Ocolirea stiintei medicale si pretinsa fundamentare biblica iehova a acesteia

Ocolirea stiintei medicale si pretinsa fundamentare biblica iehova a acesteia Mareste imaginea.

a) Respingerea transfuziilor sangvine

Motivul real ideologic-eretic al refuzului transfuziilor sangvine îl constituie învăţătura iehovistă despre negarea existenţei sufletului omenesc. De aici, o serie întreagă de consecinţe greşite, printre care şi aceea că sensul real al cuvântului biblic „suflet”, nu este nicidecum de natură spirituală, ci materială, cu referire directă la sânge.

Transfuzia de sânge ar însemna, aşadar, faptul de „a amesteca sufletele”. Echivalenţa suflet-sânge este inacceptabilă, deoarece contrazice referatul biblic al Creaţiei, care postulează clar dihotomia umană şi prezintă sufletul ca fiind de natură spirituală, primită prin insuflare dumnezeiască.

Invăţătura despre transfuziile „nescripturale” este relativ nouă pentru „martori”. Ei înşişi recunosc că au generalizat-o în 1945, după ce au început să le refuze încă din 1927.

Deşi afirmă că „Biblia interzice cu consecvenţă introducerea sângelui în corp”, iehoviştii extind şi la transfuzii oprirea consumului de sânge ca aliment, la care fac, de fapt, referire, textele invocate de ei: Facere 9, 4; Levitic 17, 14; Fapte 15, 28, 29; 21, 25. In timpurile biblice nu existau, evident, transfuziile ca procedura medicală, dar existau medici şi ştiinţa acestora era foarte preţuită.

„Martorii” acreditează ideea caracterului „sacru” al sângelui, deşi acesta este un element trupesc, supus descompunem, deci alterăm fizice vizibile. Tot ei afirmă că „Biblia interzice folosirea sângelui pentru menţinerea vieţii”, oferind ca argument textele din Deuteronom 32, 46-47 şi Filipeni 2, 16. Insă aceste texte nu conţin nici o interdicţie privitoare la sânge, despre care nici nu amintesc măcar, ci condiţionează adevărata viaţă duhovnicească de respectarea poruncilor lui Dumnezeu.

In ce priveşte textul de la Fapte 15, 28, 29, acesta reprezintă concluzia finală a Sinodului Apostolic ierusalimitean. Primirea botezului creştin de către păgâni impunea împlinirea unor reguli menite a-i introduce pe aceştia in preceptele biblice vechi-testamentare şi a-i îndepărta de practicile păgâne idoleşti. Abţinerea de la consumul sângelui ca aliment respecta, aşadar, atât îndemnul biblic bazat pe simbolismul acestuia - strâns legat de ideea de viaţă -, cât şi necesitatea concretă a extirpării practicilor idolatre sangofage din modul de trai al primilor creştini.

Inţelegerea sângelui ca fiind sufletul sau viaţa omului este o concepţie iudaică veche, considerată de specialişti „o identificare nai vă... prezentă, de altfel, la toate popoarele primitive”.

„Martorii” recunosc că textele biblice invocate de ei se referă la consumul sângelui ca aliment. Totuşi, ei se întreabă retoric: „Dar când un bolnav nu se poate alimenta pe cale orală, nu este el oare alimentat pe cale intravenoasă?” Şi tot ei adaugă: „Dacă medicul îţi spune să te abţii de la alcool, vei înceta să-l bei, introducându-l, în schimb, prin transfuzie, în vene?” Ambele întrebări pleacă de la o premisă greşită: confuzia între perfuzie şi transfuzie. Prin perfuzie, se introduc substanţe intravenos în organism, cu scopuri diferite: benefice - hrană, medicamente etc. sau malefice - , droguri. Transfuzia are ca scop completarea nivelului fluxului sanguin, după pierderea unei cantităţi de sânge în urma unui accident, boală, operaţie etc. Transfuziile nu sunt o formă de nutriţie pentru cei ce nu se pot hrăni pe cale digestivă. Există componente nutritive ce se pot administra intravenos (de exemplu, dextroză). Sângele transfuzat completează, de obicei, cantitatea de globule roşii absentă, întrucât acestea au funcţia vitală de transport al oxigenului către celule.

Sinonimia sânge=suflet=viaţă este un non-sens: „martorii” înşişi recunosc că „vegetaţia este fără sânge”; în acelaşi timp, plantele, deşi nu au sânge, au viaţă!

„Martorii” fac o afirmaţie foarte gravă: „Salvarea unei vieţi nu justifică încălcarea legii divine”. Un astfel de antagonism între voinţa divină şi salvarea vieţii umane este anacronic şi nebiblic. „Argumentele” iehoviste - Marcu 12, 33 şi 8, 33-36 sunt neconcludente; ele sunt menite a susţine ideea că ascultarea faţă de legea divină este mai presus de orice jertfă. Evident, textele nu fac nici o referire la jertfe umane. Singurul caz în care valoarea vieţii trece în plan secundar este afirmarea şi apărarea credinţei, în faţa apostaziei, după exemplul martirilor.

Faptul că unii luptători evrei şi-au salvat viaţa mâncând animale cu sânge şi au fost condamnaţi (I Regi 14, 31-33) este considerat de „martori” un exemplu privind neputinţa justificării apărării vieţii prin săvârşirea acestui păcat, identificat, mai nou, cu transfuziile. „Martorii” dezvoltă, astfel, doctrina lor specifică a echivalării dintre hrănirea cu sânge şi transfuzii, considerând ca nescripturistic conceptul „salvării vieţii prin sânge”.

Intr-o broşură iehovistă, dedicată problemei transfuziilor („Salvarea vieţii prin sânge. In ce mod?” - 1992), justificarea „biblică” a respingerii acestora este tratată sumar, pe parcursul câtorva pagini, în timp ce restul lucrării încearcă să susţină punctul de vedere iehovist, prin argumentări pretins ştiinţifice sau medicale, oferind şi soluţii de tratament fără sânge.

Intrucât argumentele teologice sunt şubrede, lupta contra transfuziilor se bazează şi pe unele „dovezi” luate din realitatea cotidiană. Astfel, din neglijenţă, mai multe sute de hemofilici europeni au fost infectaţi cu viruşi în urma transfuziilor cu sânge netestat sau netratat corespunzător. Deşi numărul lor este infim, în comparaţie cu cel al oamenilor vindecaţi datorită acestui procedeu, „martorii” fac o mare publicitate unor astfel de cazuri. De pildă, administrarea sângelui netestat în 1994 în Germania s-a bucurat de o atenţie mediatică pe măsura temerii populare exprimate, preluată şi amplificată cu mult interes de către autorii iehovişti.

„Martorii” nu acceptă transfuziile „indiferent ce s-ar întâmpla” şi declară că şi-ar lăsa copiii să moară pentru „cauza” în care cred. Acest lucru s-a şi întâmplat, în mii de cazuri în întreaga lume, dintre care amintim câteva: Adrian Yeatts, un tânăr „martor” care a refuzat transfuziile sangvine a murit în cele din urmă, însă a declarat că, pentru el, primează viaţa eternă pe pământul paradiziac, şi nu prelungirea vieţii actuale.

In numele religiei, care ar trebui să promoveze cultul apărării vieţii, bunătatea şi dragostea, sunt ucise fiinţe nevinovate şi fără apărare. Un tată, „martor al lui Iehova”, şi-a răpit copilul din spitalul unde urma să fie curat printr-o transfuzie, iar acesta a murit după numai două ore. Bolnavă de leucemie de la 12 ani, Lenae Martinez a refuzat chiar şi tratamentul obişnuit, întrucât includea derivaţi din sânge: concentrat eritrocitar şi trombocite. A murit rapid.

Un alt exemplu este acela al lui Dai Suzuki, un băieţel japonez, pe care părinţii l-au lăsat să moară, interzicându-le medicilor să-l trateze corespunzător. Kumiko, tot din Japonia, moare la 15 ani din aceleaşi cauze.

Norma Kisoom, din Braunstone Town, în vârstă de 68 de ani, a murit la spitalul Leicester Royal, refuzând o transfuzie care i-ar fi salvat viaţa, întrucât era „martoră a lui Iehova”.

Toate aceste scene au inspirat şi scenarii emoţionante de film, dintre care unele s-au bucurat de ecranizări celebre (de pildă, Viaţă pentru Ruth).

Incrâncenarea cu care-şi duc copiii la moarte îi aseamănă pe „martori” cu iudeii idolatri din timpurile biblice, care-şi jertfeau copiii lui Moloh (II Paralipomena 33, 6).
Conştienţi de fragilitatea textelor biblice pe care se sprijină refuzul transfuziilor, iehovişdi încearcă să aducă în favoarea teoriei lor şi argumente din lumea medicală. Evident, o pleiadă de medici sunt adepţi ai sectei şi chiar spitale întregi se străduiesc să pună în practică tehnici chirurgicale fără transfuzii, unele şi fără suport ştiinţific.

Numai în S.U.A. existau, în 1997, 57 de spitale cu „secţii fără sânge pentru Martorii lui Iehova”, unde se efectuează operaţii din cele mai dificile, cum ar fi transplanturile de organe, operaţii de cancer şi operaţii pe cord deschis . Insă, de multe ori, tergiversarea unei operaţii până la găsirea unei echipe medicale dispuse să nu accepte transfuziile poate fi fatală pacientului. Un caz relatat chiar de „martori” este cel al tinerei Elena, care a murit în urma unei operaţii făcută cu întârziere, la 1900 km. distanţă de casa sa.

Mai nou, întrucât se pot realiza fără transfuzii, „martorii” acceptă transplanturile de organe, chiar şi cele de inimă. Se pune întrebarea: cordul transfuzat poate fi, oare, curăţat complet, de toate moleculele de sânge ale donatorului?

Revistele iehoviste publică reportaje ample de la sfidătoarele lor împotriviri în faţa unor procedee de terapie medicală, în speţă transfuzii sangvine, insistând numai asupra acelor cazuri (foarte puţine la număr) în care pacienţii au supravieţuit. In unele situaţii, rudele celor în cauză, în loc să-i convingă pe medici să aplice tratamentul salvator al vieţii, evocau pe holurile spitalelor apropierea Armaghedonului şi a faptului că doresc să se reîntâlnească în epoca Regatului.

Conflictele „martorilor” cu reprezentanţii lumii medicale sunt, deja, de notorietate. Uneori, ele sunt asociate cu manifestări de isterie (urlete) sau cu comparaţii forţate (transfuziile făcute fără acceptul persoanei în cauză sunt asemănate cu violul). Atitudinile celor ce refuză transfuziile chiar cu preţul propriei vieţi sunt asemănate cu martiriile primilor creştini, după porunca Mântuitorului de la Matei 10, 39. Totuşi, Hristos nu a condiţionat niciodată obţinerea mântuirii de împlinirea vreunei porunci legate de sânge.

In loc să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru că i s-a salvat viaţa, o „martoră” căreia i s-a făcut forţat o transfuzie de sânge declară: „sper şi mă rog ca nimeni să nu treacă printr-o experienţă ca a mea”.

„Martorii” îşi îndreaptă atenţia asupra lumii medicale, cercetând cu acnvie toate bolile, pentru a vedea dacă tratamentele propuse de medici sunt in acord cu preceptele sectei lor. In plus, prezentarea diversităţii afecţiunilor organismului uman la nivel planetar are ca scop şi sensibilizarea interlocutorilor asupra mesajului eshatologic al lucrării lor de predicare, ştiut fiind faptul că înmulţirea bolilor este considerată a fi unul dm semnele ce preced Parusia. lată o afirmaţie edificatoare: „la nivel informaţional, există o preocupare crescândă faţă de răspândirea unor microbi ucigaşi” După ce identifică mai multe specii de viruşi şi microbi, „martorii” punctează ca factor determinant al răspândirii acestora transfuziile sangvine.

In sprijinul teoriilor lor, iehoviştii vin şi cu argumente pretins ştiinţifice, cum ar fi: scăderea imunităţii sau contractarea unor boli.

Când sunt întrebaţi despre posibilitatea de a-şi lăsa copiii să moară, „martorii” declară că doresc pentru aceştia tratamentul cel mai bun, care nu comportă riscul unor boli. Fals: tratamentul cel mai bun este cel care-şi dovedeşte eficienţa, prin salvarea vieţii. Iubirea sau loialitatea faţă de Dumnezeu, invocată drept altă cauză, nu poate fi luată în consideraţie aici, pentru că El nu este nici neîndurător, nici absurd.

Finalmente, abordarea iehovistă capătă o tentă pesimist-fatalistă: „Chiar şi cu cel mai eficient tratament medical, oferit în cele mai bune spitale, la un anumit punct se moare. Cu sau fără transfuzii de sânge, oamenii mor. Toţi îmbătrânim, iar sfârşitul vieţii se apropie. Aceasta nu este fatalitate, ci o realitate a vieţii”.

Multe zvonuri alarmiste umplu paginile publicaţiilor iehoviste, deşi nu se sprijină pe repere bibliografice concrete. Iată un exemplu: „Teama generată de bolile contractate din sânge şi de lipsa cronică a sângelui donat a declanşat luarea unor măsuri importante pentru eliminarea transfuziilor...”. Deşi interpretează literal textul Facere 9, 4, susţinând că viaţa fiinţelor este în sânge, „martorii” afirmă echivoc că acum, sângele „este considerat o otravă”. Fiecare „martor” „trebuie să se asigure că, indiferent sare ar fi tratamentul pe care l-ar urma, acesta nu contravine principiilor biblice” Salvarea vieţii, ca dar al lui Dumnezeu de nepreţuit, este un imperativ care se cere urmat fără condiţii; „principiile biblice” invocate de iehovişd nu pot fi aplicate în acest caz.

Valoarea sângelui, din punct de vedere iehovist, este potenţată de caracterul lui de jertfă: „Acesta era preţios pentru obţinerea iertării” — zic „martorii”, cu referire la Sângele lui Hristos, vărsat pentru salvarea omenirii. Insă jertfa Mântuitorului este unică (Evrei 9, 24-25). Sângele Său este singurul care aduce mântuirea universală, pentru că reprezintă expresia unei omenităţi lipsită de păcat, oferită ca preţ de răscumpărare (Matei 20, 28) pentru omenire. Nu poate fi vorba, aşadar, de „valoarea salvatoare” a sângelui uman, în general, aşa cum consideră „martorii”, faţă de care ar trebui, în concluzie, să avem respect.

Revistele iehoviste se întrec a publica ştiri din întreaga lume despre efectele negadve ale transfuziilor sangvine. De cele mai multe ori, ele frapează prin ridicolul lor. De pildă, la un spital din Tokio, între 1992-1994, 9 (nouă) bolnavi au fost contaminaţi prin transfuzii cu virusul hepadc G1009. Infectarea cu HIV sau alţi viruşi în urma folosirii transfuziilor a cauzat, în Australia, 4 (patru) decese în 10 ani (1980-1989).

Scandaluri cu sânge contaminat au existat şi în Brazilia, unde a fost afectat un pacient de profesie muzician, fapt care a degenerat într-o serie de procese intentate statului pe care martorii le-au fructificat ca atare, prezentându-le cu lux de amănunte. Tot din această ţară, iehovişdi susţin că rezultatele unor cercetări ar fi indicat că, prin transfuzii, se pot transmite: insanitate morală, înclinaţii spre perversiuni sexuale, complexe de inferioritate şi chiar crime, în funcţie de provenienţa sângelui transfuzat: de la criminali, alcoolici sau chiar de la cadavre. Evident, acestea nu sunt decât manevre de impresionare a naivilor, simple invenţii menite să-i descurajeze pe cei ce nu vor să renunţe la acceptarea transfuziilor.

Deşi anunţă contaminarea cu sânge infestat a unor cetăţeni japonezi, prezentând statistici provenite de la 276 de spitale, „martorii” sunt nevoiţi să recunoască: „toate victimele acestor accidentări au obţinut rezultate negative la testul HIV”.

Există „martori” a căror misiune precisă este de a vizita spitalele şi de a discuta cu medicii, atunci când se internează coreligionarii lor, pentru a supraveghea respectarea prevederilor doctrinare ale sectei în privinţa transfuziilor sangvine şi a altor procedee de tratament considerate interzise. Aceştia alcătuiesc aşa-numitele „Comitete de asistentă medicală”, coordonate direct de Corpul de Guvernare, prin „Serviciul de informaţii medicale”. Cei ce primesc asemenea responsabilităţi sunt, în general, „bătrâni” cu experienţă, medici sau iniţiaţi în ştiinţa medicală, ajutaţi de la centrul din Brooklyn de o uriaşă bază de date computerizată. Ei colaborează permanent pentru a pune la punct noi metode terapeutice care să înlocuiască transfuziile şi derivaţii sângelui. S-au înfiinţat spitale şi centre medicale fără a utiliza sânge în toată lumea. Pentru problemele ce pot să apară cu anumiţi medici reticenţi la solicitările lor sau pentru soluţionarea cazurilor ce merg în instanţă, „martorii” au alcătuit un manual de 260 de pagini, intitulat: „Family Care and Medical Management for Jehovah’s Witnesses”.

La filiale, există „Serviciile de informaţii sanitare”, care colaborează cu medici devotaţi, cu spitale, cu avocaţi şi judecători şi programează operaţii fără transfuzii, în ţări dezvoltate, precum Japonia şi S.U.A.

Chiar dacă medicii obţin o hotărâre judecătorească favorabilă aplicării transfuziilor unui pacient iehovist care are absolută nevoie de ele şi procedează în consecinţă, ei au de luptat în continuare cu fanatismul „martorilor”. Aceştia continuă seria de procese până la Curtea Supremă. Un astfel de caz s-a petrecut la un spital din Connecticut, S.U.A. Medicii au obţinut un acord juridic pentru a transfuza sânge unei mame ce abia născuse, justificând acest demers prin necesitatea ca pruncul să aibă o mamă.

Fanatismul femeii, care ar fi vrut să se sinucidă, lăsându-şi copilul nou-născut orfan, a determinat-o să dea în judecată Spitalul la Curtea Supremă din Connecticut, obţinând o hotărâre favorabila - motiv de mare bucurie pentru „martori”.

Aşa-numitele „excepţii legale”, care-i îndreptăţesc pe medici să apeleze la justiţie pentru a impune transfuziile în caz de necesitate, sunt numite de „martori” „ficţiuni legale”. In multe ţări, medicii riscă pedepse privative de libertate, dacă participă la crimele iehoviste.

Toţi iehoviştii sunt obligaţi să poarte câte o „directivă”, pentru ca, în caz de accident, să nu li se facă transfuzii. In Bulgaria, s-a interzis semnarea „directivelor” de către minori, chiar dacă sunt botezaţi in sectă.

Un rol important în lupta pentru supravieţuirea copiilor iehovişti îl au diferitele structuri organizatorice implicate activ în obţinerea unor acorduri juridice pentru declararea iresponsabilităţii părinţilor şi preluarea tutelei asupra tinerilor în cauză. Bune rezultate au obţinut Asociaţiile pentru Ocrotirea Minorilor din diverse ţări, care au reuşit să salveze multe vieţi ale unor copii nevinovaţi. Mai gravă este, însă, îndoctrinarea copiilor mai mari, care se opun în mod conştient asistenţei din partea forurilor sociale de ocrotire. Influenţaţi de părinţi, ei se opun adeseori oricărei forme de sprijin din afară şi preferă să moară decât să accepte transfuziile.

Există şi mulţi „martori” care, puşi în faţa alternativei de a muri, abjură de la convingerile lor anti-transfuzii. Pedepsele, în acest caz, merg până la excluderea din sectă; prima astfel de situaţie s-a petrecut în 1960, când o femeie ce se considera în clasa privilegiată a celor 144.000 de guvernatori cereşti, a fost exclusă pentru că a acceptat o transfuzie.

Un număr semnificativ de „martori” au ajuns la concluzia că nu mai pot suporta politica medicală a Societăţii Watch Tower. Dintre cele mai incriminate măsuri iehoviste în acest domeniu se numără şi: interzicerea folosirii plasmei, dar acceptarea componentelor din plasmă; interzicerea folosirii globulelor albe (1% din volumul sângelui), dar acceptarea albuminei (2,2% din acelaşi volum), permisivitatea donării de sânge către ne-martori şi folosirea de beneficiile rezultate. Răspunsul iehovist la aceste obiecţii este că sunt prohibite numai componentele primare ale sângelui.

In România, au început să se facă operaţii fără transfuzii, unele dintre ele chiar mediatizate. Spre exemplificare, în emisiunea Apel de urgenţă, de la postul Prima TV, din 1 decembrie 2002, ora 19.20, a fost prezentat cazul pacientei Elena Ghiţă, de 49 de ani, operată fără transfuzie de către medicul Gh. Popescu de la Spitalul Floreasca. Deşi nu şi-a exprimat public apartenenţa la „Martorii lui Iehova”, pacienta a fost filmată citind un număr al unui copil iehovist ce putea fi salvat prin transfuzii i-a adus şi pe medici în faţa instanţei, nu numai pe părinţi.

David Pestroiu

Fragment din Ortodoxia in fata prozelitismului Martorilor lui Iehova, Editura Reintregirea

Cumpara cartea "Fragment din Ortodoxia in fata prozelitismului Martorilor lui Iehova"

 

Pe aceeaşi temă

24 Aprilie 2017

Vizualizari: 1623

Voteaza:

Ocolirea stiintei medicale si pretinsa fundamentare biblica iehova a acesteia 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

martorii lui iehova

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE