, ia-ti patul si mergi la casa ta.
7. Si, sculandu-se, s-a dus la casa sa.
8. Iar multimile vazand acestea, s-au inspaimantat si au slavit pe Dumnezeu, Cel care da oamenilor asemenea putere.

Raportul dintre teorie si practica este mai tot timpul transat in favoarea celei din urma. Si asta desi toata lumea se plange ca dimpotriva, practica este neglijata pe cand teoria este favorizata. Stim, cu alte cuvinte, ce sa facem si cum sa facem, dar nu facem. Este ca si cum am sti suficient incat sa ne apucam in sfarsit de lucru. Si nu este deloc asa.

Practica respectabila se naste dintr-o teorie pe masura

Nu trebuie scormonit prea mult prin circumvolutiunile nimanui pentru a ajunge la concluzia banala ca, de fapt, habar nu avem despre ce anume trebuie sa facem si mai ales cum sa facem ceea ce facem. „A sti” este un verb care la noi desemneaza o actiune niciodata completa. Si atunci de unde pretentia ca stim cand de fapt nu avem nici o treaba cu cunostinta adevarata, cu stiinta reala? In plus, de ce sa favorizam o practica, o actiune facuta in necunostinta de cauza si asta mai ales in ceea ce priveste viata credintei? Caci este riscant sa pui la colt teoria si sa preaslavesti practica, doar pentru a te alatura corului de bocitoare ale unei practici niciodata concepute, daramite nascute. Caci maica oricarei lucrari este cunostinta, cunostinta cea adevarata, ne invata Parintii. Iar orice practica respectabila se naste dintr-o teorie pe masura.
De unde atunci matricidul la care este supusa peste tot teoria de dragul unei practici ramase astfel orfane, fara sens si fara consistenta? E bine ca iubim dar cine ne spune ca iubirea noastra nu este doar un simplu sentimentalism pus in slujba celui viclean? Ce anume distinge sfortarea psihologica de adevarata asceza? Tuturor practicienilor osanditori ai cunostintei, tuturor intuitionistilor certati cu regula, Evanghelia Duminicii de astazi le arata care este ordinea fireasca a lucrurilor in ceea ce priveste justa masura dintre teorie si practica: nici teoria fara practica, nici practica fara teorie, dar mai intai de practica este teoria.

Ritualul vindecarii reale

Teoria sau contemplatia - dupa cum le place Parintilor sa numeasca adevarata cunostinta - nu trebuie cu nici un chip separata de faptuire, caci atunci cand incepem a urca ea ne este imbold si motivatie puternica pentru a merge mai departe. Viata crestina nu este o viata dusa in necunostinta de cauza. Inainte de a renunta, inainte de a dori, inainte de a te ruga, inainte de a implora harul, trebuie sa stim de ce facem toate lucrurile astea.

Iata-l asadar pe Domnul nostru punand ordine in confuzia morala a vremilor sale: un slabanog ii este adus spre vindecare si inainte de a intari legaturile carnii si ale oaselor aceluia, El il spovedeste, ii iarta pacatele adica, si apoi ii vindeca si trupul. Ceea ce se vede se face transmitator a ceea ce nu se vede. Ceea ce se face vine ca o urmare fireasca a ceea ce se crede. Caci contempland credinta prietenilor slabanogului, Domnul se minuneaza si iarta si vindeca. El nu se multumeste doar sa faca sau doar sa zica: inaintea lui nu zacea o problema morala ci o fiinta umana care merita nu jumatati de vindecare ci o vindecare totala. Si trupul ii este vindecat, dar mai inainte de aceasta sufletul este readus la partasie cu Dumnezeu.

Daca Domnul s-ar fi multumit doar sa-l vindece, actul sau ar fi fost redus la o simpla incantatie magica, un gest care ar fi stors poate lacrimi din ochii celor usor impresionabili dar care nu ar fi avut absolut nici o relevanta pentru devenirea lor spirituala. Dar Hristosul Iisus nu doreste sa impresioneze, El doreste sa ne schimbe. Iar acest lucru nu este deloc posibil fara ca si sufletul nostru cu ale sale puteri sa fie luat in considerare mai intai de orice altceva. Pentru ca intelegem putem fi feriti de ignoranta, pentru ca rationam cu metodele Cuvantului suntem scapati de false intuitii, pentru ca avem gandul lui Hristos avem posibilitatea de a evita faptuiri nedemne. Altfel nu se poate.

Obsesia literei

Ca acest lucru nu este suficient de bine inteles o arata si atitudinea fariseilor fata de ideea ca cineva care este vizibil sa poata acorda iertarea care nu se vede. Logica lor stramta le spunea ca Dumnezeul cel nevazut este singurul in masura sa acorde iertarea. Cand insa cineva care se numeste pe Sine Fiu al Omului acorda cuvant de slobozire duhovniceasca, ei se smintesc. Daca paraliticul ar fi fost dintr-o data transformat in Superman probabil ca nu s-ar fi scandalizat atat de tare. Dar sa fie iertat?

Numai Dumnezeu poate face aceasta, Dumnezeul acela nevazut, de nesesizat, a carui existenta marturiseste despre separatia neta dintre teorie si practica, intre ceea ce estesiceea ce devine. De aceea ii si mustra atat de amarnic Domnul tocmai pe acesti farisei, implinitori ai Legii, practicieni infocati, obsedati de litera si de aplicarea ei. Nu practica le lipsea acelora care dadeau zeciuiala din izma si din marar si chimen, ci tocmai. teoria. Faptele lor nu erau fapte care sa conteze in ochii lui Dumnezeu, tocmai pentru ca nu se bazau pe o teorie credibila, pe o cunostinta intru toate desavarsita, adica.

Ce prefera Hristos?

Astfel, fariseii devin vrajmasi neimpacati ai Intruparii, ai Aceluia pentru care teoria si practica sunt realitati niciodata separate. Nu poate Domnul sa vindece doar trupuri, lucru pe care il pot face si altii. El, Care s-a intrupat pentru noi, stie ca raul cel mai monstruos nu se afla acolo ci in multimea pacatelor neiertate, in rugaciunile care nu sunt lasate sa zboare spre cer, in mainile neridicate a implorare. De aceea Domnul vindeca doar cand vede urmele credintei in sufletele oamenilor, ale unei deschideri a cunostintei umane inspre cercetarile de har dumnezeiesc.

Nu zeciuiala aduce cu sine credinta tot asa cum nu orice incapatanare pe calea binelui poate mijloci mila lui Dumnezeu. Si cand fapte nu mai sunt ramane doar credinta sa ne mai poarte inspre Dumnezeu. Cand practica se sfarseste, resursele ei sunt regasite intr-o contemplatie statornica a legii lui Dumnezeu, a voii Lui celei sfinte pentru noi. Asa se si explica de ce intre activismul religios al fariseilor si credinta unor prieteni, Domnul nostru o prefera pe cea din urma. Si de aici plecand, sadeste in inima slabanogului adevarata teologie, care este cea a iertarii ziditoare, iar in trupul lui, adevarata statura, aceea a omului drept, nerobit de false perceptii sau mincinoase apucaturi.

***

Activitate fara plan

"Asadar, o fiule, cine vrea sa ia crucea si sa-I urmeze lui Hristos, prin neincetata cercetare a gandurilor de sine, prin multa grija pentru mantuire, prin intelegere si multa sarguinta pentru Dumnezeu si prin intrebarea slujitorilor lui Dumnezeu, care sunt de acelasi suflet si de acelasi gand si care poarta aceeasi lupta, trebuie sa-si sporeasca, inainte de toate, cunostinta si intelegerea. Aceasta din motivul ca nu cumva, nestiind pe unde si cum umbla, sa calatoreasca in intuneric, lipsit fiind de lumina sfesnicului.

Caci cel ce calatoreste dupa socoteala sa, fara cunostinta evanghelica si fara calauzirea cuiva, de multe se impiedica si cade in multe gropi si curse ale celui rau, mult rataceste si prin multe primejdii trece si nu stie la ce tinta va ajunge. Pentru ca sunt destui care au trecut prin multe osteneli si nevointe si au rabdat pentru Dumnezeu rele patimiri si scarbe multe. Dar prin faptul ca au umblat dupa socoteala lor si n-au putut deosebi lucrurile, nici n-au cerut sfatul aproapelui, aceste osteneli ale lor au ramas desarte si fara rost.”(Sf Marcu Ascetul, Epistola catre Nicolae monahul)

arhim. Hrisostom Radasanu

Sursa: ziarullumina.ro

.

• Vindecarea slabanogului din Capernaum
  Publicat in : Predici de duminica
• Duminica a VI-a dupa Rusalii - Vindecarea slabanogului din Capernaum
  Publicat in : Religie