Cu greu ne-am putea inchipui fara secte o explicatie a crizei modernitatii. Ele sunt ridurile de pe fata unei lumi schimonosite de criza si de tensiunea permanenta dintre excesul individualist-egoist si egalitarismul epocii industriale a consumului de masa. Fara sa fie doar simple urmari ale crizei, sectele sunt ingredientul acesteia. Aparute la marginea societatii, sfidand regula generala si incriminand majoritatea sectelor au ajuns la sfarsit de secol XX in situatia de a conditiona normalitatea, de a se insinua ca elemente firesti in corpul social. Ele sunt imaginea fidela a atomizarii societatii, micile-mari minoritati ce terorizeaza majoritatea.

De la bun inceput se impune o precizare terminologica. Nu toate gruparile cu idei fanteziste sunt secte. Fenomenul sectar este denumirea generala pentru intreaga serie de actiuni care, intr-un fel sau altul, incearca sa-si faca loc printr-un apel la religiozitate. Originea cuvantului “secta”, nu este destul de sigura, probabil vine de la verbul latin “secare”= a taia, a rupe, a desface, a dezbina.

In intelesul religios, sectanti sunt cei care s-au rupt de Biserica, iar sectele sunt comunitatile care s-au despartit de adevarata Biserica a lui Hristos si s-au organizat aparte, cu o doctrina, un cult si o disciplina proprie. In vechimea crestina cuvantul secta si sectant nu era intrebuintat, ci cei ce se rupeau de Biserica, purtau numele de eretici sau de schismatici. Ereticii sunt cei ce se abat de la invatatura de credinta a Bisericii Ortodoxe, iar schismaticii sunt cei ce nesocotesc disciplina bisericeasca, stabilita de Sfintii Parinti.

Sectantii sunt si eretici si schismatici in acelasi timp, pentru ca s-au abatut de la disciplina, cat si de la invatatura de credinta a Bisericii lui Hristos. Au existat secte si in vechime si in Evul Mediu, dar cele mai multe dintre ele, au disparut. De la ivirea protestantismului insa numarul sectelor a crescut considerabil si sporeste pe zi ce trece. Cauzele aparitiei si raspandirii sectelor religioase sunt multe. Amintim, totusi, cateva dintre acestea: ambitia intemeietorilor de secte; ignoranta crestinilor ortodocsi si catolici si a ierarhiei bisericesti; pacatul mandriei; liberul arbitru, adica libertatea cu care ne-a binecuvantat Dumnezeu, de foarte multe ori este gresit folosita; goana dupa castiguri imediate si imense.

Aceasta ispita mai ales in situatii economice subrede ne face sa rasturnam uneori scara valorilor, inlocuim valorile vesnice cu cele vremelnice. Sunt zilele cand foarte multi isi vand o credinta sfanta si mantuitoare pe un “blid de linte”, care astazi se numeste “dolar” sau “euro”. Istoria biblica ne sprijina cu dovezi clare de slabiciuni omenesti in aceasta directie; simplitatea doctrinei si a cultului este o alta cauza; relele ce dainuiesc in sanul Bisericilor; nestiinta maselor in materie de religie; specularea scaderii morale si religioase a crestinilor si ierarhiei bisericesti; subventiile imense din strainatate si multe altele.

Fenomenul sectar de astazi este urmarea saraciei intru iubire. Mai mult decat prin caracterul lor iluzoriu, sectele se deosebesc de trupul Bisericii prin neiubire. “Iubirea” lor este una disperata, amestecata cu intens si fanatism. De aceea sectele se incadreaza atat de bine in datele bolii sufletesti de astazi.

Lumea moderna este o lume care sufera tocmai de neiubire, sau mai precis de o iubire neadevarata. Intreg sistemul social este marcat de o pierdere a legaturii de iubire. Sectele vor sa arate o iubire pe care, spun ele, Biserica a pierdut-o. Dupa cum iubirea lor este cea a unor oameni limitati, indreptata catre oameni la fel de limitati, ceea ce se naste este o singuratate in doi. Iubirea lor nu este altceva decat o forma de politete, o formula sociala iar nu o intalnire a inimii.

Sectele nu sunt altceva decat niste boli ale religiei de-a lungul timpului. Ele vin mereu in urma a ceva, a Scripturii si a Bisericii. De aceea orice secta va incerca sa dea un statut legal prezentei sale in lume. Asa cum a facut-o si societatea “Martorii lui Iehova” - denumirea cea mai potrivita este de “societate” mai mult decat “secta”, in sensul pur economic al cuvantului - prin interpretarea profetiilor Vechiului Testament ca anuntari ale istoriei sectei. Nici o secta nu crede ca este absolut noua, ci pleaca de la premisa ca este un adevar vechi - uitat intre timp - ce este astazi redescoperit. Aceasta atitudine fata de timp, vazut doar ca prezent, este comuna omului modern pus in fata unei explozii tehnice fara precedent. Iata de ce, mai mult decat in mediul rural, mesajul sectar gaseste ascultatori in cel urban.

In acest sens, omul orasului, al aglomeratiei si al stresului, care de o generatie sau de mai multe a pierdut legatura cu ritmurile naturii, cu bucuriile simple, va privi pe sectar cu acelasi interes cu care se preocupa de noul pret al unui produs. Febra societatii de consum este suficient de mare pentru a cuprinde in orizontul ei si oferte de asa-zisa religiozitate. Adresandu-se mentalitatii de consum al omului modern sectele vor avea o mentalitate prin definitie totalitara. Sensul totalitarismului pentru societatea moderna deriva din caracterul ei obligatoriu si fara alternativa. Societatea moderna este astfel un permanent concurs intre segmentele de gandire si actiune totalitara.

Orice secta va actiona in numele unui totalitarism pe fata. Isi va prezenta oferta cu aceeasi convingere cu care o face un reprezentant de firma. Oferta sectara este la prima vedere una de “libertate”, insa iesirea din Biserica si intrarea in secta reprezinta de fapt iesirea dintr-un spatiu al miscarii libere si intrarea intr-un unul al lipsei de personalitate. De aceea scopul activitatii sectare nu este realizarea comuniunii, ci a cantitatii, a numarului cat mai mare de a adepti.

Sectele active astazi s-au nascut in marea lor majoritate in secolul XIX, intr-o perioada in care omul modern facuse deja experienta iluminismului umanist si se pregatea sa intre in epoca iluminismului tehnic. Iata de ce sectele au fost primele care au folosit mijloacele tehnice in activitatea lor de prozelitism. Mai mult sectele isi faceau simtita prezenta mai ales in orasele care, la mijlocul secolului trecut erau deja pe drumul catre aglomeratiile urbane de astazi.

Fenomenul sectar este unul tipic maladiv, parazitar. Invartindu-se deasupra metropolelor si aglomeratiilor de succes si mizerie, de singuratate si egoism, corbii propagandei sectare se napustesc pe strazile unde omul este cel mai dezorientat si mai neiubit, unde printre cladiri nu se vede nici o turla de biserica. Oferta sectara, care este pana intr-un punct sinonima celei New-Age-iste, consta tocmai in depasirea acestor antinomii, prin uitare sau concentrare asupra unui viitor apocaliptic rezervat numai celor care sunt intr-un fel sau altul implicati in viata sectara.

Ideologia sectara este surogatul de care are nevoie spiritul obosit al omului de astazi. Fara complicatii sau apel la intelegere, scotand din orizontul intrebarilor problemele fundamentale, ghidandu-se dupa cererea pietii, acomodandu-se locului, conducand o actiune sectara. Este pandantul universalitatii de consum si de comunicare ce caracterizeaza societatea moderna.

Asadar, acestor bolnavi ai modernitatii le recomandam sa asculte ecoul Adevarului care rasuna, dincolo de spatiu si timp, de peste doua mii de ani: “Eu sunt Calea Adevarul si Viata” (Ioan 14, 6), iar vorba populara romaneasca spune ca “vinul vechi este cel mai bun”, gustati si vedeti cat de bun este Hristos, lumina lumii. Amin.

Doamne ajuta!

Stefan Popa

.

• Sectantii, schismaticii si ereticii
  Publicat in : Secte si culte