Cuvântul Patriarhului Ierusalimului la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou

Preafericirea Voastră, Părinte Patriarh Daniel,
Iubit frate şi împreună liturghisitor întru Domnul,
Înaltpreasfinţiile Voastre,
Preasfinţiile Voastre,
Distinse autorităţi,
Preaiubiţi monahi şi monahii,
Dragi fraţi şi surori,

Vă salutăm astăzi, în cadrul acestei slujbe solemne, aducându-vă harul Sfântului Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos şi rugăciunile comunităţii creştine din Biserica Ierusalimului. Este o mare bucurie pentru noi să fim astăzi aici, la luminata sărbătoare a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

Sfântul Dimitrie cel Nou ne aminteşte de sensul vieţuirii în Iisus Hristos şi de forţa de transfigurare a iubirii lui Hristos.

Ca simplu păstor şi, mai târziu, ca monah fidel, Sfântul Dimitrie L-a urmat întru totul pe Hristos, păstrând în minte cuvintele Sfântului Pavel: „deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos!” (1 Corinteni 4, 16). Vieţuind astfel, el a dat mărturie despre adevărul mântuitor al Logosului Dumnezeiesc întrupat. Prin viaţa sa plină de evlavie, asemenea vieţuirii altor cuvioşi şi martiri, Sfântul Dimitrie a dorit să vadă slava lui Hristos, care s-a descoperit pe Muntele Taborului în ziua Schimbării la Faţă înaintea apostolilor. Şi aceasta pentru că în viaţa sa evlavioasă el a renunţat la toate bunătăţile pământeşti, următor al cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Şi supune Sieşi toate” (Filipeni 3, 20-21). Această experienţă de transfigurare în Hristos a Apostolilor este pentru noi ca un far călăuzitor care, prin stăruinţă şi credincioşie, ne ajută să trecem prin lumea care se sufocă până la stricăciune şi moarte, biruite doar prin Învierea cea slăvită a lui Hristos.

În vremea noastră, un nou val de suferinţă şi persecuţie creştină a aruncat o umbră întunecată asupra multor părţi ale lumii, mai ales asupra Orientului Mijlociu, care este leagănul creştinătăţii. În timp ce evoluţiile social-politice au adus frica şi disperarea în inimile multor oameni, noi facem apel permanent la cuvintele lui Hristos: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Puterea cerească a sfinţilor, ce vine de la Dumnezeu, chiar şi în faţa persecuţiilor, a suferinţei şi a morţii, este iubirea nesfârșită a lui Iisus Hristos. Şi aceasta pentru că drumul acestei iubiri întrupate este drumul îndumnezeirii (theosis), adică adevărata unire cu Dumnezeu şi aceasta este cea din urmă chemare a fiecărui creştin, după cum spune şi Sfântul Apostol Petru despre noi, că trebuie să ne facem „părtaşi dumnezeieştii firi” (2 Petru 1, 4).

Sărbătorim astăzi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, atât de iubit de poporul român, ale cărui moaşte nestricăcioase au fost aduse la Bucureşti în vremea mitropolitului Grigorie al Ţării Româneşti, iar mai apoi păstrate cu sfinţenie ca o comoară de mare preţ a credinţei noastre ortodoxe vii, care i-a ajutat pe oameni să îndure suferinţele războaielor. Biserica Ortodoxă Română a prins rădăcini adânci, pentru că a fost stropită, asemenea unui copac, de sângele nenumăraţilor martiri în anii de prigoană, mai ales în deceniile de persecuţii împotriva Bisericii din timpul regimului totalitar al vremurilor de curând încheiate. Astăzi, noi „ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde. Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă” (Romani 5, 3), după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Acum, Biserica Ortodoxă Română culege roadele renaşterii credinţei în ţara voastră. Suntem martorii acestei vieţi noi şi martori ai încredinţării noastre de către Domnul, cum citim în Evanghelia după Matei, că porţile iadului nu vor birui Biserica (cf. Matei 16, 18).

După cum vedem din viaţa Sfântului Cuvios Dimitrie, vocaţia ascetică este o altă formă de mucenicie, „căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi fi împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare … Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii” (Efeseni 6, 12-13;15).

Această Evanghelie a păcii şi a mântuirii este împlinită de bărbaţii şi femeile care o mărturisesc prin alegerea vieţii îngereşti monahale. Aceştia ne arată că se poate ajunge la pregustarea împărăţiei cerurilor, ei fiind „Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri . şi duhurile drepţilor celor desăvârşiţi” (Evrei 12, 23).

Fiecare creştin este chemat să urmeze calea lui Hristos pentru a da o mărturie vie a credinţei sale. Fie că îndură persecuţii sau se dedică vieţii monahale sau trăieşte o viaţă de familie, creştinul este întotdeauna un martor al luminii lui Hristos în lume. Subliniem aceasta pentru că lumea noastră se confruntă cu suferințe teribile, iar popoare din diferite regiuni sunt afectate de războaie, sărăcie, boli, degradare, foamete, nedreptate, umilinţă şi înjosire. Peste tot vedem lipsă de respect pentru persoana umană, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

În lumea noastră tulburată, Iubirea Întrupată a lui Dumnezeu în persoana Domnului nostru Iisus Hristos şi învierea Sa, precum şi moaştele nestricăcioase ale slujitorilor lui Hristos, aşa cum este Sfântul Cuvios Dimitrie, sunt farul viu al nădejdii noastre. Creştinul, ca membru al Trupului lui Hristos, Biserica Sa, este chemat să fie martor viu al iubirii. De aceea, la această sărbătoare a Sfântului Cuvios Dimitrie, ocrotitorul acestei cetăţi istorice, ne reafirmăm această chemare, străduindu-ne să-i urmăm pilda, pentru că doar aşa, după cum ne spune Sfântul Vasile cel Mare, îi putem cinsti cel mai bine pe sfinţi.

Să dăm slavă Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos pentru mărturia pilduitoare a sfinţilor Săi cuvioşi! Fie ca Hristos, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preasfintei Maicii Sale, Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria şi pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, să ocrotească poporul binecredincios român, pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, fratele nostru preaiubit şi împreună liturghisitor cu Noi, şi să dăruiască pace lumii şi inimilor noastre! Amin.

Sursa: basilica.ro

.