In epoca unui progres tehnologic fara precedent, a tendintei omului de a se increde mai mult in descoperirile stiintei decat in revelatia biblica, nu s-au curmat preocuparile de ordin eshatologic. In crestinism, este limpede ca nu se poate vorbi despre o data anume la care lumea, asa cum o stim acum, nu va mai exista (cand vor fi "cer nou si pamant nou"). Dar se vorbeste despre anumite semne premergatoare celei de a doua veniri a Fiului lui Dumnezeu (si nu ma refer aici la cei care o fac intr-un mod obsesiv si isteric). Mai mult, avem chiar o descriere foarte precisa asupra modului in care va decurge Judecata finala, in cuvinte apartinand chiar Domnului si care sunt consemnate ca atare in pericopa lecturata in toate bisericile ortodoxe cu o saptamana inainte de Postul Mare - recomand a se (re)citi pasajul de la Matei 25, 31-46, inainte de a continua parcurgerea acestui articol. Sunt cel putin trei nedumeriri pe care le poate isca in mintea noastra acest text evanghelic lecturat in Duminica numita a Infricosatoarei Judecati:

1) Cum se impaca atitudinea transanta a Mantuitorului - "veniti binecuvantatii..."; "duceti-va de la Mine, blestematilor..."- cu traditia patristica ce ne vorbeste despre rai ca despre disponibilitatea noastra de a primi iubirea lui Dumnezeu si despre iad ca fiind consecinta refuzului de a primi aceasta iubire?2) Daca ceea ce conteaza la Judecata finala sunt doar faptele milei trupesti - sa fii milostiv cu cel strain, cu cel gol, cu cel flamand etc. - inseamna, oare, ca nu are nici o importanta ce credinta marturisesti, ca e totuna daca esti crestin, musulman, budist etc. ori chiar fara o religie anume? 3) Sa intelegem, din dialogul Imparatului cu cei de-a dreapta si cu cei de-a stanga, ca poti face un soi de comert cu Dumnezeu: tu oferi ceva - ai grija de El (adica de cel aflat in lipsuri si necazuri) si primesti ceva - adica devii mostenitor al Imparatiei; iar daca nu faci aceasta, primesti o pedeapsa - esti alungat in "focul gatit diavolului si ingerilor lui"? Sunt intrebari care corespund unor framantari esentiale, de stricta actualitate, de aceea, zic eu, se merita a insista asupra unor posibile raspunsuri. Sa le abordam in ordine.

Mai intai, cu privire la faptul ca nu ar conta raspunsul pozitiv sau refuzul nostru vizavi de iubirea lui Dumnezeu, El fiind singurul care judeca si decide, noi fiind doar mutati, precum piesele pe o tabla de sah, de-a dreapta sau de-a stanga Sa. Oare asa sa fie? Fragmentul scripturistic amintit mai sus (sper ca l-ati citit, intre timp) ne spune ca omenirea va fi impartita in doua, precum desparte pastorul oile de capre. Nu zice ca desparte unele oi de alte oi, ci pe oi de capre. Sunt animale diferite si ca infatisare si ca manifestare. Deci noi, la momentul separarii unii de altii, avem deja o anumita infatisare si o anumita manifestare, consecinta a unor optiuni: deja am ales sa fim "oi" sau "capre". Oile sunt animale blande, docile, ce raman unele langa altele (in zilele caniculare, spre exemplu, isi fac umbra una alteia) si care asculta de cel ce le pastoreste. De aici si expresia: spirit de turma, care, inainte de uzualele nuante peiorative, insemna a fi impreuna cu ceilalti, intr-o comunitate care urmeaza unui lider. Caprele, pe de alta parte, sunt animale care nu obisnuiesc sa stea unele langa altele, sunt extrem de independente, uneori fiecare avand o alta directie. In plus, nu prea asculta de pastor, fiind greu sa le tii adunate impreuna...

Ideea este ca, pana sa ajungem la momentul Judecatii de Apoi, noi am ales ce sa devenim: "oi" sau "capre"! Nu Imparatul ne va face una sau cealalta, ci noi vom fi facut deja acea alegere a acceptarii (si punerii in lucrare) a iubirii lui Dumnezeu, respectiv a refuzului iubirii (respectiv a izolarii intr-un egoism feroce). Sfantul Ioan Gura de Aur, intr-o omilie la aceasta pericopa evanghelica, o spune transant: noi singuri am ales deja sa fim intr-o parte sau alta! Dumnezeu nu face - cumva - decat sa constate (desi El si judeca, scoate la iveala din noi si ceea ce nu ne convine sau ascundem despre noi). Domnul constata, astfel, ceea ce este cu noi si ne separa ca sa nu mai fie o amestecare precum in timpul vietii pamantesti, cand locuiesc laolalta si buni si rai, si oameni virtuosi si criminali, si cei cinstiti si hotii samd. Nu va mai ingadui Dumnezeu ca sa sufere dreptii lui, adica cei care s-au indreptat pe calea jertfelnica a iubirii, ci le va da ca mostenire Imparatia cerurilor, gatita pentru om inca "de la intemeierea lumii". Pe de alta parte, focul cel vesnic (in care merg "caprele") nu e pregatit "de la intemeierea lumii", cieste gatit "diavolului si ingerilor lui", adica celor ce sunt ingaduiti sa existe, chiar daca au ales sa nu mai fie cu Dumnezeu-Creatorul, dorind sa fie de sine statatori. Dumnezeu respecta alegerile noastre: cand spune "veniti, binecuvantatii Tatalui Meu", e ca si cum ar spune: "apropiati-va, voi ati ales asa, indrazniti"; in timp ce expresia: "duceti-va de la Mine, blestematilor...", poate fi echivalata cu: "ati ales altceva decat iubirea, duceti-va, sunteti liberi sa nu fiti cu Mine, Eu nu tin pe nimeni cu forta".

Dumnezeu, Cel asupra Caruia ne aplecam
Pe faptul ca la Judecata de Apoi se cer doar fapte de milostenie fata de cel gol, flamand, bolnav etc., s-a fondat, teologic, ideea ca un crestin poate coopera cu cel ce nu are o aceeasi credinta cu a sa, in plan filantropic (ca sa nu mai spun ca de aici reiese si ca subiectul milosteniei noastre este orice om, indiferent de confesiunea sa; sunt consemnate chiar si minuni savarsite de catre Dumnezeu, prin sfinti, pentru - spre exemplu - musulmani). Dar intre aceasta si relativizarea importantei de a marturisi si trai in credinta cea adevarata in Dumnezeu, nu exista cale de trecere. Despre Cine se spune ca va veni "intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El"? Despre Fiul Omului. Cine este Fiul Omului? Unul singur: Iisus Hristos, Domnul si Mantuitorul, Cel ce se numeste pe Sine asa pentru ca Si-a asumat firea noastra omeneasca, s-a intrupat. Inaintea Lui "se vor aduna toate neamurile", indiferent de epoca in care au trait si de credinta practicata in timpul vietii pamantesti. Nu ne este de folos a cunoaste cum va judeca El atunci un sclav sau un filosof din antichitate, care nu aveau de unde sa stie de Hristos (desi despre situatii de genul acesta vorbeste Sf. Ap. Pavel cand invata: "cand paganii care nu au lege, din fire fac ale legii, acestia, neavand lege, isi sunt lorusi lege, Ceea ce arata fapta legii scrisa in inimile lor, prin marturia constiintei lor si prin judecatile lor, care ii invinovatesc sau ii si apara, in ziua in care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, dupa Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor" - Romani 2, 14-16). Dar important pentru noi este sa intelegem ca vom merge inaintea lui Hristos si sa ne straduim sa ne pregatim pentru aceasta intalnire (sau Judecata) acum, de a-L cunoaste la modul real aici, ca sa ne putem regasi intru El si intru ale Sale si ai Sai.

La a treia nedumerire, nascuta din acest aparent negot cu Dumnezeu, se poate raspunde asa: faptul ca suntem evaluati prin prisma binelui facut sau nu (a unei doveziminimale de iubire) fata de cei mai necajiti decat noi inseamna ca El vine si cere mila de la noi ("mila voiesc, iar nu jertfa" - Matei 12, 7), ca El se smereste pe Sine inaintea noastra, El este cersetorul, El este saracul, El este cel infrigurat sau flamand, El este bolnavul si intemnitatul, El se pune mult mai jos decat noi, astfel incat noi sa nu avem nici un cuvant de indreptatire, cum ca n-am putut sa facem ceva din porunca Lui. Ca daca se punea mai sus decat noi, am fi spus ca noi nu putem sa ne ridicam la acea masura, ca n-avem putere. Dar daca e mai jos decat noi (prin "acesti prea mici" pe care-i intalnim in viata)... atunci ce este mai firesc si mai simplu decat sa te apleci, sa te cobori?! Asta nu cere efort, ci doar bunavointa de a te apleca asupra celuilalt, cu iubire milostiva. Sa nu uitam ca Hristos Domnul se smereste pe Sine pana cand devine accesibil tuturor credinciosilor Sai, sub forma vazuta a painii si a vinului care devin sfantul Sau trup si sfantul Sau sange. Doar daca e cineva in coma sau, din alte motive medicale, nu poate bea sau manca, sa nu se poataapropia de sfintele taine (dar acestea sunt cazuri rare). In rest, daca e cu pregatire si cu binecuvantare de la duhovnic, orice credincios are acces la Hristos euharistic, chiar si fara adanci cunostinte dogmatice, chiar si fara a fi dobandit daruri duhovnicesti precum rugaciunea neincetata.

Asadar, Dumnezeu ne iubeste pe toti si ne cheama pe toti la o intalnire ca de nunta. Noi putem alege sa fim cu El si sa ne impartasim de iubirea Lui sau putem refuza aceasta chemare si sa traim in obositoarea ardere a egoismului hedonist, a izolarii incrancenate, a urii viscerale... Iar Dumnezeu nu este vreo entitate abstracta - Absolutul, Marele Anonim, Arhitectul, Fiinta scl., ci este Domnul Iisus Hristos, nascut, "mai inainte de toti vecii", din Dumnezeu Tatal, dar si persoana istorica, nascuta din Fecioara Maria, acum aproximativ doua mii de ani. El este Cel Care ne-a inzestrat cu multe daruri si tot El vine sa cerseasca de la noi cele ce sunt, in fapt, ale Sale. Gestul nostru de a darui - din darul Sau - e unul mantuitor, e un exercitiu prin care ne "antrenam" sa devenim si noi ca El: adica dumnezei dupa har. De aceea si spunem la Sfanta Liturghie: "Ale Tale dintru ale Tale, Tie Iti aducem de toate si pentru toate".

pr. Constantin Sturzu

Sursa: doxologia.ro

• Judecata de Apoi
  Publicat in : Judecata de Apoi - Viata de dupa moarte
• Pana la Judecata de Apoi
  Publicat in : Editoriale