Predica Duminica Ortodoxiei

Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine ramane, si Eu intru el (Ioan 6, 56)". Bucurati-va, cei ce v-ati impartasit cu evlavie! Pe cat e de nemincinos cuvantul Domnului, pe atat e de neindoielnic ca Domnul e in voi dupa impartasirea cu sfintele, preacuratele si de viata facatoarele Lui Taine. Insa, fratilor, Domnul, dupa ce a venit si S-a salasluit in noi, nu poate sa ramana nemarturisit intru aceasta lucrare launtrica a Lui in noi, asa cum nu Se lasa nemarturisit in purtarea de grija cea dinafara pentru noi, "dand noua ploi si vremuri roditoare (Fapte 14, 17)". El insusi spune ca va intra la cel ce isi va deschide usa inimii si va cina cu El, si acela cu El (Apocalipsa 3, 20). Asadar, oare voi cinati cu Domnul, si Domnul cu voi? Va pun aceasta intrebare fiindca dintre voi, cei ce sunteti aici de fata, poate ca nu e nimeni care sa nu se fi impartasit deja cu Tainele lui Hristos. Ei bine, a inceput si in voi ceea ce ar trebui sa fie rodul limpede al acestei Taine preaslavite ? Domnul, venind, aduce cu Sine cina: aduce toate bunatatile duhovnicesti spre mantuire, al caror bunatati El este singurul Izvor, si le da sufletului sa le guste. Deci, intrati inauntrul vostru si priviti.

Domnul este Lumina. El aduce cu sine lumina si in sufletul care L-a primit. Cand intr-o camera intunecoasa este adusa o faclie ce lumineaza puternic, camera si toate lucrurile din ea, de la mic la mare, se fac vazute impreuna cu insasi faclia si cu cel care a adus-o. Asa e si cu lumina duhovniceasca ce lumineaza sufletul care L-a primit pe Domnul. Ea e lumina cunostintei si intelegerii intregii iconomii a mantuirii noastre. In aceasta lumina ne dam seama limpede de nimicnicia si neajutorarea noastra, precum si de marele si mantuitorul pogoramant al lui Dumnezeu fata de noi, impreuna cu toate adevarurile legate de aceasta: despre Treimea Cea de o fiinta, despre caderea noastra, despre intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, despre moartea Lui pe cruce si despre inviere, despre randuirea sfintei Biserici, despre impartasirea dintre cei ceresti si cei pamantesti si despre mostenirea pregatita in cer credinciosilor care se ostenesc in viata pamanteasca dupa indreptarul credintei - intr-un cuvant, impreuna cu toata suma adevarurilor mantuitoare. Aceste adevaruri ne sunt cunoscute intotdeauna, ca unor crestini ce suntem; dar pana ce nu intram in viata dupa Hristos, aceasta cunoastere ramane exterioara. Domnul, venind, le uneste nu doar cu mintea, ci cu toata fiinta sufletului nostru, pana intr-acolo ca dupa asta nu mai ramane nici o umbra de indoiala, nici o clipa de uitare. Ne dam seama fara putinta de indoiala de faptul ca lumina ne inconjoara acum si lumineaza tot ce este in jurul nostru: la fel si cel ce L-a primit pe Domnul sta in mod constient cu mintea in adevarurile acestea si ramane in ele neabatut, lucrand in sfera sa proprie. Asa trebuie sa fie si in oricine s-a impartasit cu Tainele lui Hristos, cu oricine L-a primit in sine pe Domnul. Dar in noi oare asa stau lucrurile, fratilor ?

Domnul este Putere atotfacatoare de viata. El aduce cu Sine putere duhovniceasca si in sufletul care L-a primit. Ganditi-va la un bolnav istovit, care zace in pat de-abia putand sa-si ridice mainile, de-abia vorbind, abia miscandu-si ochii in cap: dar indata ce se vindeca simtind in sine putere si sanatate, incepe sa mearga si sa lucreze nu doar fara durere, ci si cu placere, asemenea slabanogului vindecat de Domnul, care, luandu-si patul, a mers sarind si laudand pe Domnul. Asa e si cu sufletul pacatos, slabanogit duhovniceste: cand primeste in sine pe Domnul simte tarie si putere duhovniceasca, adica simte ravna insufletita pentru tot binele si pentru implinirea fiecarei porunci a lui Dumnezeu, ravna nebiruita de nici un fel de piedici - nici dinafara, nici launtrice - ridicate de patimi si de naravurile rele si necurmata nici de nelucrare, nici de amanari. Totdeauna facem nitelus bine - insa il facem atunci cand ne vine la indemana si cand implinirea binelui nu cere jertfe si stradanii deosebite. In starea de care va vorbesc eu, insa, ia nastere o energie deosebita, insotita de indreptarea tuturor gandurilor, dorintelor si hotararilor numai spre ceea ce e placut lui Dumnezeu, si care se vadeste nu doar prin vioiciune, ci chiar printr-o oarecare neinfranare in ostenelile facerii de bine si cucerniciei, care nu simte oboseala si saturare. Asa trebuie sa stea lucrurile in oricine se impartaseste cu Tainele lui Hristos, in oricine a primit in ele pe Domnul. Dar in noi oare asa stau lucrurile, fratilor?

Domnul e Pace. El aduce cu Sine pace si in sufletul care L-a primit. Pe marea Tiberiadei, cand se pornise furtuna mare, cand marea era involburata si Apostolii cazusera in tulburare, Domnul, imblanzind stihiile prin cuvantul Sau cel atotputernic, a instapanit liniste mare, care i-a odihnit si veselit pe toti. Asa e si cu sufletul ce indeobste este tulburat de multe ganduri, dorinte, planuri si miscari ale inimii: dupa ce vine in el Domnul, se salasluieste in el adanca liniste duhovniceasca, netulburata de nimic nici dinafara, nici dinauntru - liniste care da putinta de a auzi limpede chiar si un glas slab, fie ca acesta este din cer, fie ca este de pe pamant. Aceasta nu e ne miscare, ci randuiala si masura a tuturor lucrarilor duhului nostru, in toate aspectele lui, randuiala si masura care, fiind in vigoare inauntrul se vadesc si in afara prin cumpanirea tuturor miscarilor si printr-o intocmire a faptelor care nu tulbura nici una dintre randuielile intalnite. Asa trebuie sa stea lucrurile in oricine se impartaseste cu Tainele lui Hristos, in oricine L-a primit in sine pe Domnul. Dar cu noi oare asa stau lucrurile, fratilor?

Domnul e Foc incalzitor. El aduce cu Sine caldura duhovniceasca si in sufletul care L-a primit. Cel ce intra din frigul de afara intr-o camera incalzita simte o caldura care-l patrunde placut in intreg trupul. Asa e si cu caldura duhovniceasca: ea imbraca sufletul la fel ca o haina dupa primirea Domnului in Sfintele Taine. De sus - bunavointa lui Dumnezeu impacat, in urma - stergerea pacatelor, in viitor - incredintarea de negraita mostenire crestineasca, in jur - impartasirea plina de pace cu nevazutul si vazutul: iata razele acestei calduri duhovnicesti, raze care, adunandu-se in inima, pricinuiesc in ea arderea duhului, care atrage acolo toate puterile firii noastre: lucru prin care se intocmeste acolo o locuinta tare pentru a incapea Neincaputul. Aceasta caldura naste desfatare, un rai de desfatare, o comoara duhovniceasca pentru care omul este gata sa dea totul ca sa n-o piarda, ci sa o stapaneasca totdeauna. Asa trebuie sa stea lucrurile in oricine s-a impartasit cu Tainele lui Hristos, in oricine L-a primit in sine pe Domnul. Dar in noi oare asa stau lucrurile, fratilor?

Asadar, lumina cunostintei, puterea insufletirii spre bine, pacea sufletului, caldura dulce: iata martorii de capetenie ai salasluirii Domnului in inimile celor ce se impartasesc intru adevar, iata cina cu care hraneste El sufletul ce L-a primit. Auzind acestea, poate ca mai multi dintre voi se vor tulbura cu duhul si vor intreba: "Dar daca cineva nu vede in sine astfel de marturii, in el nu eSte Domnul ?" Nu va voi linisti cu minciuni: da, in acela nu este Domnul. Si mai mult de atat voi spune: nefiind in acela Domnul, pentru el nu este mantuire.

Totusi, luati seama sa nu va tulburati cu temeri mincinoase. Poate ca aceste bunatati duhovnicesti nu sunt in toata puterea lor, dar sunt ca incepaturi: si atunci trebuie spus ca sunt. Nici ziua nu rasare dintr-o data - dar indata ce crapa de ziua toti stiu ca noaptea a trecut si vine ziua. Nici floarea sau pomul nu cresc dintr-o data - dar indata ce din samanta da colt stim ca viata noii plante a inceput. Nici bolnavul nu se scoala dintr-o data in picioare dupa o boala grea - dar indata ce s-a aflat leac si acesta isi face efectul, stim ca bolnavul merge spre insanatosire. Asa sa judecati si cu privire la roadele primirii preacuratelor Taine, roade care marturisesc despre salasluirea in noi a Domnului. Ele nu sunt in putere, dar poate ca sunt ca incepaturi. Rabdati si ramaneti in randuiala care va indreptateste sa asteptati aratarea lor in starea desavarsita, si veti primi ceea ce asteptati. Intrebati: "Dar de unde sa stim daca sunt in noi macar aceste incepaturi?" O sa va raspund ca daca aveti grija de mantuire, ostenindu-va sa impliniti toate conditiile mantuirii, sa stiti ca Domnul a inceput deja lucrarea Sa in voi. Continuati cu rabdare osteneala inceputa, si veti vedea ca Cel ce a inceput va desavarsi. Dar daca nici aceasta nu se afla in voi, sa stiti ca nici incepaturile acelor roade nu sunt. Nepasarea si negrija de mantuire sunt semnul limpede ca in voi nu a inceput inca viata duhului, si trebuie refacute toate. Totusi, nici atunci nu va deznadajduiti. Viata ne este data tocmai ca sa ne venim in simtiri si sa ne pocaim. Asta si trebuie sa facem. Vremea bineprimita a postului inca mai este. Sa ne folosim de ea si sa ne ingrijim a ne face asa cum trebuie tot "tratamentul" pregatirii pentru spovedanie si primirea Sfintei Impartasanii!

Atunci, dupa ce ne vom fi impacat cu Domnul prin taina pocaintei si il vom fi primit in preacuratele Taine, vom incepe osteneala vietuirii care duce, in cele din urma intru lumina si intru desavarsirea bunatatilor care marturisesc ca Domnul este in noi si noi in El. Amin.

19 martie 1861

Sfantul Teofan Zavoratul

• Temeiuri pentru cinstirea icoanelor
  Publicat in : Pictura

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: