Sfaturile poarta cu ele puterea cuvantului nostru, fiind in stare sa impiedice sau sa impinga spre o anumita fapta pe aproapele nostru. Un sfat bun, primit la vremea potrivita, face mai mult decat orice bogatie, iar un sfat netrebnic poate strica mai mult decat orice altceva. Pentru aceasta, se cuvine sa avem multa grija la sfaturilor pe care le dam celor de langa noi, binestiind ca intentiile bune nu sunt intotdeauna si bine infaptuite.
Ai grija ce sfaturi dai !
Privitor la sfaturile pe care le primim, suntem datori sa le primim pe cele bune si sa le respingem pe cele rele, iar atunci cand suntem in cumpana, sa alergam la un om cu viata duhovniceasca sau la preotul duhovnic. Pentru a nu cadea prada unui sfat vatamator, chiar si atunci cand acesta este dat cu toata buna intentie, se cuvine sa cerem de la Dumnezeu daruri precum trezvia si discernamantul, care ne pot pazi de multe ispite.
Omul care are credinta si dragoste de Dumnezeu nu cade usor in cursa sfaturilor aparent bune, insa vatamatoare, caci pe acestea Domnul, in purtarea sa de grija, le risipeste: "Si orice sfat veti sfatui il va risipi Domnul, iar cuvantul pe care il veti grai nu va ramane intru voi, caci cu noi este Dumnezeu!" (Isaia 8, 10).
Atunci cand ne aflam in postura de a ne spune parerea despre un anumit lucru sau a da un sfat, riscam sa savarsim acele "pacate fara voie". In afara de cei care sfatuiesc in mod viclean, toti ne dorim sa dam sfaturi bune, pe care, drept urmare, le socotim vrednice de urmat. Dupa un anumit timp, insa, constatam ca anumite sfaturi pe care le socoteam a fi bune se dovedesc a fi neintelepte, deci vatamatoare.
Nu gresesc, deci, zicand ca multe dintre greselile-pacatele celor de langa noi se datoreaza sfaturilor noastre lipsite de intelepciune. De la un sfat-indemn dat gresit se poate ajunge usor la ispite sau pacate dintre cele mai grele. In astfel de cazuri, desi socotim ca avem solutii bune, pierdem din vedere faptul ca solutiile bune nu sunt general valabile, adica pot sa nu fie potrivite omului sau situatiei vizate.
Este greu sa gasesti sfatul cel mai bun pentru acela care il cere, precum spune un intelept. Urmatoarea cugetare, pastrata de la Titu Maiorescu, pare desprinsa din scrierile Sfintilor Parinti: "Fereste-te de a da sfaturi. Problema e prea grea si raspunderea prea mare. Tu dai sfatul dupa natura ta; aceasta, insa, rareori se potriveste cu natura celui ce te intreaba. Altfel spui tu, altfel intelege el. Sfatuind la prundenta, produci slabiciune, si unde cereai tarie, se aplica violenta."
Pentru a discerne care sfaturi sunt cu adevarat bune intr-o anumita situatie, avem absoluta nevoie de harul lui Dumnezeu, spre a ne lumina mintea. Doar cel cu mintea luminata de harul lui Dumnezeu va putea discerne sfatul potrivit la vremea potrivita, caci acelasi sfat este bun pentru cineva si rau pentru altcineva, bun intr-o anumita vreme si rau in alta.
"Pentru orice lucru este o clipa prielnica si vreme pentru orice indeletnicire de sub cer. Vreme este sa te nasti si vreme sa mori; vreme este sa sadesti si vreme sa smulgi ceea ce ai sadit. Vreme este sa ranesti si vreme sa tamaduiesti; vreme este sa darami si vreme sa zidesti. Vreme este sa plangi si vreme sa razi; vreme este sa jelesti si vreme sa dantuiesti. Vreme este sa arunci pietre si vreme sa le strangi; vreme este sa imbratisezi si vreme este sa fugi de imbratisare. Vreme este sa agonisesti si vreme sa prapadesti; vreme este sa pastrezi si vreme sa arunci. Vreme este sa rupi si vreme sa cosi; vreme este sa taci si vreme sa graiesti. Vreme este sa iubesti si vreme sa urasti. Este vreme de razboi si vreme de pace" (Ecclesiast 3, 1-8).
Atunci cand sfatuim dupa propria noastra minte, cu mandrie sau presupusa maturitate duhovniceasca, riscam sa dam sfaturi potrivite in situatii nepotrivite. Cand cineva dorea un sfat de la Sfantul Siluan Athonitul, acestuia nu-i placea sa dea raspuns "din mintea sa". El purta in inima cuvantul Sfantului Serafim de Sarov, care spune: "Cand vorbeam din mintea mea, se intampla sa gresesc." Apoi, precum adauga sfantul athonit, "greselile pot fi mici, dar pot fi si mari".
Pornind de la cuvintele din cartea Ecclesiast, amintite mai sus, sa cugetam la cum ar fi sa sfatuim spre sadire, cand e vreme de smulgere, sau spre plangere, cand e vreme de ras, sau spre jelire, cand e vreme de dantuire, sau spre ras, cand e vreme de pangere, sau spre imbratisare, cand e vreme de fugit de imbratisare, sau spre fugit de imbratisare, cand e vreme de imbratisare, sau spre tacere, cand e vreme de graire, sau spre vorbire, cand e vreme de tacere, sau spre razboi, cand e vreme de pace etc.
Sa luam aminte la sfaturile pe care le dam, caci, pe langa pacatele noastre, pentru care vom da seama la judecata particulara (imediat dupa moarte), la judecata obsteasca (la sfarsitul lumii) vom da seama si pentru urmarile faptelor si sfaturilor noastre. Daca cei de langa noi s-au folosit duhovniceste de faptele si sfaturile noastre, atunci vom fi judecati mai cu mila, insa daca faptele si sfaturile noastre i-au indemnat pe cei de langa noi la savarsirea unor greseli, atunci vom avea parte de o judecata mai aspra.
Cui sa nu dam sfaturi ?
Precum spune un intelept, sfaturile sunt rar binevenite, iar cei care au cea mai mare nevoie de ele sunt intotdeauna cei care le agreeaza cel mai putin. Pentru aceasta, sa nu dam sfaturi celor care nu sunt dispusi sa le primeasca, spre a nu cadea in ispita, precum citim: "Cel ce cearta pe batjocoritor isi atrage dispretul, iar cel ce dojeneste pe cel fara de lege isi atrage ocara. Nu certa pe cel batjocoritor, ca sa nu te urasca; dojeneste pe cel intelept, iar el te va iubi. Da sfat celui intelept, iar el se va face si mai intelept; invata pe cel drept, iar el isi va spori stiinta lui" (Pilde 9, 7-9).
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Nu trebuie a se increde cineva in intelepciunea sa
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Intelepciunea - puterea suprema
Publicat in : Morala
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.