Pentru ce oare Biserica a ales ca acest parinte al linistii, Sf. Grigorie Palama, sa fie pomenit in mod special intr-o duminica a Postului Mare? Perioada postului este cea care aduce pace si liniste in sufletul omului. Si modelul, icoana psihosului – cel care a realizat, prin asceza, pacea si linistea – este Sfantul Grigorie Palama.

Viata spirituala autentica cere reculegere si izolare interioara
Viata noastra se desfasoara, intr-adevar, in aglomeratie, agitatie, tumult permanent. Medicina spune ca acestea distrug sistemul nervos al omului, perturband grav dimensiunea spirituala a fiintei umane. Omul modern a pierdut valorile linistii interioare, singurul loc unde poti asculta vocea lui Dumnezeu. Daca inima vrea sa asculte vocea divina, trebuie sa se sustraga din zgomotul infernal al lumii. De asemenea, cel care vrea sa cunoasca voia lui Dumnezeu trebuie sa caute linistea; sau cel care vrea sa-si concentreze gandurile sau sentimentele sale spre un scop superior vietii, trebuie sa-si asigure un loc linistit. Caci daca traim intr-un zgomot permanent, gandurile ni se disperseaza, se disipa odata cu decibelii care umplu vazduhul, persoana noastra dezagregandu-se cu acestia. Ori, viata spirituala autentica cere reculegere si izolare interioara. Trebuie, cateodata, sa ne sustragem zgomotului lumii pentru a ne concentra in linistea profunzimilor noastre, unde putem asculta cuvantul creator al lui Dumnezeu, Care ne cheama la odihna si pace. Daca nu reusim aceasta si ramanem in zgomotul cotidian si angajati in cursa galopanta a secolului vitezei, toata viata va fi o suferinta, o alergare fara sens, in care nu avem sansa sa vorbim cu Dumnezeu. Sfantul Grigorie Palama a realizat aceasta liniste interioara si, din experienta lui isihasta, ne-a vorbit si noua, ca si noi, cel putin in Postul Mare, sa facem ceea ce a spus psalmistul: „Cauta pacea si o urmeaza“ (Psalmul 33,13 ).

Comuniune si rugaciune
In aceasta duminica, se citeste la Sfanta Liturghie o pericopa evanghelica luata din Evanghelia dupa Marcu (2,1-12), unde se vorbeste despre vindecarea paraliticului din Capernaum, purtat de patru oameni, care nu ezita sa strice acoperisul casei unde predica Hristos, ca sa coboare bolnavul inaintea Lui pentru a-l vindeca. Acestia dau un bun exemplu, o lectie extraordinara pentru crestinul care tine Postul Mare: nu se poate trai in mod egoist in aceasta lume, decat in comuniune si comunicare, ajutandu-ne, intrebandu-ne si intinzand mainile catre Dumnezeu Care, la randu-I, Isi intinde mainile catre noi. Omul egoist, orgolios, sfidator, nu va vedea niciodata aceste maini divine intinse catre el. Caci Dumnezeu, Care ne elibereaza din prapastia pacatului, vrea ca, la randu-ne, sa ne ajutam unii pe altii. Daca nu putem oferi un ajutor material, ne putem sprijini unii pe altii prin rugaciune. Rugaciunea noastra cotidiana, unul pentru celalalt, nu trebuie sa fie doar o enumerare a numelor lor (à propos de pomelnicile pe care le rostim in rugaciunile particulare sau cele comunitare, in Biserica), ci o intrare in comuniune cu durerea, cu suferinta celuilalt, cu crucile aproapelui, pe care sa le depunem, ca si brancardierii din Evanghelie, in fata lui Hristos.

Evident ca in acest demers al nostru se vor ridica si obstacole, care ne vor impiedica sa ajungem la rugaciunea curata si eficace a inimii. Ne este foarte greu sa ne rugam pentru noi insine, pentru aproapele si mai greu. Cand constientizam aceasta dificultate, sa ne amintim de osteneala celor patru oameni din Evanghelie, care au adus cu targa pe cel bolnav, apoi au desfacut acoperisul casei unde era Iisus, pentru a-l pune inaintea Lui. Cei care au facut acest efort au fost recompensati. Iisus a vazut credinta lor. De aceea, daca va vedea si credinta noastra, vom obtine raspuns la intrebarile noastre si rugaciunile noatre vor fi primite. Daca ramanem ancorati in grijile si necazurile vietii, vom fi sustrasi si din dispozitia de a ne ruga, viata se va transforma intr-o existenta inutila, terna si mediocra.

In pacea Postului, Biserica, asemenea unei mame iubitoare de fii, ne cheama la un efort suplimentar si la rugaciune mai intensa. A manca si a bea mai putin este un minuscul sacrificiu pentru Iisus, dar este o jertfa, o osteneala. A te ruga mai mult sau a transforma viata ta in rugaciune contemplativa, daca se poate, sau activa, daca esti nevoit sa lucrezi, este mult mai bine. Trebuie sa ne rugam pentru noi insine, dar si pentru ceilalti, ca Dumnezeu sa-i aiba in paza Sa. Vom realiza astfel comuniunea interpersonala in lumea aceasta si Dumnezeu ne va ajuta sa intram in comuniunea sfintilor ce alcatuiesc Biserica biruitoare. Acesta este, de fapt, sensul vietii si ontologia ei.

Preasfințitul Ioachim Bacauanul
Sursa: epr.ro

.