Biserica Sfantul Pantelimon - Nerezi

Slabirea constrangerilor societatii bizantine sub urmasii Macedonenilor, nelinistea iscata de vremea de restriste in care razboaiele si tulburarile politice au ingreunat viata populatiilor nevoiase, proliferarea ereziilor si reinvierea zelului religios care au urmat in ciuda politicii autoritare a Comnenilor, au fost tot atatia factori care au favorizat propasirea unei arte mai umanizate si in care expresia sentimentului dramatic a devenit mai directa, ramanand in acelasi timp cel mai adesea cuprinsa - in scoala de la Constantinopol - intre limitele impuse de o disciplina exigenta. Frumusetea a devenit mai putin trufasa si mai putin austera, pentru a fi mai aproape de oameni si mai accesibila. Nu ne putem abtine sa apropiem aceasta arta de aceea care a inflorit la Atena in timpul razboiului peloponeziac pentru a raspunde aspiratiilor unei societati aflate si ea prada suferintei.

Picturile executate in biserica Sfantul Pantelimon, construita in 1164 la Nerezi de printul Alexe Comnen, pot fi socotite capodopera majora a acestui curent nou. Personalitatea ctitorului - nepot al lui Alexe I si var al imparatului domnitor, Manuel I Comnen - si inalta calitate a decorului, de o maretie cu adevarat imperiala, ne indreptatesc sa credem ca mesterul atelierului si colaboratorii sai ar fi venit din capitala.

Erau pictori deprinsi cu toate subtilitatile meseriei si, dupa toate aparentele, foarte la curent cu experientele artistice ale trecutului si ale timpului lor. Ei au stiut sa aduca inovatiile cele mai personale vastului repertoriu de modele iconografice, ai caror depozitari erau. Aveau o uimitoare sensibilitate fata de forta de sugestie emotiva pe care o detine linia abstracta si simpla. Compozitiile lor sobre, bine echilibrate si cu o punere in pagina foarte sigura au un patetism cu atat mai surprinzator cu cat este launtric. In acelasi timp, dorinta de eleganta, care se ascute in epocile de tensiune dureroasa, determina alungirea siluetelor si grafismul framantat in redarea cutelor draparilor.

Compozitia Goborarii de pe Cruce este una dintre cele mai reprezentative pentru aceasta estetica. Din atitudinile personajelor, demne in durerea care le copleseste, din chipurile lor nobile care lasa sa se banuiasca o emotie ce nu le desfigureaza, se desprinde un sentiment de doliu profund. Intensitatea expresiei vine si de la punerea in pagina concentrata, care face sa culmineze compozitia cu capul lui Iosif din Arimateea si in care personajele sunt atat de strans legate incat nu s-ar putea scoate nici unul fara a rupe echilibrul ansamblului. Calitatea emotiei sobre si interiorizate ne aminteste de relieful lui Orfeu si Euridice sau de numeroase lecite (Lekythos: vas mic si alungit de ceramica, decorat cu scene si folosit si la ofrandele funerare) atice cu fond alb.

Durerea este insa sfasietoare in Threnos, scena bocetului, in care Maria si Ioan jelesc trupul lui Iisus care va fi asezat in Mormantul sapat in stanca (ii. 116). Cu picioarele intr-o pozitie care in realitate este imposibila, Maica Domnului primeste in poala de unde se nascuse, cadavrul fiului ei intins pe un lintoliu. Pentru ultima data il saruta pe obraz. Ioan, cu bustul adanc plecat, tine mana Mantuitorului, pe cand Iosif si Nicodim ii cuprind picioarele. In spatele lor, una dintre Mironosite participa la scena. Figurile Mariei si lui Ioan sunt crispate de durere. La stanga si la dreapta, coamele muntilor, unde deasupra capului lui Hristos se casca grota Mormantului, se inalta domol, incadrand grupurile de personaje si accentuand impresia de orizontalitate, generatoare de melancolie si de tristete, asa cum o va intelege mai tarziu si Seurat. Nevoia de a compensa printr-o nota de gratie ceea ce ar fi putut sa fie de neindurat in expresia acestei dureri face sa se desfasoare in partea de sus a panoului arabescul elegant al unui cerc de ingeri. Culorile limpezi si usoare salveaza scena de orice ingreunare si tin de o arta rafinata.

Linearismul pronuntat al cutelor vesmintelor se regaseste cu o nota inca si mai accentuata in parul si in trasaturile chipurilor mai multor sfinti sau personaje din Vechiul Testament. Aici luminile sunt asezate cu nerv in lungi linii albe si sinuoase, cu o vivacitate care denota o mare siguranta in mestesug.

C. Delvoye

.