Sfintilor lui Dumnezeu din Romania

Sfintilor lui Dumnezeu din Romania

Duminica de maine este numita in calendar a "Sfintilor Romani". Evident, cu referire la cei care, trecuti deja in vesnicie (facand parte din Biserica triumfatoare), au primit de la Dumnezeu cununa sfinteniei. Dar mai exista o categorie a sfintilor romani: este vorba de cei care nu au trecut la Domnul si sunt pe pamant, in ceea ce numim a fi Biserica luptatoare. Imi veti spune ca nimeni nu poate primi apelativul de sfant cat este inca in viata, indiferent de gradul de desavarsire atins. Asa este. Si asa a fost dintotdeauna. Chiar daca au trait oameni cu viata de sfintenie, prin care Dumnezeu a lucrat multe si mari minuni, abia dupa trecerea la cele vesnice ei au fost proclamati drept sfinti. Ca atare, nici o persoana care traieste nu primeste atributul de sfant/a. Nici macar apostolii nu au fost numiti asa in timpul vietii lor. Dar exista in numeroase epistole din Noul Testament caracterizarea unor comunitati intregi (biserici) ca fiind de sfinti: "sfintilor din Colose", "celor numiti sfinti" din Corint, "sfintilor care sunt in Efes", crestinilor dintre evrei numiti "frati sfinti", "tuturor sfintilor" din Filipi, celor "chemati si sfinti" din Roma, "sfintilor frati" din Tesalonic si, nu in ultimul rand, se vorbeste si despre "sfintii de la Ierusalim". Asadar, nimeni nu este numit sfant, dar membrii comunitatii sunt sfinti, intrucat sunt madulare ale Trupului lui Hristos, Cel Unul Sfant.

Daca Apostolul Andrei ar fi adresat o epistola catre cei de pe teritoriul romanesc (in speta dobrogean) carora le-a binevestit pe Domnul acum aproximativ doua mii de ani, cu siguranta ar fi continut apelativul "sfintilor din...". Asa ca nu gresim prea mult, sper, daca incercam sa facem un mic exercitiu de constientizare a statutului nostru, a celor din Biserica Ortodoxa Romana de azi, ca fiind sfinti ai lui Dumnezeu; mai ales pentru a ne cutremura si a ne trezi cu adevarat la o viata sfanta, depasind stadiul declarativ, al apartenentei formale la Biserica...

Dar daca ne-ar scrie Sf. Ap. Andrei azi, oare ce ne-ar putea spune, vazand starea Bisericii lui Dumnezeu din Romania? Incercand sa-mi formulez un raspuns, in continuarea micului nostru exercitiu de trezvie, am selectat de prin epistolele pauline si cele sobornicesti o serie de pasaje care, cred, s-ar potrivi cel mai bine cu starea actuala a comunitatilor noastre bisericesti. Nu am dat trimiteri spre a nu ingreuna lectura, dar versetele sunt usor de identificat, printr-o simpla cautare pe internet. Cu siguranta se poate face o selectie mai adecvata, mai de folos, incat textul de mai jos il puteti lua ca pe o provocare. Astept si alte variante "epistolare".

O posibila Epistola catre romani

Binecuvantat este Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Iisus Hristos, Parintele indurarilor si Dumnezeul a toata mangaierea, Cel ce ne mangaie pe noi in tot necazul nostru, ca sa putem sa mangaiem si noi pe cei care se afla in tot necazul, prin mangaierea cu care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu.

Va indemn, fratilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toti sa vorbiti la fel si sa nu fie dezbinari intre voi; ci sa fiti cu totul uniti in acelasi cuget si in aceeasi intelegere. De unde vin razboaiele si de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se lupta in madularele voastre? Poftiti si nu aveti; ucideti si pizmuiti si nu puteti dobandi ce doriti; va sfatuiti si va razboiti, si nu aveti, pentru ca nu cereti. Cereti si nu primiti, pentru ca cereti rau, ca voi sa risipiti in placeri.

Fratii mei, nu cautand la fata omului sa aveti credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei. Caci, daca va intra in adunarea voastra un om cu inele de aur in degete, in haina stralucita, si va intra si un sarac, in haina murdara, iar voi puneti ochii pe cel care poarta haina stralucita si-i ziceti: Tu sezi bine aici, pe cand saracului ii ziceti: Tu stai acolo, in picioare, sau: sezi jos, la picioarele mele, n-ati facut voi, oare, in gandul vostru, deosebire intre unul si altul si nu v-ati facut judecatori cu socoteli viclene?

Si indrazneste, oare, cineva dintre voi, avand vreo para impotriva altuia, sa se judece inaintea celor nedrepti si nu inaintea celor sfinti? Deci daca aveti judecati lumesti, puneti pe cei nebagati in seama din Biserica, ca sa va judece. O spun spre rusinea voastra. Nu este, oare, intre voi nici un om intelept, care sa poata judeca intre frate si frate? Ci frate cu frate se judeca, si aceasta inaintea necredinciosilor? Negresit, si aceasta este o scadere pentru voi, ca aveti judecati unii cu altii. Pentru ce nu suferiti mai bine strambatatea? Pentru ce nu rabdati mai bine paguba?

Veniti acum cei care ziceti: astazi sau maine vom merge in cutare cetate, vom sta acolo un an si vom face negot si vom castiga, voi, care nu stiti ce se va intampla maine, ca ce este viata voastra? Abur sunteti, care se arata o clipa, apoi piere. In loc ca voi sa ziceti: Daca Domnul voieste, vom trai si vom face aceasta sau aceea. Si acum va laudati in trufia voastra. Orice lauda de acest fel este rea.

Luati aminte sa nu va fure mintile cineva cu filozofia si cu desarta inselaciune din predania omeneasca, dupa intelesurile cele slabe ale lumii si nu dupa Hristos. Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si urmati-le credinta. Nu va lasati furati de invataturile straine cele de multe feluri; caci bine este sa va intariti prin har inima voastra, nu cu mancaruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele. Ascultati pe mai-marii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avand sa dea de ele seama, ca sa faca aceasta cu bucurie si nu suspinand, caci aceasta nu v-ar fi de folos.

Pe preotii cei dintre voi ii rog ca unul ce sunt impreuna-preot si martor al patimilor lui Hristos si partas al slavei celei ce va sa se descopere: pastoriti turma lui Dumnezeu, data in paza voastra, cercetand-o, nu cu silnicie, ci cu voie buna, dupa Dumnezeu, nu pentru castig urat, ci din dragoste; nu ca si cum ati fi stapani peste Biserici, ci pilde facandu-va turmei. Iar cand Se va arata Mai-marele pastorilor, veti lua cununa cea nevestejita a maririi. Tot asa si voi, fiilor duhovnicesti, supuneti-va preotilor; si toti, unii fata de altii, imbracati-va intru smerenie, pentru ca Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har.

In privinta venirii Domnului nostru Iisus Hristos si a adunarii noastre impreuna cu El, va rugam, fratilor, sa nu va clintiti degraba cu mintea, nici sa va spaimantati - nici de vreun duh, nici de vreun cuvant, nici de vreo scrisoare ca pornita de la noi, cum ca ziua Domnului a si sosit. Sa nu va amageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va sosi pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii, potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu.

Traiti ca oamenii liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperamant al rautatii, ci ca robi ai lui Dumnezeu. De sunteti ocarati pentru numele lui Hristos, fericiti sunteti, caci Duhul slavei si al lui Dumnezeu Se odihneste peste voi; de catre unii El se huleste, iar de voi se preaslaveste. Nimeni dintre voi sa nu sufere ca ucigas, sau fur, sau facator de rele, sau ca un ravnitor de lucruri straine. Iar de sufera ca crestin, sa nu se rusineze, ci sa preamareasca pe Dumnezeu, pentru numele acesta. Caci vremea este ca sa inceapa judecata de la casa lui Dumnezeu; si daca incepe intai de la noi, care va fi sfarsitul celor care nu asculta de Evanghelia lui Dumnezeu?

Deci, fratilor, bucurati-va! Desavarsiti-va, mangaiati-va, fiti uniti in cuget, traiti in pace si Dumnezeul dragostei si al pacii va fi cu voi. Sa va intareasca in orice lucru bun, ca sa faceti voia Lui, si sa lucreze in noi ceea ce este bine placut in fata Lui, prin Iisus Hristos, Caruia fie slava in vecii vecilor. Amin!

pr. Constantin Sturzu
Sursa:doxologia.ro

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
170 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

Pe aceeaşi temă

26 Iunie 2019

Vizualizari: 3187

Voteaza:

Sfintilor lui Dumnezeu din Romania 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact