Sfantul Pantelimon, ocrotitor al medicilor si tamaduitor al bolnavilor

Sfantul Pantelimon, ocrotitor al medicilor si tamaduitor al bolnavilor

Sfantul Pantelimon este sarbatorit din anul 303, anul mortii sale, pe data de 27 iulie. S-a nascut in anul 284 in orasul Nicomidia. La nastere a primit numele de Pantoleon, care inseamna "cel in toate puternic ca un leu". Dupa ce primeste botezul de la preotul Ermolae, numele sau a devenit Pantelimon, care inseamna "cel cu totul milostiv".

Tatal sau Evstorghie era pagan, iar mama sa era crestina. A reusit sa-l aduca la dreapta credinta si pe tatal sau, iar dupa moartea acestuia si-a impartit toata averea saracilor si, pentru ca nu primea plata pentru tratamentele pe care le facea, el este numit "doctor fara de arginti".

Ajunge dupa putina vreme la o cunoastere desavarsita a artei medicale, incat, imparatul Maximian care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular.

Prin credinta si harul primit de la Dumnezeu reuseste sa vindece un orb din nastere. Din aceasta cauza, imparatul,  inchinator la idoli, ii cere lepadarea de credinta adevarata. Fericitul Pantelimon nu se lasa inspaimantat de bataile cumplite si de foc. Supus la diverse chinuri, din porunca imparatului, el ramane nevatamat. Maximian vazand puterea credintei lui Pantelimon porunceste sa i se taie capul. Cand i-a fost taiat capul nu a curs sange ci lapte, iar maslinul de care a fost legat Fericitul a rodit. Auzind acestea, imparatul a poruncit ca sfantul si maslinul sa fie arse. Credinciosii au scos din cenusa trupul neatins de foc si l-au ingropat cu mare cinste pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul. De atunci, moastele Sfantului Pantelimon nu au incetat sa aduca vindecare.

Capul Sfantului Pantelimon se afla la Rusicon

Manastirea Rusicon ocupa din punct de vedere ierarhic, ocupa locul 19 in randul celor 20 de manastiri din Muntele Athos si are in grija patru schituri. In aceasta manastire se afla Capul Sfantului Pantelimon, particele din moastele Sfantului Iosif, pazitorul Sfintei Fecioare,  si o bucata din piatra care a fost pe mormantul Domnului etc.

Din anul 1931, moastele Sfantului Pantelimon se afla in Catedrala din Constanta

Moastele Sfantului Mare Mucenic Pantelimon se afla la Catedrala Arhiepiscopala "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din anul 1931. Ele au fost aduse din Orientul Apropiat de catre preotul Dimitrie Popescu si donate bisericii episcopale (in acea vreme). Au fost asezate intr-o racla de argint, sub un baldachin, langa Sfantul Altar.

In anul 1950, sediului episcopal este mutat la Galati, si astfel, Preasfintitul Chesarie Paunescu, Episcopul Dunarii de Jos, duce moastele Sfantului Pantelimon la Galati.

Dupa revolutie este reinfiintata Arhiepiscopia Tomisului si, pe data de 3 septembrie 1993, Inaltpreasfintitul Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului, a readus moastele Sfantului Mare Mucenic Pantelimon la Constanta.

Moastele Sfantului Pantelimon, purtate in procesiune pe strazile Constantei

In data de 26 iulie a fiecarui an, Arhiepiscopul Tomisului conduce procesiunea cu moastele Sfantului Pantelimon pe strazile orasului. Anul acesta, traseul pe care il va urma alaiul clerical este urmatorul: Catedrala "Sfintii Apostoli Petru si Pavel", str. Revolutiei, biserica "Schimbarea la Fata" (popas de rugaciune), str. Mircea cel Batran, bd. Mamaia, Spitalul Militar (popas de rugaciune), str. Nicolae Iorga, Capela Militara, Bd. Tomis, Primarie, Piata Ovidiu, Catedrala Arhiepiscopala.
 
Destinatia finala va fi Spitalul Militar, deoarece  Sfantul Pantelimon este ocrotitorul medicilor si totodata tamaduitor al bolnavilor.

Cum putem sa ne asemanam Sfantului Pantelimon?

La aceasta intrebare, Parintele Teofil Paraian raspunde: "Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, asta o putem face si noi. Si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon..."

Cu gandul la Sfantul Pantelimon sa zicem: "Purtatorule de chinuri, Sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre" si cand spunem cuvintele acestea sa ne gandim ca Sfantul Pantelimon ar putea sa ne spuna si el: "urmati-mi iubirea, urmati-mi milostivirea, urmati-mi dorinta de a ajuta si atunci veti fi sub binecuvantarea lui Dumnezeu, atunci veti fi sub ocrotirea Maicii Preacurate, atunci veti fi in randul sfintilor, in randul acelor oameni care I-au slujit lui Dumnezeu si cu care dorim sa fim cu totii in imparatia lui Dumnezeu". 

Citeste: Manastirea Sfantul Pantelimon din Muntele Athos
               Acatistul Sfantului Pantelimon

Pe aceeaşi temă

11 Mai 2012

Vizualizari: 23168

Voteaza:

Sfantul Pantelimon, ocrotitor al medicilor si tamaduitor al bolnavilor 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Zorica Latcu monahia poeta
Zorica Latcu monahia poeta Seria Apologeti de limba romana isi propune sa faca cunoscute personalitati culturale ale veacului trecut, ale caror viata si opera au devenit si modele apologetice. Formati pe bazele culturii clasice, toti cei avuti in vedere au fost, si raman, madulare 26.43 Lei
Nu ne despartim
Nu ne despartim „Intensa proză poetică a lui Han Kang aduce în prim-plan traume istorice și revelează fragilitatea vieții omenești.“ - Motivația juriului Nobel pentru Literatură, 2024 Cel mai recent roman semnat de Han Kang, un adevărat imn al prieteniei și un elogiu 58.14 Lei
Zece lucruri despre sanatatea mintala a copilului tau
Zece lucruri despre sanatatea mintala a copilului tau Ce ne facem cu copiii care nu neascultă acasă, sunt neastâmpărați la școală și nu se implică în nici o activitate constructivă?Nu există nicăieri un manual de parenting perfect, în care să găsim „instrucțiuni pentru educarea copiilor neastâmpărați“. 51.80 Lei
O moarte foarte usoara
O moarte foarte usoara În același timp confesiune, jurnal intim curajos și reflecție profundă asupra condiției umane și feminine, O moarte foarte ușoară, pe care Sartre o considera cea mai bună scriere a lui Simone de Beauvoir, consemnează minuțios declinul brusc și neașteptat 39.11 Lei
Copilul Sfantului Nectarie - Nevazatorul care vedea sfinti
Copilul Sfantului Nectarie - Nevazatorul care vedea sfinti Sfântul David din Evvia, pe când era copil, a fost chemat în chip minunat de Sfântul Ioan Botezătorul în bisericuța sa - și mai apoi a fost numit „copilul Înaintemergătorului”. O minune asemănătoare a trăit-o Valentin Burda, un copil român, orb, care 15.86 Lei
Indumnezeirea persoanei
Indumnezeirea persoanei Îndumnezeirea nu este o simplă aspirație spirituală, ci taina ultimă a ființei umane - o paradigmă ontologică ce traversează marile tradiții monoteiste, în care Legea revelată, Logosul Întrupat și supunerea eshatologică exprimă o singură chemare 72.94 Lei
Calauze duhovnicesti pentru vremurile noastre
Calauze duhovnicesti pentru vremurile noastre Vă invit, deci, la o întâlnire cu sfinții mei dragi. Cu Sfântul Gavriil Georgianul, „nebunul” care ne învață singura rațiune de a fi: credința în Hristos. Cu starețul Tadei, cel ce ne învață cum să cultivăm gândurile bune. Cu Sfântul Sava cel Nou 26.43 Lei
Povatuire duhovniceasca. Raspunsuri la scrisorile maicilor
Povatuire duhovniceasca. Raspunsuri la scrisorile maicilor Volumul de fata cuprinde cateheze ale Staretului Emilianos Simonopetritul rostite la Sfanta Manastire Ormylia intre anii 1979-1983. Ineditul volumului de fata consta in faptul ca Parintele Emilianos raspunde in aceste cuvantari la scrisori de-ale maicilor 52.86 Lei
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact