Prorocul Ilie este chemat de Dumnezeu spre a îndeplini o misiune sfântă, iar ceea ce el comunică nu sunt cuvintele sale, ci descoperirea lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu. Ilie simte că este ridicat cu duhul la o stare superioară, care nu este comună oamenilor şi la care nu poate ajunge orice om, ci numai cei chemaţi în mod special de Dumnezeu.

Iată, în această misiune, Ilie vine cu foc şi apă. De ce l-a ales Dumnezeu pe Ilie pentru această misiune? Deoarece nu avea nici smerenie, nici bunătate, nici blândeţe, trăsături esenţiale pentru un lider spiritual. Cunoaştem din Biblie faptul că Ilie era un om dur, dintr-o bucată, foarte categoric. Ilie nu era un om al compromisului.

Dumnezeu l-a ales pe Ilie pentru această misiune. pentru că avea credinţă puternică şi îl iubea (din tot sufletul, din toată inima, cu toată puterea fiinţei lui) necondiţionat pe Dumnezeu, pentru că respecta cu stricteţe Legea,. pentru că avea vocaţia unui erou civilizator şi pentru că era un înflăcărat al credinţei, al Domnului Dumnezeului lui Israel.

Prorocul Ilie s-a dovedit un adevărat ostaş al lui Dumnezeu, care primeşte o misiune specială. El primeşte misiunea de a scoate de la întuneric la lumină poporul aflat sub stăpânirea regelui Ahab şi a împărătesei Izabela, închinători ai zeului Baal. Mai mult, Ilie are misiunea de a-L face cunoscut pe unicul şi adevăratul Dumnezeu şi de a fi antemergător al Domnului Iisus Hristos. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, Ilie primeşte o autoritate solară şi meteorologică de la Dumnezeu prin care leagă şi dezleagă ploile, provoacă tunete, trăsnete şi fulgere, ploi torenţiale, incendii, hotărăşte unde şi când să bată grindina etc.

Ca orice soldat adevărat, Ilie, un munte de credinţă, primeşte misiunea de la Dumnezeu, îşi însuşeşte misiunea, trage concluziile necesare, trece prin toate elementele deciziei şi în cele din urmă la executarea misiunii. Datorită faptului că avem de-a face cu o misiune divină, Ilie se vede nevoit să încheie un legământ cu Dumnezeu: „Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel! Auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt slujitorul Tău”. (III Regi 18, 36)

Dorinţa sinceră, dar şi arzătoare a lui Ilie ca poporul căruia îi aparţinea să nu piardă dreapta credinţă îl face pe acesta mai dârz, mai înflăcărat, mai determinat. Într-adevăr, cu toate că prorocul Ilie era categoric în multe privinţe, totuşi, el împărtăşea o părere de rău şi o dragoste sinceră pentru semenii săi, pentru situaţia în care se afla. Ilie îi mustra aspru pe cei ce încălcau Legea, arătându-le ceea ce trebuie să facă pentru a urma credinţa adevărată, şi nu închinarea la Baal şi la Aşera. Era un om dintr-o bucată, nu accepta jumătăţi de măsură sau de adevăruri, pentru el viaţa era în două culori: alb sau negru. În Ilie, sihastrul, profetul şi eroul biblic şi-au dat mâna pentru îndeplinirea unei misiuni divine. Avem de-a face cu un personaj complex, mistic, istoric, dar şi cu un exerciţiu de virtuozitate, care merge însă foarte departe, până la esenţa lucrurilor, chiar până la planul istoriei mântuirii neamului omenesc.

Prorocul Ilie, fiind plin de râvnă către Dumnezeu, a mers la Ahab şi l-a mustrat pentru rătăcire, căci, părăsind pe Dumnezeul lui Israel, se închina diavolilor şi pe toate popoarele le trăgea cu sine în pierzare. Şi văzând pe împărat că nu-i asculta sfaturile lui, Sfântul Proroc Ilie a adăugat şi fapte pe lângă cuvinte, pedepsindu-i pe potrivnicul lui Dumnezeu şi pe poporul lui. El a zis: ”Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stau eu, că nu va fi în anii aceştia rouă şi ploaie din cer pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele”. Aceasta zicând, a plecat dinaintea lui Ahab. Deci, îndată cu cuvântul prorocului, s-a încuiat cerul şi s-a făcut secetă şi nicio picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pământ, iar uscăciunii pământului i-au urmat nerodirea, lipsa de hrană şi foametea poporului. Pentru că împăratul greşind, a venit mânia lui Dumnezeu asupra tuturor, precum şi mai înainte pentru David singur care greşise, se primejduia toată împărăţia. Iar prorocul lui Dumnezeu, Ilie, aştepta să se înţelepţească Ahab, împăratul lui Israel şi, cunoscându-şi rătăcirea, să se întoarcă prin pocăinţă la Dumnezeu şi pe popoarele cele răzvrătite cu el să le întoarcă la calea cea dreaptă. După ce cu rugăciune „închide cerul” trei ani şi jumătate, foamea şi seceta provocând dezastre în întreaga ţară, cheamă poporul şi pe rege pe Muntele Carmel, cu propunerea ca ei toţi să aducă jertfă lui Baal, prin preoţii şi profeţii lui, iar el, Ilie, să aducă singur jertfă adevăratului Dumnezeu, propunând ca Dumnezeu să trimită foc din cer peste jertfa cea adevărată.

Iar când s-a făcut amiază, Ilie, prorocul lui Dumnezeu, îi batjocorea şi le zicea: “Strigaţi cu glas mare ca să vă audă zeul vostru, de vreme ce acum poate are altă îndeletnicire; poate face altceva sau vorbeşte cu alţii sau benchetuieşte sau doarme. Deci, strigaţi cu glas mare, ca să-l deşteptaţi!”. Iar prorocii cei mincinoşi strigau tare şi se crestau cu cuţitele, după obiceiul lor; iar unii se băteau cu bicele până la vărsarea sângelui lor.

Apoi, trecând amiaza şi slujitorii cei fără de ruşine nesporind nimic, Sfântul Ilie Tesviteanul le-a zis: Tăceţi de acum şi încetaţi, căci a sosit vremea jertfei mele. Iar prorocii lui Baal au încetat şi Ilie a zis către popoare: Apropiaţi-vă de mine! Şi toate popoarele s-au apropiat de dânsul şi a luat douăsprezece pietre, după numărul celor douăsprezece seminţii ale lui Israel, şi le-a pus pe altarul Domnului, apoi, tăind viţelul în bucăţi, l-a pus pe lemne, a săpat groapă împrejurul altarului şi a poruncit popoarelor ca, luând patru vase de apă, să toarne apa pe jertfă şi pe lemne, şi au făcut aşa. Apoi le-a zis: „Turnaţi al doilea rând!" Şi au turnat. Apoi le-a mai zis: „Turnaţi al treilea rând!" Şi au turnat. Şi a străbătut apa împrejurul altarului şi groapa s-a umplut cu apă.

Fireşte, Dumnezeu ascultă pe adevăratul slujitor al Său şi trimite foc din cer, iar preoţii lui Baal au fost dovediţi mincinoşi. „Şi pe când grăbea el, cerul s-a întunecat de nori şi s-a pornit vijelie şi ploaie mare. Iar Ahab, suindu-se în căruţă, s-a dus la Izreel” (III Regi 18, 45). Drept urmare a acestui fapt, Ilie îi înjunghie pe cei opt sute cincizeci de preoţi idoleşti la râul Chişon, restabilind închinarea cuvenită adevăratului Dumnezeu, după care se roagă şi îi cere lui Dumnezeu ploaie, iar Dumnezeu se ţine de promisiune. Dar regele Ahab, deşi se căieşte o vreme, se întoarce din nou la răutăţile sale, îndemnat fiind mai ales de soţia sa Izabela, căutând să-l omoare pe omul lui Dumnezeu, prorocul Ilie. Atunci, plin de duhul şi puterea lui Dumnezeu, Ilie profeţeşte: „câinii vor linge sângele tău şi tot ei vor mânca pe Izabela”, fapt care s-a împlinit întocmai. Această întâmplare arată limpede că răul din lume nu este fără de sfârşit, iar slujitorii lui vor avea soarta lui Ahab, dacă nu aici, atunci în veşnicie.

Iar Ahab, auzind cuvintele acestea, a plâns şi, lepădând hainele sale împărăteşti, s-a îmbrăcat în sac şi a postit. Şi atât a putut de mult acea puţină pocăinţă a lui înaintea lui Dumnezeu, încât acea vremelnică pedeapsă asupra casei lui a mutat-o după moartea sa, pentru că Domnul a zis către prorocul Său Ilie: „De vreme ce Ahab s-a smerit, pentru aceasta nu voi aduce rele asupra casei sale în zilele lui, ci în zilele fiului lui". După aceasta, Ahab a mai vieţuit trei ani şi a fost ucis în război. Şi l-au adus în Samaria cu careta lui, iar sângele care a curs pe roate l-au lins câinii, după cuvântul prorocului lui Dumnezeu. Asemenea şi cele prorocite despre Izabela şi despre toată casa lui Ahab, s-au împlinit toate la vremea lor, după răpirea Sfântului Ilie.

Prin misiunea lui, Ilie ne-a arătat că una dintre datoriile creştinului este aceea de a spune semenilor despre credinţa lui, despre experienţa vieţii creştine, despre cât de mult bine i-a făcut lui Dumnezeu, să-L mărturisească pe Dumnezeul cel viu. Se ştie dintru începuturile iudaismului că cea mai eficientă metodă de mărturisire a părtăşiei cu Dumnezeu este relatarea sinceră din experienţele personale religioase, cu referire asupra modului cum a lucrat Dumnezeu în viaţa ta. Dumnezeu este totul şi dacă îl ai pe El în viaţa ta de zi cu zi, primeşti toate binecuvântările. Odată cu primirea Duhului Sfânt eşti binecuvântat cu har, pricepere şi înţelepciune. Având credinţa în inimă şi crucea în mână, cu binecuvântarea duhovnicului, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, poţi propăvădui credinţa creştină cu puterea lui Ilie, lăsată ucenicilor şi urmaşilor acestora. Să-L propăvăduim pe Dumnezeu, mai întâi, prin viaţa noastră, prin trăirea noastră duhovnicească. Cu prorocul Ilie, noi, oamenii, putem păşi în veşnicie. Amin.

Să nu uităm de faptul că Dumnezeu ştie de noi, indiferent în ce situaţie ne-am afla: şi atunci când suntem pe vârf de munte, în plină glorie, dar şi atunci când ne găsim pe fundul prăpastiei, în plină disperare.

„Cel ce a fost înger în trup, temeiul prorocilor, al doilea Înaintemergător al veniri lui Hristos, Ilie Măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri”. (Troparul Sfântului Ilie)

Stefan Popa

• Schitul Sfantul Ilie - Sfantul Munte Athos
  Publicat in : Biserica in lume
• Biserica Sfantul Ilie Gorgani
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Biserica Sfantul Ilie - Suceava
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Datini si obiceiuri de Sfantul Ilie
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii