Vindecarea slabanogului de la scaldatoarea Vitezda sau Aratarea lucrarii ingeresti. A patra duminica dupa Sfintele Pasti (Ioan 5, 1-15)

Daca primele trei duminici dupa Pasti se concentreaza asupra Invierii lui Hristos, dupa cum e firesc, ultimele trei se concentreaza asupra apei (1), pentru ca Biserica ne pregateste pentru Cincizecime, apa fiind unul dintre marile simboluri ale Duhului Sfant. Minunea de astazi este istorisita doar de Sf. Ioan.

Domnul se afla la inceputul vietii sale publice si „urca la Ierusalim” pentru o sarbatoare evreiasca, probabil cea a Pastelui. Cand se intra in Ierusalim pe la miazanoapte, venind dinspre Galileea, calea care duce la Templu trece pe langa o scaldatoare numita „scaldatoarea oilor” (2), care se gaseste chiar la nord fata de Templu, in locul numit „Vitezda” (3).

Hristos nu trece niciodata printr-un loc din intamplare: ci prin locuri in care era durere omeneasca si o dorinta de vindecare. Aceasta scaldatoare era intr-adevar vestita pentru ca apele ei erau cunoscute prin puterea lor vindecatoare si era inconjurata de „cinci pridvoare”, o constructie impunatoare sprijinita pe coloane, alcatuind o hala imensa care adapostea multimea care intra acolo de soare (sau de ploaie). Sub acest adapost se gasea o multime de bolnavi care nadajduiau sa afle vindecare. Sf. Ioan ne arata cum se petreceau lucrurile: din cand in cand, la vreme sorocita, apele „se tulburau” pentru ca un inger al lui Dumnezeu cobora, si primul care izbutea sa intre in aceasta apa vie era vindecat „de orice boala ar fi fost tinut”. Era un loc unde se faceau vindecari minunate, cum mai erau si altele in Imperiul Roman si in lumea antica. Este interesant de observat ca explicatia data de Sf. Ioan vine desigur de la Hristos insusi. Domnul ne arata lucrarea ingereasca: ingerii, slujitorii si vestitorii lui Dumnezeu, sunt mereu lucratori in lume. Ca si Domnul si Stapanul lor, Sfanta Treime, ei lucreaza fara incetare. Aici, bunaoara, lucrarea lor este vindecatoare. Lucrul este demn de luat in seama in legatura cu Cincizecimea: o apa care, in principiu, este statatoare, pentru ca nu se gaseste intr-un fluviu, si care incepe sa se tulbure dintr-o data, este o apa miscata de aer, adica o apa vie. Sunt doua simboluri ale Duhului Sfant, pentru ca aerul si apa nu pot fi prinse, ca si Duhul, si pentru ca sunt esentiale vietii, ca Duhul datator de viata. De altfel chiar aceasta este expresia folosita de Hristos pentru a vesti Duhul Sfant cand vorbeste cu femeia samarineanca (4). Duhul lucreaza in Casa milostivirii, adica in Biserica. El este cel care ne vindeca de toate bolile si neputintele noastre.

Un alt lucru demn de luat in seama este purtarea Domnului, care lucreaza in deplina libertate, in afara oricaror conventii si stereotipuri. Se gaseste, El ziditorul a toate, in sanul acestei multimi de bolnavi, care simbolizeaza omenirea sortita mortii. Iar in aceasta multime, a vazut un om. Acest om este slabanog, paralitic de 38 de ani, ceea ce e groaznic. Paralizia reduce omul la o neputinta totala, la o dependenta completa: este o imagine impresionanta a lucrarii demonilor care micsoreaza omul si il reduc la nimic. Hristos a vazut ca acest om nu putea, cu de la sine putere, sa atinga apa vindecatoare. Atunci apa vine pana la el, in persoana lui Hristos. Fiecare bolnav din lume isi poate spune: poate ca Dumnezeu va iesi in calea mea: ma va vedea si Se va milostivi de mine.

Dar Domnul ne da o alta invatatura in felul de a se purta cu cel bolnav, cu aceasta persoana suferinda. Ii spune un cuvant care ne uimeste: „voiesti sa te faci sanatos”? Sa nu ne inselam: nu e vorba de o formula de politete sau de convenienta. Toti bolnavii adunati in jurul acestei scaldatori voiau sa fie vindecati. Dar cuvantul lui Hristos are o cu totul alta dimensiune. Este un cuvant teologic: cuvantul Ziditorului catre zidirea Sa, cuvant care iese din gura Cuvantului lui Dumnezeu. In chip liber, ai adus pe lume boala, suferinta si moartea. Acum ca ai facut aceasta groaznica experienta, vrei sa te schimbi? Vrei sa te asemeni cu Ziditorul tau sau sa-ti duci mai departe caderea in adancurile cele mai de jos? Hristos pune pe om dinaintea responsabilitatii sale. Vindecarea nu este doar o stare de lucruri, o circumstanta, ci presupune deplina prefacere a firii, o rasturnare a valorilor. In ritualul apusean de maslu, preotul incepe prin a intreba pe bolnav: „Ce vrei?” Si daca raspunde: „Vreau sa fiu uns”, preotul adauga: „Daca Domnul iti da vindecare, o vei pastra?” Multi ar vrea sa fie vindecati, dar fara sa-si schimbe cu nimic viata, purtarea, fiinta. In acest caz, vindecarea nu poate fi decat superficiala si de scurta durata. De altfel Hristos va spune mai tarziu omului vindecat: „Nu mai pacatui, ca sa nu ti se intample ceva mai rau.”

Slabanogul isi spune neputinta in care se gaseste. Domnul se milostiveste si il vindeca de indata. Nu doar imaginea simbolica a Duhului Sfant, apa, pusa in miscare de inger, e cea care vindeca pe slabanog, ci Duhul Sfant insusi, prin persoana lui Hristos, Duhul Sfant care plineste si sfinteste firea omeneasca a lui Iisus. Intr-o clipita, acest bolnav a primit mai mult decat toti bolnavii de la scaldatoarea Vitezda de cand exista ea: vindecarea cea din afara si cea dinlauntru, data de Dumnezeu Insusi si nu prin lucrarea unui inger.

Cele ce mai urmeaza nu sunt spre lauda neamului omenesc. Evreii puristi si formalisti, „pazitori ai Templului”, in loc sa sara de bucurie vazand ca un om a fost vindecat in chip minunat de o boala fara leac, in loc sa dea slava Bunatatii dumnezeiesti cu lacrimi si suspine, iau la rost pe slabanogul vindecat ca isi poarta patul intr-o zi de sabat! Ce rusine pentru omenire! Ce nevrednicie! Cat de departe pot fi de inima lui Dumnezeu niste oameni care se pretind religiosi! Din fericire, omul vindecat raspunde cu intelepciune: „Cel care m-a vindecat mi-a spus: ia-ti patul tau si umbla.” Caci Domnul nu mai era acolo. Este alta invatatura la care merita sa luam aminte: Hristos tocmai a savarsit o mare minune, fara sa ceara nimic in schimb, dar nu Se impune. Nici macar nu a spus omului cine era (dar nici acesta nu L-a intrebat…). Dumnezeu nu Se impune niciodata: Se propune numai. Dar in darul harului, ne lasa liberi. Doar mai tarziu omul vindecat regaseste pe Iisus, in Templu (care e aproape de Vitezda) iar Domnul ii da o invatatura duhovniceasca („nu mai pacatui”) aratandu-Se lui. Harul ii da libertatea: are curajul sa mearga sa spuna evreilor: Iisus este Cel care m-a vindecat. Acestia sunt nebuni de furie si vor sa-L omoare („evreii cautau inca si mai mult sa-l omoare”, cum se spune la versetul 18).

Ce minunata pregatire pentru venirea Duhului Sfant! Libertatea lui Hristos raspunde libertatii Duhului5. Hristos ne-a eliberat deci de caracterul inexorabil al mortii: a schimbat cursul istoriei omenesti. Dar Duhul ne elibereaza launtric: ne elibereaza de toate conditionarile noastre launtrice, ne ingaduie sa unim in noi nevinovatia si intelepciunea, adica sa devenim oameni desavarsiti, de „statura lui Hristos”, cum spune Sfantul Pavel.

Pr. Noël TANAZACQ (Paris)

Note de subsol
1. Duminica a cincea dupa Pasti: Samarineanca (apa cea vie), cea de-a sasea: orbul din nastere (scaldatoarea Siloamului).
2. Sau probatica, din gr. probaton = turma, din verbul probainô = a merge inainte. Poarta de miazanoapte a incintei Templului se numea „poarta oilor sau probatica”: pe acolo se aduceau turmele destinate jerftelor din Templu. Se crede ca animalele erau spalate mai intai in scaldatoarea oilor.
3. Bethesda in textul grec si Bethzatha cel latin (de unde numele de Bezatha in anumite traduceri) inseamna „casa milostivirii” si se gaseste aproape de locul unde, dupa traditie, se gasea casa Sfintei Ana (si unde s-a construit biserica Sfanta Ana).
4. Iisus ii spune: „Ti-ar fi dat apa vie …” (Ioan 4,10).

Sursa: apostolia.eu

• Vrei sa te faci sanatos?
  Publicat in : Duminica Slabanogului
• Duminica paraliticului
  Publicat in : Duminica Slabanogului