Iubiti credinciosi,
Am strabatut impreuna prima saptamana a Postului Mare si ne aflam astazi in pragul celei de-a doua, sub semnul biruintei Ortodoxiei.

Prima Duminica din Postul Mare este sarbatoarea biruintei dreptei credinte asupra ereziilor. Ea marcheaza nu numai biruinta asupra iconoclastilor care se impotriveau venerarii sfintelor icoane si Sfintei Cruci, ci si cristalizarea in forma definitiva a invataturii ortodoxe si respingerea clara a tu-turor ereziilor trinitare si hristologice care au framantat Biserica primelor opt veacuri crestine.

Importanta acestui fapt a ramas consemnata pana astazi in slujba vecerniei acestei duminici intr-un condac care spune: „Acum s-a intins lumina dreptei credinte spre toti, risipind ca un nor inselaciunea paganatatii si luminand inimile celor credinciosi”.

In aceasta duminica, Biserica facea pomenirea sfintilor prooroci ai Vechiului Testament. Apostolul de astazi ne-a aratat ca, asezandu-ne pe temelia credintei lor, Dumnezeu ne-a pregatit pentru primirea fagaduintei invierii. Asocierea sarbatorii biruintei sfintelor icoane cu a proorocilor are in vedere faptul ca profetii prefigurau intruparea pe care o manifesta icoanele. Profetii au fost invredniciti de Dumnezeu cu vedenii sfinte, in care ei au contemplat cu ochi duhovnicesti „icoane” ale lui Dumnezeu, iar nu fiinta Sa. Lor li s-a vestit mai inainte intruparea Fiului lui Dumnezeu, temeiul teologic al zugravirii sfintelor icoane.

Fagaduinta unor descoperiri dumnezeiesti se afla si in Evanghelia citita astazi. Cuvintele Domnului: „Adevar, adevar va spun: De acum veti vedea cerul deschizandu-se si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si pogorandu-se peste Fiul Omului!” trimit la un gen de descoperire dumnezeiasca de care s-au invrednicit profetii Vechiului Testament. Dar aceasta fagaduinta este urmarea unei marturisiri de credinta a lui Natanael, care ii spune Domnului: „Rabbi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti regele lui Israel!” Prin credinta, Natanael devine capabil de a vedea slava Fiului lui Dumnezeu. Credinta este cea care deschide ochii sufletului pentru a-L vedea pe Domnul.

Daca pana aici ne-am referit la sensul istoric al sarbatorii de azi, acum putem desprinde sensul ei duhovnicesc. Imaginandu-ne postul ca un urcus al nostru spre inviere, prima treapta a acestuia este dreapta credinta. Sarbatorim astfel credinta curata in Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, revelata noua de Dumnezeu, pastrata de Sfanta Biserica si insusita de fiecare crestin cu inima si mintea curatite prin nevointa si prin harul dumnezeiesc. Pe calea Postului Mare spre Praznicul Invierii, primul popas duhovnicesc este sarbatoarea dreptei credinte, pentru ca numai credinta ne poate da puterea de a merge mai departe si de a nadajdui in dobandirea desavarsirii.

Gandindu-ne la faptul ca sarbatoarea de astazi este marcata in constiinta Bisericii de cinstirea sfintelor icoane, descoperim inca un sens al sarbatorii de astazi si, pornind de la el, o alta dimensi-une a Postului Mare.

Daca revedem parcursul liturgic al acestei prime saptamani de post, observam ca prima paremie din Cartea Facerii citita luni seara la vecernie vorbeste despre primele trei zile ale creatiei lumii, in prima zi a Creatiei, Dumnezeu spune: „Sa fie lumina!”. Paremia se opreste insa la ziua a treia, inainte de crearea luminatorilor, facuti de Dumnezeu abia in ziua a patra. Asadar, lumina primelor trei zile ale Creatiei si cea cu care incepe Sfantul si Marele Post este alta decat cea a soarelui, este lumina Fetei lui Dumnezeu care se revarsa peste lume. Iata deci ca Postul sta sub semnul luminii.

Prima duminica a Postului este o sarbatorire a acestei lumini, pentru ca icoana este marturia aratarii lui Dumnezeu in Chipul Sau, Iisus Hristos Cel intrupat. Fondul de aur al icoanei reprezinta lumina pe care Dumnezeu o revarsa in lume prin Fiul Sau facut om, iar sfintii pictati in icoana sunt oameni transfigurati de aceasta lumina. Strabatand vesmintele si inconjurand ca o aureola chipurile sfintilor, aceasta lumina pune in evidenta chipul dumnezeiesc intiparit in ei. Icoana il infatiseaza astfel pe omul curatit, in firea sa restaurata, ajuns la asemanarea cu Dumnezeu.

Teologul Paul Evdokimov scria: „Dumnezeu S-a facut om pentru ca omul sa-I contemple Fata in orice fata omeneasca. Rugaciunea desavarsita cauta prezenta lui Hristos si o recunoaste in fiecare fiinta umana. Unica imagine a lui Hristos este icoana, dar ele sunt nenumarate, ceea ce vrea sa spuna ca orice fata omeneasca este si o icoana a lui Hristos. Atitudinea rugatoare o descopera”.

Omul este, asadar, o icoana. Este motivul pentru care diaconul sau preotul cadeste atat icoanele, cat si pe credinciosii aflati in biserica. Omul poate face ca acest chip sfant daruit de Dumnezeu sa fie desfigurat de pacat sau, dimpotriva, stralucitor pana la asemanarea cu El.

Privind cu atentie modul de reprezentare a sfintilor din icoanele ortodoxe, observam ca acestia sunt subtiati, alungiti parca intr-o intindere permanenta spre Dumnezeu si incercand sa faca tot mai mult loc luminii, pentru ca aceasta sa straluceasca prin ei. Atitudinea lor se prelungeste in viata noastra sub forma postului. Prin post, trupul si sufletul nostru se curatesc de pacate si patimi, firea se „subtiaza”, se spiritualizeaza si se limpezeste, pentru ca lumina lui Dumnezeu sa poata strabate si viata noastra. Iata ca, pe langa faptul ca este un mijloc de purificare si spiritualizare, postul inseamna iluminare.

Revenim la paremia amintita si gandindu-ne ca Postul Mare este numit si Postul Pastilor, vedem ca la ambele capete ale acestui post se afla lumina: la inceput lumina pe care Dumnezeu a revarsat-o peste lume, la sfarsit lumina care izvoraste din mormant. Intre aceste doua repere postul apare ca un drum al nostru prin lumina, pe parcursul caruia viata noastra se curateste, se transfigureaza si se umple de stralucire, pentru ca si noi, asemenea sfintilor din icoane, sa ne putem imbraca in lumina Invierii lui Hristos.

Asa cum soarele a fost creat dupa trei zile, in acelasi fel Hristos rasare din mormant dupa trei zile, pentru a fi noul soare al lumii, care, impreuna cu El, iese din intunericul mortii. Invierea descopera sensul lumii, care nu se mai indreapta spre moarte, ci spre transfigurare, pentru a se implini in lumina care va cuprinde „si cerul, si pamantul, si cele de dedesubt”. in asteptarea acestei pres-chimbari, postul este starea noastra de normalitate: infranare de la rau, fapte bune, asceza, trezvie, dar mai ales rugaciune curata si neobosita, prin care inima noastra devine sensibila la manifestarea luminii lui Dumnezeu.

Sarbatoarea de astazi este pentru noi prilejul de a ne reimprospata credinta printr-o sarbatoare a biruintei ei asupra tuturor ratacirilor si a ne intari cu nadejdea ca Dumnezeu va pastra in noi chipul Sau preasfant. Sa pazim cu dragoste de Dumnezeu randuiala Sfantului si Marelui Post, cautand prin fapte bune sa cinstim chipul lui Dumnezeu in aproapele nostru si rugandu-ne: „Pune Doamne Bisericii Tale intarire, ca sa petreaca in veacul veacului, neclintita de valul eresurilor” (Condacul I, Cantarea a 5-a din Canonul Utreniei Duminicii Ortodoxiei).

PS Ambrozie
Articol preluat din revista Glasul Bisericii nr. 1-4, 2001

• Predica la Duminica Ortodoxiei
  Publicat in : Duminica Ortodoxiei

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: